14,944 matches
-
toate, să capete un aer de măreție. Principilor generoși nu le va lipsi reputația, mai ales cînd mărinimia lor este o urmare a largheței sufletești, și nu a amorului propriu. Bunătatea inimii îi poate face mai mari decît orice altă virtute. Cicero îi spunea lui Cezar: "N-ai nimic mai scump în destinul tău decît puterea de a salva atîția oameni și nici mai demn de bunătatea ta decît voința de a o face." Ar trebui, deci, ca pedepsele pe care
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
servesc, dar îi este aproape imposibil să știe cît sînt de dezinteresați și de fideli. S-au văzut adesea oameni care păreau virtuoși, din lipsă de ocazii pentru a-și arăta adevăratul caracter, dar care au renunțat la onestitate de îndată ce virtutea le-a fost pusă la încercare. La Roma, nu s-au vorbit lucruri rele despre un Tiberiu, Nero sau Caligula, înainte ca ei să ajungă la tron: poate că sceleratețea lor ar fi rămas fără efect dacă n-ar fi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sentiment al dreptății, care ne împinge la recunoștință și pe care trebuie să-l urmăm. De altfel, interesele celor mari cer întotdeuna ca ei să recompenseze cu generozitate și să pedepsească cu clemență, căci miniștrii care-și dau seama că virtutea va fi cheia norocului lor, cu siguranță că nu vor recurge la crimă și vor prefera, firesc, binefacerile stăpînului lor coruperii de către străini. Calea dreptății și înțelepciunea lumii se acordă perfect în privința acestui subiect, și este imprudent și nedrept să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să aibă asupra lor înșiși o putere mai mare decît asupra celorlalți. Contemptus virtutis ex contemptu famae. Suveranii insensibili la reputația lor n-au fost decît indolenți sau voluptoși abandonați lîncezelii; erau făcuți dintr-un aluat abject, pe care nici o virtute nu-l anima. Tiranii foarte cruzi au iubit, este adevărat, laudele, dar în ei era o vanitate odioasă, un viciu în plus; voiau stima, deși meritau oprobriul. Pentru principii vicioși, lingușirea este o otravă mortală, care înmulțește semințele corupției lor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
-i condamnăm; lingușitorii și mai ales calomniatorii merită condamnarea și ura publicului; la fel și aceia care sînt de ajuns de dușmani principilor pentru a le ascunde adevărul. Dar trebuie să distingem între lingușire și laudă. Traian era încurajat întru virtute de panegiricul lui Pliniu, Tiberiu se vedea aprobat în viciile lui de lingușirile senatorilor. CAPITOLUL XXIV [Din ce pricină și-au pierdut principii Italiei statele lor] Legenda lui Cadmus, cel care a pus în pămînt dinții șarpelui pe care tocmai
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
satisface, nu mergem mai departe." Presupune oare Machiavelli că dintre doi oameni la fel de valoroși și de înțelepți într-ale guvernării, o întreagă națiune îl va prefera pe uzurpator în locul principelui legitim? sau vrea să spună: dintre un suveran lipsit de virtuți și un ins care, plin de îndrăzneală și foarte capabil, îi fură celuilalt tronul? Ci prima supoziție nu poate fi nicidecum cea a autorului nostru, căci ea vine în contradicție cu cele mai elementare noțiuni ale bunului simț; predilecția ce
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
violentă și tiranică? Ar fi la fel ca în cazul unui ins care s-ar căsători și s-ar vedea înșelat de soție chiar în ziua nunții: nu cred că așa ceva ar prevesti, pentru tot restul vieții, lucruri bune în privința virtuții noii sale soții. Machiavelli își pronunță singur condamnarea în acest capitol. El spune clar că fără dragostea poporului, fără prietenia celor puternici și fără o armată bine disciplinată, îi este imposibil unui principe să se mențină pe tron. Pare că
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
așadar, cam în felul în care teologii ne spun despre îngerii căzuți că îl recunosc pe Dumnezeu, dar îl hulesc. Iată în ce constă contradicția. Pentru a cîștiga prietenia poporului și a celor puternici, trebuie să ai un fond de virtute; trebuie ca principele să fie omenos și binefăcător, și, ca pe baza acestor calități sufletești, să aflăm în el capacitatea de a se achita de deloc ușoarele îndatoriri ale funcției sale. Se întîmplă cu această funcție la fel ca și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lucru vizibil opus sfințeniei sale. În al doilea rînd, că dacă Tatăl Suprem este tatăl viciilor și autorul nelegiuirilor care se comit, nu s-ar mai putea pedepsi vinovații și n-am mai putea spune că există nici crime, nici virtuți în lume. Or, cum n-am putea să ne gîndim la această dogmă îngrozitoare fără a nu-i remarca toate contradicțiile, n-am putea adopta o poziție mai bună decît declarîndu-ne pentru libertatea omului. Partizanii necesității absolute afirmă contrariul: că
