161,013 matches
-
farsa existențială a cucoanei Masinca Drânceanu, creată parcă anume a absorbi Bucureștii începutului de secol XX, și a Smarandei, străbunica lui Pantazi, reînviind cu solemnitate de ritual reveria epocii când văzuse de mai multe ori pe Napoleon I și îi vorbise o dată, când dansase pe vremea Congresului, la Viena, cu împăratul Alexandru și cu Metternich, când primise omagiile lui Chateaubriand și ale lui Byron, în Italia. Aceasta este enigma electrizantă a personajelor romanului Craii de Curtea-Veche, scriere a lui Mateiu Caragiale
Ideea totalității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15047_a_16372]
-
Telefil Un recent simpozion academic a fost consacrat felului în care se vorbește românește la televiziune. Telefil nu-și pune mari speranțe în efectele manifestării cu pricina, nici prima, nici ultima, probabil, tot așa de inutilă ca și altele. Cîinii de pază ai limbii latră, caravana greșelilor de exprimare trece. Nu doar caravana
Un simpozion incendiar, concluzii devastatoare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15056_a_16381]
-
limbii latră, caravana greșelilor de exprimare trece. Nu doar caravana televiziunii. Doar că impactul televiziunii este mai mare decît al oricărui mijloc de informare. Vorbirea incorectă la televiziune este un scandal și un pericol public. Doamne, și cum se mai vorbește la televiziune, zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă! La Știri, în reclame, în talk-show-uri, la emisiunile de divertisment, peste tot, același masacru al vocabularului, foneticii, morfologiei și sintaxei naționale. La originea acestui fenomen negativ, cu
Un simpozion incendiar, concluzii devastatoare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15056_a_16381]
-
a vorbitorilor, în funcție de felul cum se exprimă. Au pătruns pe ecran o groază de inși pentru care limba are secrete impenetrabile. Al doilea motiv al degradării exprimării la televiziune este, neîndoielnic, legat de degradarea exprimării la toate nivelele. Întreaga societate vorbește prost. Erorile nu sînt exclusiv ale oamenilor din televiziune. Sînt ale tuturor vorbitorilor publici: politicieni, oameni de sport, afaceriști, vip-uri, cum li se spune, și care, ascultați fiind de milioane de oameni, transmit cu multă promptitudine și eficiență boala. Și
Un simpozion incendiar, concluzii devastatoare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15056_a_16381]
-
încet-încet locul unei limbi "familiare", "triviale" și fundamental incorecte. Să luăm doar superlativele: nu se mai zice extraordinar, se zice super; un film nu mai este excepțional, ci incendiar; iar un reportaj nu mai e senzațional, ci devastator. Nu se vorbește pur și simplu cu greșeli: se vorbește urît. Limba română pe care o propagă, cu viteza luminii, televiziunea este una urîțită, neexpresivă, lemnoasă, simplistă, grosolană. Pe scurt, nefirească. Ce e de făcut? Nu știu. Ar trebui, început, poate, cu școala
Un simpozion incendiar, concluzii devastatoare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15056_a_16381]
-
fundamental incorecte. Să luăm doar superlativele: nu se mai zice extraordinar, se zice super; un film nu mai este excepțional, ci incendiar; iar un reportaj nu mai e senzațional, ci devastator. Nu se vorbește pur și simplu cu greșeli: se vorbește urît. Limba română pe care o propagă, cu viteza luminii, televiziunea este una urîțită, neexpresivă, lemnoasă, simplistă, grosolană. Pe scurt, nefirească. Ce e de făcut? Nu știu. Ar trebui, început, poate, cu școala. Dar cine s-o facă?
