2,308 matches
-
ea, ea, în locul ăsta și printre oamenii ăștia. „Vanitatea, își spuse în sinea ei, nici măcar mândria, ci vanitatea. Sunt împietrită de vanitate, ultima mea zdreanță de orgoliu nu-mi îngăduie să mă arăt doborâtă. M-am măritat cu George din vanitate, și am rămas lângă el din vanitate.“ Și totuși, Stella îl iubea pe George. De multe ori poate și-a ca George să moară, să dispară fără efort, să se evapore, ca și cum nici n-ar fi existat vreodată. Tatăl ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ăștia. „Vanitatea, își spuse în sinea ei, nici măcar mândria, ci vanitatea. Sunt împietrită de vanitate, ultima mea zdreanță de orgoliu nu-mi îngăduie să mă arăt doborâtă. M-am măritat cu George din vanitate, și am rămas lângă el din vanitate.“ Și totuși, Stella îl iubea pe George. De multe ori poate și-a ca George să moară, să dispară fără efort, să se evapore, ca și cum nici n-ar fi existat vreodată. Tatăl ei avusese dreptate, George era o imensă greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
poate și-a ca George să moară, să dispară fără efort, să se evapore, ca și cum nici n-ar fi existat vreodată. Tatăl ei avusese dreptate, George era o imensă greșeală, dar era greșeala ei, și în acest ei, întreaga-i vanitate și întreaga-i dragoste se contopeau în ceva misterios și prețios. Dacă ar fi putut, l-ar fi luat cu ea și ar fi plecat în altă parte, într-un loc unde nimeni nu-l cunoștea pe vechiul George, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Din nefericire, știa și cât e de bună, cât de superioară e cărților scrise de alții, de oameni mai mici decât el. John Robert era uneori uluit, aproape copilărește uluit, de măsura în care viața lui era încă guvernată de vanitate, deși își recunoscuse acest cusur cu mulți ani în urmă, dorind pătimaș și străduindu-se pătimaș să-l depășească. Renunțase de mult să se mai opună concluziei evidente, spre care-l împingea însăși experiența, și anume că era superior contemporanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
recunoscuse acest cusur cu mulți ani în urmă, dorind pătimaș și străduindu-se pătimaș să-l depășească. Renunțase de mult să se mai opună concluziei evidente, spre care-l împingea însăși experiența, și anume că era superior contemporanilor săi. Dar vanitatea lui întrecea cu mult asemenea comparații. Când John Robert Rozanov își privea în oglindă fața mare, flască, de o superbă urâțenie și când, așa cum i se întâmpla adeseori în ultima vreme, își cântărea retrospectiv viața, de parcă ar fi fost mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dacă ți-am ucis într-adevăr amorul propriu, atunci sunt de felicitat, și dumneata la fel. Știi ce vreau să spun. Fără amor propriu nu există nimic, decât ticăloșie. Mai bine nu te întâlneam niciodată! — Ce numești ticăloșie e simplă vanitate. Ți-ai pierdut respectul față de tine însuți dintr-un motiv care nu mă privește și acum suferi de simptomele retractării. Du-te și scarpină-ți rănile în altă parte. — Îmi sugerezi să mă duc acasă și să-mi redobândesc stăpânirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-te și cumpără-ți niște insigne naziste. — Îți imaginezi că glumesc? — Da. Ești un impostor, un faux mauvais 1, care pretinde că-i ticălos pentru că e nefericit. Nu ești nici nebun, nici demoniac, ești numai un prost care suferă de vanitate rănită. Ești lipsit de imaginație. Ce te-a făcut să nu fii bun la filozofie te face să nu fii bun nici la a fi rău. Totul nu-i decât teatru. Ești un individ mediocru, George, un individ foarte obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
privirea ei de pisică, în timp ce, cu degetele dibace, își aranja gulerul bluzei. Purta un taior și o fustă veche. Dacă ar fi știut de sosirea lui George, s-ar fi îmbrăcat mai elegant. Luă notă de ușoara zvâcnire instinctivă a vanității ei. — Ce mai faci, George? Foarte bine. Ce mai faci tu, Alex? — Perfect. Vrei o cafea? — Nu mulțumesc. — O băutură? — Nu. Ai ceva vești de la Stella? Alex rosti aceste cuvinte și, în acele momente le și simți, de parc-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zdruncinat de atacul lui Emma, dar nu pentru că-și dădea seama câtă dreptate are. S-ar fi putut, într-adevăr, să iasă o încurcătură urâtă, și totuși prefera să nu se gândească la detalii. Știa, însă, că fusese prins, curiozitatea, vanitatea, un nebunesc spirit de aventură, un simț al fatalității, toate se îmbinau și-l îndemnau să facă pasul. Era ca și cum propria lui calitate umană se schimbase și John