1,371 matches
-
de rotocoale orbitoare de lumină. Sus, pe pasarelă, uite soldatul cu arma Întinsă, nemișcat, ca o statuie. — Cine ești? De unde vii? Unde mergi? Arată actele! Răspunde! * Ai țâșnit de sub banchetă, fața ta Îngrozită fulgeră În golul unei oglinzi. — Actele! strigă vameșii, grănicerii și bat cu patul puștii În ușa compartimentului. — Actele! Cine ești? — Unde mergi? Ce cauți aici? Răspunde sau trag! * Nu te speria, stai liniștit, e același vis sâcâitor, ca să te trezești, ți-ai Înfipt unghiile moi În carnea moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cu valiza deschisă, cu săpunuri și spray-uri și țigări curgând din ghemotoacele de lenjerie. Am Înțeles pe urmă că se Întorceau cei care lucraseră cu contracte În țările arabe și controlul era menit să-i determine să le lase vameșilor o șpagă cât mai mare... Firește că acela ce Îmi va explica pe urmă aceste lucruri va fi tot vărul Victor. Dar deocamdată eram scârbit și obosit. Din fericire, tocmai atunci a apărut, ca un Înger salvator, Alexandru, fostul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
tot vărul Victor. Dar deocamdată eram scârbit și obosit. Din fericire, tocmai atunci a apărut, ca un Înger salvator, Alexandru, fostul meu coleg de studii, director de Institut, academician, deputat În Marea Adunare Națională și Încă alte Înalte funcții. Controlorii, vameșii au dus cu respect mâna la chipiu și Într-o secundă așteptarea mea a luat sfârșit. Profesorul Stan nu a rostit atunci decât vorbele de circumstanță: că se bucură de revedere, că așteaptă cu interes să mă audă la conferință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ar spune Gigi Becali pre limba lui, echipele acelea nu vor lua campionatul, care simte că-i este rezervat doar lui până în vecii vecilor. Și în pauzele de antrenament mai hotărăște și alte chestii cum ar fi de exemplu, că vameșii care vor turna pe colegii lor, adică vor da pe goarnă exact ceea ce vrea și despre cine vrea el să audă, vor scăpa de a ajunge la „mititica”, spune el ritos că “regina șpăgii de la vamă” e un lider sindical
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
ar spune Gigi Becali, pre limba lui, echipele acelea nu vor lua campionatul, care simte că-i este rezervat doar lui, până în vecii vecilor. Și în pauzele de antrenament, mai hotărăște și alte chestii cum ar fi de exemplu, că vameșii care vor turna pe colegii lor, adică vor da pe goarnă exact ceea ce vrea el să audă vor scăpa de a ajunge la „mititica”, spune el ritos că “regina șpăgii de la vamă” e un lider sindical (!!!) etc, etc... Adică iar
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
pe care le aveau în această țară. Făceau comerț cu cherestea, concesionaseră parchete întregi în munți și exploatau lemnul. Ciulise imediat urechile, pentru că turcii poves teau despre documente false pentru cantitățile de bușteni pe care le scoteau dincolo de graniță, despre vameși care închideau ochii și funcționari din administrație care le facilitau toate acestea. Ceea ce auzea era pe placul său și întrezări imediat potențialul ce i se deschidea acolo. Nu putea spune că nu mai auzise până atunci de România, în definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lemn pentru export, exact în una din țările din Orientul Apropiat. Urma să ascundă containerul în unul dintre vagoane. Nu trebuia decât să pregătească ascunzătoarea așa cum trebuie, de rest se va ocupa el personal. Mai avea destui bani ca să mituiască vameșii la graniță. Își programase două săptămâni pentru a părăsi România și a ajunge la locul în care voia. Era timp mai mult decât suficient, singura necunoscută fiind momentul când, efectiv, aveau să prindă animalul acela fantastic, iar după ce văzuse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
case albe, marea în culori deschise. La dreapta, un munte mic. Ciracmanul. Două pontoane de lemn, puțin nisip, o vilă roz - stranie apariție - pe o colină. Lângă un ponton, o clădire care ar putea fi numită casă: locuința și biroul vameșului. În total, aspect de singurătate grandioasă. Ne-am strecurat printre câteva magazii și am ajuns la o cabană de pescari cu un etaj, locuința noastră. Într-una din cele două camere de jos locuiau fetele, cealaltă folosea drept bucătărie. În
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