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a purta un război] Am văzut, în această lucrare, falsitatea raționamentelor prin care Machiavelli a vrut să ne înșele, prezentîndu-ne niște scelerați sub masca unor mari personalități. Am făcut ce mi-a stat în putință pentru a smulge crimelor veșmîntul virtuții, în care Machiavelli le drapase, și pentru a scoate lumea din eroarea în care se află multe persoane, în privința politicii principilor. Regilor le-am arătat că adevărata politică înseamnă a-și depăși supușii în virtute, pentru a nu se vedea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pentru a smulge crimelor veșmîntul virtuții, în care Machiavelli le drapase, și pentru a scoate lumea din eroarea în care se află multe persoane, în privința politicii principilor. Regilor le-am arătat că adevărata politică înseamnă a-și depăși supușii în virtute, pentru a nu se vedea obligați să condamne la alții ceea ce autorizează la propria lor persoană. Am spus că nu sînt suficiente faptele strălucite pentru a-și face o bună reputație, ci este nevoie de acțiuni care să urmărească fericirea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pedepsiți. Împotriva artificiilor acestor spioni, principii trebuie să-și ia măsurile necesare. Cînd obiectul negocierii e mai important, principii trebuie să analizeze cu atenție conduita miniștrilor lor, ca să afle dacă vreo ploaie a Danaei nu va fi înmuiat cumva austeritatea virtuții lor. În vremurile de criză, cînd se duc tratative în vederea alianței, este necesar ca prudența suveranilor să fie mai vigilentă decît de obicei. Ei trebuie să analizeze cu atenție natura lucrurilor pe care le pot permite, ca să-și poată îndeplini
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și naturale care convin tuturor temperamentelor și care fac trupul robust, fără să-i dăuneze. Un prinț a cărui corectitudine va fi cunoscută se va bucura mereu de încrederea Europei; va fi fericit fără să înșele și puternic numai prin virtute. Pacea și fericirea unui stat formează un centru unde se întîlnesc toate căile politicii, și acesta trebuie să fie scopul tuturor negocierilor sale. Liniștea Europei se întemeiază, în principal, pe menținerea acestui înțelept echilibru, prin care forța superioară a unei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
corp în care ei sînt inima, sînt zgîrciți cu sîngele supușilor. Îi rog pe suverani, la sfirșitul acestei cărți, să nu fie ofensați de libertatea cu care le vorbesc; scopul meu este de a spune adevărul, de a îndemna la virtute, de a nu flata pe nimeni. Buna părere pe care o am despre principii care domnesc astăzi în lume mă face să-i consider demni de a auzi adevărul. N-am avea curajul să-l spunem unor Nero, Alexandru VI
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
apariția textului pe care i-l încredințase princiarul său prieten, "prea tînăr" în anii cînd concepuse eseul. Intenția declarată era aceea de a face publice lecțiile pe care Frederic și le-a dat lui însuși, dar care, fiind pline de virtuți, merită să fie cunoscute de toți regii, dacă ele "ar putea fi sursa fericirii oamenilor". De presupus că în subtextul, cel puțin al ultimei considerații, se poate citi maliția de marcă specific voltaireană. Ceea ce plusează în favoarea tînărului autor cu mentalitate
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mentalitate germanică e răscumpărat prin ironie, cum se întîmplă într-o frază în care Voltaire afirmă că eseul lui Frederic e mult mai bine scris decît cel al lui Machiavelli și "e o fericire pentru speța umană că, în fine, virtutea a fost mai bine ornată decît viciul". Întrucît în carte spune Voltaire se conțin mai curînd "reflecții asupra lui Machiavel decît contra lui Machiavel" a dat titlul: Anti-Machiavel, ou Essai critique sur le "Prince" de Machiavel. Voind să protejeze imaginea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
s-a născut în Magdala, pe malul Tiberiadei. A fost de mică virtuoasă și credincioasă lui Dumnezeu. Era atât de virtuoasă, încât Duhul Sfânt ar fi putut să o aleagă pe ea ca mamă a lui Isus. Tocmai excesul de virtute i-a atras pe cei șapte demoni în suflet, aceștia împiedicând-o să devină theotokos. Maria Magdalena a fost cea care l-a convins pe Iosif din Arimateea să-și dea mormântul pentru îngroparea lui Isus. După înălțare, ea pleacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
