5,438 matches
-
atârnându-i peste umăr. Dante Își Înăbuși strigătul care Îi năvălise pe buze la vederea acelui om. Apoi trecu pragul, apropiindu-se. Din rană cursese sânge din belșug, stropindu-i veșmintele și țâșnind pe o foaie peste care Încă mai zăcea mâna dreaptă a mortului, exact În centrul unui octogon trasat cu cărbune pe pergament. Capul Îndoit părea să se fi Întors cu fața către trupul de care Începuse să se desprindă. Priorul fu nevoit să Își Învingă o amețeală neașteptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care lucrau pe șantierul de la Domul cel nou. Când poetul intră, Își Întrerupse lucrul. - Unde e ceea ce v-am trimis? i-o luă Înainte Dante. Celălalt Îi arătă spre un ungher din atelier, Între un dulap și o ușiță. Sacul zăcea acolo, Încă legat. - Nu m-am atins de nimic, după ordinul străjerilor, răspunse meșterul Alberto. Dar, orice s-ar afla Înăuntru, ar fi bine să fie scos cât mai iute. Pânza e Îmbibată cu apă. Poetul desfăcu grabnic șireturile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
va deschide poarta Împărăției tenebrelor”. Iarăși acele cuvinte, aceleași din mesaj. Un fulger străbătu mintea lui Dante. Examină din nou hainele mortului, și ele de croială orientală. „Oameni de peste mare” scria În jurnalul de bord al galerei. Oare omul care zăcea acum dinaintea lui putea fi cel care lipsea? Dante se răsuci spre prietenul său, care se apropiase ca să vadă mai bine, cu o față inexpresivă. - Cecco, ce ai venit să faci la Florența? Vreau să spun... adevăratul motiv. Celălalt Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
caute ceva printre resturile carbonizate și se agita frenetic, continuând să strige. Într-adevăr, era ceva. Mai Întâi i se păru să era vorba de o plantă arsă. Cinci vreascuri Îndoite ca o gheară spre cer. O mână carbonizată. Trupul zăcea cu fața În sus, preschimbat Într-o statuie de cărbune. Căldura imensă care, probabil, fusese descătușată În punctul acela uscase orice fluid din trup, reducându-l la o mumie fragilă. Dar nu alterase liniile generale ale corpului. Poate că veșmintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Începu el să spună. Dar ea Îl Întrerupse cu un gest sec, Îndepărtându-se de el. Glasul Îi redevenise tăios. - Fii atent, Îi repetă. Nu e ceea ce pare. - Ce vrei să spui? Prostituata aruncă o privire dușmănoasă spre mută, care zăcea mai departe nemișcată, cu capul lăsat pe spătarul caprei. Apoi, pe nepusă masă, izbucni Într-un râs aspru, plin de acel sarcasm vulgar pe care poetul Îl cunoștea prea bine. - O să afli singur, of, dacă o să afli! exclamă, desprinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
graba cea mai mare. Strigătele veneau dinspre partea cealaltă a vechilor ziduri romane, unde cândva Începea câmpia. Pe sub un arc, trecu dincolo de zid, ajungând din urmă un grup de oameni care stăteau aplecați peste ceva, la baza turnului. Trupul matematicianului zăcea sfărâmat pe pietre, Într-o baltă de sânge. Printre cei de față, care priveau uluiți, era și hangiul, care Îl recunoscu. - Ce cumplită nenorocire, priorule! Dante Îi Îndepărtă pe toți de trup și se apropie să examineze mai atent. Craniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aici pe gură-cască! le strigă străjerilor, arătând spre mica mulțime de curioși care se Îmbulzeau În preajmă. În timp ce soldații, folosind mânerele lăncilor pe post de bastoane, se ocupau cu evacuarea, barca trase la mal. Dante se aplecă peste cadavru; acesta zăcea cu fața În jos, cu brațele deschise În cruce și cu capul atârnat peste bord. Îi ridică Încetișor capul, dând la o parte părul Îmbibat. În această mișcare, un jet de apă țâșni din gura mortului, ca și când trupul i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vorbească, arătându-i din nou În aceeași direcție. Poetul se apropie. Pe măsuță se afla o placă subțire din piatră, pe care erau Încrustate o serie de linii perpendiculare, În formă de tablă de șah. Pe piatră și alături de ea, zăceau Îngrămădite piesele jocului, niște figurine minuscule din fildeș și abanos, asemănătoare cu victimele unei bătălii iscate de zei. Amara luă În mână regele negru și Îl așeză În centrul tablei, fixându-l pe Dante, ca pentru a verifica dacă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poftelor moștenitorilor