13,065 matches
-
lucrează în redacția revistei „Contemporanul”, apoi „se perindă” (după propria-i mărturisire) prin redacțiile altor publicații: „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Viața militară”, „Cravata roșie”, pentru ca, începând din anul 1965 până în 1990, să fie redactorul-șef al revistei „Familia” din Oradea. A debutat publicistic în 1949, în ziarul „Lupta Ardealului” din Cluj. Editorial, debutează cu volumul de versuri În Țara Moților se face ziuă, apărut în 1953. Versurile debutantului sunt subordonate cerințelor „realismului socialist”. Asprimea, îndârjirea rece, inflexibilitatea (notele ardelenești ale temperamentului său
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
mărturisire) prin redacțiile altor publicații: „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Viața militară”, „Cravata roșie”, pentru ca, începând din anul 1965 până în 1990, să fie redactorul-șef al revistei „Familia” din Oradea. A debutat publicistic în 1949, în ziarul „Lupta Ardealului” din Cluj. Editorial, debutează cu volumul de versuri În Țara Moților se face ziuă, apărut în 1953. Versurile debutantului sunt subordonate cerințelor „realismului socialist”. Asprimea, îndârjirea rece, inflexibilitatea (notele ardelenești ale temperamentului său liric) apar distorsionate de versificația triumfalistă, sunând impropriu, artificial. Posturile acestea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
obține titlul de doctor în filologie și își reia activitatea didactică la Facultatea de Filologie. A funcționat ca lector și conferențiar asociat la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier (1964-1969) și ca lector și profesor invitat la Universitatea din Toulouse (1990-1994). Debutează în 1950 la „Iașul nou”, unde mai mulți ani a fost titularul cronicii literare. A colaborat cu recenzii, articole, eseuri, studii la „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „România literară” ș.a. Activitatea lui L. este consacrată de la început lui Costache Negruzzi, fiind angajată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287780_a_289109]
-
fost bibliograf-șef la Universitate (1976- 1988), colaboratoare la Colegiul pentru Traduceri și Relații Literare (1989-1990), redactor literar la „Glasul națiunii” (1990-1991), cercetătoare și secretar științific la Centrul Național de Studii Literare și Muzeografie „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău (din 1991). Debutează la ziarul „Calea spre comunism” (1971), fiind prezentă și în revista „Nistru” ș.a. Prima carte de poezie, Adagio, îi apare în 1989. Versurile i-au fost incluse în antologii precum Dintre sute de catarge (1984), Almanahul pădurii (1995), Portret de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290273_a_291602]
-
obligată să plece în refugiu, iar I. își continuă studiile la Craiova, unde își dă și bacalaureatul. Între 1944 și 1950 urmează Facultatea de Medicină din București. Până în 1958 este medic militar, apoi medic internist și psihiatru în capitală. A debutat cu două poezii în revista „Iașul literar” (1965), iar editorial, cu volumul Balerina de fier, apărut în 1970. În versurile din Balerina de fier I. se definește ca un poet descriptiv animat de o vagă neliniște, fără o viziune proprie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
1962-1967). Mai întâi profesor de limba franceză la școli din Gherla și Cluj, în 1970 devine asistent la Facultatea de Filologie a Universității clujene, unde predă și în prezent. Își ia doctoratul cu teza Marcel Proust et le théâtre (1986). Debutează în 1966 cu traducerea poeziilor Buchetul și Războiul de Jacques Prévert în „Tribuna”, iar în volum, în 1976, cu traducerea cărții Marthei Bibescu La bal cu Marcel Proust. Colaborează la „Tribuna”, „Steaua”, „Echinox”, „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»” ș.a. Autor de studii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287587_a_288916]
-
din București, absolvită în 1946. Este încadrat ofițer la garnizoane din Corabia, Piatra Olt și Craiova, activând până în 1953, când se pensionează pe caz de invaliditate. Între 1959 și 1969 lucrează în domeniul turismului, la Sinaia, apoi se dedică scrisului. Debutează în 1945, când publică în revista „Humorul” schițe satirice. Colaborează la „Săptămâna”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Cronica”, „Viața militară”, „Astra” ș.a. Prima carte, romanul Femeia cibernetică, îi apare în 1969. Împreună cu Eugen Barbu este scenarist al producțiilor cinematografice Haiducii (1966), Drumul oaselor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288123_a_289452]
-
1915, avansat căpitan, este rănit de două ori în toamna anului 1916, însă revine pe front, unde cade eroic în bătălia de la Mărășești chiar în ziua în care împlinea patruzeci și doi de ani. Înainte de a-și lua bacalaureatul, N. debutează cu versuri în ziarul „Independentul” din Ploiești. Colaborează cu poezii originale și traduceri, precum și cu „nuvelete” (ale căror titluri - Nebun din dragoste ori Dragoste nenorocită - revelează tematica și modelele) la „Revista contimporană”, „Lumea ilustrată” (semnând uneori Andrei de la Zagovia ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288371_a_289700]
-