M-am uitat cu binoclul până ce n-am mai văzut-o. - Parcă erai tu, Ioana... Ioana plânge desperată lângă mine. În pustiurile micului port, cu câteva magazii și câțiva oameni primi- tivi, s-a găsit un loc pentru o aventură: vameșul, domnul Jianu, cu doamna Pitpalac. Vameșul e un flăcău bătrân, cu zâmbetul mereu pe buze, vorbind monosilabic și incapabil să pună o întrebare, de o timiditate cumplită, vizibilă de la primul moment când l-ai cunoscut. Te întrebi cum poate să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
n-am mai văzut-o. - Parcă erai tu, Ioana... Ioana plânge desperată lângă mine. În pustiurile micului port, cu câteva magazii și câțiva oameni primi- tivi, s-a găsit un loc pentru o aventură: vameșul, domnul Jianu, cu doamna Pitpalac. Vameșul e un flăcău bătrân, cu zâmbetul mereu pe buze, vorbind monosilabic și incapabil să pună o întrebare, de o timiditate cumplită, vizibilă de la primul moment când l-ai cunoscut. Te întrebi cum poate să-și mențină un post în care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
blajină să poată vagabonda fără cataclisme. Și dacă, înspăimîntat de singurătate (iarna, mai ales, trebuie să fie cumplită aici, căci atunci pleacă toată lumea la Cavarna, și pescarii și madame Pitpalac, iar Mihali închide restaurantul: și astfel nu mai rămân decât vameșul și câțiva soldați, păzind cu rândul, inutil - căci nu vine nici o corabie - pontonul), îl întrebi dacă cele câteva cărți ajung pentru trecerea timpului, el îți răspunde afirmativ, căci citește rând cu rând, meditează la fiecare pagină, și după ce termină ia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ce va mai rămâne din ele. În orice caz, e ridicol să le duc cuiva. Timp de câteva ore am crezut că ar fi normal să fac așa. Corăbiile cu mărfuri ne vizitează foarte rar, iar cele cu excursioniști niciodată. Vameșul n-are mai nimic de lucru. În portul acesta orice muncă stagnează, iar hambarele pline sunt de folos numai pentru șobolani. O dată a sosit o corabie mai mare, care câteva zile a rămas în fața Cavarnei (corăbiile nu se pot apropia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
plânge de drum. Dimineața rămânem în port, căci Ioana are treabă să aranjeze prin cameră (Helene e zilnic la Cavarna ca să ajute pe doamna Axente) și să facem plaja. Încercăm chiar de dimineață să aflăm vești și atunci, prin bunăvoința vameșului, telefonăm la poșta din Cavarna la ore anumite. Primim de obicei aceeași vorbă: "Tot așa". La ora patru, sosiți la oraș, aflăm iarăși multe amănunte de la doamna Axente, dar din care nu se pot extrage decât aceleași concluzii: că Viky
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai avântat și mai plin de energie. Unii încă luptau, solizi și plini de mușchi transpuși din alba tafta a aburilor din care erau formați, alții zăceau morți, descompunându-se, ajungând să înfățișeze înaintea dispariției câini colosali, fețe hulpave de vameși persani sau chiar minotauri agitând sulițe deasupra capetelor. Armata norilor din sud sfârșea răpusă sub tridentele și praștiile unor nori cruzi din nord, iar nomazii soseau pentru a desface și cerceta cadavrele pline de aer ale celor căzuți. Marea Aerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
le evaluasem la minimum. La vernisaj, multă lume, un cumpărător cere lista prețuri lor... Rezul tatul a fost că, a doua zi, m-am trezit cu poli ția, m-au anchetat patru ore fiindcă i-am indus în eroare pe vameși. Mi-au dat o amendă de trei ori mai mare decât prețurile adevărate ale tablourilor. Îmi venea să mor. Disperată, am scos un strigăt de fiară înjunghiată: „Atunci mă arunc pe fereastră!“ La care unul dintre cei trei elvețieni îmi
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Hărnicia lumei e un fel de lene, onoarea-i nimicnicie, mărirea-i înjosire. [32] Mulți lucrează, dar puțini gândesc. [33] N-ai crede cât de șiret e amorul, cu toată nesocotința ce i se impută; cunoaște foloasele lui ca un vameș sau ca un ovreu - arată-i de departe prospectul și plănuiește-n infinit. [34] E un "bold nefericit în om care-l revoltă contra superiorității altora. Tămâiază mai bine pe un Apis de[z]gustător, fără spirit, nedemn, spre a
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