Un simpozion incendiar, concluzii devastatoare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15056_a_16381]
-
de la terminarea liceului, ne strîngem peste patruzeci, adică aproape tot grupul disponibil. Ne chemăm între noi pe numele mic, cu apelative copilărești aproape uitate de noi înșine: sunt diminutivele cu care ne strigau părinții, în urmă cu zeci de ani. Vorbim despre tot ce ne interesează, fără restricții tematice, dar subiectul predilect rămîne "epoca de-atunci", ce făceam la școală, cum erau profesorii, în ce fel descopeream lumea; pe scurt, cum era viața în Paradis, adică în locul de unde am fost alungați
Mica Românie by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/15040_a_16365]
-
bacalaureatului. Ați înțeles desigur că e vorba de colegii mei de liceu, de cei care - în urmă cu mulți ani - au terminat liceul Dimitrie Cantemir din București. Inutil să precizez: pe atunci liceele erau încă "de băieți" și "de fete". Vorbesc, deci, despre seria mea a Liceului de băieți Dimitrie Cantemir, o serie ai cărei componenți au urmat, fără excepție, învățămîntul superior. Segregarea pe genuri și proporția de sută la sută a intrării la Facultate explică multe. S-a scris o
Mica Românie by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/15040_a_16365]
-
profesioniști, dar ca profesioniști de mare calitate; datorită activității lor (și a altora ca ei, mii de necunoscuți din toată țara), România a supraviețuit între 1965 și 1990. În școli, spitale, în institute de cercetare, pe șantiere au existat, metaforic vorbind, mii de "cantemiriști" care - în ciuda indicațiilor absurde pornite de la vîrf și a izolării paranoice în care se afla România - au făcut ca imensul mecanism reprezentat de o economie națională să fie menținut în stare de funcționare timp de un sfert
Mica Românie by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/15040_a_16365]
-
lingvist și semiotician, pe care-l cunoscusem ceva mai înainte, cu ocazia unor întâlniri avute în România, - erau însă doar niște colocvii, niște schimburi intelectuale, și deloc un contact cu terenul. La acel congres internațional, la care eram foarte numeroși, vorbind în particular cu Mihai Pop, i-am spus că acum, când aveam o grea sarcină administrativă, de director, și multe teze de condus, dacă nu voiam să mă scufund în administrația universitară, trebuia neapărat să lucrez pe teren. Atunci, Mihai
Jean Cuisenier - "NU PUTEM PROIECTA ÎîN VIITOR INTEGRALITATEA CULTURILOR VECHI" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15028_a_16353]
-
deci a fost vorba, la început, de niște încercări tatonante. Ați dat cărții Dv. un subtitlu: "România milenară. O privire interioară". Dar, la un moment dat, citind cartea, am întîlnit și expresia "o privire de departe". V-aș ruga să vorbiți puțin despre acest pasaj, despre această relație - ce presupune, bănuiesc, și o angajare metodologică - între privirea de departe și privirea interioară... Privirea mea era o privire de la distanță, în măsura în care, la început, soseam fără cunoștințe prealabile, aprofundate, în afară de cunoștințele pe care
Jean Cuisenier - "NU PUTEM PROIECTA ÎîN VIITOR INTEGRALITATEA CULTURILOR VECHI" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15028_a_16353]
-
auzit a fost șocant. Nu în sensul că Mizil era primul care spunea aceste lucruri, dar în acela că era cel de la care ne-am fi așteptat cel mai puțin și în acela că tonul calm, potolit, "obiectiv" pe care vorbea făcea credibile unele din afirmații. Grav a fost că Mizil a spus ce a spus (urmărit cu atenție mută și respectuoasă de moderator, a cărui voce mieroasă abia dacă a articulat întrebările) și că n-a spus ce trebuia spus
Propagandă comunistă by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15035_a_16360]
-
dialogurile cu 'ea' sînt slabe etc. Teribilă forță a personajului de a construi scenarii delicios delirante da greș aici. Discuțiile cu Dumnezeu' sînt, deși nu chiar în aceeași măsură ratate, în nici un caz de nivelul părților bune despre care am vorbit. Fișa clinică ce încheie românul este însă o catastrofă - mai ales că e plasată într-o poziție de atît de mare importanță în cadrul cărții. Psihologul, în loc să prezinte profesionist cazul, face spirite (previzibile), metafore (uzate) și ironii (cam caraghioase) despre discuțiile
Literatură cu nebuni by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15065_a_16390]
-
mijloace de înnoire a sensului. Aceasta e funcția fundamentală, primordială, a Muzeelor Artelor și Tradițiilor Populare, dacă aceste muzee sunt concepute altfel decât niște antrepozite a tot soiul de obiecte provenite din viața cotidiană. Este vorba, deci, de obiecte. Când vorbim despre practici, lucrurile stau cu totul altfel. E limpede că muzeul nu are cum să conserve niște practici ca atare. Caracteristică pentru o practică este contribuția sa la funcționarea societății și, prin urmare, la menținerea transformărilor care regizează această funcționare
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
primul rînd este accesibilitatea. Probabil faptul că au fost gîndite pentru presă își spune cuvîntul. Cei care au citit însă Ecclesiocrația, cartea lui Andrei Cornea din 1984, știu de fapt că autorul reușește să fie accesibil chiar și atunci cînd vorbește despre "mentalități culturale și forme artistice în epoca romano-bizantină". Merită să amintim aici această splendidă carte, cu un subiect mai degrabă specializat și care reușește totuși să prindă cititorul în mreje. Că va fi existat în anii '80 o lectură
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
