5,010 matches
-
cumetre așezate alături visînd fiecare gospodăria celeilalte, un bărbat cu barbă Înghiontit de trei proaspăt bărbieriți, o femeie borțoasă care vorbește ungurește și cei de pe scaune se fac că nu o văd... fețe indiferente, absente, acoperind o frică ce se zbate ca o maimuță turbată În cușcă, oameni urmăriți alergînd Înlăuntrul lor besmetici, lovindu-se de gratiile coastelor, sîngerînd acolo și urlînd Înfundat, fiecare călău e victima altui călău și aceeași mască mortuară pe toate chipurile de parcă ne-am afla În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tablou din care se pregătește să iasă cel care acum, În fața ta, Își mișcă mîinile, spune cuvinte, Își aprinde o țigară. ISTAMBUL - MOSCOVA - TOKIO se schimbă plăcuțele cu zuruitul lor de jocuri mecanice. Timpul se precipită Încă o dată, se mai zbate În cîteva strîngeri de mînă, În cîteva zîmbete, Într-o bolboroseală neînțeleasă, apoi se cască un gol. Moare ceva În fiecare. O parte dintr-un prezent imediat este amputată. Începi să simți durerea aceea perfidă a unui organ absent. Începi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
clăbuci, scuipa și icnea. Corpul pirpiriu i se opintea din toate mădularele, ochii Îi ieșiseră din orbite, venele de la gît Îi erau gata să plesnească. Aruncă bucata de săpun și Începu s-o calce În picioare. Alunecă și căzu. Se zbătea În praf zguduit de convulsii. Nu mai suportam să-l privesc. L-am lăsat acolo și-am plecat. Mă clătinam pe picioare, urechile Îmi vîjÎiau, vorbeam singură. Săpunul... nu știe ce să facă cu el. Nu știe ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ce o să se întâmple. Apoi am apucat un ciob de cărămidă, l-am înfipt printre pene și sângele mi-a țâșnit în față. Puiul a ridicat în pripă capul, și-a rotit gâtul, apoi a încremenit. I s-a mai zbătut o vreme pielița ochilor, apoi a încetat. Priveam deschizătura adâncă de unde ieșiseră la iveală toate chestiile acoperite până mai odinioară de pene. Muream de curiozitate ce o să facă pasărea așa, transformată. Am luat cu grijă cărămizile, mai întâi de pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
scamatorul. Deci avea reprezentații de două zile. Nu l-au lăsat să-și facă numărul cu focul, să nu se aprindă perdelele, dar publicul a fost încântat și așa. Consumau și erau mulțumiți. Privesc totul din nou. Inima mi se zbate în stânga și-n dreapta prin piept, apoi se oprește de parcă nici n-ar fi existat. La sfârșit îl invit la masa mea. Se așază. Nu scoate o vorbă. Acum se așteaptă să-l felicit, îmi spun. — Habar n-aveți, domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
sunat, dar se pare că nu am primit nici un răspuns. —O, draga de tine, a spus, cu un ton îngrijorat, ce lucru teribil. Ești vreo prietenă de-a ei, dacă îmi permiți să te întreb? Nasul ei aproape că se zbătea de nerăbdare. Nu, o cunosc foarte puțin, am spus. Prin galeria la care lucrează. Șefa mea m-a rugat să îi aduc un catalog cu expoziția, să se uite peste el. Nu a vrut să aibă încredere în poștă. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
-l repede între picioare. M-am lăsat pe el încet. Catarama mă înțepa în piele. Am început să-i desfac pantalonii. A închis ochii, cu buzele depărtate. M-am oprit exact când am ajuns la ultimul nasture. Capul i se zbătea dintr-o parte în alta, anticipând. —Nat? am spus. Ochii i s-au deschis. —Ce? a întrebat frustrat. — Nu ar trebui să fii în altă parte acum? —Iisuse HRISTOASE. S-a ridicat nervos până a ajuns la același nivel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a istoriei, un vulcan din piatră și pământ, în care Aquarelin însuși adunase toate culorile din univers. Și, sub acest univers lichid care înghețase, devenind o oglindă groasă, cea mai frumoasă femeie a omenirii, o blondă din Chicago, Illinois, captivă, zbătându-se să iasă și izbind cu pumnii ei micuți. Nepăsător, ca replică la toată această stare de lucruri, Aquarelin își scălda imenșii ciorapi în acea parte a lacului unde era vărsată esența semnată Calvin Klein. Dar cui putea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai apăsată decât fusese vreodată, pentru că, pentru Dumnezeu, la orice ar fi renunțat, numai la pulă nu. Într-un târziu, se ridică. Se decisese. - Haide, rosti el autoritar. Cinci minute mai