1,530 matches
-
națiuni ce reclamă executarea acestui corsar teuton. Plimbarea în larg de Pacific a Pandorei are la capătul ei despărțirea de ceea ce ar fi putut fi dragostea. Balada... se închide, așa cum a debutat, cu o notă de visare rimbaldiană și cu vuietul apelor în căutare de țărmuri de insule și de continente. În mormântul fără de fund al oceanului se află toate tainele pe care textul lui Pratt le lasă nedescifrate. Undeva, departe de insula pe care a abandonat-o, Călugărul își continuă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
fără de care Corto nu ar fi niciodată cu adevărat Corto. Elegant și dezabuzat, Cortopiratul discută, degajat, cu un anume Ernest Hemingway, pregătit să pună punct final unui roman cu un titlu care va fi cel al capodoperei, Adio, arme !. În vuietul acestui uriaș malaxor care distruge destine, imaginația și istoria intră într-un dialog ce anulează linia de despărțire dintre ficțiune și realitatea documentabilă. Borgesianul Pratt este vocea ce amestecă vocile de dinaintea sa. Iar vocea Italiei și Veneției răsună, distinct, în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
miezul pământului, la o adâncime pe care nu o puteam decât bănui. Zgomotul ciudat care ne întâmpinase apropiindu-ne de Bulundi devenea din ce în ce mai puternic, ca și cum armata nibelungilor ar fi trudit în pântecele Africii. Peregrinările noastre erau ghidate de puterea acestui vuiet, vuiet pe care îl urmăream, la rândul nostru. Riscând să fim descoperiți, am intrat într-o cameră de comandă, putând privi prin panoul care se deschidea în fața noastră. Nimic nu ne pregătise pentru ceea ce vedeam în acest puț uriaș cu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pământului, la o adâncime pe care nu o puteam decât bănui. Zgomotul ciudat care ne întâmpinase apropiindu-ne de Bulundi devenea din ce în ce mai puternic, ca și cum armata nibelungilor ar fi trudit în pântecele Africii. Peregrinările noastre erau ghidate de puterea acestui vuiet, vuiet pe care îl urmăream, la rândul nostru. Riscând să fim descoperiți, am intrat într-o cameră de comandă, putând privi prin panoul care se deschidea în fața noastră. Nimic nu ne pregătise pentru ceea ce vedeam în acest puț uriaș cu o
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
îngrămădite pentru a fi transportate în cala avionului. „Nu am să las ceva în urma mea. Iau totul, totul. Sunt mareșalul Azaniei”, murmura președintele-mareșal, ce ale sese în ziua fugii sale să poarte uniforma de comandor al aviației din Azania. Un vuiet ce semăna cu izbucnirea unei mări îi ajunse, brusc, la ureche, întrerupând jefuirea propriului palat. Nici o gardă nu mai veghea la porțile salonului său. Ușa masivă se dădu cu putere în lături și o masă de oameni irupse în biroul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
că "acela" trebuia să fie el. I se păru că tonul împăratului nu sunase prea favorabil. După ce își termină gândul, vocea unui bărbat spuse din tavan: - Draydart Duart, verifică... Cuvântul care urmă îi era necunoscut lui Gosseyn. Suna cam ca "vuiet"'. Ofițerul puse repede mâna pe una dintre decorațiile de pe umărul stâng al uniformei sale. Obiectul mic, strălucitor pe care puse mâna se afla prins de un lănțișor. Draydart ridicase obiectul la ureche. Și părea că ascultă. După numai câteva secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Zvârcolindu-se, Noimann continua să Îngâne fără șir: „Prin urmare, posedăm instinct...” „Îhâm, Îhâm”, murmura cu o voce din ce În ce mai mieroasă Îngrămădirea de cârpe ce se răsucea sub el. Și când medicul avu impresia că toată aventura sa luase sfârșit, un vuiet asurzitor se rostogoli prin Încăpere, după care cămașa de noapte, pe care o strivea cu abdomenul lui, se Înălță În aer, agățându-se cu brațele de becul de tavan. O flacără albăstruie brăzdă În lung și-n lat tavanul, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
platou, a unei mingi de fotbal, Înălțându-se În aer, după care se spărgeau În bucăți, picând cu zgomot pe parchet. O mulțime de chipuri umflate, cu trăsături schimonosite, se roteau Într-un vârtej În jurul capului lui Noimann, emanând un vuiet Înfundat, care-i punea la grea Încercare timpanele. Nu era prea plăcut să-ți vezi propriile tale fețe multiplicate În zeci de exemplare, apropiindu-se și Îndepărtându-se ca un ecou de fața ta reală, alcătuită din carne, sânge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un teatru e construit astfel încât să excludă realitatea interioară și să le permită actorilor să și-o creeze pe a lor. Pereții sunt dubli, din beton, iar spațiul dintre plăci e umplut cu rumeguș. Așa încât nici o sirenă de poliție sau vuiet de metrou să nu poată strica vraja unei morți false pe scenă. Astfel încât nici o alarmă de mașină sau ciocan pneumatic să nu transforme un sărut romantic într-o scenă la care se râde în hohote. Apusul e atunci când domnul Whittier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