franceză, laissez aller). În vocabularul grecesc păgân nu există noțiunile de „păcat” și de „iertare”. Syngnome nu are sens de „iertare”, ci de „îngăduință”, „indulgență”. Zeul îngăduie, lasă de la sine, tolerează cu generozitate greșeala unui muritor. Indulgența nu e considerată virtute; ea constituie apanajul prinților străini și este de neconceput într-o societate egalitară, democratică, în sens politic sau religios (ca monoteismul iudaic, unde toți sunt egali în fața lui Iahve)60. • Alte sensuri ale lui aphiemi: „a emite”, „a da drumul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îngeri, „arhistrategul” Mihail și „interpretul viziunilor”, Phamael, se salută ceremonios. Apoi, cel dintâi ia o cupă imensă (phialen megalen sphodra), largă cât distanța dintre nord și sud, adâncă precum spațiul cuprins între cer și pământ. În acest vas arhanghelul culege „virtuțile drepților” (hai aretai ton dikaion). Ce se întâmplă mai departe? Trei categorii de îngeri suie de pe pământ la cer pentru a-și aduce „roadele”. Prima categorie o formează îngerii celor drepți. Ei vin încărcați de coșuri pline ochi cu flori
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de urmat sau de ocolit; de exemplu Viața lui Adam și a Evei 30-44; Apocalipsa lui Moise 15-30). Există și cazuri în care protagonistul se mulțumește să facă o pledoarie fierbinte pentru un alt personaj, văzut ca întrupare a tuturor virtuților umane (de pildă, Iosif în Testamentul celor doisprezece patriarhi). Ultima trăsătură o constituie „competența profetică” a celui care urmează a fi luat la ceruri. El este învestit, în ceasul binecuvântat al morții sau răpirii extatice, cu funcția de revelator al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Înțelepciunii și cu a II-a Carte a Macabeilor, care este opera unui abreviator alexandrin al istoriei în cinci volume a lui Iosif din Cyrene. Mai multe argumente fac plauzibilă ipoteza zămislirii Testamentului... într-o comunitate eseniană: 1. ospitalitatea (philoxenia), virtutea cardinală a patriarhului; 2. intimitatea cu îngerii; 3. sălașul drepților (datele din Testament... coincid cu datele transmise de către Flavius Josephus despre esenieni în Războiul iudeilor, II, 155); 4. contemplarea tronului și a carului dumnezeiesc (merkabah). În ceea ce privește data compunerii textului, mă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și a carului dumnezeiesc (merkabah). În ceea ce privește data compunerii textului, mă mulțumesc să-l citez pe Mathias Delcor: Testamentul lui Abraham pare să polemizeze cu Testamentul lui Iov; într-adevăr, această din urmă scriere îl împodobește pe omul sfânt cu toate virtuțile, până acolo încât lasă impresia că Iov are o adevărată preeminență asupra sfintelor personaje din Vechiul Testament. Or, tocmai împotriva acestui lucru protestează Testamentul lui Abraham, care transferă asupra patriarhului unele trăsături ale legendei lui Iov. Trebuie așadar să presupunem că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
său. Acestea fiind zise, să pătrundem în ambianța povestirii și, acolo unde va fi cazul, să facem comentariul cuvenit. Abraham, în vârstă de nouă sute nouăzeci și nouă de ani, a fost binecuvântat de Dumnezeu cu toate darurile spirituale și materiale. Virtutea pe care o încarnează este ospitalitatea (philoxenia) și Testamentul... ține să o evidențieze încă din primul capitol: patriarhul și-a ridicat cortul la încrucișarea drumurilor, îmbiindu-i astfel la popas și ospătare pe toți călătorii care s-ar fi întâmplat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
patriarhul și-a ridicat cortul la încrucișarea drumurilor, îmbiindu-i astfel la popas și ospătare pe toți călătorii care s-ar fi întâmplat să treacă pe acolo. Philoxenia va juca un rol important pe tot parcursul povestirii, întrucât ea, această virtute excelentă (în sensul originar al cuvântului), va întârzia momentul deznodământului. Prin urmare, bătrânului Abraham i s-a apropiat sorocul, iar Dumnezeu, pentru a îndulci oarecum vestea, îl însărcinează pe arhistrategul Mihail, conducătorul oștii îngerești și preotul liturghiei cerești, să coboare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vadă pe toți cei care trăiesc în păcat, ar distruge toată creatura (anastema). Căci Abraham, nepăcătuind niciodată, n-are milă de păcătoși” (cap. X). Rigorismul patriarhului se trage încă o dată din lipsa acelui organ (sau din atrofierea lui prin practicarea virtuților) de percepere a răului. Abraham nu distinge decât o culoare din bogata policromie a sufletului omenesc: albul. Tot ce nu-i alb nu există. Pentru a-i înmuia radicalitatea și a-i tempera zelul distrugerii virtuoase, Dumnezeu hotărăște să-i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]