10,389 matches
-
zice ăla e sfânt, pe el o să-l cred. Numai pe el. O, care fără tine nu poate și, mai ales, fără părul tău lung... — Vă spun, Frumoasă Neli, dar să știți că am obosit foarte tare, mi s-a uscat gura tot vorbind, tot povestind, nu e ușor, nici nu știu al cui efort e mai mare, al meu sau al dumneavoastră?, cine e mai tare?, eu, că povestesc, sau dumneavoastră, că ascultați?, ce-o fi cu mine? Pe fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
amintește de O scrisoare pierdută și de Trahanache, discuția acestuia cu Tipătescu, stimabilul repetând: trebuie să ai și puțintică diplomație!... nu te mai tulbura, neică, pentru fitece mișelie!!!, acuma înghite ea o salivă care nu mai e, i s-a uscat gâtul. El aude iarăși strigoiul. Ar putea să-ți spună că înțelege situația, că te acceptă așa cum ești, bătrân și bețiv, gândindu-te numai la barul din living, ce băutură ai gusta tu acuma? N-aș bea deloc. — N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
detașare, poate scena ar fi omorât-o, e obositor să fii mereu altcineva... Și când ai avut cel mai mare succes? — Când m-a văzut Smoktunovski, la Moscova, în Hamlet și... — În Hamlet?, și Tina tresare curios, buzele i se usucă pe măsură ce secundele trec, rostește apoi încet, doar pentru ea: în Hamlet... — Ei, da, ce te miri așa, îți ziceam că a venit Smoktunovski la cabină și, la sfârșit, m-a îmbrățișat, spunându-mi moi maestrî!!!, maestrul meu, da, atunci am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
probabil, a doua zi mi-a și povestit visul, era o poveste groaznică, se făcea că pe blana din fața șemineului era un lup, peste gresie crescuseră ierburi înalte, mirosea curios, a mâl și a stârvuri, nările i se dilatau, hârtii uscate de o sută de euro creșteau în vârfuri de buruieni, lupul s-a prefăcut deodată, așa, ca în vise, într-un bărbat tatuat în roșu, precum la vechii geți, avea ochii albaștri și părul negru, bărbatului cu trupul vopsit îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tipa e bine! Mi-ați spus că sunteți așa bolnavă, și rezultatele arată că... și vine Tică la mine, îmi spune la ureche: nu am reușit să-i fac analizele, nu iese nimic, ni-mi-cu-ța, se coagulează sângele în eprubetă, se usucă și nu reușim să facem analizele, parcă i-a înghețat sângele în ea, fetele de la laborator sunt disperate, mai ales că-i vorba de tine, dar să știi că i s-au nenorocit picioarele, oasele, articulațiile, nu înțeleg de ce, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
subsol, se uită pe sticla tablourilor din dormitor și vede dâre de apă, pe sticlă cursese apa, fusese o inundație jos și lemnul se umezise mai tare ca niciodată, după ce țevile fuseseră reparate, în apartament, lemnăria începuse să trosnească, se usca, Doamne, ce mizerie și ce frig!!! — Tu ești nebună, e așa de cald afară, un august cum n-a fost parcă niciodată, e aerul greu de căldură. E așa de cald și aici. Vino încoace, pe canapeaua din sufragerie. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
totuși tocmai acest lucru nu-i plăcuse la el. Dintr-o dată, Amory s-a simțit obosit de gânduri, de atâta gândire. — Naiba s-o ia! și-a spus el amar. Mi-a stricat anul! SUPRAOMUL DEVINE NEATENT Într-o zi uscată de septembrie, Amory a sosit la Princeton și s-a amestecat În mulțimea de studenți care umpleau străzile. I se părea o modalitate prostească de a-și Începe anii mari - să petreacă dimineața patru ore În sala Îmbâcsită a clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
consecvent În umbra neagră a blocurilor albe, despicând lumina lunii În câteva secunde Înfricoșate, iar o dată rupând-o la fugă, stângaci și Împiedicat. S-a oprit brusc din alerga. Trebuia să-și păstreze cumpătul, Își spuse el. Buzele i se uscaseră și și le-a lins. Dacă s-ar Întâlni cu un om bun... mai erau oameni buni pe lume sau locuiau acum cu toții În blocurile albe? Oare fiecare om era urmărit În Întuneric? Dar dacă ar Întâlni un om bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
