1,522 matches
-
legate de Graziella, dar aceasta cere protecția Kav-gerului. Drept răzbunare, Sirk îl înjunghie pe Halg, care însă scapă cu viață, și e ucis de câinele Kav-gerului. La finalul cărții, Halg devine patronul unei pescării și se căsătorește cu Graziella. Talentatul violonist alcoolic, germanul Fritz Gross: nu e bun la nimic altceva decât la băutură, care îl ajută să devină un virtuoz. Moare sărac lipit, iar vioara lui îi este oferită de Kav-ger marelui admirator al violonistului, Sand... Socialistul Ferdinand Beauval trage
Naufragiații de pe Jonathan () [Corola-website/Science/321338_a_322667]
-
se căsătorește cu Graziella. Talentatul violonist alcoolic, germanul Fritz Gross: nu e bun la nimic altceva decât la băutură, care îl ajută să devină un virtuoz. Moare sărac lipit, iar vioara lui îi este oferită de Kav-ger marelui admirator al violonistului, Sand... Socialistul Ferdinand Beauval trage sforile pentru a fi ales președinte. Indolent, incapabil să ia o decizie, este victima unei revolte populare, în urma căreia Kav-gerul decide să preia conducerea coloniei. Jules Verne și-a arăta și în altă carte a
Naufragiații de pe Jonathan () [Corola-website/Science/321338_a_322667]
-
Remarcat din fragedă copilărie pentru talentul său muzical, el a cântat de timpuriu cu Orchestră de cameră din Palo Alto, si cu Orchestră Simfonica de tineret din Sân Francisco. La 10 ani talentul său făcut o impresie deosebită asupra renumitului violonist Itzhak Perlman care l-a auzit cântând la violoncel în campusul muzical de la Santa Barbara. La îndemnul lui Perlman, părinții au decis să se mute la New York pentru a permite copilului minune să ia vreme de trei ani lecții la
Matt Haimovitz () [Corola-website/Science/316844_a_318173]
-
, (n. 2 februarie 1897, București — d. 8 octombrie 1946, București) a fost un violonist român din galeria lăutarilor din prima jumătate a sec. XX, așezat între violoniștii și șefii de orchestră valoroși, a căror moștenire artistică a intrat în anonimatul specific virtuozilor de muzică populară și lăutărească. Deși rar menționat (pe mai puțin de
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
, (n. 2 februarie 1897, București — d. 8 octombrie 1946, București) a fost un violonist român din galeria lăutarilor din prima jumătate a sec. XX, așezat între violoniștii și șefii de orchestră valoroși, a căror moștenire artistică a intrat în anonimatul specific virtuozilor de muzică populară și lăutărească. Deși rar menționat (pe mai puțin de 10 discuri), arcușul său rămâne o patină inconfundabilă ce a influențat școala bucureșteană
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
umplut Capitala de afișe, a împânzit țara cu cărți poștale ilustrate. Din 1930, Petrică Moțoi conduce una dintre cele mai bune orchestre din capitală, fiind invitat să concerteze cu regularitate la postul de Radio București. În orchestra sa se număra violonistul Ionel Budișteanu, pianistul Grigore Dinicu (fiul violonistului Grigoraș Dinicu) și țambalistul Mitică Ciuciu. Soliștii vocali ai grupului erau Alexandru Grozuță, Ion Luican, Liana Mihăilescu, Lili Stănculescu, Eugenia Frunză etc. În 1935, când avea angajament la restaurantul „Poiana Carpaților”, postul național
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
cu cărți poștale ilustrate. Din 1930, Petrică Moțoi conduce una dintre cele mai bune orchestre din capitală, fiind invitat să concerteze cu regularitate la postul de Radio București. În orchestra sa se număra violonistul Ionel Budișteanu, pianistul Grigore Dinicu (fiul violonistului Grigoraș Dinicu) și țambalistul Mitică Ciuciu. Soliștii vocali ai grupului erau Alexandru Grozuță, Ion Luican, Liana Mihăilescu, Lili Stănculescu, Eugenia Frunză etc. În 1935, când avea angajament la restaurantul „Poiana Carpaților”, postul național de Radio transmitea în direct „concertul nocturn
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
potpuriu ardelenesc, "Doine și jocuri din Ardeal" - potpuriu etc. Moare în ziua de 8 octombrie 1946, internat în Sanatoriul "Filaret", bolnav de TBC. Pe ultimul drum l-a condus propria orchestră, devenită „Barbu Lăutaru” și dirijată de Nicu Stănescu. Înregistrările violonistului Petrică Moțoi au fost realizate în perioada 1928-1943, la București, la diferite case de discuri, dar și la Radio România.