câteva întreprinderi din Fălticeni și Suceava; devine din 1971 muzeograf și documentarist la Muzeul din Fălticeni, unde ctitorește „Galeria oamenilor de seamă” în casa Lovineștilor, muzeograf la Muzeul Județean Suceava, din 1978 conducând și organizând Fondul memorial-documentar „S. Fl. Marian”. Debutează cu un articol în „Zori noi” din Suceava (1964). A colaborat la „Crai nou”, „Suceava. Anuarul Muzeului Județean”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Manuscriptum”, „România literară”, „Dacia literară”, „Monitorul de Suceava”, „Familia”, „Ramuri”, „Limbă și literatură”, „Preocupări didactice”, „Ethos” (Suceava), „Filologie și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286774_a_288103]
-
1936), tâmplar la Fabrica de Mobile din Târgu Mureș (1937), profesor de arte decorative la Academia de Arte Frumoase din Timișoara (1938-1939), inspector al muzeelor (1942) și subinspector general al artelor pentru Transilvania (1943-1946), redactor-șef la „Arta plastică” (1966-1968). Debutează cu poezia Mașinism în 1932 la revista clujeană „O lume nouă”, iar editorial în 1938 cu romanul memorialistic Am plecat din sat, scris în 1937-1938 la Paris, în timpul unei specializări. În 1932 face cunoștință cu Geo Bogza, Sașa Pană și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
Opinia studențească”, ca și la cele mai importante publicații culturale din țară. Obține premii ale revistelor „Tribuna” (1972), „Viața studențească” și „Amfiteatru” (1977). După absolvire este profesor suplinitor la câteva licee bucureștene și instructor la Casa de Cultură a Studenților. Debutează editorial în 1984, cu volumul de versuri Exerciții de apărare pasivă. În 1987 depune actele pentru a pleca în Statele Unite ale Americii. În 1989 își exprimă adeziunea cu opiniile expuse, într-o scrisoare deschisă, de Dan Petrescu și Doina Cornea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289873_a_291202]
-
titlului de master. Se întoarce în țară, în vizite frecvente după 1993, la una din ele fiind încununat, la Neptun, cu un premiu al Uniunii Scriitorilor pentru Scriitori români la New York, volum apărut în 1998. Colaborează la „Secolul 20”, unde debutează ca traducător în 1970, „Ramuri”, „Tribuna”, „Viața românească”, „Romanian Review”, „Luceafărul”, „Jurnalul literar”, „România liberă”, „New York Magazin” (New York), „Lumea liberă românească” (New York), „Dorul” (Copenhaga) ș.a. Face parte din Foreign Press Association (New York), United Nations Correspondents’ Associations (New York) și din Academia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288850_a_290179]
-
Perpessicius, Emil Botta ș.a., dar în egală măsură, și un scriitor original. Prin destinul său a confirmat încă o dată, după B. P. Hasdeu, Ovid Densusianu și Sextil Pușcariu, că un lingvist poate fi în subsidiar și un creator de literatură. Debutează, concomitent, la revistele „Miron Costin” și „Convorbiri literare”, în primăvara anului 1916, cu două studii de istoria limbii. „Vieața nouă” din 1919 îi găzduiește prima încercare literară, poemul în proză Fantezia florilor. Mult mai târziu, în „Revista Fundațiilor Regale” (1935-1938
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
încheierea primului mileniu creștin 2, procesul de "mnemogeneză" (i.e., constituirea unei memorii colective care să reunească în solidaritate membrii unei etnii prin reliefarea comunității de origine, de limbă și de destin istoric ca preludiu pentru construirea unei identități etnice colective) debutează odată cu scrierile cronicarilor moldoveni. Concepția latinității românilor, enunțată de Ureche, argumentată de Costin și finalmente ratificată de Cantemir, avea să își testeze veleitățile politice peste Carpați, în Transilvania. Aici, departe de a fi doar o concepție istorică, doctrina latinității limbii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Boia, 1995, p. 7). Influența doctrinei naționaliste asupra identității românești a fost atât de formidabilă încât, începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, întregul discurs istoric va fi turnat în jgheaburi naționaliste. Până și rivalul său doctrinar, comunismul, care a debutat în forță prin etalarea unui antinaționalism manifest, s-a lăsat, în cele din urmă, pătruns de "duhul naționalist". De două veacuri, conștiința identitară a românilor, precum și conștiința lor istorică, șed sub semnul ideii naționale. Acesta este motivul pentru care memoria
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
concretă. Pe acest fundal, cu atât mai exotică pare propunerea lui E.J. Hobsbawm (1999, 2002) de a "elasticiza" unitatea centenară, vorbind despre "lungul secol al XIX-lea" cuprins între 1789 și 1914, sau despre "scurtul secol al XX-lea", care debutează în 1914 și expiră în 1991. Arbitrarietatea cronologică este înlocuită cu importanța evenimențială, ceea ce conferă mai multă rezonabilitate în periodizarea istoriei. Un alt sistem de mapare a trecutului îl formează periodizarea evenimențială, în care faliile ce separă plăcile temporale sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
