3,145 matches
-
acum excentric de la paletele ventilatorului, eșapament și bujii. Și apoi motorul e gata. Un bărbat Îl trimite În jos spre un șasiu care Îi vine În Întâmpinare pe bandă, În timp ce alți trei muncitori scot din cuptor o piesă de caroserie vopsită În negru, cu un luciu În care Își văd propriile chipuri, și se recunosc pentru o clipă, Înainte de a prinde piesa de șasiul care Îi vine În Întâmpinare pe bandă. Un bărbat sare pe scaunul din față (trei secunde), pornește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Sourmelina privi chiorâș, căutând ceva potrivit. ― Chelneriță, citi Lina. ― Nu. ― De ce nu? ― Ar flirta bărbații cu mine. ― Nu-ți place să flirtezi? ― Citește, spuse Desdemona. ― Prelucrare și vopsire, spuse Lina. Bunica mea se Încruntă. ― Ce-i aia? ― Nu știu. ― Să vopsești stofă? ― Probabil. ― Zi mai departe, spuse Desdemona. ― Rulat trabucuri, continuă Lina. ― Nu-mi place fumul. ― Servitoare. ― Lina, te rog. Nu pot să fiu servitoarea cuiva. ― Mătăsar. ― Ce? ― Mătăsar. Atâta scrie. Și o adresă. ― Mătăsar? Păi asta sunt eu. Știu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
limpede. Și zi, nu se face mătase În Detroit? Își Întreba ea trimfătoare soțul absent. Ce să spun, multe mai știi tu! Tramvaiul prinse viteză. Trecu pe lângă vitrinele magazinelor de pe Mack Avenue, dintre care destul de multe erau Închise, cu geamurile vopsite În alb. Desdemona Își lipi capul de geam și acum, că era singură, avu să-i mai spună și altceva lui Lefty. Dacă polițiștii ăia de pe insula Ellis nu mi-ar fi luat viermii de mătase, aș fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
-o de la capăt. Ca și povestea mea. Pentru că acum Capitolul Unsprezece, fratele meu În vârstă de cinci ani, și Jimmy Papanikolas țin fiecare În mână câte-un ou roșu. Pe masa din sufragerie stă un bol plin cu alte ouă, vopsite În culoarea sângelui lui Hristos. Ouă roșii stau aliniate și de-a lungul policioarei de pe cămin. Atârnă În săculeți de plasă deasupra ușilor. Zeus a eliberat toate viețuitoarele dintr-un ou. Ex ovo omnia. Albușul a zburat În sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În schița generală era ceva brut, ceva bulbucat la nas și ochii mai degrabă sașii, ca niște puncte de lumină. Ceea ce m-a derutat la Început a fost părul negru, fără strălucire, dar mi-am dat seama repede că fusese vopsit. ― Tu ești cea din piesă, așa-i? ― Da. Jerome dădu din cap. Cu ochii mijiți strălucindu-i, spuse: ― O actriță, ai? Exact ca tine. Așa-i, surioară? ― Fratele meu are o grămadă de probleme, spuse Obiectul. ― Hei, dacă tot vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Presvytera se Îmbată În ziua de duminică. În vinerea următoare m-am dus cu mașina, cu tatăl Obiectului, la casa lor de vacanță de lângă Petoskey. Era o casă victoriană mare, ca de turtă dulce, cu tot felul de ornamente și vopsită În culoarea fisticului. Când am ajuns la ea, m-a uluit priveliștea. Casa cocoțată pe un delușor deasupra golfului Little Traverse, Înconjurată de pini Înalți și cu toate geamurile strălucind. Mă pricepeam la părinți. Părinții erau specialitatea mea. În mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Am deschis un ochi. Vedeam părul fin pe care Îmi petrecusem atâta vreme admirându-l pe alt cap. Vedeam pistruii de pe frunte, de pe nas, de pe urechi. Dar nu era fața care trebuie, nu erau pistruii care trebuiau, iar părul era vopsit negru. În spatele chipului meu impasibil, sufletul mi se făcu ghem, așteptând să treacă senzația neplăcută. Jerome și cu mine Încă mai stăteam În capul oaselor. Fața lui o apăsa pe a mea. Manevrându-l puțin, am reușit să văd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spate și se simțea În largul lui, gata instalat. În loc de halat avea pe el o haină de vânătoare din doc. Dedesubt se vedea marginea boxerilor lui jerpeliți. Avea o cană de cafea Într-o mână și am observat că Își vopsise unghiile cu negru. Lumina dimineții, care intra pe geamul lateral, Îi scotea În evidență barba și mustața nerase. Alături de părul lins, răvășit, vopsit, acești muguri portocalii erau ca viața renăscând Într-un peisaj pustiit. ― Bună dimineață, dragă, spuse el. ― Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
