436,616 matches
-
și netransferabilul sine, convins că substanța umană e alcătuită din incertitudinea esențială și riscul, văzând în confort, asemenea lui Kierkegaard, cauza lenei și a morții spirituale ("anesteziere"), și în progresul tehnologiei - motivul derapajului de la propria identitate, rămâne totuși un optimist: viața e în mâinile noastre. O croim cum vrem. Avem mereu de ales. Avem însă nevoie de timp pentru a ne evalua faptele, pentru a gândi asupra lor, pentru a păstra echilibrul. Fiecare își percepe și experimentează propria realitate (cum nu
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
durerea de dinți a altcuiva); fiecare trăiește singur. Nici măcar îndrăgostiții nu se pot contopi. Nici în iubire, limitele, singurătățile, nu dispar. Fiecare își va croi deci singur morala și înțelegerea lumii (știința, logica și filosofia fiind născocite pentru a da vieții sens). Dar nici măcar marile sisteme filosofice nu sunt universale - cracterizând doar orizontul individual al creatorilor lor. Cine ar putea percepe concomitent toate aceste perspective individuale, ar stăpîni, în infinita lor multiplicitate, adevărul absolut - ceea ce numai Dumnezeu e în stare. Cu
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
stare. Cu claritate - "care este politețea filosofului" - Ortega y Gasset subliniază că "problema cea mai gravă a prezentului e omul și mulțimea", "problema formidabilei dualități pe care o reprezintă individul și colectivitatea". Mulțimea este nimeni. Autentică nu poate fi decât viața individuală; viața mulțimii, a societății, "viața colectivă care nu i se întâmplă nimănui determinat, de care nu e răspunzător nimeni" se scurge depersonalizată, mecanicizată. "Mulțimea, societatea, tinde tot mai mult să-i strivească pe indivizi și, în ziua în care
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
claritate - "care este politețea filosofului" - Ortega y Gasset subliniază că "problema cea mai gravă a prezentului e omul și mulțimea", "problema formidabilei dualități pe care o reprezintă individul și colectivitatea". Mulțimea este nimeni. Autentică nu poate fi decât viața individuală; viața mulțimii, a societății, "viața colectivă care nu i se întâmplă nimănui determinat, de care nu e răspunzător nimeni" se scurge depersonalizată, mecanicizată. "Mulțimea, societatea, tinde tot mai mult să-i strivească pe indivizi și, în ziua în care o va
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
filosofului" - Ortega y Gasset subliniază că "problema cea mai gravă a prezentului e omul și mulțimea", "problema formidabilei dualități pe care o reprezintă individul și colectivitatea". Mulțimea este nimeni. Autentică nu poate fi decât viața individuală; viața mulțimii, a societății, "viața colectivă care nu i se întâmplă nimănui determinat, de care nu e răspunzător nimeni" se scurge depersonalizată, mecanicizată. "Mulțimea, societatea, tinde tot mai mult să-i strivească pe indivizi și, în ziua în care o va face, va sfârși prin
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
și în același timp ironicul elev al lui Malcolm Bradbury radiografiază într-un stil elegant dar și laconic, exploatând tăcerile (adică tocmai ce nu se poate traduce, ar fi spus Ortega y Gasset), lumea atrasă de fructul oprit, de violență, viață politică agitată, moarte. însă nu datorită "anormalității" a obținut volumul Amsterdam premiul Booker Prize în 1998, ci probabil datorită scriiturii: reluarea parabolică a temelor sugerează partitura unui canon preclasic; subiecte care ne fac de obicei "de rușine ochii să-i
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
împărțită în "imanentiști" și "transcendentaliști", după atitudinea ori capacitatea lor de a crede sau nu într-o religie și, implicit, în "lumea cealaltă", a devenit, de la Mircea Eliade încoace, un lucru de la sine înțeles. Altfel se comportă în propria-i viață un ateu care crede că propria-i viață e rezultatul unor conexiuni raționale și care sfârșește "definitiv" într-o lume materială (fără scop, fără mărturie ori... "progres", fără nici o prelungire în altceva (explicabilă) - și altfel un credincios. Apar diferențe de
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
capacitatea lor de a crede sau nu într-o religie și, implicit, în "lumea cealaltă", a devenit, de la Mircea Eliade încoace, un lucru de la sine înțeles. Altfel se comportă în propria-i viață un ateu care crede că propria-i viață e rezultatul unor conexiuni raționale și care sfârșește "definitiv" într-o lume materială (fără scop, fără mărturie ori... "progres", fără nici o prelungire în altceva (explicabilă) - și altfel un credincios. Apar diferențe de etică, de atitudine față de semeni și, nu în
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
