12,591 matches
-
sur le genre dramatique sérieux). Căci acesta este obiectul genului cinstit și serios." De o moralitate înaltă, strigător de realist, noul gen pretinde să-i ofere societății o oglindă fidelă. 2.3.1. Amestecul tonurilor Conceput ca un gen complet, drama cuprinde genurile precedente. Louis-Sébastien Mercier, care consacră un întreg capitol din Nou Eseu despre arta dramatică definirii sale, explicitează astfel etimologia termenului: Acest cuvânt este scos din grecescul Δραμα (drama), care înseamnă literal acțiune; și este titlul cel mai onorabil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
2.3.1. Amestecul tonurilor Conceput ca un gen complet, drama cuprinde genurile precedente. Louis-Sébastien Mercier, care consacră un întreg capitol din Nou Eseu despre arta dramatică definirii sale, explicitează astfel etimologia termenului: Acest cuvânt este scos din grecescul Δραμα (drama), care înseamnă literal acțiune; și este titlul cel mai onorabil ce-ar putea fi dat unei piese de teatru, căci fără acțiune [nu există] niciun fel de interes, nici viață." (cap. 8) Deși acesta nu intră în Dicționarul Academiei franceze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu o poetică prin Convorbirile despre Fiul nelegitim care apar mai apoi, și mai ales prin Discursul despre Poezia dramatică 21 publicat la mai puțin de doi ani după aceea. Pentru că amestecă tonurile după modelul din viață, Diderot îi conferă dramei un loc median între cele două "genuri extreme", tragedia și comedia. Așa este, după părerea lui, cazul Fiului nelegitim situat la distanță egală între cele două genuri vechi. El dă, cu Tatăl de familie (Le Père de famille) din 1758
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
între cele două "genuri extreme", tragedia și comedia. Așa este, după părerea lui, cazul Fiului nelegitim situat la distanță egală între cele două genuri vechi. El dă, cu Tatăl de familie (Le Père de famille) din 1758, o a doua dramă, care se situează între genul serios al Fiului nelegitim și comedie. "Eu Și în ce gen este Tatăl de familie ? Dorval M-am gândit la asta; și mi se pare că direcția acestui subiect nu este aceeași cu cea din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cea din Fiul nelegitim. Fiul nelegitim are nuanțele tragediei; Tatăl de familie va căpăta o tentă comică." (Convorbiri despre Fiul nelegitim) Scrise dintr-o singură inspirație, la nu mai mult de un an distanță, cele două piese, care anunță nașterea dramei, constituie un tot, după cum explică autorul lor în Scrisoare către Doamna Riccoboni (Lettre à Madame Riccoboni), datată din octombrie 1759. "Prima și a doua mea piesă formează un sistem de acțiune teatrală despre care nu este vorba să li se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre care nu este vorba să li se caute expres un loc, ci trebuie adoptate sau respinse în întregul lor." El se mângâie cu ideea acestui proiect, pe care nu-l va realiza niciodată, de a compune o a treia dramă care, din contra, s-ar situa între genul serios și tragedie. Beaumarchais, prin amestecul tonurilor, în Eseu despre genul dramatic serios, definește și el noul gen, considerându-l ca pe o formă "intermediară între Tragedia eroică și Comedia glumeață." Doritor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
au știut "să amestece și să potrivească culorile". Teoreticienii Iluminismului, condamnând tragicomedia o fac în calitate de urmași ai unui îndepărtat precursor, căruia îi aduc omagiu. "Citiți pe Terențiu, scrie Louis-Sébastien Mercier în Noul Eseu, (v.supra), în capitolul 8 intitulat "Despre Dramă": "Andria și Hecyra sunt adevărate Drame, și dacă Terențiu nu ar fi fost insensibil, noi nu am fi fost obligați să discutăm despre un gen care le-ar fi distrus cu siguranță pe celelalte două." Diderot, care îl ia ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
potrivească culorile". Teoreticienii Iluminismului, condamnând tragicomedia o fac în calitate de urmași ai unui îndepărtat precursor, căruia îi aduc omagiu. "Citiți pe Terențiu, scrie Louis-Sébastien Mercier în Noul Eseu, (v.supra), în capitolul 8 intitulat "Despre Dramă": "Andria și Hecyra sunt adevărate Drame, și dacă Terențiu nu ar fi fost insensibil, noi nu am fi fost obligați să discutăm despre un gen care le-ar fi distrus cu siguranță pe celelalte două." Diderot, care îl ia ca model pe Terențiu de nenumărate ori
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de adevăratul caracter pe care natura l-a gravat pe fruntea celor pe care i-a însemnat ca fiind poeți, sculptori, pictori și muzicieni." Există o singură piesă din repertoriul francez, Cidul, pe care Mercier o recunoaște ca fiind strămoșul dramei și căreia îi face un vibrant elogiu, din cauza principiului tandreții filiale. "Cidul, scrie el în Noul Eseu despre arta dramatică, este admirabil prin aceea că oferă un fiu nemaiascultându-și dragostea de îndată ce este vorba de iubirea față de un părinte. Corneille