speranțele când în ochii lor promisiunea unui viitor mai bun sclipea ca o stea? Am ajuns cu greu în amfiteatrul în care îi convocasem pe colegii mei. Am închis ușa în urma mea și mi-am trântit spatele de lemnul tare, vopsit în crem al acesteia. În sfârșit, liniște. O pauză... Ce odihnitor era! Să uiți de lume, să uiti de griji și de necazuri, de ziua de mâine și de nesiguranța zilei de azi! Asta îmi trebuia! Mi-am trecut mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
înalte, cu siluete de invidiat și trăsături diferite ale feței. Cea din stânga, pe numele ei Marcela Plumbariu, avea părul lung până la umeri, dar și-l ținea mereu într-o coadă. Culoarea naturală a podoabei capilare era brunet, dar acum era vopsit într-un mov închis. Ochii îi erau de o frumusețe rară. Expresivitatea lor era de necontestat, iar misterul ce îi cuprindea era desăvârșit de un căprui deschis. Avea o gură mică, limitată de două buze trandafirii ce nu erau niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
muzicanții În uniformă erau pregătiți să sufle În instrumente, privind țintă la dirijor. Fanfara pompierilor sau a funcționarilor municipali? Aveau galoane și zorzoane aurii ca generalii sud-americani, epoleți roșii ca sîngele și centiroane albe. Sute, chiar mii de scaune metalice vopsite În galben erau așezate În jurul chioșcului și aproape toate erau ocupate: bărbați și femei, așteptînd gravi, În tăcere. Într-un minut-două, la ora nouă, printre copacii mari din parc va Începe concertul. Aerul serii era aproape răcoros, după o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Crezi? — Calculează. Mergem minimum cinci ore. Chiar dacă nu În pas alergător, tot facem trei-patru kilometri pe oră. — Nu mi-aș fi Închipuit... Paharul cu apă. Scaunul galben și citirea ziarelor de la Paris care tocmai sosiseră. Masa de prînz În sufrageria vopsită În alb unde, pe unele mese, se vedea o sticlă de vin Începută, cu o etichetă pe care scria numele clientului. Soții Maigret nu aveau. — Ți-a interzis să bei vin? — Nu categoric. Dar, cît stau aici... Doamnei Maigret nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de orientare al soțului ei. Nu se uitase pe nici o hartă. Avea impresia că merge la Întîmplare, intra pe străduțe care păreau că Îl Îndepărtează de țintă, și tresărea cînd recunoștea brusc fațada hotelului, cu cei doi arbuști În hîrdaiele vopsite În verde. De data aceasta, făcu din nou la dreapta, apoi iar și, pe un trotuar, puteai să vezi vreo cincisprezece gură-cască care se uitau dincolo de șosea. În ochii doamnei Maigret se aprinse brusc o luminiță. Comisarul păru că ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
avusese mai puțin de citit În La Tribune? Doamna Maigret, care lua În primire sala de baie după el, Încă se afla acolo, iar el Îi spuse prin ușa Întredeschisă: — Cobor. Așteaptă-mă jos. Pe trotuar se afla o bancă vopsită În verde, pentru clienții hotelului. Cerul era tot senin. De cînd sosiseră la Vichy, nu plouase nici măcar o dată. Patronul, bineînțeles, Îl aștepta la capătul de jos al scării. — Ce se mai aude cu asasinul? Nu e treaba mea, răspunse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
vedea nici un polițist. Parcă nu mai era nici cu o zi Înainte? Nu fusese atent. În fond, nu era treaba lui. Aici era doar un amator, o persoană venită la cură. CÎnd să apese pe butonul soneriei, observă că ușa vopsită În alb era deschisă. O Împinse și zări o fetișcană, de nici șaisprezece ani, care spăla cu o cîrpă umedă podeaua coridorului. Purta o rochie atît de scurtă, Încît, atunci cînd se apleca, i se vedeau chiloții roz. Avea gambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
scuze. Abia vorbea. Mă apucă de câteva ori pe zi. Doctorul Rian spune că o să-mi facă bine cura... Ceilalți doi simțiră imediat ironia. — Adică, mi-ar fi făcut bine... Avea același doctor ca Maigret. Se dezbrăcaseră În aceeași Încăpere vopsită cu ripolin, se Întinseseră pe aceeași masă acoperită cu un cearceaf. — Ce m-ați Întrebat? Dacă o cunoșteați pe Hélène Lange. — Nu mi-ar folosi la nimic dacă aș nega. — O urați? Dacă ar fi putut, Maigret i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