sau insului care ilustrează puterea. E un soi de ființă amfibie, prezentă atît în spațiul realității, cît și în cel al imaginarului (Enid Welsford), atît în contingent, cît și în idealitate: "Bufonii și nebunii medievali se află la hotarul dintre viață și artă: nu sînt niște extravaganți ori niște nătărăi, în sensul cotidian, nici comedianți: sînt purtătorii unei forme de viață totodată reală și ideală" (M. Bahtin). Așadar o postură convenabilă pentru o structură artistică precum G. Călinescu, un soi, am
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
al imaginarului (Enid Welsford), atît în contingent, cît și în idealitate: "Bufonii și nebunii medievali se află la hotarul dintre viață și artă: nu sînt niște extravaganți ori niște nătărăi, în sensul cotidian, nici comedianți: sînt purtătorii unei forme de viață totodată reală și ideală" (M. Bahtin). Așadar o postură convenabilă pentru o structură artistică precum G. Călinescu, un soi, am zice, de Caragiale speculativ și livresc, care se distra teribil exersîndu-se pe trapezul asociației erudite ori pur și simplu insolite
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
Chloe și Scrisorile persane), romanul primului război mondial și romanul copilăriei rurale. Autorul căruia i se aplică grila clasică, cu nuanțările și observațiile de rigoare, este Duiliu Zamfirescu, puțin cunoscut prin prisma preferințelor sale pentru modele latine și elene. în Viața la țară, ne spune criticul, "viziunea dominantă este cea clasică și ș...ț romanul de iubire este de maxim interes", structura acestuia fiind determinată, din acest punct de vedere, de Matei Damian, "de departe personajul cu ponderea cea mai importantă
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
care mă încăpățânez să cred că avem nevoie mai urgentă decât de aer. Falsele dezvăluiri din presă, acuzațiile de corupție și amenințarea cu procese nu sunt decât o perdea de fum, în spatele căreia se desfășoară marile partide de poker cu viața noastră. Singurul moment în care mi-am spus că nu e totul pierdut s-a consumat într-o noapte târzie, mult după miezul nopții, când două fătuci jurnaliste, frumoase foc, l-au încolțit pe Văcăroiu ca pe hoții de cai
Cimitirul ca loc al protecției sociale by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15548_a_16873]
-
lui în Parlament e dezastruoasă? De ce, dacă dl. Văcăroiu are o funcție atât de înaltă într-un partid al "protecției sociale", unchii și părinții mei au pensii ce nu le ajung nici să-și plătească întreținerea? Și asta după o viață de muncă într-un regim în care șef le-a fost tot Văcăroiu. O fi, presupun, o nouă strategie de implementare a democrației à la P.S.D.: cum nu i-au rămas prea multe de ales în viața publică, omul poate
Cimitirul ca loc al protecției sociale by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15548_a_16873]
-
asta după o viață de muncă într-un regim în care șef le-a fost tot Văcăroiu. O fi, presupun, o nouă strategie de implementare a democrației à la P.S.D.: cum nu i-au rămas prea multe de ales în viața publică, omul poate alege în cea privată: ori să-și plătească întreținerea, ori să mănânce, ori să cumpere medicamente. Sub nici o formă mai mult de una din aceste obligații! Când întreținerea la trei camere de bloc a ajuns un milion
Cimitirul ca loc al protecției sociale by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15548_a_16873]
-
generali din fosta Securitate, de trupele speciale care-au făcut din politicieni niște prizonieri cărora le împuie capetele cu imaginare primejdii și fanteziste comploturi. Exact ca-n anii ceaușismului, lumea se teme să deschidă gura, iar televiziunile, sursa perversiunilor din viața românului, cultivă imbecilitatea și prudența maladivă. Jalea cea mare nu e doar la așa-zisa televiziune publică (în fapt, un canal aservit intereselor celui cu pumnul mai tare), unde mironovii de ambe sexe duc, încă de când la putere se aflau
Cimitirul ca loc al protecției sociale by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15548_a_16873]
-
uiți, doar lume dezamăgită, iritată, bântuită de angoase. înafara rânjetelor tip "Vacanța Mare" sau "Țociu și Romică", a zâmbetului-țiplă al Andreei Marin, românii au uitat că există și alte expresii ale feței decât rictusul, stânjeneala ori încruntarea. Micile bucurii ale vieții sunt ascunse cu grijă, așa cum fiara ascunde în bârlog ciozvârta smulsă din animalul pe care l-a sugrumat la drumul mare. Unde să găsesc, așadar, motivele de optimism după care tânjesc? în mâna întinsă a pensionarului incapabil să-și cumpere
Cimitirul ca loc al protecției sociale by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15548_a_16873]
-
lume a normalității? în indiferența de roboți a celor foarte tineri, pe care absența compactă a perspectivei îi face, de pe la cincisprezece-șaisprezece ani, inapți pentru orice altă idee decât a luării lumii în cap și a emigrării? Orbiți de ororile din viața politică, nimeni nu are timp să mediteze asupra efectelor biologicului în societatea românească. Ultra-îmbătrânită la o extremitate, total amorfă la cealaltă, lipsită de consistență morală și profesională în partea mediană, umanitatea românească îmi lasă impresia unei felii de tort neatractiv
