1,257 matches
-
al avionului, Însoțit de o rafală prelungă de mitralieră, ne-a forțat să ne facem una cu zăpada... ― Ooo! - a exclamat Despina. ― „Când avionul va urca, să ne atace din nou, <salt Înainte!ă - a ordonat Toader, din spatele grupului... Am zvâcnit ca aruncați din praștie. Vânătorul a pornit din nou să Împroaște omătul din jurul nostru cu gloanțele mitralierei... Un „ah!” pornit din străfundurile ființei lui Toader m-a făcut să tresar și să-mi Întorc privirea către el... Zăpada din jurul piciorului
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
copac aflate de-a lungul drumului. Soarele ne făcea cu ochiul dinspre chindie. Iată că se arată și pârâul cu podeț de bârne... Drâmbă a sărit de pe tractor. Accelerez și stopez brusc! Mișa, aflat pe platforma remorcii, a tresărit. Mai zvâcnesc o dată cu tractorul și opresc, Încât Mișa a căzut de-a dreptul În brațele lui Drâmbă, Înarmat cu o sfoară făcută gospodărește... Cât ai clipi, Mișa era legat zdravăn pe platforma primei remorci. Colegul meu era un fel de Goliat! Pornesc
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
grijă, să n-o sperie pe fată, și a intrat. Abia acum a fost hipnotizată de chipul și trupul fetei... A rămas cu privirea agățată de obrajii Îmbujorați și ochii arzând ca doi cărbuni care o priveau fără fereală. Sânii zvâcneau În ritmul inimii... ― Ei? Cum-Îi, Stăncuțo? - a Întrebat-o infirmiera, bucuroasă că „Arăpoaica” s-a domolit. ― Bini, doamnî Le... - rușinată s-a oprit la Începutul cuvântului. ― Lenuța. Așa să-mi spui, fata mamii. ― Așă am sî vă zâc, da’ numa
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
oprit sora șefă. ― Bună ziua, domnule doctor. Vă invită domnul profesor la dumnealui. „Cerule, lasă-mi aerul să pot respira!” - a fost primul gând... ― Mulțumesc, doamnă. Cu o grabă de nedescris, a ieșit și a pornit spre cabinetul profesorului. Inima Îi zvâcnea În piept cu putere, iar respirația devenise precipitată... „Mă faci de rușine, vecine. Oprește-te, respiră de câteva ori adânc și spune-ți În gând: <Sunt calm. Sunt calm!ă. Abia pe urmă vei bate În ușa profesorului” - l-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
umedă. Calc apa-lumină, sper să mă țină deasupra și mă ține. Îndepărtez mîinile lui Rusalin și încep să plutesc. Închid ochii, atît de exaltantă e atingerea valurilor mici. Valuri nobile și sentimentale. Ca valsurile. Așa cum le cînta Iordan, cu umeri zvîcnind de voluptate, ca și cum făcea dragoste. Iar îți fuge mintea aiurea, Iordana! Vacanțele de vară, verile acelea în Dorobanț, cînd aveam 12-l3 ani și Rusalin 14-l5, cu un pas înaintea mea spre lumea adultă, își contopesc zilele într-una singură. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
șarpele, devenită în album Ana și Șarpele. Prima, La nymphette, cea aleasă de Iordan din cauza feminității bănuite în trupul de copilă. Pleoapele și le ține întredeschise, ca niște semințe decojite, părînd a auzi frunzele sălciilor în vibrație; nu vede șarpele zvîcnind din pîlcul de iriși. Ideea că mi-a presat pîntecele puber, că mi-a stors pe hîrtie trupul gol mă tulbură. La fel cum m-a tulburat și acum... cîte decenii, Cristoase? "Sau te deranjează că o mai vede pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
auzi râzând și pricepu ușurată că nu era vorba despre ceva grav, ci - mai mult ca sigur - de o altă beție strașnică. Abia acum își dădu seama cât de tare îi bătea inima și duse mâna dreaptă la pieptul care zvâcnea. - Ce dracu` faci aici, ai înnebunit? Nu găseai o altă metodă, mai uscată, dacă tot doreai să te omori cu zile? Scriitorul întoarse fața către ea. Era murdar de noroi pe obraz, pe buze și pe dinți, însă asta nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
trec dincolo de așteptări suspendându-se una pe alta. Nu cerșesc blândețea zilelor de ieri, doar sunt tentat de atracția viitorului ce se poticnește în staționări echivoce. Liminar, clipele brodate timid se pierd, însă acum mă-nghesuie, oscilează, mă leagănă duios zvâcnesc în afară tot felul de versuri întâmplătoare declanșând flashul amintirilor înăbușite ce nu le-am întâlnit niciodată
At?t de cald by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83727_a_85052]
-