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
autoriza, ci îl zugrăvește ca un mare maestru pe fiul acesta alergând spre răzbunare; iar tandrețea filială ne face să uităm în acest moment faptul că va fi și el imfluențat de falsa onoare a națiunii sale." (cap. 8, "Despre Dramă") Dându-i Cezarului ceea ce este al Cezarului, el laudă și Prefața lui Don Sancho de Aragon în care "chiar Corneille a părut să anunțe succesul noului gen." 2.3.2. Zugrăvirea condițiilor Obiectivele dramei sunt diametral opuse celor ale Clasicismului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a națiunii sale." (cap. 8, "Despre Dramă") Dându-i Cezarului ceea ce este al Cezarului, el laudă și Prefața lui Don Sancho de Aragon în care "chiar Corneille a părut să anunțe succesul noului gen." 2.3.2. Zugrăvirea condițiilor Obiectivele dramei sunt diametral opuse celor ale Clasicismului. Pentru ca spectatorul să se poată recunoaște în spectacolul ce îi este oferit, trebuie să i se arate adevărul mai mult decât verosimilul, cotidianul mai mult decât excepționalul, particularul mai mult decât universalul. "Orice Dramă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramei sunt diametral opuse celor ale Clasicismului. Pentru ca spectatorul să se poată recunoaște în spectacolul ce îi este oferit, trebuie să i se arate adevărul mai mult decât verosimilul, cotidianul mai mult decât excepționalul, particularul mai mult decât universalul. "Orice Dramă care nu zugrăvește natura, scrie Mercier în Noul Eseu (v. supra) la capitolul 10 ("Despre noi subiecte dramatice care ar putea fi tratate"), este nedemnă de atenția unui om normal: este un portret care nu seamănă. Cu cât va fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai fidel poetul zugrăvirii evenimentelor așa cum se înlănțuie, cu atât mai mult se va putea lăuda că-și merită succesele." Personajul trebuie cuprins în banala sa viață cotidiană. Prinții și nobilii sunt alungați din scenă de omul de pe stradă. Teoreticienii dramei doresc să aducă pe scena teatrului condițiile cele mai diverse. Într-un cuvânt, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, vă voi întreba dacă îndatoririle condițiilor, avantajele, inconvenientele, pericolele lor au fost puse în scenă. Dacă asta este baza intrigii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
față de soarta nefericiților care fug de sub drapel, nu din lașitate, nici din lipsă de patriotism, ci pentru că s-au lovit de nedreptățile superiorilor lor. Pedeapsa cu moartea fiind restabilită după 1715, piesa este o pledoarie pentru abrogarea ei. Prin această dramă, Mercier dorește să reabiliteze condiția de soldat, personaj pe care comedia de până atunci nu l-a tratat decât ca pe cineva lipsit de interes, reprezentându-l ca pe un fanfaron, după tradiția, deschisă de Plaut, lui miles gloriosus. El
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nici ten proaspăt, nici culori sănătoase: rămân femei de la oraș. Fiecare cu ce i se potrivește, la teatru ca și în lumea largă." Concepând teatrul ca pe o pledoarie în favoarea celor umili, Mercier are de gând chiar să plaseze acțiunea dramelor sale la spital, în închisoare, chiar la azil. "Un spital! o să se zică, scrie el în Noul Eseu despre arta dramatică. Da, și dacă mă vor supăra, voi muta scena la Bicêtre. Voi aduce la lumină ceea ce se ignoră, sau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
umanitatea. Ea îmi va ceda atunci din energia pe care o acordă uneori adoratorilor ei. Veți fi înspăimântați, judecători orgolioși, sau nu mă veți citi." (cap.11)24 Apariția unor noi personaje atrage după sine o transformere a stilului. Teoreticienii dramei doresc ca personajele lor să adopte limbajul din viață și să se exprime diferit, după mediul social căruia îi aparțin. De aceea ei preconizează suprimarea tiradei și a versului, emfatice și prea măsurate. Mercier consacră un întreg capitol din Noul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și să se exprime diferit, după mediul social căruia îi aparțin. De aceea ei preconizează suprimarea tiradei și a versului, emfatice și prea măsurate. Mercier consacră un întreg capitol din Noul Eseu despre arta dramatică pentru a se ști "dacă drama admite sau respinge proza"25. Lui i se pare imposibil ca spectatorul să creadă în veracitatea unui personaj care se exprimă în versuri. "Versurile frumoase, producând un alt fel de încântare, distrug încântarea reală, scrie el în capitolul 26. Eroi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-i fie (autorului) permis este limbajul viu, aprins, întretăiat, tumultuos și adevărat al pasiunilor, atât de îndepărtat de măsura, de cenzura și de afectarea rimei, pe care nicio grijă a Poetului nu le poate împiedica să fie zărite în dramă dacă ea este în versuri". 2.3.3. O acțiune care reproduce realul Așa cum personajele par să fie ieșite drept din universul cotidian, acțiunea trebuie să pară, și ea, identică celei al cărei spectacol îl oferă viața. De aceea, când
