1,700 matches
-
și le folosește În scopul de a crea ceea ce le lipsește cel mai mult acestor industrii: idei. Aceste spații de disidență implică o atitudine de opoziție față de cultura comunicării de masă, de rezistență În fața modelării mentale prin publicitate. Ceea ce se valorizează prin această atitudine nu este conformitatea cu imaginea mediatică, cu grupul sau cu societatea, ci mai curând diferențierea, opoziția față de dominația lor. Asistăm astfel la o răsturnare a perspectivei. Dezirabilul a trecut de partea minoritarului, a deviantului, a nonconformului, a
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
scenariului adaptării sau conformismului. Atunci când se produce un exces de zel, se deschide calea către ritualizare. O altă strategie, opusă acesteia, este revolta. Contestarea se poate referi aici la ansamblul valorilor dominante și poate favoriza „escaladarea extremelor”. Mai pot fi valorizate și practicile de refuzare a implicării sau de evadare, de exemplu În vis sau În misticism: retragerea este În acest caz voluntară. Ultima soluție, specifică minorităților active, este inovarea, care se poate traduce prin adaptări, reforme sau transformări mai profunde
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
În a doua jumătate a anilor ’40 de autori precum Kingsley Davis și Wilbert Moore, atrage atenția asupra diversității aprecierilor sau judecăților cu privire la competențe și talente, contribuțiile și retribuțiile fiind strict dependente de reprezentări sau de modele culturale puternice care valorizează, În funcție de țările sau de epocile studiate, fie ceea ce a fost moștenit sau primit sub formă de dar sau de moștenire, fie ceea ce a fost dobândit prin mijloace proprii sau prin merite personale. Pentru Guy Rocher (Rocher, 1972, p. 218), este
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
spune povestea implică un punct de vedere personal, probabil unul singular. Povestea este spusă din perspectiva interpretativă cu care s-a început demersul. În fapt, poveștile pe care le spunem sunt dominate sau chiar conduse de valori; ele exprimă ceea ce valorizăm noi cel mai mult și furnizează cheia modului în care ne construim propriile semnificații. Probabil ceea ce contează cel mai mult într-o poveste a vieții este ca aceasta să fie credibilă, mai degrabă decât adevărată. Realitatea subiectivă este, de fapt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
prin regularizare, a unei forme cu extensie sintactică variabilă (de la cuvînt la unități frastice și suprafrastice), în funcție de criterii determinate și de intențiile de comunicare, prin asociere cu un model. Numit inițial falsă analogie și considerat o anomalie, procedeul a fost valorizat pentru prima dată de școala neogramatică, care a arătat că el reprezintă, împreună cu schimbările fonetice, factorul decisiv în evoluția limbilor, procedeul prin care se trece de la o stare de organizare la alta. Ulterior, i s-a recunoscut polivalența și reversibilitatea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
modelul generativ al frazei este identic ori asemănător celui care produce megafraze (texte), derivate prin operații gramaticale recursive. Se poate remarca, însă, că o gramatică a textului nu este posibilă în afara stabilirii unui cadru și a unor determinări care să valorizeze vectorul sens în relație cu celelalte categorii specifice textualizării. În realitate, o viziune strict formalizată asupra textului rămîne un deziderat teoretic, căci cei care o promovează, atunci cînd vorbesc despre coeziune, depășesc nivelul gramatical al investigației, factorul semantic fiind antrenat
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca pedepse aplicate de Dumnezeu în schimbul necredinței neamului lui Israel. Datorită profeților, care interpretau evenimente contemporane în lumina unei credințe riguroase, aceste evenimente se transformă în "teofanii negative", în "mânii" ale lui Yahwe. "Astfel, pentru prima dată, spune Eliade, profeții valorizează istoria, ajungând să depășească viziunea tradițională a ciclului. Se poate spune despre evrei că au fost primii care au descoperit semnificația istoriei ca epifanie a lui Dumnezeu, concepție reluată și amplificată de creștinism"7. Observația lui Eliade, deși pertinentă, este
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
umane. Unii personifică forțe ale naturii și sunt prinși într-un univers panteist care se regenerează periodic odată cu întreaga creație. Creștinismul este religia paradoxului, a Dumnezeului-om, a nașterii din Fecioară, a Învierii celui îngropat. Prin Întrupare, Hristos focalizează și valorizează istoria, îi dă sens. Istoricul Christopher Dawson surprinde semnificația coordonatelor temporale ale kenozei divine: "Doctrina Întrupării, care este centrală creștinismului, este și centrul istoriei. De aceea, este natural și potrivit ca istoria noastră creștină tradițională să fie încadrată într-un
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
thought, Lexington, Emeth Press, 2005, pp. 46-47. 39 Cf. Berdyaev, op. cit., p. 84. 40 Cf. Mircea Eliade, Eseuri, Editura Științifică, București, 1991, p. 75. Vasiliada Sf. Vasile cel Mare este cel mai bun exemplu al modului în care creștinismul a valorizat suferința, transformând blestemul în binecuvântare 41 Löwith, op. cit. p.170. 42 Cf. E. Harris Harbinson, "The Marks of a Christian Historian", în God, History and Historians: Modern Christian Views of History, C.T. McIntire (ed.), Oxford University Press New York:, 1977, p.