de pielea mea, nu știu când m-am dezbrăcat, Își descheie bluza sau poate i-am descheiat-o eu În timp ce ea mă Îndeamnă cu privirile provocatoare, fusta alunecă foșnind: șoldurile goale, furoul scurt de mătase neagră, sutienul negru, sânii rotunzi zvâcnind vii, o scobitură strâmtă Între ei și un neg negru ce mă inhibă brusc; mă Întind lângă ea În patul imens, coapsele tari luminând albe de sub furoul transparent; are un abdomen sculptural, ce se lasă, se ridică aritmic, respiră viclean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dreapta. La stânga. Înapoi. În față. O mie de claxoane. Nervii șuieră. E disperată. Nu mai are control. Se zbate, o pasăre În cușcă. Nu este scăpare. O văd decisă la orice. Intervin. Opresc motorul. Este epuizată. Îi prind mâna asudată. Zvâcnește, pulsează viu. Se zbate să exprime spaima. I-o strâng. O iau de umeri. Simt cum Încordarea cedează Încet. Se abandonează mângâierii mele. Degetele ei prind viață. Iradiază curent electric. Se agață de brațul meu Într-o Încleștare exasperată. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să spun Nadinei două vorbe la ureche... Se aplecă peste portieră, luă în mâini capul femeii și-i sărută bumbul urechii, șoptind: ― Te iubesc! Nadina ganguri râzând cu nările în vînt: ― Mais tu es fou, petit cheri!2 Apoi automobilul zvâcni ca un alergător de cursă. Grigore se uita după el și nu vedea decât o mână mică plutind în aer, deasupra capetelor, ca o turturică albă. Pe când mașina se depărta vertiginos, împroșcînd până-n marginile uliței vârtejuri de apă turbure cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu zgomotos fâlfâit de aripi și croncăneli. Iapa înaintașă, într-un acces de spaimă, făcu o săritură în dreapta să se ferească parcă de primejdie, în aceeași clipă Petre o croi cu biciul peste burtă. Durerea o sperie mai tare, încît zvâcni drept înainte, pe șoseaua netedă, într-un galop furios, stârnind și frica tovarășei sale de oiște. ― Ce faci? Ce faci? țipă deodată Nadina. Ne omoară!... Ajutor! Se agăță îngrozită de gâtul lui Titu, în vreme ce caii, sforăind și ciulind urechile, goneau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. Melentie Heruvimu stătea lângă patul de scânduri cu mâinile împreunate în față, cu gâtul plecat puțin și se uita la femeia bolnavă cu ochii îndurerați de milă. Obrajii lui galbeni și supți zvâcneau când își auzea mațele ghiorăind, parcă i-ar fi fost frică să nu audă și ea. Într-un târziu o întrebă: ― Te doare rău? Pe fața femeii trecu o undă de înviorare, ca și când glasul lui i-ar fi alinat suferința
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în bul gară, maghiară, cehă și norvegiană. La Judecata de Apoi a statuilor Pentru prima oară în locul acela și, mai ales, la ora aceea, Petrache simți că nu e singur. Viul pe care îl adulmecase era nedefinit, ca și cum văzduhul însuși zvâcnise. Dar nicio boare nu se strecurase prin vreo fereastră deschisă, căci în jur nu erau ferestre. Nici pași nu se auzeau în împrejmuirea aceea unde fiecare șoaptă răsuna ca în Epidaur. Încotro se întorcea, privirile altcuiva, dacă o fi fost
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adaste. Petrache trecuse așadar dintr-o lume în alta, de la întuneric la lumină, și trecea acum, din nou, de la lumină la întuneric. Această traversare a hotarului dintre lumi îl găsi cu simțurile încordate. Căci, de data asta, văzduhul nu doar zvâcni, ci se umplu, de-a dreptul, cu o suflare vie. Se învârti în loc, privind cerul și pardoselile, alunecând cu ochii de-a lungul zidurilor. Ridică palmele și își desfăcu degetele. Răsuflarea îi curse printre ele, ca o apă subțire. Strânse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu cealaltă o cuprinse de mijloc, proptindu-i cotul în căușul palmei. Ținând-o astfel în brațe, se simți cuprins de o căldură care pornea din coșul pieptului, șerpuia prin toate cotloanele trupului și cobora spre pântece, stăruind acolo și zvâcnind. Tarabagiul îi îngăduia, oricum nu avea alți mușterii și, cu siguranță, mai văzuse scena, conspirația celor care caută tertipuri pentru a-și suplini lipsa de curaj. — Acuma nu te mișca, șopti Petrache, fără să-și dea seama că respirația lui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să dea portocale... Întunericul se îngroșase. Un firicel de vânt muta frigul dintr-o parte în alta. Aurica se strânse mai tare între bărbat și ursulețul de pluș. Petrache simți din nou căldura care-i făcuse inima să se mute, zvâcnind, când înspre creștet, când înspre pântec. — Veneam