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
3. O acțiune care reproduce realul Așa cum personajele par să fie ieșite drept din universul cotidian, acțiunea trebuie să pară, și ea, identică celei al cărei spectacol îl oferă viața. De aceea, când creează Mama vinovată (Le Mère coupable, 1792), dramă care constituie al treilea voleu al trilogiei pe care o consacră familiei Almaviva, Beaumarchais transportă scena la Paris și nu într-o Spanie de fantezie, Sevilla sau castelul Aguas Frescas, unde situează acțiunea celor două comedii anterioare, Bărbierul din Sevilla
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care o consacră familiei Almaviva, Beaumarchais transportă scena la Paris și nu într-o Spanie de fantezie, Sevilla sau castelul Aguas Frescas, unde situează acțiunea celor două comedii anterioare, Bărbierul din Sevilla și Nunta lui Figaro. Trecând de la comedie la dramă, el operează o schimbare semnificativă, modificând cadrul acțiunii în scopul de a le reprezenta spectatorilor parizieni realitatea lor. Teoreticienii dramei îi păstrează acțiunii unitatea unitate pe care Mercier o numește "unitate de interes" , chiar dacă unitatea de acțiune nu este totdeauna
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aguas Frescas, unde situează acțiunea celor două comedii anterioare, Bărbierul din Sevilla și Nunta lui Figaro. Trecând de la comedie la dramă, el operează o schimbare semnificativă, modificând cadrul acțiunii în scopul de a le reprezenta spectatorilor parizieni realitatea lor. Teoreticienii dramei îi păstrează acțiunii unitatea unitate pe care Mercier o numește "unitate de interes" , chiar dacă unitatea de acțiune nu este totdeauna realistă, căci ei sunt convinși că atenția spectatorului nu ar putea rezista trecerilor succesive de la o acțiune la alta, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu sertare lipsită de unitate, Diderot îi pune în gardă pe autorii dramatici. Din dorința de a zugrăvi condiții multiple, există marele risc de a cădea în lipsa de unitate. Acest concept de unitate este înțeles în sens larg, căci acțiunea dramei integrează personaje episodice care îi dau, fără să o întrerupă totuși, o densitate realistă, creând, prin simpla lor prezență, atmosfera de intimitate a vieții familiale. În vreme ce piesa clasică reunește numai rareori mai mult de doi sau trei protagoniști, drama, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiunea dramei integrează personaje episodice care îi dau, fără să o întrerupă totuși, o densitate realistă, creând, prin simpla lor prezență, atmosfera de intimitate a vieții familiale. În vreme ce piesa clasică reunește numai rareori mai mult de doi sau trei protagoniști, drama, care pretinde că reconstituie animația cotidiană, recurge la un număr mai mare de personaje. Este, după părerea lui Diderot, o nevoie generată de dispariția corului care mobila scena antică, ca și scena renascentistă. "Resursa oferită de aceste personaje ne este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personaje. Este, după părerea lui Diderot, o nevoie generată de dispariția corului care mobila scena antică, ca și scena renascentistă. "Resursa oferită de aceste personaje ne este cu atât mai necesară, cu cât, privată de corurile ce reprezentau poporul în dramele antice, piesele noastre, închise în interiorul locuințelor, sunt lipsite, ca să spunem așa, de un fundal pe care să fie proiectate figurile", scrie el în Discursul despre Poezia dramatică, la capitolul XVI, intitulat "Despre scene". Teoreticienii dramei contestă și decupajul piesei de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
corurile ce reprezentau poporul în dramele antice, piesele noastre, închise în interiorul locuințelor, sunt lipsite, ca să spunem așa, de un fundal pe care să fie proiectate figurile", scrie el în Discursul despre Poezia dramatică, la capitolul XVI, intitulat "Despre scene". Teoreticienii dramei contestă și decupajul piesei de teatru în cinci acte de lungime identică. După cum remarcă Mercier, Horațiu a impus această împărțire arbitrară. "Aceste dispoziții artificiale, această împărțire geometrică, are ceva monoton și trist; este o pură lucrătură a celor moderni. Horațiu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]