te poarte... Dar dincolo de luntrea îngustă nu privi, Căci apa-ți va trimite și va întipări, Întunecată, fața iubirii voastre moarte! SOLIE Undire infinită, lăuntricul fior Când Verbul, prăbușire năprasnică de tunet În inimi și în lucruri vibra dominator... Nebănuitul vuiet... - Păstrezi vreun răsunet Tu, suflet prins de-o vrajă pe-al humei căpătâi, Vreun crâmpei din vâlva ce, neîncăpătoare, Cutreiera hiatul adâncii nopți dintîi? E mult de când ecoul vestirii-n tine moare, De când, rigide ghețuri te-nlănțuie-mprejur; De când, un
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Nu șovăi, străbate-o... Și când - diamantine - Pădurile de ghețuri se vor ivi pe cline, Încrezător, azvârlă ciomagul de prisos: Din povârniș, în steiuri; din stânci, în văgăune Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune Cu lung și mare vuiet tot hăul de granit. Dar sus, sub îngînata lumină-abia născândă, Lăsând să scape râsul din pieptul tău sporit, Acopere căderea cu hohot de izbândă. HIEROFANTUL În rândurile celor ce s-au bătut sub Miltiade coborâse și preotul din Eleusis Portalele
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
trezi. Trebuia să fii însă mereu pregătit pentru a-i face față. Și cei mai mulți dintre noi erau, într-adevăr. Banciu avea cu 14 ani mai mult ca noi. Se născuse la Blaj și a murit la 16 septembrie 1940. În vuietul acelor zile, moartea lui a trecut neobservată. Am fost la slujbă, în casa lui din strada Plantelor. În afară de câteva dactilografe de pe vremea când fusese director de minister, nu-mi aduc aminte să fi văzut pe nimeni, afară de rude. Un furgon
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pe alocuri, am să spun ce nu trebuia spus; oricum, sunt convins că fiecare va medita mai mult asupra surplusului, lăsând la o parte starea în care plutesc, pe dedesubt, ca un înotător subacvatic, de exemplu. Dar mai există și vuietul acela și capacitatea fiecăruia de a-l percepe... 2. Așadar, era o dimineață de iulie, neobișnuit de răcoroasă, dacă mă gândesc bine; plouase toată noaptea mărunt și monstruos, cerul mai părea încă un burete violaceu, îmbibat cu apă, eram ud
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Un strănut continuu, într-un ritm de trei pe minut și care a durat 204 zile. 8. Ca să nu scriu, vorbeam. Aveam o stranie senzație ascultându-mă : mi se părea că aud glasul unui străin destrămându-se în propriul său vuiet, ca vântul în pustiu. Continuam, firește, să caut sunete independente, dar îmi dădeam seama că ascultam ecoul propriei mele destrămări. Singurul punct de sprijin, marcat și el de vlăguirea perfectă a sensurilor, consta în faptul că, și atunci, orice fapt
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
gratis și mi-a arătat, plângând, toate instituțiile culturale din București, inclusiv Casa școalelor...“. „O fi fost beat“, a spus liniștit domnul Sima pe când eu așteptam plictiseala adâncă, vidul și neîncrederea care urmează după o solicitare prea puternică. Încet, încet, vuietul depărtat al orașului s a stins, topit parcă de zăpușeala zilei (mă gândeam la Zenobia ca la martorul și arbitrul existenței mele), m-aș fi așezat pe scândură, lângă bătrânelul acela. „Ce să-i faci, domnule Sima“, am spus, „câteodată
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dintre ele și m-am ghemuit acolo, printre crengi. Tirul s-a întețit, păstrându-mă la mijloc. Stăteam cu fruntea lipită de trunchi, crengile mă înțepau, furnicile începuseră să mi mișune pe față, vedeam prin pleoape exploziile roșii-negre, vibram la vuietul cerului, mi se părea că sosise clipa marelui sfârșit și așteptam, nu știu de ce, năvala apelor devastatoare. Firește, nu-mi era frică, grandoarea catastrofică exclude panicile mărunte. Stăteam acolo, sub trăsnete, într-un sfârșit care nu era al meu, puteam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca un cerc negru, deși fără culoare. De fapt, nu era nimic acolo. Iar înăuntru cercului plutea o lumină albăstrie și blândă, nu știu cum să spun, o iradiere în care totul părea albăstriu, până departe, la nesfârșit. De acolo venea un vuiet, ca răsuflarea unei balene gigantice. și tot acolo, pe un maldăr de trestii uscate, ședea Zenobia, mă aștepta, dar eu știam că ea se afla dincoace, la capătul acesta, care poate că era capătul celălalt, și nu voiam să alunec