legitimi. Nu voia să renunțe la sceptru Înainte de ziua stabilită de mama natură. - Printre ei, exista cumva unul care urma să aibă drepturi mai mari decât alții pentru a revendica succesiunea? Bernardo arătă spre fascicolul de hârtii ce zăcea pe masa de scris. - Cine știe! Poate că exista unul. Este ceea ce caut să verific studiind scrierile maestrului meu, răspunse el pe un ton vag. Dante avea senzația că despre acest subiect nu mai avea alte cunoștințe. Sau că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cineva a izbutit să Îi toarne otravă În cupă fără ca aceștia să bage de seamă și fără să pățească nimic. Bernardo se Întrerupse. Lui Dante Îi păru că zărește o lacrimă sclipindu-i În privirea mioapă. - Mai apoi, când Împăratul zăcea În convulsiile agoniei, iar regatul Începea să se prăbușească, În agitația acelor ore, pe când se Încingeau rivalitățile și ura, Mainardino s-a hotărât să amâne acuzația pentru vremuri mai senine. - Și de cupa aceea ce s-a ales? - Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
său nesfârșit. Dar, deocamdată, oficiile Comunei erau Împrăștiate prin căsuțele din jur, Închiriate În acest scop. Secretarul Comunei locuia la primul etaj al uneia din ele, chiar la Începutul străzii ce dădea către Piață. Sub el, ca și la subsol, zăceau arhivele orașului, unde actele și dispozițiile, Împreună cu procesele verbale ale nenumărătoare adunării, erau legate Între tăblițe ilustrate. - Sănătate, messer Duccio, salută poetul. Omulețul cel chel, care Îi ieșise În Întâmpinare cu solicitudine, se grăbi să Îi răspundă cu o plecăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante păși spre mijlocul Încăperii, unde Îl aștepta un bărbat masiv, cu trăsăturile insolente ascunse Îndărătul unei măști de bonomie ipocrită. Ședea pe un jilț din lemn, purtând toate Însemnele funcției. Pălăria cu boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu silă că și partea masculină a acelei făpturi se stârnise. Incapabil să reacționeze, Dante se pomenea dezbinat Între două dorințe, aidoma monstrului care Își Întindea brațele spre el. Apoi, cu un efort de voință, apucă vălul de organza care zăcea abandonat În culcuș și Îl Înfășură cu delicatețe În jurul acelui trup fildeșiu, Înfrângându-și dorința de a-l Îmbrățișa și de a-l poseda. Acum, când nuditatea Îi fusese Înlăturată, caracterul său dublu dispăruse și el, iar Amara redevenise femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
au darul de a nu muri? O luă la fugă, pe stradă, ca un animal rănit În căutarea bârlogului. La Priorat Dante Împături nervos foaia pe care scrisese doar câteva rânduri. Își Îndreptă privirea spre firavul teanc de file care zăcea pe masa de scris: În curând avea să se isprăvească și nu știa de unde va mai putea face rost de altul. Din nou, avea să fie nevoit să scrie doar În minte, folosindu-se de cartea memoriei. Un junghi violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală, plin de sânge, lângă uneltele meseriei, rămase În ordine pe bancul de lucru. Din ce Își putea aminti Dante, nimic nu fusese atins. Lăzile și scrinurile nu fuseseră forțate, ca și când asasinul nu ar fi avut nici un interes privitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de prezența lui. - Fii binevenit, priorule. Apropie-te, Îl auzi șoptind. Poetul lăsă deoparte orice precauție. Trecu de masă și se opri dinaintea lui Marcello. Medicul stătea cu ochii Închiși, nemișcat, cu un caiet mare În față. Pe colțul mesei zăcea o clepsidră: nisipul se adunase În Întregime În compartimentul de jos, ca și când omul și-ar fi petrecut o bună bucată de vreme adâncit În munca sa. - Se pare că vezi prin beznă, ca pisicile, exclamă Dante surprins. - Pasul dumitale e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl urcați pe tron? De aceea ucideți? Francezul rămăsese mut, În timp ce dădea Înapoi. - Vino cu noi, zise el Încă o dată. Încă mai e vreme! După ce omul se făcu nevăzut după colțul Baptisteriului, Dante se așeză pe unul din sarcofagele care zăceau lângă poarta de miazăzi a templului. Piatra Își mai păstrase ceva din căldura soarelui. Încerca să găsească un sens celor auzite cu o clipă mai Înainte. Monerre Îi păruse sincer atunci când Îi schițase planul și când și când căutase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
