1,491 matches
-
printre firele verzi ale algelor ude, lipite de piatră. Ochii lui priveau fix, rostind o Întrebare cruntă: De ce să iubești, dacă murind, nimic nu moare? Pe drumul de țară, apăru Chevroletul negru, care se apropia de țărm. Era doar liniștea vuietului mării, Înăsprindu-se În fiecare spic al lanului de grâu care se cocea. Era pustiu. Era doar marea, tumult de ape ale lumii, adunate la un loc, fără somn, fără vise, fără oprire. Pe cer plutea o teracotă albastră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
se bărbierește. Și atunci, din senin - sau poate că amuțirea păsărilor a fost un avertisment destul de asurzitor? -, vine peste noi orga lui Stalin. Ne rămâne prea puțin timp ca să înțelegem de ce i se zice așa. Să fie urletul, șuieratul și vuietul ei? Din două-trei baterii de aruncătoare, bucata de pădure e acoperită progresiv. Nu ocolește nimic, e temeinică, face una cu pământul toți copacii tineri ce promiseseră adăpost. De acolo nu exista scăpare; sau poate, totuși, în ceea ce-l privea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
siguranța cu care cred. Dragostea a fost dată copiilor căci aleatorul nu poate miza decît pe inconștiență. Neștiutorul n-are timp să întrebe, el vrea să cunoască. Scriitorul V. din spital mă privesc tînăr, gratulîndu-mă cu un surîs. Totul e vuiet gol peste emoții mute; incoerentul vulcanic al vieții îi dă farmec. Încet, încet, acesta ne ucide. Ce ciudat: toți oamenii mor din farmec! V. tînăr sînt numai entuziasm și minciună, prins în ceva ce ține de instinct, nerăbdător de a
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
își înclină capul ritmic în zbor pentru a privi mai bine. Îi spuneam destul de recent Doctorului că, dacă un aparat fantastic ar înregistra concluziile la nivelul istoriei, din pîlnia sa s-ar auzi, strigat de miliarde de voci, un singur vuiet: „-Să nu mor, să nu mor! Să-mi piară chinul, cumva, dar să fiu veșnic. Doar, doar apare-va o bucurie.” Iată-l acum pe V. tînăr complet altfel decît ceilalți ce, după o primă lovitură primită, devin entuziaști în fața
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ieșirea la un terminal de templu. Toți sînt oficianți. Fiecare specialist e conștient că știe tot. Mai puțin, misterul. Și toți sencolonează în fața unei imense porți închise. Se îmbrîncesc, izbesc cu pumnii, se roagă și tînguirile lor se pierd în vuietul general fără să realizeze că poarta e un giulgiu întins peste o oglindă. Că, de-ar deschideo, de cealaltă parte, ar găsi, la fel de disperați și nădăjduitori, pe alții aidoma lor. 12 Speranța de mîntuire e alibiul propriei mele căderi. Asta
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
din mers și au început să se tăvălească prin mireasma zorilor, acolo unde sufletul meu rămâne stăpân. Prietenii mei m-au uitat într-o viață de vânturi. Ca o poveste de dor mă prefac în vălmășeala cunoașterii. Străzile orașului sunt vuiete de sensuri, ele au acele amestecuri de stări și dacă cineva ar dori nemurirea va trebui să înghită culorile anilor așa de ușor încât în ideea arderii să rămână un amestec de suflete. DE-ATÂTA DECEMBRIE Mi-am dus viața
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
E bine și-aici, numai că nu-i chiuvetă. Au vrut s-aducă și chiuveta, Însă m-am opus categoric. Mi-au reparat cîteva zile instalația sanitară, În sfîrșit rezervorul de la WC nu mai țîrÎie, acum se-aude ca un vuiet, văd Niagara, Urlătoarea, oameni plutind În ochiul de apă, iar lanțul trebuie doar tras cu toată forța de care ești În stare, altfel nu se clintește clopotul. Și cînd se clintește, e o adevărată Încîntare. Au Înlocuit cordonul dușului prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
oftatul de ușurare adus de Înlăturarea-n cele din urmă a astupării anale, a timidității, a obiceiurilor nesănătoase, și instaurarea unei noi și vijelioase ordini intestinale pe bază de laxative și reacție tinerească Împotriva stupidelor reguli de comportament, freamăt diareic, vuiet de același ordin, un vînt distins, greu și prelung, cu o frecvență situată-n jurul a 500 de hertzi tras În dreapta și ajungînd prin balans În stînga, la care se va adăuga unul scurt și decis, central, țiuind pe la vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Începu să scotocească Înăuntru cu tija cu cîrlig. Nimic, doar pereți subțiri de tablă. Nici un fir În apropiere de gaură. Aveai toate motivele să te oftici, fiindcă era locul cel mai potrivit pentru plasarea unui microfon. Căldura ieșea cu un vuiet prin conductă. Jack se răzgîndi: În statul Washington era frig și ventilația era pornită mai tot timpul, acoperind orice discuție. Verifică pereții și tavanul, În căutarea altor conducte - nimic -, apoi zona din jurul gurii de ventilație. Umplutură de ipsos aplicată neuniform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