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
eu sunt muma pădurii". Aceste vorbe au avut darul să alunge spaima care mă cuprinsese și m-au asigurat de frumusețea nemăsurată a bunicii. Ea semăna cu acei copaci bătrâni împodobiți de scoarța aspră, de imensitatea coroanelor și de acel vuiet din interiorul copacului pe care nu-l poți auzi îmbrățișând copaci tineri. Am întâlnit copaci și oameni care mor înainte să își închege propriul lor cântec. Tot de la bunica am învățat să ascult și să deslușesc frumusețea copacilor și a
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
tineri. Am întâlnit copaci și oameni care mor înainte să își închege propriul lor cântec. Tot de la bunica am învățat să ascult și să deslușesc frumusețea copacilor și a oamenilor. Mai ales cea care vine din interiorul lor ca un vuiet nedeslușit. Sunt în mijlocul Sydney-ului și aud cântecul din trupul gorunului din copilăria mea, aud vuietul din interiorul bunicii și din sufletul acestui aborigen. Prin trupul lui se scurg razele soarelui și vântul trece ca prin coroana unui copac bâtrân. Cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Tot de la bunica am învățat să ascult și să deslușesc frumusețea copacilor și a oamenilor. Mai ales cea care vine din interiorul lor ca un vuiet nedeslușit. Sunt în mijlocul Sydney-ului și aud cântecul din trupul gorunului din copilăria mea, aud vuietul din interiorul bunicii și din sufletul acestui aborigen. Prin trupul lui se scurg razele soarelui și vântul trece ca prin coroana unui copac bâtrân. Cu cântecul acesta în propriul meu trup, cobor la subsolul Queen Victoria Building, cu sentimentul că
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de ceară, numai să nu cadă de acolo, altfel își vor pierde conducătorul, o mulțime de voci, o mulțime de mâni se îndreaptă spre figura de ceară din copac și strigă: "tu ești Conducătorul, tu ești Conducătorul", piața geme de vuietul acestui nume, omul este dat jos din copac, este urcat pe cabina unui camion de mare tonaj, am uitat să vă spun că muncitorii au scos din fabrici macaralele, camioanele, tramvaiele, ce mai încolo încoace, era o adevărată revoluție, deci
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
simțit frică mare iar tălpile mi s-au înțepenit și fluierele picioarelor mi s-au muiat De aceea, strigând: fraților, s-a dărâmat galeria și suntem amenințați de apă, fără putința de a lupta cu ea Atunci Daniel Mărăcinescu, prin vuietul care vuia în mina cea dușmănoasă, a propus să încercăm a răzbi spre lumină și noi am luat-o, de îndată, prin apa până la brâu, în direcția ieșirii și când am ajuns aproape de nișa de unde năboia vâna cea uriașă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
maselor entuziaste prin cutumă. În mijlocul străzii înzăpezite, înjunghiară patru scroafe, de peste 100 de kilograme fiecare, lăsându-le acolo la dispoziția mulțimilor de flămânzi, din satele din preajmă, care deja intraseră în postul sever al Crăciunului. Nimeni nu se scandaliză de vuietul de bombardament al artificiilor, nici din rândul sătenilor, nici din cel al oamenilor de afaceri, care împânziseră poienile pădurii, prin răspândirea noilor vile cu etaj. Pe întreitul teren de tenis al palatului, ascuns din dosul unui gard viu, ce înghesuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de exterior în noaptea plină de ninsoare. Fu surprins, să constate, afară, că fulgii se răriseră simțitor și că se afla în plină Câmpie a Bărăganului. Alte clădiri nu mai erau, hotelul Palace-Afrodita găsindu-se pe liziera deșertului Bucureștilor. În afară de vuietul îndepărtat, de mare oraș, al Capitalei, în noaptea neagră nu se mai auzea nimic, consistența tăcerii Bărăganului făcând să-i țiuie urechile. Te pomenești că zevzecul ăla de șmenar de București m-a purtat pe unde știe el, lepădându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dispuse în grupe de câte trei, fiecare, de o parte și de alta a unui braț median, ca la o Menora. Acolo, timp de mai multe secunde, îi studie rana de pe obraz. Într-un grai greu de reprodus, ce amesteca vuietul vântului și vigoarea interjecțiilor, îi zise compătimitor: E o rană pe care o poate contracta doar un cugetător, un iubitor al contemplației care, nepăsător de cele din jur, se cufundă adesea în vise... Un războinic nu și-ar lăsa astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]