notă că erudiția e folosită în scop ironic și auto-zeflemitor. Deja diferența față de tonul noician se anunță a fi imensă. De cîteva ori în cuprinsul articolelor, Andrei Cornea ironizează de altfel direct concluziile portretizatoare din demonstrațiile lui Constantin Noica și vorbește fără fior despre sentimentul românesc în cauză. Și totuși ceea ce scrie autorul își păstrează o importantă doză de seriozitate. Ironia e bine ascunsă. Iată subiectul primului articol: traducerea greșită a cuvîntului "logos" din Evanghelia lui Ioan. Se demonstrează cît se
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
cînd a dispărut deosebirea între vocalele lungi și cele scurte. Contemporanii lui Gregorie de Tours și Fredegaire - cronicarii regilor merovingieni - scriau o "romană" care "arăta barbar la culme pentru oricine știa bine limba lui Cicero." în contra grămăticilor care țipă, autorul vorbește despre realitatea apariției românei vernaculare sau vulgare sau neo-românei, o limbă care va arăta cam așa: "iam dat lu soțu cămașa care iam călcato". Dacă nu e doar un vis urît, "Nu peste multă vreme, cînd româna va fi predată
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
lumină mă întrebai/ erai pudica eu te duceam cu vorba/ îmi plăcea întunericul tău/ mă bălăceam în el/ pînă ajungeam pe emisfera cealaltă/ acolo mă așteptau douăzeci de băietei/ ascuțeau creioane/ voiau să știe ce mai face ramses/ le răspundeam vorbește la telefon" (Șam ai plătit lumină mă-ntrebai). Fantezia înseamnă abolirea limitelor. În chip caracteristic, Nora Iuga suspenda limitele dintre regnuri, producînd un peisaj de hibrizi amuzanți care însă posedă un substrat protestatar, poartă indiciul unei rupturi cu lumea și
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
condamnată al necitire. Desigur, pot exista numeroși nostalgici după poezia de dragoste clasică, melodică, în formă fixă, scrisă simplu, cu oarecare grație și chiar cu umor, așa cum scrie George Țărnea, dar "înverșunarea"în păstrarea idealului iubirii în poezie, de care vorbește E. Negrici, nu mai are forța să convingă pe nimeni. Citind aceste " poeme antologice", ai nostalgia Sonetelor închipuite..., ale lui Voiculescu, G. Țărnea pare să aibă resurse pentru un astfel de joc liric de-a maniera - baladele, sonetele și elegiile
Tot poezia de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15063_a_16388]
-
ajunge să-ți atragă atenția că ai pantofii plini de noroi și că e cazul să-i cureți înainte de a păși pe parchetul bine dat cu ceară. Dar că Ioan Mircea Pașcu trebuie demis, e limpede ca lumina zilei. Psihologicește vorbind, îmi închipui ce tortură trebuie să fie pentru cineva căruia i sa refuzat viza americană să se afle într-o funcție care-l obligă să facă tocmai jocul americanilor. E ca și cum i-ai fi cerut unui anticomunist înveterat să militeze
Între celular și celulită by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15060_a_16385]
-
demers pentru care s-a optat - anume cel al unei critici active și prea puțin reactive, o critică așadar bazată pe surse și concepte, care îi dau adâncime și semnificații reale, mult dincolo de confortul chinuit al automatismelor despre care se vorbește mai sus. Marius Tudor, Adrian Gavrilescu, Democrația la pachet. Elita politică în România postcomunistă, Editura Compania, București, 2002, 351 p.
Democrația de dicționar by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15064_a_16389]
-
dar fără nici un ecou în opinia intelectuală: un mic discurs pe care l-ar fi rostit Horea, în februarie 1783, în cadrul Lojii Adevărata Înțelegere din Viena. Dl Muntean consideră, pe bună dreptate, că acesta este primul document de limbă română vorbită pe care-l avem. Horea a rostit cuvîntul său în românește (deși știa și germana, și maghiara). Traducător i-a fost, tot un mason, din Bucovina. Notarul german al conferinței Lojei a reprodus cuvîntul cum l-a auzit, literă cu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15037_a_16362]
-
și dacă n-au nici un dubiu în privința autenticității lui. Faptul de a fi fost rostit în cadrul Lojii masonice vieneze arată că Horea nu mai era nici ucenic, nici calfă, avînd gradul III, căci altfel n-ar fi fost îngăduit să vorbească. Textul din Litere nu e absolut impecabil retranscris în română (de pildă, prepoziția de nu era rostită de Horea die, ci ghe, ca în Ardeal), dar merită să fie citit. Limba română vorbită în ultima parte a secolului XVIII este
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15037_a_16362]
-
altfel n-ar fi fost îngăduit să vorbească. Textul din Litere nu e absolut impecabil retranscris în română (de pildă, prepoziția de nu era rostită de Horea die, ci ghe, ca în Ardeal), dar merită să fie citit. Limba română vorbită în ultima parte a secolului XVIII este cît se poate de curată, în sensul apropierii de limba literară de azi, atît în privința lexicului, cît și în aceea a gramaticii, topicii și stilisticii. Orgoliul de a fi român cu bani Memorialul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15037_a_16362]
-
regimul comunist o datorie din categoria onoarei. Dacă nu unul din zece, atunci, sigur, unul din douăzeci de români a cunoscut etapele unei anchete la miliție/securitate, simpla aplicare de palme fiind acceptată ca o omenească luare de contact. Freudian vorbind, între cel care bate și cel ce "primește"bătaia se stabilește un raport pe un fond obscur de sexualitate, pe grade de posesiune, cel bătut devine obiectul plăcerii celui care lovește, iar bătăușul, cu cheltuiala de forțe pe care o
Bătaia la români by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15061_a_16386]