Cimitirul ca loc al protecției sociale by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15548_a_16873]
-
să pătrund într-o atmosferă pe care mărturisesc că n-am întîlnit-o în prea multe locuri de prin călătoriile mele. Un grup de artiști a realizat că zeii și filozofii greci au murit, că Dumnezeu a murit și el, iar viața de zi cu zi este artă adevărată. Pe care au început să o caute ca pe o divinitate absolută. În ei înșiși, în ceilalți, în cetate. Cel care mi-a înlesnit accesul în acest univers, în acest mod surprinzător de
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
la Viena și realizează că la teatrul ei "nu se mai întîmplă nimic". Tradiția excepțională a orașului lui Schubert, Strauss, Franz Josef a fost îngropată. Hărțuită, alungată din teatru, din Viena, din țară, Lola Blau se zbate în destinul unei vieți aventuroase, plină de căutări, hazard și disperare. Compromisurile și umilințele fac și ele parte din joc, imprevizibilul se întrece în a pune la cale farse, normalul este înlocuit de anormal. De peste tot, din oameni, din structuri, din forme și fonduri
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
stat), Lola Blau este pusă sub lupă. Sînt urmărite cele mai fine gesturi și reacții ale actriței și cîntăreței, în plină acensiune în Austria anului 1938. Anul instalării fascismului. Sîntem tîrîți și pe panta decăderii, a nenorocirilor care apar în viața ei. Textul lui Kreisler, pe care spectatorii greci îl aveau tradus în caietul-program, de fapt o succesiune de songuri și șansonete, dezvoltă o confesiune autobiografică a Lolei Blau, o poveste subtil construită pe două planuri: cariera și viața personală. Spectacolul
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
apar în viața ei. Textul lui Kreisler, pe care spectatorii greci îl aveau tradus în caietul-program, de fapt o succesiune de songuri și șansonete, dezvoltă o confesiune autobiografică a Lolei Blau, o poveste subtil construită pe două planuri: cariera și viața personală. Spectacolul regizat de Dabija impresionează prin rafinament și discreție, prin faptul că a ridicat Kammerspiel-ul la o cotă valorică înaltă și datorită alegerii Maiei Morgenstern. În numai o oră și treizeci de minute spectatorul este plimbat prin atmosfera de
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
În acest avînt de depășire a realismului cuminte, am remarcat de curînd performanța unui prozator încă tînăr și aproape fără notorietate. Am fost surprins la lectura romanului Povestea Marelui Brigand de prezența unei tehnici narative rafinate, pe un suport de viață și de depozitare livrescă extrem de pretențios, un autor la fel de stăpîn pe descripția fidelă de epocă și pe resorturile inspirației magice, cu rădăcini indigene, dar și străine. Ce-am reținut cu satisfacție la Cimpoeșu e că el adună la etajul de
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
cu ochii și cu sufletul...". E o îndrăzneală la Cimpoeșu de a sări peste bariere, intuind discontinuități psihice, în concurență cu faimoase scrieri europene, care patrulează terenuri similare. "E sigur că printre nenumăratele vise care ne colindă de-a lungul vieții se insinuează fraudulos și anonim visul propriei noastre morți, cel care ni se va împlini la urmă de tot, iar grefierul crezu cu toată convingerea că se află în fața împlinirii acelui vis neștiut". Oamenii se lăsau dirijați de prevestiri și
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
moralitățile sub un unghi personal, contribuții și ele la restituirea istoricității? Cu mai multă îndrăzneală decît, bunăoară, Marin Sorescu și cu un dramatism de o altă factură decît cel al lui Mircea Dinescu, autorul Telejurnalului de la Cluj ia mulajul datelor vieții politice și civile la intersecția lor cu conștiința stupefiată sau revoltată. Traumelor noastre existențiale li se caută sursa precisă, în direcția cauzelor legislative, administrative, economice, politice. E o investigație ce pornește dinăuntru, dintr-o stare de spirit a unui individ
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
noastre existențiale li se caută sursa precisă, în direcția cauzelor legislative, administrative, economice, politice. E o investigație ce pornește dinăuntru, dintr-o stare de spirit a unui individ "oarecare" și tocmai prin aceasta exponențial, spre a opera necruțător în sfera vieții publice, de atîtea ori lunecoasă, amăgitoare, predispusă a-și mistifica propriile principii. Astfel "mama legilor" actuale, Constituția adoptată în 1991, este luată nu o dată peste picior, prin elementara confruntare, de o candoare insidioasă, a prevederilor ei cu fenomenologia socială arhicunoscută
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]