Robert făcuse din el un om nou. Cum ar fi putut el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu. Noi, pur și simplu, ne-am eliberat, și ceea ce am făcut noi nu-i, la urma urmei, nici ceva foarte misterios și nici ceva foarte măreț. Libertatea noastră are mai multe aspecte. Unul dintre ele este, indubitabil, lipsa de vanitate (vorbesc, desigur, la modul general, fără să-mi fac un merit din asta) care se exprimă printr-o totală indiferență față de „ce spune lumea“. Suntem în afara forțelor cenzoriale, și cred că foarte puțini oameni au atins acest stadiu. Schopenhauer afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Nimic. Las-o așa. Deschizând larg ușa garajului, Alex o urmă pe Ruby în casă. Capul straniu din salcâm părea să strălucească în lumina misterioasă a amurgului. George fusese sincer convins când îi atribuise lui John Robert o lipsă de vanitate și o orgolioasă indiferență față de „ce spune lumea“. Dar convingerea lui era falsă. Tom ajunsese mai aproape de punctul vulnerabil, ba chiar periculos de aproape, când vorbise despre amorul propriu al filozofului. John Robert era un tip excentric, arogant și independent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tom, își rumegă și își cloci furia. Știa că fetele nu vor face nici o mișcare până nu se va arăta el. Și nu-i trecu nici un moment prin minte că era o cruzime din partea lui să le lase să aștepte. Vanitatea rănită declanșează răzbunare: reafirmarea propriei tale valori, prin transferul suferinței asupra altuia. „N-am să mă las eu cu una cu două, își spunea Rozanov. Cineva va avea de suferit din cauza poveștii ăsteia!“ Se înțelege, John Robert ar fi dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
parc-aș fi de-a dreptul îndrăgostit de el, păcatele mele! Ah, dacă mi-aș putea schimba complet viața, de m-aș putea reînnoi și transforma. Doamne, ajută-mă să-mi îndrept viața. Dac-aș putea afla un loc dincolo de vanitatea personală, uneori mi se pare atât de aproape, gata să-l ating. Domnișoara Dunbury mi-a spus că l-a văzut pe Hristos așteptând-o de cealaltă parte, dar cum poate să fie adevărat? Doamne, fie-ți milă de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
veni tot la ea ca „să-l salveze“. Pornind de aici, acordase o semnificație magică „încercării de omor“ de la canal care ar fi putut însemna criza finală, punctul culminant, de unde va începe cotitura. Aici, poate că Stella era orbită de vanitate, un cusur simplu și ubicuu, adeseori ignorat de cei ce pretind să explice misterele comportamentului uman. Cât despre puterea de a prevedea, eu cred că actele omicide sau sinucigașe depind adeseori de anumite elemente contingente prea subtile și prea accidentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
patologiei pacientului (Tudose, 2007). În ceea ce privește diagnosticul, există o serie întreagă de trăsături de personalitate care în contexte specifice pot duce la deformarea diagnosticului, cauzând neajunsuri semnificative pacientului, în ciuda bunelor intenții ale cadrului medical. Florin Tudose (2007) amintește câteva dintre ele: vanitatea și orgoliul, amorul propriu, teama de a nu greși și de a fi responsabil, lipsa simțului autocritic, individualismul și refuzul de a cere ajutor. Specializarea cadrelor medicale și tehnologia modernă în continuă dezvoltare crează situații în care specialiști foarte buni
Stresul traumatic secundar. Efectul advers al empatiei by Irina Crumpei () [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
special, de autocunoaștere: Nu știu nici cine sunt, nici ce mă-ncearcă, singurul lucru cert, în tot acest periplu prin viață, fiind incertitudinea: Un gând uimit de „oare” și de „parcă” -, de a aduce gloria (Vorbe măiestre, declanșând ovații, / Când vanitatea pe artist îl paște), de a răni (vorba care doare / Zdrelindu-ți carnea) sau de a zidi (Vorba fântână, ca să poți zidi). Privind, așadar, olimpian, de la înălțimea dureroasă a treptelor urcate - În chin mă sui cu fiecare treaptă -, în sonetele
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
îți ții gura / la piață... Atent la bătaia vremii, care face valuri mici, valuri mari, poetul conchide: Ce se vede înainte vine de unde răsare / luna și, esopic, anunță: Privesc din marginea / străzii de carne, în serpentină, pustii: prin poarta/ deschisă... Vanitatea credinței că numai ție ți se poate întâmpla - Așteaptă (...) să se întâmple cu tine un miracol... - scepticismul - Eu știu că tot ce e frumos în / natură ne urâțește -, alteori o stranie bucurie a supraviețuirii, banale, dar și o trufie inexplicabilă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
