23,875 matches
-
niciodată nimic. Ieri mi s-a spus că s-au auzit scâncete de copil cam vreo două ore, apoi aplauze puternice și flash urile aparatelor de fotografiat. Vecina din față ne-a mărturisit că i se face frică atunci când aude zgomot de tunete, iar pe cer e senin. Celălalt vecin a încercat s-o liniștească, dar ea ne amenință că vrea să iasă. Noi nu o lăsăm, ce se petrece la etajul nostru e o chestiune pentru toți. Atunci se hotărăște
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
tot ce auzim dincolo de ușă. Umplem pagină după pagină cu toate convorbirile telefonice, cu bufniturile și trosniturile auzite. O dată ne-am speriat rău de tot. Am auzit ceva ca și cum s-ar fi ciocnit două locomotive, am vrut să intervenim, dar zgomotele se succedau foarte repede - aripi de elicopter, strigăte de ajutor, cineva număra cu voce tare, cineva tăia cu drujba și mulți, foarte mulți pași. Apoi a urmat muzica de la radio și liniște; iar noi, toți în păr, așteptam cu sufletul
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
tresăream la fiecare respirație. Anotimpurile se schimbau între ele și noi continuam să veghem asupra vecinului. Iar el, în fiecare dimineață, cobora să-și cumpere ziarul și revenea în apartament, nebănuind prezența noastră la doar câțiva metri. Apoi începeau iar zgomotele. Am fi vrut ca într-un fel sau altul să se termine, obosiserăm să-l tot ocrotim pe vecinul care abia dacă ne saluta, dar nici unul nu a putut renunța, din morală, dintr-un sentiment creștinesc sau pur și simplu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
luni, săptămâna viitoare... dacă n-ar fi amețelile astea, ar suporta mai ușor plecarea ei. Emil se întoarse pe partea cealaltă... așa o să uite mai repede de Londra... așa o să adoarmă imediat. Mai întâi auzi picăturile de ploaie căzând cu zgomot ca și cum ar fi lovit un acoperiș de tablă. I se păru ciudat, pentru că, în visele lui, Emil nu auzea aproape nimic. Ploaia era caldă, de vară și îi șiroia pe frunte, pe obraji, pe umeri și pe picioare. Deschise ochii
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
în fiecare weekend venea într-un hotel de mâna a doua ca să scrie, iar recepționerul îi confirmase că rezervarea fusese făcută pe numele atât de cunoscut de acum. Străbătu holul cu pași rari, își montă amortizorul și așteptă să audă zgomotul mașinii de scris. Emoțiile erau din ce în ce mai puternice, dar nu le dădu importanță. Deschise ușa brusc și văzu capul omului aplecat asupra foii de hârtie. Scria repede și cu îndrăzneală, părând a nu se gândi nici la sintaxă, nici la punctuație
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Atunci de ce să regretați fapte ce au depins de alții? Acum e tardiv. — Aveți dreptate. Nu vreau să vă mai deranjez. Agentul se îndreptă spre ieșire. Îl salută respectuos pe Vladimir și ieși. În urma lui ușa se închise cu un zgomot surd, aparținând unei alte lumi, aflată între vis și realitate. Ca în fiecare dimineață, Vladimir își bău cafeaua citind ziarele, iar după câteva știri găsi într un chenar gros vestea morții sale. Erau amănunte despre întreaga execuție, dar nu se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
răul de mare, care îi făcuse să treacă peste limita indiferenței, dincolo, spre teama unei posibile catastrofe marine. A doua zi spre prânz furtuna încetă, frica de moarte se pierdu într-un somn profund. După câteva ore se treziră în zgomotele făcute de stewarzii care așezau la loc pe punte șezlongurile numai ca să dea o notă de normalitate. Nimeni nu mai ieși să facă plajă în toate zilele care au urmat. După furtună au fost puși să experimenteze navigarea fără nici o
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ridică batista de pe fața unchiului. — Uitați-vă că a adormit. Degetele mătușii învârteau robinetul. Apa se făcu tot mai subțire și se opri. Se auzi soneria de la ușă. Noi începurăm să ne urnim în vârful picioarelor, încercând să ieșim fără zgomot din cameră. Am trecut repede pe lângă masa din sufragerie. Câteva felii uscate de prăjitură zăceau fărâmițate lângă biscuiții cu vanilie. Nimeni nu le dădu atenție. Am ieșit pe hol. Aerul rece de dimineață, părul zbârlit al lui Cristi abia trezit
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