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
de "problema culpabilității" (die Schuldfrage 48), fondată pe certitudinea că "fiecare persoană este coresponsabilă pentru felul în care este condusă"49. De asemenea, modul în care experiența individuală și socială a cincizeci de ani de comunism este reflectată, tratată și valorizată la nivelul memoriei colective, constituie problema centrală a societății românești a anilor '90. Totalitarismele secolului XX au făcut memoriei un serviciu enorm și involuntar: au transformat-o în resursă politică privilegiată a procesului de transformare post-totalitară. Spre exemplu, căderea regimului
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
principală, și anume imposibilitatea aplicării ca atare a noțiunii în spațiul partidelor românești, ținând cont de o arhitectură specifică a proiectului politic care evită circuitul clasic ilustrat de Daniel-Louis Seiler, "contradicții→lupte→conflicte→clivaje→consens"5, cu scopul de a valoriza artificial un consens ex ante și nu un consens văzut ca rutinizare ex post a conflictelor în societate. Cu toate acestea, înainte de a începe analiza noastră propriu-zisă, trebuie stabilite niște delimitări teoretice. După părerea noastră, analiza socio-istorică este fundamentală pentru
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
industrializării sau menținerii agriculturii, în orientarea către piețe privilegiate de schimb, nu face decât să reîntărească ceea ce noi numim un automatism generat de ambiguitatea unei etichete naționale. Ca urmare, identificarea unor veritabile clivaje nu este observabilă în raport cu niște partide care valorizează în principal consensual național, evitând traducerea unor conflicte subnaționale. În acest cadru generic considerăm că, din punct de vedere socio-istoric, un singur clivaj poate fi identificat. Este vorba de cel al opoziției centru periferic, generat de simultaneitatea transformărilor începute în
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
din decembrie 1989 sfărâmă această structurare ambiguă și generează o nouă formă de transpunere a conflictelor sociale. Perioada de după 1989 și substitutul de clivaj de durată determinată: între consens și superficial și tensiuni sociale Trecerea din decembrie 1989 se operează valorizând solidaritatea (de clasă, interetnică, cu poporul, armata, intelectualii și așa mai departe) ceea ce, în logica demonstrației noastre anterioare, considerăm că nu constituie o surpriză. Referitor la aceasta, Alexandru Ionescu observa pe bună dreptate că "poporul român a fost proclamat actor
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
după părerea noastră, un proces reușit, ci mai degrabă o ecloziune parțială care își transformă conținutul, nuanța, dar care încă nu a ajuns la a se debarasa de logica automatismelor. Ca urmare, în afară de clivajul centru versus periferic, restul contradicțiilor sunt valorizate sub forma conflictelor politice instituționalizate în substitutele clivajelor parțiale cu durată de viață determinată. Altfel spus, după 1989, nu se pot identifica într-adevăr clivaje, ci forme de conflicte politice esclusive și exhaustive, animate de o logică a automatismelor a
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
protecția națională: "problema predării religiei în școală, pentru anumite zone ale țării noastre (n.a.Transilvania), este o problemă națională. (...) Deci, problema educației religioase, a religiei în școală îmbracă în primul rând un aspect național"64. În consecință, apartenența religioasă este valorizată politic. Prezența patriarhului la ședința de deschidere a parlamentului este, din acest punct de vedere, simbolică, ca și numeroasele justificări. În aceeași logică se înscriu ezitările penalizante ale lui Ion Iliescu față de credința sa în Dumnezeu, cu ocazia ultimei dezbateri
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
va trebui să fie este penalizată, ci întoarcerea de la realitatea prezentă. Împrumutând această rută deviată către proiectul integrării europene, principalele partide ale scenei politice abandonează prezentul interpretărilor emoționale emise de către PRM și liderul acestuia. Ruptura pe care o propune PRM valorizează de două ori dezordinea. Pe de o parte, PRM-ul își asumă, în ciuda identității sale de adunare a mai multor clase, o retorică a diferenței, monopolizând discursul proximității și, pe de altă parte, PRM se prezintă ca gestionar al unui
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
nominalului. Dacă acceptăm că nominalul are două seturi de trăsături (iar verbul și adjectivul, câte un set), păstrând celelalte coordonate ale acordului, ar însemna că: (i) în acordul hibrid, trăsăturile adjectivelor și determinanților din interiorul grupului nominal sunt verificate sau valorizate de trăsăturile formale, morfosintactice, de tip CONCORD, ale numelui, iar trăsăturile verbului-predicat, ale adjectivului predicativ și ale participiului din structura pasivului pot fi verificate de trăsăturile CONCORD (ca în română) sau de trăsăturile de tip INDEX (astfel, în engleză sau