mă dor și mă ard Pe mine razele soarelui nu mă-ncălzesc deși fierbinți doar îmi mângâie față plâng în tăcere căci mă doare viața Pe mine asaltul vântului nu mă-nspăimântă deși îl simt trecând vijelios peste sat îi ascult vuietul grav dureros supărat
Pe mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83291_a_84616]
-
văd decât luminile, la distanță întunericul înghite siluetele arborilor și ale acoperișurilor. Doar țuguiul uriaș se profilează pe cer, dar el e foarte aproape. N-are cum să-și vadă fosta casă, nici măcar locul aproximativ în care se află. Ascultă vuietul orașului. A început să se încălzească, se apropie vara, lumea rămâne pe străzi până târziu, orașul colcăie de zgomote indescifrabile. Sună telefonul. Se întoarce și răspunde. Ascultă, spune câteva vorbe, închide. Rămâne mai multe clipe în cumpănă. Aplauzele răsplătesc orchestra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
el privea brațul nu numai gândindu-se la cum arată, ci ca și cum și-ar fi fixat privirea într-un punct, acaparat de liniștea foșnitoare din jur și gândind: cum trebuie să fie să zaci într-un asemenea spital-sanatoriu, departe de vuietul lumii, unde nu răzbat nici măcar zgomotele avioanelor aeroportului din apropiere, cu extraordinară curățenie și surori pricepute și zâmbitoare? aproape nedrept, nu pentru femeia aceasta, ci nedrept în general, femeia asta are pur și simplu noroc, dar alții, atât de mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
le faci să le poți face, iar toate evenimentele care trebuie să ți se întâmple să se poată întâmpla, dar ca și cum ar fi, ea, sfera, izolată într-un fel de lume, încât nici zgomotele răsuflării, ca să nu mai vorbim de vuietul mulțimii, nu le mai auzi; un fel de bășică imensă, care va plesni cândva, când toate își vor relua cursul normal, dar până la acel plesnet cursul normal e în izolarea asta preventivă. Sau să zicem: ca și cum ai pluti fără pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o dată din umeri și dându-i să înțeleagă, cu o privire săgetată spre ușă, că mai sunt alții care așteaptă afară: asta e. Coborând treptele somptuoase ale primăriei, l-a izbit în față căldura răcoroasă a orașului zvâcnind, zumzet și vuiet neodihnit și prăfos, oameni grăbiți, claxoane, chiote de copii, țărani și precupețe ademenind pe glasuri diferite cumpărătorii, în piața de alături, către legumele și fructele stivuite în imense mormane strălucind colorate, înghesuială și frânturi de vorbe, palpitația colosală și indiferentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Atunci m-am destins, mi-am descleștat în sfârșit tălpile goale din nisipul umed, am început să merg, m-am învârtit odată sau de două ori cu vasul în brațe, și el râdea înăuntru, și dintr-odată am auzit și vuietul mării, care nu existase până atunci, și țipătul pescărușilor, care nu se vedeau, și mi se părea că nu există decât vară în jurul meu, oricât de rece ar fi continuat vasul să fie și că lumea e toată a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din nou, pentru că îndată ce gândisem tot ce gândisem, mâinile mele erau goale, degetele mele pipăiau aerul inutil, nu existau nici vas, nici desene fantastice, nici sufletul lui, nimic, absolut nimic, nu se mai auzeau nici măcar țipetele înfiorătoare ale pescărușilor și vuietul mării, totul era pustiu și încremenit și am fost convinsă că nu există ceva mai incredibil de dătător de spaimă pe lume. M-am trezit lac de sudoare. Exact așa mă simt, ca în visul acela, de parcă l-aș lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din nou pielea din jurul unghiei; după aceea, lăsă mîna jos, Își Încrucișă brațele pe piept și privi iritat În podea. Ca și cum lumina s-ar fi micșorat, se gîndi ea. Își dădu seama, de parcă ar fi fost pentru prima oară, de vuietul și mișcarea trenului, de durerea din picioare din cauza faptului să stătuse nemișcată. Își schimbă poziția și se mișcă, timp În care el Își ridică privirea. Sper că nu pleci. Ar cam trebui, nu crezi? O să mai vină cineva să Încerce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
am hrănit cu smirnă și-au răsărit chiparoși; ai alergat să ajungi lângă mine, sunt mai bogat cu o zi lumină împrăștiată-n văzduhul cerat. Când curge marea vine furtuna, fug peștii în larg dar cântecul, plânsetul, râsul violei netezește vuietul și nu-l poți evita. Acum sunt peste tot și nicăieri știu că exiști, e suficient... și nu e.