agresiv. Amândoi se luptau pentru a lua în stăpânire sufletul celui ce se pregătea să se înfățișeze la judecata cea de pe urmă. îngerul era înconjurat de o aureolă luminoasă, din care muribundul înțelegea nimicnicia vieții de pe pământ. Una dominată de vanitate, egoism și mizerie. Efemeritatea gloriei terestre. În acele ultime clipe, Biscornet se căina și se umilea, regretându-și păcatul săvârșit într-o clipă de slăbiciune omenească. Diavolul, simțindu-se învins, zăngănea în zadar lanțurile încinse. Prin intermediul Sfintei Fecioare, îngerul fericirii
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
să le mai satisfacă pe toate? * Câteodată și cerul sângerează. * Insulta nu este decât o revărsare verbală a noroiului care colcăie în oameni. * Repetiția duce la scleroză. * Fumatul este un dezechilibrul psihic. Se restabilește îndată ce individul aprinde țigara. * Automobilul potolește vanitatea. * A trebuit să plec așa departe ca să te simt așa de aproape! * Călătorul trece - drumul rămâne. * Oamenii se întorc pe locurile natale pentru a-și regăsi tinerețea, fără să bănuiască, măcar, că au plecat, cândva, odată cu dânsa. * 'tui pământul măsii
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93037]
-
atins de lumina amiezii uită cu totul de frig. N-o să vă surprindă prin urmare că iubesc marea. Poate o să vă surprindă puțin pretenția că o iubesc altfel decât ceilalți oameni. Dar vă asigur că pretenția asta nu ascunde nici o vanitate. E vorba de altceva. Adeseori, vara, pe plajă, mă uitam în jur și mă întrebam ce reprezenta marea pentru necunoscuții care stăteau la soare să se bronzeze, sporovăind veseli sau prăbușiți în clipa lor interioară. Pentru unii, marea era cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă apuc să studiez temeinic zodiile și, probabil, aș fi făcut o nouă pasiune, ca aceea cu șahul, dar m-a iritat un amănunt. Mi-am zis că zodiacele uzează de o șmecherie cam ieftină când, ca să ne gâdile vanitatea, ne pun alături de nume cu rezonanță. În zodia mea, zodia Racului, s-au născut Proust, Rousseau, Kafka, Rembrandt, Pirandello, Lolobrigida. Ceea ce m-a făcut să și râd. Ce pot avea comun Proust și Lolobrigida? Și pe urmă câți imbecili și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Uneori frica ațipește sau obosește. Deh, oamenii au slăbiciunile lor. Nu sânt absoluți ca pustiul. Pustiul nu iartă, nu uită și n-are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil. Un călău somnolent și necruțător care n-are nici vanitatea puterii, nici nevoia de a se spăla pe mâini ca Pilat sau de a se arăta uneori mărinimos. Te ucide ca pe o gânganie fără să-ți dea nici o importanță. În pustiu nu există martiri. Nu există decât gângănii. Vă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mi se făcea. M-am revoltat, dar destul de repede am constatat că lumii îi era indiferentă revolta mea în aceeași măsură ca și nefericirea mea. Atunci, în marele meu orgoliu, am găsit cea mai rea soluție. Am început să am vanitatea și voluptatea suferinței. Și am ajuns într-un punct unde sinceritatea era străină de modestie. Strigam: iată cât sânt de vulnerabil, admirați-mă pentru îndrăzneala de a o recunoaște! Or, suferința, dacă nu găsim în ea un minimum de forță
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ajuns, nu știi că te afli în fața ei. Bănuiești până și adevărul de fals, de mistificare". Așa că renunțasem la ambiția de a lămuri ceea ce rămăsese nelămurit. Unii îl asemănau pe Robespierre cu Cromwell, alții îl învinuiau că și-a luat vanitatea drept virtute și-l considerau un scelerat. Eu eram convins și de ardoarea și de rătăcirile lui, dar convingerea mea nu ținea loc de dovadă... Și, la drept vorbind, nici atunci când studiasem tot ce găsisem despre ghilotină, la mijloc nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
râs văzând căruțele îndreptîndu-se spre eșafod... Da, e o poveste veche că senatorii romani, alegând consuli caii împăraților, îi împingeau pe acești împărați să se creadă zei. Dar uneori înțelepții au reușit să-i corupă și pe incoruptibili, să stârnească vanitatea și în cei virtuoși. Înainte de a deveni victimă pe eșafod, implacabilul Robespierre a fost victima celor care l-au făcut să fie orbit de propria sa virtute. La urma urmei, oricât de îndreptățite ar fi obiecțiile împotriva lor, fanaticii sânt
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]