târziu înaintau amândoi pe culoarele editurii Gallimard. Pula se zbătea însă în mâna dreaptă-a lui Luca. Cioran o privea cu jind. Intrară apoi în biroul redactorului-șef. - O, musiu Șioran, se bucură franțuzul. Soaie bienvenu, je vuz anvite, tralala etc. - Bună ziua, spuse și Cioran, negru la chip. Dânsul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nimic care să dureze, nimic care să îndemne juriul să schițeze un cât de mic gest, fie el de teamă, bucurie, invidie sau speranță. În cele din urmă, elvețianul fu declarat câștigător, ba chiar singurul câștigător posibil, întrucât ceilalți se zbăteau la o distanță respectabilă în clasament, undeva la câteva sute de puncte distanță. Numai că, din nefericire, acesta avu, după cum li se păru tuturor, un comportament absolut nedemn de un asemenea triumf, înșfăcând premiul și dispărând pur și simplu fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tânăr de numai douăzeci și ceva de ani, cu niște dinți de cel puțin treizeci de centimetri lungime (fără nici o exagerare), tocmai își înfipsese dantura în brațul meu, rupând din el o bucată îngrijorător de mare și încă se mai zbătea, mârâind nervos, în încercarea de a-mi sfărâma și osul. Vă rog să credeți că nu am înțeles flacăra ce m-a aprins apoi. Nu, nu am înțeles-o. Nu puteam fi eu acel personaj luminat de o extraordinară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
el norii se mișcau purtați de vânt repede, ca niște șuvițe de cerneală turnată în apă. Când am ridicat capul, balconul a început să plutească încet înainte, împreună cu casa care amenința să acopere tot orașul. Dincolo de colț, frunzele copacilor se zbăteau ca valurile mării. În plin vuiet de ape, ceva, probabil o creangă, se rupse, iar undeva, alături, se trânti o fereastră și, în liniștea care se instaurase pentru o clipă, se auzi cum sticla se face țăndări pe trotuar. — Pfui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
trotuar. — Pfui, făcu Sonia, e urât aici. Să mergem. În comparație cu balconul, camera lui Iag părea liniștită și înăbușitoare, de parcă s-ar fi făcut focul în sobă. Prin ușa închisă de la balcon, în întuneric, se vedea cum fața de masă se zbate ca o batistă fluturată de rămas-bun în gară. Ținând-o ne Sonia de braț, în căutarea comutatorului, am început să pipăi cu palma tapetul de pe perete, care foșnea tare. Mâna Soniei, însă, mă trăgea ușor spre ea. Atunci, o luai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
simt că slăbiciunea și greața m-au lăsat; ies destul de ușor din cameră și cobor, pe pipăite, spre hol. N-am aprins becul; mă apropii de ușă, o deschid precaut, dar abia o pot ține, așa de tare mi se zbate în mână. Un vânt de gheață gonește pe străduță. În depărtarea pustie, lângă felinarele galbene se vede cum zăpada uscată viscolește pe garduri, pe geamuri și pe acoperișuri. Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
masă, smulgându-mă anevoie din somn. Dincolo de fereastră, licărește un răsărit târziu de iarnă. Stau la masă în palton și în galoși, gâtul și picioarele mă dor de frig, chipiul zace pe o farfurie murdară, iar în gât mi se zbate un nod de lacrimi amare, neplânse. 6 Peste o oră urc scările aievea și, dând cu ochii de ușa cunoscută și dragă, mă cuprinde un tremur plin de bucurie. Mă apropii încetișor, ca să nu deranjez, și sun scurt. Din stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
brațe. După câteva zile, bunicii plecaseră dar se întorseseră trei luni mai târziu, la botez. Din nou îi copleșiseră cu darurile, iar socrul ținu să îi atragă atenția ginerelui că nu uitase de damigeana promisă. La biserică, protagonistul principal se zbătuse și țipase ca din gură de șarpe când preotul îl băgase în cristelniță. No, așa dragă, mormăia Pop pe sub mustață, fă gălăgie! Începeam să cred că nu ai glas. Arată-le că ești din familia noastră! Maria îi dădea ghionturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dreaptă bâta pe care o găsise mai devreme, hotărât să o folosească fără nici o ezitare în cazul în care dădea peste cineva în pădure. Era cumplit de speriat și în ciuda tuturor eforturilor sale de a se liniști, inima i se zbătea nebună în coșul pieptului. Nu mai era dispus să riște nimic, drept pentru care decisese să atace el primul, indiferent de