care se metamorfoza odată cu el, în el. — Vrei să-mi dai sarea, te rog? Privi în jur ca să vadă cine îi vorbise; era o seară obișnuită, fiecare își ocupase locul bine știut și încerca să mănânce fără să facă vreun zgomot, de parcă astfel ar fi distrus vraja care îi învăluise pe toți cei care stăteau la masă. Nu-și amintea cum ajunsese acolo, când avusese timp să iasă din cameră și să se așeze pe scaunul din bucătărie. Își privi mâinile
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nimicuri de care de mult mă detașasem și mă izolasem ca de ceva periculos. La sfârșitul acelei săptămâni au ținut-o într-o petrecere. Zeci de invitați făceau cu schimbul ca la o uzină cu foc continuu. Muzica transformată în zgomot, pahare de sticlă prea pline, coji de pâine aruncate pe foi decorative de salată, tocuri de pantofi înfipte în mochetă, farduri uitate în baie și mult mult ketchup. Apoi a început să plouă în oraș, iar cei doi s-au
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de gelozie și de un egoism înrădăcinat. Ca un ecou obsedant, seara aceea îndepărtată în care-l vizitase pe Alex revenea din când în când, tulburându-i liniștea, amintindu-i câtă ură adunase o dată cu închiderea ușii în urma ei și cum zgomotul strident al yalei o scosese dintr-o lume atât de mult visată! De atunci, se deschisese o prăpastie între ea și Alex și acum, una și mai adâncă între ea și Ina. Am coborât în mine până la ultima treaptă își
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
apoi, reveneau la locurile lor, și iar mai sforăiau câte puțin. Mai neliniștit era cel mărișor. Își găsea de joacă printre micile tufe de iarbă și flori dintre cursul apei și drumeag. La un moment dat, auzi, de către deal, un zgomot necunoscut lui. Ceva, care-l înfioră. În același timp, de sub malul râulețului, apăru apa, care-l sperie. Voi să fugă spre drum, dar, nu mai apucă. Un trecător, văzând pericolul, le sări în ajutor. Intră repede, până pe la genunchi, în
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
îngropăciune. și lumile se strecoară, una pe lângă alta, care cu bucurie, care cu tristețe. și famfarele-și unesc parcă, plânsetele, tot așa cum se unesc oamenii, în vreme ce se îndepărtează, se tot îndepărtează, până ce, din direcția lor, mai vine o slabă adiere, de zgomot. Apoi, lin, încă mai încet, totul dispare și se reașterne liniștea aceea surdă, care nu mai impresionează, pe nimeni, de mult, cu nimic. Liniștea continuiei mediocrități. Prima noapte de iubire, ultima de hărțuire Autoritățile de înalt rang, instituțiile de informații
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
se opresc, își caută locuri potrivite și se așeajă în pândă. Mistreții se opresc din mers. Măi, să fie, că am cam întârziat. Taci, și, nu-ți face griji, îl încurajează celălalt. Vino după mine. Încet. Cu mers lin. Fără zgomot. și mai încet. și mai fără zgomot. Să-i lăsăm, pe ăștia, să se așeze bine. și, dracii din baltă, făceau atâta gălăgie, atâta scandal, încât, celor doi mistreți lea fost frică să nu le strice planul. Dar, nu ei
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
se așeajă în pândă. Mistreții se opresc din mers. Măi, să fie, că am cam întârziat. Taci, și, nu-ți face griji, îl încurajează celălalt. Vino după mine. Încet. Cu mers lin. Fără zgomot. și mai încet. și mai fără zgomot. Să-i lăsăm, pe ăștia, să se așeze bine. și, dracii din baltă, făceau atâta gălăgie, atâta scandal, încât, celor doi mistreți lea fost frică să nu le strice planul. Dar, nu ei l-au stricat. Cu cât era mai
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
am luat desenul și l-am pus în caseta de metal în care îmi păstram banii; am ascuns totul în alcov. Noaptea se risipi cu pași de lup, poate se odihnise suficient, lepădându-se de oboselile sale. Se făceau auzite zgomote îndepărtate și ușoare. Poate visa vreo pasăre migratoare.Poate creșteau plantele. Stelele palide dispărură în spatele pachetelor de nori. Pe față simțeam respirația calmă a dimineții. Cântatul cocoșilor se înălța de departe. Ce să fac cu cadavrul? Cu un cadavru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de fum în aerul ploios; galopau cu salturi ușoare. Picioarele din spate, descărnate, cu copitele semănând cu ciotul mâinii unui hoț, care, conform Legii, după ce i se taie degetele, se înmoaie în ulei clocotit, se ridicau și se lăsau fără zgomot. Zurgălăii de la gât răsunau în aerul umed, cu un timbru propriu. Un fel de calm absolut și inefabil îmi pătrunseră întreaga ființă, nu percepeam nici zdruncinăturile dricului. Simțeam