12,450 matches
-
coaliție. În același an, guvernul Frontului Național din Cehoslovacia alcătuise un program similar, pe care l-a pus În aplicare În primele luni după terminarea războiului, Împărțind mari suprafețe de pământ provenite mai ales din fermele confiscate de la ungurii și germanii din regiunea sudetă. Între 1944 și 1947, În toate țările est-europene s-a creat o pătură largă de mici proprietari, recunoscători noilor autorități pentru pământul lor. Peste numai câțiva ani, ei vor fi deposedați la rândul lor de către regimurile comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau Îl depășiseră). În Cehoslovacia, Bulgaria, Albania și România, mai puțin distruse de război, procesul a fost mai scurt decât În Iugoslavia sau Polonia, dar până și economia poloneză și-a revenit rapid - În parte pentru că teritoriile vestice dobândite de la germani erau mai fertile și mai bogate În fabrici și orașe industriale. și În Europa de Vest prejudiciile materiale au fost neutralizate cu o viteză remarcabilă; cel mai repede În Belgia, mai lent În Franța, Italia și Norvegia, și cel mai Încet În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
remonteze când țara cheltuia sume fără precedent (317 milioane de dolari numai În 1947) doar pentru a asigura subzistența populației neajutorate din zona sa de ocupație În nord-vestul Germaniei. Economiile comerciale ale țărilor de Jos și Danemarcei erau muribunde fiindcă germanii nu puteau să le cumpere produsele. Logica Planului Marshall impunea ridicarea tuturor restricțiilor asupra producției vest-germane, pentru ca țara să-și poată aduce contribuția crucială la economia europeană. Secretarul de stat american a anunțat clar de la Început că Planul punea capăt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau „nu”, deși puteai conta pe el numai la „nu”. Clement Attlee despre Stalin În numai cinci ani, am dobândit un formidabil complex de inferioritate. Jean-Paul Sartre (1945) „Nimeni pe lumea asta nu poate să Înțeleagă ce simt europenii față de germani până nu vorbește cu belgienii, cu francezii sau cu rușii. Pentru ei, singurul neamț bun e neamțul mort.” Autorul acestor cuvinte, consemnate În 1945 Într-un jurnal, era Saul K. Padover, psihologul din armata americană cu care ne-am Întâlnit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Staff), JCS 1067, i-a fost prezentată președintelui Truman la 26 aprilie 1945, la două săptămâni după moartea lui Roosevelt. Reflectând printre altele vederile lui Henry Morgenthau, ministrul american de Finanțe, ea recomanda: „Trebuie să li se aducă la cunoștință germanilor că războiul nemilos dus de țara lor și rezistența fanatică a naziștilor au distrus economia germană, provocând inevitabil suferință și haos, și că germanii nu pot fi exonerați: toate acestea li s-au Întâmplat din vina lor. Germania nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Henry Morgenthau, ministrul american de Finanțe, ea recomanda: „Trebuie să li se aducă la cunoștință germanilor că războiul nemilos dus de țara lor și rezistența fanatică a naziștilor au distrus economia germană, provocând inevitabil suferință și haos, și că germanii nu pot fi exonerați: toate acestea li s-au Întâmplat din vina lor. Germania nu va fi ocupată În scopul eliberării, ci ca o națiune inamică Înfrântă”. Sau, cum spunea Morgenthau Însuși, „e vital ca fiecare persoană din Germania să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o națiune inamică Înfrântă”. Sau, cum spunea Morgenthau Însuși, „e vital ca fiecare persoană din Germania să Înțeleagă că, de această dată, Germania e Învinsă”. Pe scurt, ideea era să se evite una dintre erorile majore ale Tratatului de la Versailles: germanii nu fuseseră obligați să conștientizeze amploarea păcatelor lor și nenorocirea care se abătuse asupra lor. Inițial, logica americană În chestiunea germană era așadar demilitarizarea, denazificarea și dezindustrializarea - urmărindu-se privarea Germaniei de resursele militare și economice și reeducarea populației. Măsuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