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
urmare, clasa lexico-gramaticală adjectiv, prin tipul său semantic, este dependentă sau are o natură relațională. Relația sa cu entitatea/proprietatea calificată/descrisă este mediată de nominalul (lexicalizat sau nu) care denumește acea entitate/proprietate. Adjectivul nu își poate verifica sau valoriza trăsăturile "direct" prin raportarea la un obiect descris. În enunțul E frumoasă, rostit cu privire la o vază prezentă în context, avem un acord "deictic". Acest acord nu este direct, prin raportare la obiectul descris, ci mediat de substantivul vază, care este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
proiecții maximale. Conceptul deplasare (move) este întărit prin fenomenul de atracție (attract) pentru verificarea trăsăturilor (feature checking); astfel, spre deosebire de GB, unde deplasarea era liberă (unbounded move), deplasarea în PM este constrânsă, decurge din necesitatea de a verifica sau de a valoriza trăsături, se produce doar dacă e necesară pentru a crea un obiect sintactic corect format care primește interpretare convergentă la interfață. Deplasarea verbului este determinată de atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
recentă versiune a PM, acordul nu cere termenii implicați − cel acordat (probe) și cel cu care se acordă (goal) − să fie în relație specificator−centru. Categoriile funcționale v și I trebuie numai să c-comande un argument pentru a se valoriza trăsăturile. Bruening (2007) prezintă cele două tipuri de marcare cazuală a nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o formă de discreditare și Înjosire socială, o frază ce ne sună azi cu o ciudată paradoxalitate: „ Munca este singura mare satisfacție a acestei existențe!”. Sigur, este o frază de coloratură protestantă, rigidă, extrem de austeră, dar, În același timp, ea valorizează Încă o dată munca - la fel ca meseria În arte, despre care vorbeam mai sus! -, dar nu oricare muncă, nu cea impusă, nu cea adoptată din motive sau interese conjuncturale, diferite pentru fiecare epocă istorică sau politică. Nu, ci munca În
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
susține cauza: "Opera critică cea mai desăvârșită și mai plină de urmări este marea creație însăși. Ea surprinde prin noutatea ei, reface concepția despre lume și implicit judecă literatura veche." Dacă este așa, Theodor Codreanu favorizează opera bacoviană să-și valorizeze "complexul". Revenind la periodizare, autorul studiului exegetic propune patru etape: 1921, 1946, 1960 sunt ani ai trecerii de la o perioadă la alta: Ucenicia Cenușăresei, Consacrarea, Intermezzo în proletcultism, Spre apogeu. "Mai productive și mai utile sunt alte câteva direcții ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o argumentație laborioasă, criticul demonstrează caracterul antimodern al gândirii barbiene. Odată scoasă de sub tutela restrictiv-nedreaptă a modernismului, creația sa poetică se deschide către interpretări adecvate. Una dintre acestea este "calea fenomenologică", sintagmă preluată de la Iosif Cheie-Pantea, ale cărui sugestii sunt valorizate prin stabilirea unei filiații extrem de interesante între "infrarealismul matematicianului-poet" și contribuțiile lui Bachelard. Pe urmele acestuia, Codreanu vorbește despre existența unui narcisism cosmic, pancalic, în poezia barbiană, pe care îl numește, cu o sintagmă cunoscută, "act clar de narcisism". O
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la ora aceasta că, trecând printr-o enormă cantitate de informații, domnia sa și-a dedicat viața cu onestitate autorului poemei Luceafărul. Sunt câteva cărți de referință în eminescologie, începând cu Eminescu Dialectica stilului din 1984, până la această ediție definitivă, care valorizează documentație din Dubla sacrificare a lui Eminescu, în două ediții, și a celor următoare: De ce a fost sacrificat Eminescu?, Mitul Eminescu, Eminescu martor al adevărului, Eminescu și mistica nebuniei, o constanță ce merită aplauze la scenă deschisă. Th. Codreanu, sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asimilarea conținuturilor, astfel încât să dezvolte structuri operatorii, afective, motivaționale, volitive, atitudinale (acomodarea); * de a dirija asimilarea tehnicilor de activitate intelectuală o dată cu informațiile; * de a forma modul de gândire specific disciplinei respective de învățământ și modul de gândire sistemic; * de a valoriza conținutul obiectului de învățământ, structurând comportamentele raportate la valori; * de a comunica fluent, expresiv, coerent. Planul creator: --------------- * de a adapta conținuturile specificului dezvoltării psihice stadiale a elevilor; * de a stimula dezvoltarea maximala a potențialului fiecărui copil, prin asimilarea conținuturilor; * de
ORDIN nr. 3.770 din 19 mai 1998 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/121298_a_122627]