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
Tulbure/improvizații coreografice. În formule variabile, formația a sustinut recitaluri în Irlanda, Scoția, România, Anglia, Șerbia, Irlanda de Nord, Austria, Ungaria, Germania, precum și la Expoziția Universală de la Lisabona/1998. De asemenea, are colaborări jazz-poetry cu: pianistul Joao Paulo Esteves da Silva/Portugalia, violonistul Alexander Bălănescu/Anglia, muzicienii Dumitru Belinschi, Mario Florescu, Marius Gagiu/România, grupul Trigon/Rep. Moldova, diplomatul și actorul Lauro Moreira/Brazilia, dansatoarea Fatma Mohamed/România. Este autor al concepției muzicale pentru eseurile vizuale puse în scenă de Horațiu Mihaiu la
Virgil Mihaiu () [Corola-website/Science/325924_a_327253]
-
(n. 1835, București - d. 1906, București) a fost un violonist român, unul dintre cei mai influenți lăutari dina a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Alături de Angheluș Dinicu, Radu Ciolac, Sava Pădureanu și Dănică Ciolac creează primul stil definitoriu „bucureștenesc-lăutăresc” din istoria folclorului muzical românesc. S-a născut ca
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
aceluiași lăutar. Între anii 1869-1890 intră în cea mai importantă perioadă a carierei sale, desființându-și taraful și cântând în orchestrele naiștilor Angheluș Dinicu și Radu Ciolac, unde va fi coleg cu vioristul Dănică Ciolac, chitaristul Marin Buzatu și tânărul violonist Sava Pădureanu. Moare în anul 1906 la București.
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
Gheorghe N. Ochialbi (n. 1 februarie 1870, Ploiești - d. 8 decembrie 1916, Petersburg) a fost un pianist și violonist român, un nume de rezonanță în muzica românească, a cărui activitate s-a desfășurat (în mare măsură) peste hotare. S-a născut la data de 1 februarie 1870 la Ploiești, fiind fiul vestitului viorist Năstase Ochialbi. Deși începuturile carierei sale
George Ochialbi () [Corola-website/Science/324427_a_325756]
-
lui Matache la Petersburg îl aduce aici și pe . În februarie primește de la țarul Nicolae al II-lea al Rusiei un ceas cu brățara de aur pentru o compoziție originală. În aprilie, formația lui Nicolae Matache, avându-l ca solist violonist pe , a interpretat cu prilejul unei recepții în fața președintelui Félix Faure al Republicii Franceze, o lucrare nouă a compozitorului: „Marșul franco-rus”. În iunie, Ochialbi primește medalia de merit și un ac cu stema și drapelele francez și rus de la cele
George Ochialbi () [Corola-website/Science/324427_a_325756]
-
politică. Printre două piese de Giacomo Puccini, alte 5 piese de Allevi au fost interpretate. Concertul a fost transmis de postul național, stabilindu-și astfel succesul muzical național. Concetul de la Senat a dat naștere unor polemici despre talentul lui Allevi. Violonistul Uto Ughi a criticat talentul muzicianului înetr-un articol din ziarul "La Stampa". Acest a declarat că se simte ofensat ca muzician și că succesul lui Allevi este un triumf al relativismului. Allevi a dat replica mai târziu în același ziar
Giovanni Allevi () [Corola-website/Science/327500_a_328829]
-
(12 mai1910 Viena - 10 noiembrie 1999 New York) a fost un violonist și pedagog american, evreu născut în Austria, renumit ca specialist în muzica de cameră, a fondat cvartetul Galimir. s-a născut în 1910 la Viena, în Imperiul Austro-Ungar, într-o familie de evrei sefarzi vorbitori de limba ladino. Tatăl său
Felix Galimir () [Corola-website/Science/326938_a_328267]
-
lui Bronislaw Huberman, să înființeze Orchestra Filarmonică din Tel Aviv, actuala Orchestră Filarmonică Israeliană. În timpul acesta tatăl și o soră a sa au emigrat în Franța. În Palestina Galimir a rămas circa doi ani, timp în care a cântat ca violonist în Filarmonica din Tel Aviv, și, împreună cu sora sa, Renee, a făcut o încercare nereușită, de a reîntemeia un cvartet de coarde. În 1938 el a emigrat în S.U.A, unde, la New York, a dat un recital la Town
Felix Galimir () [Corola-website/Science/326938_a_328267]
-
1938 el a emigrat în S.U.A, unde, la New York, a dat un recital la Town Hall, și a reînființat cvartetul Galimir cu care ,la început, a susținut concerte pentru stația de radio WQXR. Din anul 1939 a fost violonist al orchestrei simfonice a NBC (1939-1954). După desființarea acesteia a cântat între 1954-1956 ca prim-violonist în Orchestra „Symphony of the Air”. În anii 1950 Galimir a început să se distingă ca pedagog în domeniul muzicii, fiind profesor , din 1952