De?ertul negru by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83908_a_85233]
-
dispărând într-un nor de un albastru închis, ascuns în mijlocul unor nori violeți înșiruiți precum un escadron tăcut de nave cosmice care pluteau înspre largul mării. Eduard se lăsă din nou pe spate, închizând ochii. Rămase un timp așa, ascultând vuietul mării. Era nedumerit. Deși el intrase în mare, până în adâncuri, așa cum își dorise, era ca și cum marea ar fi intrat în el. O simțea încă în el, îi simțea miro sul și îi auzea vuietul de neoprit. Până la urmă, cine pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ochii. Rămase un timp așa, ascultând vuietul mării. Era nedumerit. Deși el intrase în mare, până în adâncuri, așa cum își dorise, era ca și cum marea ar fi intrat în el. O simțea încă în el, îi simțea miro sul și îi auzea vuietul de neoprit. Până la urmă, cine pe cine cucerise? Se ridică și o privi mult timp, cu ochii lui cenușii încordați, dar lipsiți de ură. Marea îi răspunse privindu-l și ea drept în ochi. Privirea ei avea aceleași reflexe cenușii
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
atâtea cuvinte de laudă. în afară de Clara, firește. Marea tăcea lângă Eduard, necutezând să se miște pentru a nu-l tulbura. Ai fi zis că e lipsită de viață dacă nu i-ai fi auzit zvâcnetul în surdină al inimii. Un vuiet abia simțit se auzi de sus. Eduard înălță ochii spre cer. Zări plutind spre el un nor alb, cu conturul unei vietăți cu un corn în frunte. Nu, nu putea fi adevărat. Cum să auzi plutirea norilor pe cer? Să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
auzi de sus. Eduard înălță ochii spre cer. Zări plutind spre el un nor alb, cu conturul unei vietăți cu un corn în frunte. Nu, nu putea fi adevărat. Cum să auzi plutirea norilor pe cer? Să fie mai degrabă vuietul mării? Se întoarse să-l întrebe pe Bobo, dar îl văzu aplecat asupra desenului din nisip și se răzgândi. Rămase un timp nemișcat, cu urechile ciulite. Acum i se părea că vuietul se aude și de sus, și dinspre mare
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
plutirea norilor pe cer? Să fie mai degrabă vuietul mării? Se întoarse să-l întrebe pe Bobo, dar îl văzu aplecat asupra desenului din nisip și se răzgândi. Rămase un timp nemișcat, cu urechile ciulite. Acum i se părea că vuietul se aude și de sus, și dinspre mare. Sau poate era o părere... închise ochii, ascultând vuietul și lăsându-se pătruns de aerul pe care îl simțea de o consistență nefirească, de mătase. Ae rul îl atingea ca o epidermă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dar îl văzu aplecat asupra desenului din nisip și se răzgândi. Rămase un timp nemișcat, cu urechile ciulite. Acum i se părea că vuietul se aude și de sus, și dinspre mare. Sau poate era o părere... închise ochii, ascultând vuietul și lăsându-se pătruns de aerul pe care îl simțea de o consistență nefirească, de mătase. Ae rul îl atingea ca o epidermă răcoroasă și vuietul neștiut, care se suprapunea peste zvâcnetul mării, îi încânta auzul. Zâmbi și deschise ochii
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și de sus, și dinspre mare. Sau poate era o părere... închise ochii, ascultând vuietul și lăsându-se pătruns de aerul pe care îl simțea de o consistență nefirească, de mătase. Ae rul îl atingea ca o epidermă răcoroasă și vuietul neștiut, care se suprapunea peste zvâcnetul mării, îi încânta auzul. Zâmbi și deschise ochii. Privirea lui cenușie se opri mirată asupra unei pietre albe și ovale care părea să îl aștepte jos, chiar lângă talpa piciorului beteag. Eduard se aplecă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]