doar cufărul apăsându-mi pieptul. Cadavrul Său, corpul, mi se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pervaz, în așa fel încât să văd în jurul meu. Am pus vasul pe piept, ținându-l cu mâna. Biciul pocni în aer. Caii porniră spumegând. Înaintau cu salturi înalte și ușoare, atingându-și copitele de pământ, cu eleganță și fără zgomot. Zurgălăii de la gât răsunau în aerul umed, cu un timbru unic. De dincolo de nori, stelele contemplau pământul, asemenea unor pupile de ochi strălucitori țâșnind dintr-un sânge negru, închegat. O tihnă plăcută mă cuprinse. Dar vasul îmi apăsa pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fost împinși în celula în care i se dăduse drumul reptilei. În locul strigătului așteptat, se auzi o lamentație întreruptă de înfricoșătoare hohote de râs, apoi un urlet nebun. Ușa se dechise, unchiul ieși. Fața îi îmbătrânise brusc, iar părul... Frica, zgomotul pe care îl făcea bestia târându-se, șuieratul șarpelui furios, ochii săi scânteietori, imaginea dinților otrăviți, a corpului său, a gâtului lung care se termina într-o excrescență sub formă de lingură, dominată de un cap minuscul, spaima făcură ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ar fi mușcată de o cobră. Femei, copii, bărbați goi s-au strâns în jurul ei, plini de curiozitate, în timp ce tatăl meu - sau unchiul - încărunțit și adus de spate, așezat într-un colț, o privește gândindu-se la hruba întunecoasă, la zgomotul pe care-l face șarpele furios târându-se, la șuieratul său, la capul său ridicat, la ochii scânteietori, la gâtul asemănător cu o lingură și la semnul gri-închis în formă de ochelari, care se deslușea mai sus de gât. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
peste măsură de groși, că pieptul era gata să-mi explodeze. Vedeam încețoșat. Multă vreme, am fixat cu o privire năucă grinzile camerei; le număram, apoi o luam de la capăt. Nici n-apucasem bine să închid ochii, că auzii un zgomot. Doica mătura încăperea. Îmi adusese prânzul sus; puteam să-l văd pe bătrânul negustor de mărunțișuri din față. Nu-l vedeam decât pe măcelar, în colț, la stânga. Și gesturile sale care, observate de la lucarnă, păreau înfricoșătoar, apăsătoare și grave, păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și aș putea, fără să resimt oboseala, să-mi petrec veacul în umbra coloanelor unui templu din Lingam, să merg în lung și în larg evitând cu grijă să las soarele să mă izbească în ochi și vocea oamenilor sau zgomotele vieții să-mi irite urechile. Cu cât mă afundam mai mult în mine, asemenea animalelor care se ascund iarna în vizuina lor, cu atât urechile mele percepeau distinct vocea celorlalți și auzeam mai clar propria voce răsunându-mi în gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ești deja mort... Imbecilule... Ești un imbecil. Îmi bat gura de pomană!“ Prin cap îmi treceau doar frânturi de gânduri. Auzeam clar vocea răsunându-mi în gâtlej, dar nu înțelegeam ce spuneam. Sunetul cuvintelor mi se amesteca în cap cu zgomotele din exterior, ca atunci când aveam febră. Degetele mi se părură mai mari ca de obicei; pleoapele mi-erau grele, buzele mi se îngroșaseră. Întorcându-mă, am văzut-o pe doică, în picioare, în pragul ușii. Izbucnii în râs. Fața-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
libertate a lor - că-n fond, e dreptul publicului să adere, ori nu, la o reprezentație ; plus că mioriticii nu-s dedulciți la spectacole lectură! Dar dreptul celui din stal nu coincidea cu dreptul celui de pe scenă : ieșirile repetate și zgomotul ușilor batante sabotau lectura marelui artist francez. Ce era de făcut ? Nimic! Un creator autentic știe să suporte și Înfrîngerea, nu doar victoria! Oricum, românilor ar fi trebuit să le crape obrazul de rușine. Cum stăteau la coadă la lapte
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
se vede și din carte și din amintirile noastre (ale celor care trăitam cu cenzura-n casă!), membrii comisiilor de vizionare nu erau Întotdeauna oligoizi : cei culți, fie se erijau În complici ai creatorului incomod, fie Închideau ochii cu atîta zgomot, Încît te obligau să rămîi dator Instituției, practicînd teme nele bizantine. Altă schimbare de forțe observată de cercetători: În clipa În care În loja teatrului, se afla un greu al interdicțiilor, adevărata scenă devenea loja, nu scîndura pe care evoluau
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]