Felix Galimir () [Corola-website/Science/326938_a_328267]
-
Town Hall, și a reînființat cvartetul Galimir cu care ,la început, a susținut concerte pentru stația de radio WQXR. Din anul 1939 a fost violonist al orchestrei simfonice a NBC (1939-1954). După desființarea acesteia a cântat între 1954-1956 ca prim-violonist în Orchestra „Symphony of the Air”. În anii 1950 Galimir a început să se distingă ca pedagog în domeniul muzicii, fiind profesor , din 1952 la facultatea de muzică de la City College din New York, din 1962 la Școala Julliard și [în
Felix Galimir () [Corola-website/Science/326938_a_328267]
-
găseacă cărțile științifice pe care presupunea că Lorber le-ar ascunde, în cele din urmă, singurul material găsit în urmă cercetării fiind o singură copie a Bibliei. Avea talent muzical și învățase să cânte la vioară, luând lecții de la celebrul violonist Paganini, și odată chiar a concertat la Operă Scală din Milano. În anul 1840 - același în care pretinde că a auzit vocea interioară - lui Lorber i s-a oferit funcția de director muzical adjunct al sălii din Trieste. Lorber susține
Jakob Lorber () [Corola-website/Science/326495_a_327824]
-
(n. 14 iunie 1909, Odobești, jud. Vrancea, d. 1976 Constanța) a fost un cântăreț român polivalent de muzică populară: vocalist, violonist și dirijor. Este primul artist care a revivifiat cântecele urbane de secol XIX, cu puternice influențe orientale, din colecția Anton Pann, mai cu seamă „Spitalul amorului sau Cântătorul dorului” (1850). S-a născut la data de 14 iunie 1909, în
Dan Moisescu () [Corola-website/Science/323812_a_325141]
-
județul Prahova, fiind cel de-al treilea fiu al țambalistului Valter Tudorache. În 1948 cântă la prima sa nuntă cu acordeonul. În 1954 este angajat la Orchestra ansamblului de muzică populară „Flacăra” a Filarmonicii din Ploiești, dirijor fiind, în perioadă, violonistul Nicu Beliguță, unde învață notele muzicale. În perioada 1956-1960 cântă în numeroase restaurante din Ploiești („Ciocârlia”, „Bulevard” sau „Crama Tunel”), alături de Constantin Văduva (nai), Ion Bolozan (contrabas) și Ionuț Vasilescu (pian, nepotul compozitorului Ion Vasilescu). În 1961 își formează un
Ștefan Tudorache () [Corola-website/Science/323343_a_324672]
-
Ion N. Șerban (n. 27 septembrie 1932 Slobozia, jud. Ialomița, d. 1997 Fierbinți, jud. Ialomița), mai bine cunoscut ca a fost un cunoscut violonist și lăutar virtuoz din România. S-a născut în 1932 la Slobozia, jud. Ialomița, fiul cobzarului Nicolae Șerban. Din 1939, începe să învețe vioara instruit de fratele său, Ionică Șerban. În 1953 este numit dirijor al Ansamblului „Bărăganul” din Slobozia
Ion Albeșteanu () [Corola-website/Science/323359_a_324688]
-
(n. 1914, Oltenița, județul Călărași - d. 1985 București) a fost un violonist și lăutar din România, vestit atât pentru felul în care cânta la vioară, dar mai ales pentru talentul de a reproduce sau crea pe loc cântece lăutărești. S-a născut în 1914 în Oltenița, județul Călărași într-o familie de
Ion Nămol () [Corola-website/Science/324033_a_325362]
-
zonelor mărginașe (Voluntari, Ferentari, Zăbrăuți, Zețari etc.). În 1951 își formează primul taraf, alături de Florică Calu (vioară), Lenuța Creața Dumitriu (acordeon și voce) și „Baba” Ioana (acordeon și voce) - taraf foarte ciudat în componență, cu două femei acordeoniste și doi violoniști, dar o influență marcantă pentru Romica Puceanu și Taraful fraților Gore. Din 1957 acestui taraf i se alătură trompetistul Costel Vasilescu, pe atunci un tânăr de 17 ani, deloc cunoscut în lumea lăutarilor Bucureștiului. Taraful lui a fost o influență
Ion Nămol () [Corola-website/Science/324033_a_325362]
-
o influență uriașă asupra stilului urban-lăutăresc din București, în special asupra formulelor un pic mai târzii ale tarafului fraților Gore și a „brigadei” lui Cornel Bosoi. În perioada 1960-1970 cântă în diverse formule alături de acordeonistul Bebe Șerban, fiul Mihai Nămol, violonistul Ion Petre Stoican sau Marin Doru. Moare în anul 1985 la București, fiind înmormântat într-un cimitir din Rand. Ulterior a fost scos și înhumat la Biserica Capra din Pantelimon. Înregistrările ce au rămas posterității cu sunt din cadrul unei nunți
Ion Nămol () [Corola-website/Science/324033_a_325362]