consecințe, pe oricine ar fi încercat să-l împiedice să ajungă la tabără. I se părea că merge de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se întâmplă. Nu înțelegea nici un cuvânt din ce spuneau țiganii, pentru că nu vorbeau românește. După câteva momente în care starostele își urmări oamenii tăcut, acesta se ridică în picioare pe capră și strigă pe țigănește ceva. În afară de femeia care se zbătea mai departe la pământ, ceilalți se liniștiră pe loc. Starostele făcu un semn scurt din mână și doi bărbați se repeziră la femeie, ridicând-o de jos. Mai mult o târâră spre cea de a treia căruță din spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tot ne odihnim câteva minute, dă și tu o țigară! spuse Simion Pop foarte serios. Chiar de la început ne-am cățărat pe pereții râpei până pe platoul de deasupra, își continuă Simion povestirea, după ce trase cu sete un fum. Ni se zbătea inima în piept de frică dar tot ne-am aventurat în explorare. Deh, eram copii neștiutori... Bătrânul mai trase un fum, după care, ca și cum s-ar fi îngrețoșat brusc, aruncă pe jos țigara, strivind-o sub talpă. Nu-ți poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
construiești capcana. Construcția nu ridică probleme, facem o cutie metalică, suficient de mare ca să încapă bestia înăuntru. Eu știu, vreo cinci metri lungime, cu un diametru de doi. Trebuie să fie destul de solidă, ca să nu o poată distruge dacă se zbate. Uite, scoase Boris din buzunarul de la piept niște foi de hârtie împăturite, am făcut niște schițe. Cam așa cred eu că ar trebui să arate. La unul din capete, îi facem un capac basculant, acționat de un arc foarte puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de clasă; curvele sînt (deci) demne de aceleași flori ca și doamnele de familie bună“. Și cîte altele. Cortegiul funerar În frunte cu Bandura va flutura steaguri roșii și negre În momentul În care va intra În mahalaua proletară, se zbăteau În bătaia vîntului, fîlfîind sinistru, flame purpurii În bezna nopții, aidoma unor simboluri florale, nu lipsite de conotație socială. La hotarul dintre mormintele celor avuți și a celor nevoiași, Bandura se Împletici cînd să urce pe un podium Înalt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a fost preluată de Gheorghe Vraciu, la inițiativa inspectorului șef al Inspectoratului Școlar Bacău, și el fost elev al lui Gh. Postoi, nu era disponibil nici spațiul de școlarizare și nici elevii nu mai frecventau școala. Lipsurile în care se zbătea școala se reflectă în bugetul alocat pe anul financiar 1947/1948; de la 1 aprilie la 15 august 1947 s-au prevăzut pentru întreținerea școlilor din comun 30.000.000 (încă nu se făcuse stabilizarea monetară!), iar bugetul pe anul 1947
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Boteanu, s-a construit o școală constând dintr-o sală de clasă, o cancelarie și locuința pentru învățător. Timp de 40 de ani, învățătorul Virgil Cernat a fost învățător pentru copii și pentru sat, sfătuitor, notar și primar, s-a zbătut să aducă pe toți copiii la școală - predat simultan la 2 clase - dimineața și după amiaza - până s-a făcut al doilea post, s-a luptat cu inerția și neînțelegerea părinților despre rolul școlii. Școala era inspectată în fiecare lună
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în apă nu mai contează cât de bine înoată. Totul este să iasă la mal căci altfel se îneacă. Glasul lui era de-a dreptul pătimaș și fără să vreau am fost impresionat. Parcă simțeam o forță violentă care se zbate în adâncul ființei sale. Îmi dădea senzația a ceva foarte puternic, copleșitor, care-l stăpânea împotriva voinței lui. Nu puteam să înțeleg. Mi se părea cu adevărat posedat de un demon, și simțeam că acesta ar putea deodată să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât colo. În locul unde ventuza mușcase din carne, un pârâiaș de sânge Îi pătase pielea. Își spălă rana cu un strop de apă, apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui bargello, care se tot zbătea să ajungă până la el. - Ei bine, unde e? În fața lor, printr-o deschizătură din stufăriș, se zărea malul râului Arno. Mai Încolo, râul se făcea din nou nevăzut, cotind-o Într-un meandru ascuns de o ridicătură a terenului. - Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]