garda lui Acquasparta și pe acelea ale arbaletierilor genovezi, pe lângă soldații din poliție și garda de cartier. Chiar și armurile greoaie ale câtorva mercenari teutoni se zăreau ici și colo, printre straiele grosolane ale țăranilor Înarmați cu furci. Pe caldarâm zăceau câteva trupuri acoperite de sânge. În fugă, se apropie de unul dintre ele, descărnat și crispat În ghearele morții. Era cu fața În jos. Se aplecă deasupra lui, Înăbușindu-și un geamăt. Bernardo fusese lovit pe la spate, cu două tăieturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din față. Dante alergă spre fereastră, deschizând oblonul ca să prindă puțina lumină din exterior. Ultima lumină a serii se revărsă În spațiul restrâns, abia mai risipind umbrele. Era mort. În fața lui, peste hârtia pe care mâna sa scrisese câteva rânduri, zăcea o cupă Încă umedă de vin. Simți un miros aspru, aroma strugurilor amestecată cu ceva metalic. Un pârâiaș de spumă roșiatică cobora din colțul gurii filosofului, semn fără echivoc al otrăvii pe care o ingerase. Cu delicatețe, Dante scoase de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ofertoriu mut. Cercetă din nou lucrătura, căutând punctul În care Împăratul Își alipise buzele În ultima sa Înghițitură. Dar nu descoperi nimic care să confirme această ipoteză. Închise ochii, Îndreptându-se din nou cu gândul către Împărat. Acum, trupul său zăcea Îmbălsămat la Palermo. Dar unde Îi era inima, odată smulsă din piept? Acolo, În odaie, nu răsuna oare un ecou al minții sale, cu mai multă putere decât În preajma corpului său descompus, a zdrențelor rămase din veșmintele sale regale Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în același timp ouăle, fiindcă acestea veniseră până la urmă, aduse într-o cârpă mare și albă din care ieșeau aburi, de către jandarmul servil care alergase cu o supunere oarbă. Mustața judecătorului era acum galbenă și cenușie. Cojile de ou îi zăceau la picioare. Le zdrobi cu o batistă lată de pânză. S-ar fi zis că sfărâmase oasele de sticlă ale unor păsări. Cojile i se lipiseră de cizmă și arătau ca niște pinteni mici de tot, în timp ce alături, la doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pătrunzătoare Și moartea la mijloc... Cuvintele se opreau aici, la fel și scrisul, care trebuie să fi fost al lui Împotrivă, scrisul acela care era aici și care ne reamintea de ochii lui și de mișcările de gimnastică, în vreme ce el zăcea probabil - dar unde? -pe o saltea păduchioasă sau tremura de frig sub dușurile înghețate și sub șocurile electrice violacee. Primarul vorbise după ce deschisese ușa și arătase spre drapel, apoi își vârâse degetele lui ca niște cârnați în buzunarele pentru ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
hârțogar care avea mania preciziei, le măsură sub ochii noștri -, zgâriind cu un briceag mobilele una câte una până le transformase în niște coline mari și galbene de așchii. Gunoaiele atrăseseră o sumedenie de insecte de toate mărimile. Cearșafuri murdare zăceau pe podea ca niște trupuri descărnate, rupte, încremenite. Iar pe pereți, pe toți pereții, versurile Marseiezei își desfășurau cu litere delicate chemările războinice pe tapetul cu motive de margarete și de nalbă, iar nebunul scrisese și rescrisese aceste versuri ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mic fort din lucruri uzate și un vraf de ziare puse unele lângă altele, care urca până la tavan. Din fereastră nu rămăsese decât o fantă micuță de unde putea zări clădirea în ruine în care locuia Fantin Marcoire. În apropierea fantei zăceau, pe jos, două praștii din lemn de alun cu elastic de cauciuc, cum își fac puștii neastâmpărați pentru a ochi păsările și fesele agentului comunal. Lângă acestea, o provizie de cuie ruginite și de șuruburi strâmbe, o bucată începută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu arta unui bișnițar, Rică, fante de Obor, vorba MRP-ului, jocul e desăvârșit, un șmenar adevărat se naște în fața lor... Te-ai întors târziu acasă/ Primul lucru ce-ai făcut?/ Ai așternut cearșaf și pernă/ În patu-n care am zăcut./ Cu țărâna stau în gură/ Și cu viermii mă tot cert/ Că nu poci ieși din groapă/ Să te bat și să te iert... La sfârșitul cu să te bat și să te iert, toți râd, e o romanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]