rămas un moment la pământ, râzând de ea Însăși. Pe urmă a sărit În picioare, și-a strecurat mâna Într-a lui Amory și au străbătut pășunile În vârful picioarelor, sărind și schimbându-și direcția de la un petic de pământ uscat la altul. În fiecare ochi de apă scânteia, parcă, o lumină transcendentă, căci răsărise luna, iar furtuna se refugiase În partea de vest a statului Maryland. Când brațul lui Eleanor l-a atins pe al său, Amory a simțit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu un roman polițist palpitant. Sinucigașul Stifter își face auzit glasul deasupra orei gălăgioase de germană; victimă a propriilor planuri greșite de viață și a unei căsnicii nefericite, n‑are altceva mai bun de făcut decât să povestească verzi și uscate despre o mare sărbătoare de Rusalii, când s‑a îndreptat spre pădurea cea tăcută, nu, nu acolo unde se scoală ager un pui de ciută (cui îi pasă ce i se scoală ăstuia, citat aproximativ din Anna), ci unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
normal într‑o situație asemănătoare, și anume: În sfârșit! Ai reușit! - atât de măreț e acest eveniment care se numește iubire și care cade unde se nimerește, indiferent dacă pe un ogor sau pe o pistă de beton, unde se usucă și trebuie aruncată. Nici ea nu știe bine cum de i s‑a întâmplat așa ceva. Asta‑i culmea! Bolborosește în continuu ce frumos a fost și că de‑acum încolo trebuie s‑o facă neapărat mai des, pentru că i‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
face apariția și dă de veste că va fi o primăvară blândă și timpurie. Lumina asta, caracteristică acestui vechi cartier vienez, nu lasă nimic necercetat, fără a da la iveală însă nimic care să merite o atenție specială. Aerul e uscat, iar câteodată plutesc în el așchii de sticlă, insecte și germeni de gripă. Fete cu fustițe înfoiate și cozi de cal parcă înoată prin el; trăsătura lor de bază e tinerețea, pe care și‑o vor pierde în curând. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Întindeau inconștient spre punga cu praful alb. Abia după cea de-a treia doză am simțit o excitare sexuală atât de puternică, Încât nu o puteam asemăna cu nimic din ce simțisem timp de treizeci de ani. Gâtlejul mi se uscase ca o foaie de pergament și respirația mi se Îngreunase atât de tare Încât scoteam un șuierat cu fiecare inspirare și expirare a aerului. Am dat pe gât dintr-o Înghițitură cea de-a treia Corona și am simțit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mă Îndemna să fug cât mai repede. Un buton roșu clipea semnalând „Pericol!“. Însă nu puteam face nici cea mai mică mișcare, extremitățile, amorțite parcă de cocaină și de ecstasy, Începuseră să-mi tremure, refuzând să mă asculte. Mi se uscase gâtul, așa că am luat o Înghițitură din paharul cu apă de pe măsuță. — Aa! Aceea era apa mea. Mi-am simțit obrajii În flăcări În momentul În care am auzit-o pe Keiko Kataoka spunându-mi asta, ca și cum m-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ei de a vorbi atât de particular, ca și cum ceea ce tocmai se Întâmplase nu fusese decât o criză temporară. — Îmi cer scuze pentru vulgaritatea mea. Sper că nu v-am dezgustat... — Nu, am răspuns, scuturând din cap. Aveam gâtul atât de uscat Încât rămăsesem fără salivă, de parcă mi se lipise mâncarea de cerul gurii. Am Întrebat dacă puteam bea o bere și, la răspunsul ei aprobator, am luat un Heineken din frigider și am Început să beau direct din cutie. După ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
gesturile ei sau pe imaginea trupului ei, simpla amintire a atmosferei ce plutea În acea cameră În prezența ei mi-a provocat ejacularea. Reverberațiile orgasmului au durat atât de mult Încât sperma care mi se scursese pe mâini s-a uscat până mi-am reluat cunoștința. După ce mi-am revenit din starea de inconștiență de după orgasm, mi-am reluat Încet calmul. O voce din interiorul meu mă Îndemna: „Fugi!“. Era o poruncă de o intensitate cum nu mai simțisem până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