expresie biblică, "schimbarea la față a României" (Dragnea, 2001). Până în 1864, nucleul statal care va sta la baza statului-națiune român unitar de mai târziu este închegat. 3.1.2. Sistemul educațional În Europa occidentală, procesul de etatizare a educației a debutat încă din secolul al XVIII-lea, ajungând ca, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, statul-națiune să își aroge din ce în mai autoritar jurisdicția instituțională asupra educației. Țările române nu fac excepție de la această tendință europeană, fiind atrase, la rându
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de articulare a unei rețele organizată statal de școli publice primare și gimnaziale s-a produs cu o întârziere de o jumătate de secol. Dacă în Transilvania, inclusă în sfera geopolitică a Europei Centrale, instituirea statală a învățământului public a debutat în 1777 (Ratio educationis), în Țara Românească și Moldova sistemul public de învățământ este instituționalizat doar în 1831-32, cu ocazia adoptării Regulamentelor Organice. Ieșite din epoca fanariotă și de sub dominația unui învățământ grecesc, Regulamentele Organice specificau pentru cele două principate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
doar un discret reglaj cronologic, fixând momentul zero al istoriei românilor odată cu deznodământul celui de-al doilea război romano-dacic, sfârșit cu cucerirea Daciei de către Traian. Prin această manevră, principiul lui Șincai este rafinat și adus la puritate, întrucât istoria românilor debutează exact la momentul sintezei dintre romanitate și teritoriul dacic (dacii, ca popor, sunt eliminați complet din istoria poporului român, tot ce rămâne moștenire din partea lor este exclusiv elementul geografic, teritoriul dacic). Interacțiunea romanitate- teritoriu dacic este perfecționată în conjuncția dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
acesta era consensul vremii. Multiple manuale de istorie publicate până la proclamarea Independenței României (1877) fixează startul istoriei naționale în întemeierea Romei. De exemplu, manualul de Istoria românilor, subintitulat Biografii Româneșci dupre metód'a Catiheticâ, publicat de V.A. Urechia (1863) debutează cu schițele biografice ale lui Romulus și Remus (p. 7). Iar încă din 1838, într-un manual de geografie, Pitariu V. Popescu-Scriban lansa afirmația că românii îl au "de părinte pre Romulus și de mumă pre cetatea Roma, iară de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Moldavei, publicat câțiva ani mai târziu de către Ioan Albineț (1845). Lucrarea tratează exclusiv trecutul moldav, folosind ca modalitate de partiționare a trecutului aceeași schemă periodică în trei reprize: vechi-mediu-nou, pe care o regăsim și la Aaron: a) istoria veche, care debutează de la cele mai vechi întâmplări ale Daciei, încheindu-se cu momentul întemeierii statului Moldovei prin venirea lui Bogdan Dragoș; b) istoria de mijloc, fixată temporal între fundarea statului moldav odată cu Bogdan Dragoș și domnia lui Ștefan VI; c) istoria nouă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
principiul latinității absolute a poporului român survine în privința a ceea ce am numit a fi "momentul cronogenetic". Am arătat că în cadrul de referință al Școlii Ardelene au existat două principii de stabilire a cronogeniei poporului român, adică a momentului din care debutează istoria acestuia. Primul principiu, cel al romanității pure, a fost formulat de Samuil Micu (și apoi perfecționat de A.T. Laurian) prin fixarea începutului istoriei poporului român în originea Romei. Al doilea principiu este cel al interacțiunii (Gheorghe Șincai) sau
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
guvernare comunistă de la București). Basarabia și nordul Bucovinei erau încorporate însă în URSS. Anul 1948 a cunoscut lansarea pachetului de reforme structurale ale noului regim, prin care se urmărea socializarea societății românești prin impunerea modelului sovietic. Campania de socializare a debutat prin naționalizarea industriei și planificarea centralizată a economiei (instituirea economiei de comandă). Partitura politică era scrisă. În economia românească urma să răsune simfonia oțelului. A urmat adoptarea Constituția Republicii Populare Române (1948), prin care s-au fixat jaloanele juridice ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
țară" care a pavat drumul către naționalismul bolșevic din anii '30. Povestea acestei tranziții îl are ca protagonist central pe cel ce avea să devină liderul de necontestat al unei superputeri mondiale. Curios, cariera politică a pupilului lui Lenin a debutat printr-o misiune intelectuală. Delegat de Lenin în Viena cu sarcina de a elabora poziția Partidului asupra subiectului, Stalin (1913) a redactat opusculul Marxismul și chestiunea națională în care combate doctrina "naționalismului cultural" propusă de austromarxiștii Otto Bauer și Karl
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ștanțată asupra fondului daco-romanic: "putem vorbi de formarea poporului român abia după ce s'a făcut amestecul cu slavii" (Istoria și geografia R.P.R., 1950, p. 22). Iar limba română este o limbă romanică îmbogățită slavic (Roller, 1952, pp. 74-75). Prin aceasta debutează slavofilia ca unul dintre laimotivele majore ale istoriei românilor, revăzute din unghiul sovietic. Înrâurirea slavă se vădește mai cu seamă în organizarea politică și statală a românilor, domenii în care modelul slavonic a fost luat ca referință. De asemenea, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]