scandalos. Nici nu vrea să-și amintească ce avea pe ea și cum s-a purtat la ședința de recitări organizată de Vipsania... Germanicus însă încuviințează imperceptibil din cap. Evident, este și el frapat de îmbrăcămintea ei somptuoasă. Dar țesătura vopsită în nuanțe multiple nu i se pare câtuși de puțin deplasată. Încetinește pasul în același timp cu Iulius Agrippa. Amândoi, sensibili la frumusețe, doresc instinctiv să câștige un pic de răgaz pentru a putea admira în voie albastrul furat parcă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Pot să nu-i spun numai dacă e și ea de acord. În cele din urmă, pare să mă fi observat. Suspină cu un aer dramatic în timp ce mă privește și spune: ― Jemima, te-ar deranja dacă ți-aș tunde și vopsi părul după instrucțiunile Geraldinei, dar fără să-ți spun ce am de gând să fac? Doamne, zice el, și scutură din cap. N-am mai făcut asta niciodată. Ei, ce naiba. Încuviințez din cap: ― Bine, Jeff. Mă crezi sau nu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
lucrează în cabina timonierului. Culoarea oceanului se schimbă în felurite chipuri în fiecare zi sau mai degrabă, în fiecare ceas al zilei: dimineața, la prânz și seara. Întrupările abia ghicite de nori, sclipirile de raze, schimbările de presiune din atmosferă vopsesc oceanul în niște tonuri adânci, vesele sau triste, care ar lăsa orice pictor fără grai. Fără îndoială, nu sunt singurul care, în fața unui asemenea tablou, se simte cuprins de dorința de a lăuda înțelepciunea Domnului nostru, Creatorul lumii, care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Ogatsu. Chipul acelui japonez cu haine zdrențuite și cu așchii de lemn pe umeri... Vântul bătea peste Veracruz rostogolind smocuri de iarbă uscată ca niște mingi de-a lungul străzilor cenușii și a zidurilor întărite cu mortar ale caselor și vopsind în pământiu apele învolburate ale oceanului în larg. Era anotimpul vânturilor în Veracruz. Frânți de oboseală, japonezii intrară în oraș clătinându-se pe picioare în bătaia vântului puternic. Întocmai ca la sosirea în Mexico și Puebla, și aici îi așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
te joci cu ele, și el zicea că nu. Vezi tu, erau Încă puștile lui și nu și-a mai cumpărat altele vreodată. Nici n-a mai vânat. Apoi au reconstruit casa În același loc, de data asta din scânduri vopsite-n alb, și din tinda casei se vedeau plopii și lacul din spatele lor; dar arme n-au mai fost vreodată. Țevile puștilor care stătuseră pe rastelurile din picioare de căprioară rămaseră pe mormanul de cenușă și nimeni nu se atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
inflația, și banii nu-i ajunseră ca să-și cumpere provizii pentru hotel, așa că se spânzură. Asta era ceva ce ai fi putut dicta, dar nu ai fi putut dicta nimic din ce se Întâmpla la Place Contrescarpe, unde florăresele Își vopseau florile-n stradă și vopseaua se scurgea pe caldarâm, În stația de unde pornea autobuzul și unde bătrânii și femeile erau mereu beți, după ce beau vin și rachiu prost; și copii cu muci la nas, În frig; mirosul de transpirație jegoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de vinuri, scrisese el Începutul a tot ce avea să facă după aia. Nici un alt loc din Paris nu-i plăcuse atât de mult ca acelea cu copacii cu frunziș bogat, cu casele vechi văruite și cu catul de jos vopsit În cafeniu, cu șirul lung de autobuze verzi din piațeta aceea rotundă, cu vopseaua purpurie pentru flori prelinsă pe pavaj, cu strada Cardinal Lemoine care se prăbușea brusc Înspre râu, și, dac-o luai invers, cu lumea strâmtă și Înghesuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și toate dealurile Parisului. Din apartament nu se vedea decât casa omului care vindea lemne și cărbune. Mai vindea și vin, un vin prost. Capul de cal aurit din fața măcelăriei, În vitrina căreia atârnau carcasele aurii și roșcate, și cooperativa vopsită-n verde de unde-și cumpărau vinul - un vin bun și ieftin. În rest nu se vedeau decât zidurile tencuite și ferestrele vecinilor. Vecini care, În nopțile În care cineva zăcea beat În stradă, gemând și mormăind, pradă acelei ivresse franțuzești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
scări când plecau sau se-ntorceau În cameră. Aveau o cameră la etajul al doilea, cu vedere la mare. De la fereastră se mai puteau vedea grădina publică și monumentul soldaților căzuți În război. În grădina publică erau palmieri și bănci vopsite În verde. Când era frumos afară dădeai mereu de câte un pictor așezat În fața șevaletului. Pictorilor le plăceau palmierii și culorile vii ale hotelului așezat cu fața spre grădină și spre mare. Italienii veneau de departe ca să privească monumentul. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]