picioare. În afară de acest aspect, Noriko semăna foarte bine cu un ied, cu ochii mari și rotunzi, În care se putea citi spaima, cu trupul umed și lipicios. Dar un ied de-abia fătat se freacă de ierburi și tot se usucă până la urmă, pe când Noriko era exact invers: cu fiecare clipă se uda tot mai tare, Încât nu mai puteai face nimic ca să oprești tot acel lichid care se revărsa din interiorul ei, nici măcar dacă-i Înfigeai un vibrator sau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ăsta al dramaturgiei. Adevărul e că nu-mi place deloc să stau cu tine de vorbă așa cum stau acum, mi-e silă să vorbesc. Că tot veni vorba, cum te cheamă? — Miyashita. În timp ce beam Corona cu lămâie verde, respiram aerul uscat din New York, amestecat cu mirosul specific de aburi din cafenea. Poate din cauza acestei atmosfere, mi-am adus aminte, cu nostalgie, de cocaina pe care mi-o dăduse Monkey, tânărul cântăreț de rock, atunci când venisem prima oară aici. Adevărul era că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cheme o mașină care să ridice cadavrul și cât timp a fost plecat am aruncat o privire prin studioul lui Poliza. Nu era mare lucru de văzut. Un grupaj de instantanee cu picioare desfăcute, lăsând la vedere organele genitale, se uscau pe o sârmă în camera obscură. O colecție de biciuri, lanțuri, cătușe și un altar cu tot cu sfeșnice, de genul celor pe care le văzusem în seria de fotografii cu fata cu castravetele. Două grămezi de reviste ca acelea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Mi-ai scris numele pe înmiresmatele flori Ca să aduc bucurie în jurul meu ca și ele În răcoarea din zori Mi-ai scris numele pe întinsul pământ bogat Ca să aduc roade bune ca el an de an și Să nu fiu uscat Mi-ai scris numele pe lună și enigmatice stele Ca să stralucesc în întuneric și să fiu călăuză Tăcută ca ele Mi-ai scris numele pe adieri unduite de vânt Ca să usuc lacrima de sub pleoape și să aduc Mângâiere și cânt
Testament by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83345_a_84670]
-
ca el an de an și Să nu fiu uscat Mi-ai scris numele pe lună și enigmatice stele Ca să stralucesc în întuneric și să fiu călăuză Tăcută ca ele Mi-ai scris numele pe adieri unduite de vânt Ca să usuc lacrima de sub pleoape și să aduc Mângâiere și cânt Mi-ai scris numele pe fulgii argintați de nea Să port mereu haina alba strălucitoare Și pură ca ea Mi-ai scris numele și pe lemn de cruce Isus Ca să port
Testament by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83345_a_84670]
-
arii desuete, zdrobește frunzele-n concerte. Aleargă ură și iubirea, de sus ne cheamă nemurirea, prin zile rele, sau mai bune, -De ce așa, cine ne spune? Plâng nedreptăți, trec milostenii, ducând cu ele izul vremii, trec întristările, suspinul, se usca omul, precum crinul... -Unde-i cântarea, cum a trecut? numai durerea o mai ascult, adun la piept doar amintirea, roua din ochi scalda privirea. Trec generații, generații, alții că noi, iar noi că alții, trec veri, sau primăveri și toamne, ne-
Trec anii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83368_a_84693]
-
La dunga unde cerul cu apele îngînă, Aci săltat din cornuri, aci lăsând pe-o rână, Se războia cu valul un preaciudat caic: Nici vâsle și nici pânze; catargul, mult prea mic; Dar jos, pe lunga sfoară, cusute între ele, Uscau la vânt și soare tot felul de obiele, Pulpane de caftane ori tururi de nădragi; Și, prin cârpeli pestrițe și printre cute vagi, Un vânt umfla bulboane dănțuitoare încă. Ce ruginiri de ape trezite și ce brâncă Lăsară fierul rânced
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
urmă, Ți-a împuns urechea neagră cu-un cercel de-aramă, greu. SELIM El a venit când, singur și mic, în pragul ușii, Îmi răcoream la vântul de-amurg obrazul-jar; Când - ghindă cafenie - picau jos cărăbușii, Când era zarea frunză uscată de stejar. Cu țâțe tăvălite-n funinginea din slavă, Tot mai aproape norii - ei mă-nțărcau întîi; În somn plângeam să-mi șteargă priveliștea hîrlavă Și piroteam pe prispă cu pragul căpătâi. Dar fețe mai lățoase, mai cornorate, turmă Nășteau
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pe rugul unei credințe mistuitoare; fie duelul stupid care, într-o dimineață lividă, ni l-a răpit pe Galois lângă Gentilly; fie soarele satanic al pubertăților violente, sublimând geniul lui Rimbaud - cu mult înainte ca soarele Harrarului să-i fi uscat piciorul - pretutindeni același sfârșit pripit îi răpește pe-acești semizei ochilor noștri nevrednici. Presupunem că viața lui Rimbaud este cunoscută. În ciuda enigmei și a dramatismului nu ne lămurește câtuși de puțin asupra ciudățeniei și-a transcendenței mesajului său. Căci, pe
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]