cîțiva cu care Împărțeam secretul, locul Își vînduse sufletul de multă vreme. Cu prețul sîngelui. Lăsasem sătucul departe În urma mea și am ajuns acolo unde Începuse totul. În colțul cel mai nordic al insulei. Cel mai sălbatic. Ty Kern. Poteca vameșilor mergea de-a lungul unei faleze, care cădea vertical În mare și se termina printr-un golf plin de recife la fel de ascuțite ca niște săbii de abordaj, Întrerupîndu-se la o mică punte de piatră care ducea spre far, azi dezafectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cameră, ferm decisă să uite că același coșmar Îi mai bîntuise deja nopțile cînd era foarte mică. Trei ceasuri mai tîrziu, incapabilă să pună geană pe geană, Încă se mai gîndea la coșmar, În timp ce alerga cu pași mărunți pe poteca vameșilor. În mod normal, alergatul o ajuta să scape de gînduri. Acum, gîndurile se Întorceau În cerc, obsedante, ritmîndu-i pașii. Pescărușul. Vălul. Spuma. SÎngele. Pescărușul... Și urletele stridente care sfîșiau noaptea... Marie bătu pasul pe loc, dîndu-și seama că Încă le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ea. - Ieri seară, luna era În creștere. Cuvintele, rostite abrupt, o făcură să tresară. Se răsuci și dădu de privirea cenușie a ochilor lui Ryan. El anticipă Întrebarea pe care ea se pregătea să i-o pună. - Eram pe poteca vameșilor, dar n-am văzut nimic, explică el. În afară de Pierric Le Bihan care se agita În mod ciudat În fața menhirului. Marie aruncă automat o privire mutului care se Îndepărta cu mersul lui sacadat, cu grămada de cîrpe strînsă sub braț, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fel și cel de haine. Bucătăria fusese curățată cu grijă, aparatele, frigiderul și congelatorul, fuseseră conștiincios debranșate. Doar un sac mare marinăresc, pus pe jos, arăta că plecarea lui Ryan nu era poate definitivă. Marie urcă rapid pînă la poteca vameșilor și tresări remarcînd o vedetă ancorată la vreo zece metri de podul de piatră. Îl văzu pe Ryan care arunca un sac În micul cockpit, apoi coborî Într-o barcă pe care o Îndreptă spre piciorul farului. Ascunsă privirii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să fie împăciuitor, numai niște nesăbuiți s-ar fi aruncat așa cu capul înainte cînd ordinele erau foarte clare. — Eu tot o să mă răzbun, nu se lasă Monte Cristo, gîndindu-se la electronicele, țigările și țoalele pe care i le confiscaseră vameșii ultima dată cînd se întorcea din Occident. — Răzbunarea e o cauză nobilă, e de acord domnul Președinte, dar necesită puțină răbdare, încearcă iar să-l liniștească. — Mi-au înhățat și pașaportul, n-o să ma pupi străinătate șmecherașule, mi-au trîntit-o
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
existența, își plîngea de milă avînd înaintea ochilor ferestrele prăfuite ale autocarului Mercedes care făcea curse săptămînale în Turcia. Cine sapă groapa altuia cade singur în ea, își amintea de capcanele care i-au fost întinse, de stîncăraiele Bosforului, de vameșii care cer mită, de cozile interminabile de la frontiere, dar nici gînd c-o să se dea bătută, n-a fost și nu va fi nici de-acum înainte o victimă, va lupta pînă la capăt, își va plăti toate datoriile, hotărîse
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
tejghea, cu bărbia În palme, asculta noutățile din Orientul Mijlociu pe care Cain le lua din scrisori și ziare sau le inventa pe loc spre bucuria copilăroasă ori țâfnoasă a celor ce nu știau nici măcar cum arată o frontieră sau un vameș. De vize, nu mai vorbim, chit că toți aveau acum pașaport. Cu pâinea În plasă se ducea la Ajan. Spre amiază trecea și Gheretă pe acolo. Cât timp Își bea poștașul cafeaua, el răsfoia ziarele. Pentru prieteni, Ajan avea oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nimic din ce văzuse el până atunci, după cum nicicum arăta și privită pe deasupra lor. Pentru prima dată În viață simțea că el era cel privit de doi ochi mărunți, reci și indiferenți, de culoarea lavandei. Semănau cu ochii plictisiți ai vameșilor la schimbul de tură. Închise ochii, dacă nu Încântat, cel puțin mai bine dispus de insolitul asemănării. Ceea ce Îl Încânta cu adevărat era culoarea și mirosul stepei de lavandă În care curgea leneș un râu roșu care izvora din călcâiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu puteam să o iau pe mama, nu putu nici el să mă ia pe mine și plângeam amândoi, căci nimic nu era bine. Trecui în Anglia într-un final. Cam pe la șaisprezece ani. Cheltuisem toți banii, majoritatea pentru mita vameșilor decât pentru necesitățile mele și în plus mai și lucrasem pentru a mă întreține pe la unul, pe la altul. Am fost chiar și profesoara unui copil. Statura mea înaltă, suplă, formată mă ajuta să trec drept o persoană mai în vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]