aici când eram puști, spuse, cu vocea tremurând și respirația tot mai grăbită. Arătă spre cabina macaralei : De acolo se vede tot orașul, până la castel. E odaia mea secretă, acolo, sus. Hai, să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lipsite de importanță, el deslușea tot felul de înțelesuri. Uneori era ziua oamenilor-păsări. Unii aduc, dacă te uiți cu atenție, a pasăre. Treceau prin fața lui cocostârci subțiratici și încovoiați, zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar vestind anotimpurile : când berzele și sturzii se înmulțeau, venea primăvara, când mulțimea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sânii sleiți abia dacă-i puteau umple scobitura pieptului. Gura era însă neobișnuit de vie pentru făptura aceea îndeajuns de firavă ca să poată trece, în orice clipă, înainte și înapoi, prin chepengul care ține granița dintre tărâmuri. Buzele roșii îi zvâcneau în ritmul unei inimi pe care n-o bănuiai nicăieri. În colțurile gurii, tusea hohotită și neterminată din plămânii vlăguiți lăsa o spuzeală rozalie care se usca, făcând ca marginile să atârne ca o mască veche. Bunelu avea ochi neastâmpărați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
porni. În mormânt ai fost pus, Iisuse, psalmodie, privind cu evlavie la ceasornicul cu pendul, pe care Calu își rezemase cotul stâng. Și adăugă : De ce vii din iad, Hristoase ? Cu îngroparea ta ai zdrobit tot iadul. Grăbește-te, înviază ! Cerurile zvâcniră, coborî o boare de vânt. În dreptul clopotniței, niște table ruginite se loviră una de alta, ca niște chepenguri săltate. — Mi-e frică... șopti Marchiza, dar ceilalți, cu fețele alungite de luminile făcliilor, n-o luară în seamă. Le înțepeniseră genunchii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
disperată, așa că nu mai știură care era unul și care celălalt. Nici nu trebui să-și coboare mâna ca să se ajute, fata îl înconjură cu totul și îl trase în ea. Erau atât de tulburați, cu piepturile tresăltând și pântecele zvâcnind, încât nici nu a fost nevoie să se miște ca să se simtă palpitând unul în altul. Toate cercurile, ale brațelor, ale pulpelor, ale luminii, se strânseseră într-unul singur atunci când bărbatul trecu, vâscos și întretăiat, în femeie. Ea nu-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pas înapoi. Spaima îi dădea putere bătrânului. Închise ochii, lipindu-și obrazul de lemnul crud. Tili se apropie de urechea lui. Nu te poți răstigni cu spatele la oameni. Nimeni nu te crede... Maca îi șopti ceva la ureche și ceafa moșului zvâcni brusc. Se întoarse și privi la umbre cu ochii măriți de groază. Umbrele purtau măști. Ale aceluiași chip care era al celui de-al patrulea. Bătrânul se dădu un pas îndărăt, apoi o luă la fugă. Trecu, nesăbuit, pe sub bariera
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
O vreme Jenică nu făcu decât să se legene pe scaun, gemând. Când se trezi din năuceală, se repezi și trase zăvorul. Se așeză față în față cu floarea, care parcă se și înălțase puțin, tulpina i se îngroșase, sevele zvâcneau pe dinăuntru, frunzele se lățiseră și se ascuțiseră, ca jgheaburi pentru boabele de rouă, cârceii se încolăciseră pe arac, iar floarea se deschisese cu petale suprapuse, asemenea unui ciucure sângeriu. Jenică o privi și se rușină. Viața nouă care țâșnea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mă tem că nu e. Asistenta mea mi-a trimis-o prin fax acum o oră. —E oribilă? am Întrebat, deși nu-mi doream cu adevărat un răspuns. Nu e prea măgulitoare. Pentru nici unul din noi. Mi-am simțit stomacul zvâcnind. —O, Doamne. Înțeleg de ce Philip, dar dintr-un motiv oarecare m-au ales pe mine ca proiect și n-am ce dracului să fac. Acum te includ pe tine? — Mă descurc singur, dragă. Nu sunt Încântat, dar fac față. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
De ce să mai întârziem, când tot acolo o să ajungem?" Apoi dispare grăbit în odaia de toaletă. Jeanne aude un foșnet de haine aruncate, zgomotul ghetelor azvârlite pe podea, înainte de a-l vedea reapărând pe Julien, în indispensabili și ciorapi. Jeanne "zvâcni, ca și cum ar fi vrut să sară din pat, când un picior rece și păros îi alunecă de-a lungul piciorului. Și, cu fața în mâini, înnebunită, gata să țipe de spaimă, se ghemui tocmai în fundul patului". Julien o prinde îndată
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]