flămânzi și dezmoșteniți. Restricțiile asupra dezvoltării urbane sau industriale puteau menține Germania În prostrație, dar nu o puteau hrăni sau reconstrui. Această sarcină, deloc neglijabilă, revenea ocupanților victorioși. Mai devreme sau mai târziu, ei aveau să transfere această responsabilitate asupra germanilor Înșiși, moment În care vor trebui lăsați să-și reclădească economia. La aceste preocupări, criticii americani ai radicalei soluții inițiale adăugau Încă o observație. Nu era rău să le bagi nemților În cap că luaseră bătaie, dar dacă nu li
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prezentau totuși o serie de inconveniente. În primul rând, atrăgeau aceleași obiecții pe care Keynes le făcea politicii economice franceze cu un sfert de secol În urmă. Era ilogic să distrugi resursele germane dacă ele erau vitale pentru refacerea Franței; germanii nu puteau fi obligați să muncească pentru Franța În timp ce acasă nivelul de trai le era coborât artificial, iar speranța unei ameliorări - refuzată. Riscul de a provoca În Germania o reacție naționalistă Împotriva opresiunii străine postbelice era la fel de mare În anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prin anexare, trebuia găsită o alternativă. În următoarele luni, În gândirea franceză s-a cristalizat o soluție: „europenizarea” problemei germane. Cum spunea Bidault În ianuarie 1948, „pe plan economic, dar și politic, trebuie... să propunem ca obiectiv Aliaților, dar și germanilor, integrarea Germaniei În Europa... Este... singurul mod de a da viață și substanță unei Germanii descentralizate, dar prospere”. Pe scurt, dacă Germania nu putea fi distrusă, ea trebuia integrată Într-un cadru european căruia nu putea să-i facă rău
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nou statut, URSS a insistat asupra unui sistem de veto În noul Consiliu de Securitate al Națiunilor Unite. Teritoriile aduceau nu numai prestigiu, ci și securitate. Din perspectiva sovietică, un glacis la vest, o fâșie largă de pământ pe care germanii trebuiau s-o traverseze ca să atace Rusia, era un atu militar vital. La Yalta și la Potsdam, Stalin a insistat ca teritoriile dintre Rusia și Germania, dacă nu erau incluse cu totul În URSS, să fie state „fără elemente fasciste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să pregătească tratatele de pace Între Puterile Aliate și Germania și Austria. În cursul acestor Întâlniri - mai ales la Moscova, În martie-aprilie 1947 - a devenit evidentă prăpastia ce separa atitudinea Occidentului de cea sovietică. Prudența politică ghida strategia anglo-americană. Dacă germanii din zona vestică rămâneau demoralizați și sărăciți, fără a li se oferi șansa unei ameliorări, mai devreme sau mai târziu ei aveau să recadă În plasa nazismului - sau a comunismului. De aceea, În regiunile ocupate de britanici și americani, accentul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un val de critici din partea rușilor și francezilor). Directiva JCS 1067 a Statului-Major Interarme (Planul Morgenthau) a fost Înlocuită de JCS 1779, care proclama oficial noile obiective americane: unificarea economică a vestului Germaniei și Încurajarea autonomiei. Pentru americani mai ales, germanii ieșeau cu repeziciune din rolul de inamici 11. Miniștrii de Externe - Molotov, Bevin, Marshall și Bidault - s-au Întâlnit o ultimă dată la Londra, Între 25 noiembrie și 16 decembrie 1947. Era o adunare ciudată, de vreme ce relațiile dintre ei erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ocupată: „Era cumplit să te trezești În aceeași tabără cu cei care fuseseră dispuși să i se alăture lui Hitler pentru a-i ține pe comuniști la distanță. Dar cea mai bună soluție pentru Vest era să-i Încurajeze pe germani să creeze ei Înșiși un stat democratic occidental”. Vtc "V" Venirea Războiului Recetc "Venirea Războiului Rece" Imaginați-vă Imperiul Austro-Ungar Împărțit Într-o mulțime de republici mari și mici. Ce Început promițător pentru monarhia rusă universală! František Palacký (aprilie 1848
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1948, nu era Uniunea Sovietică cea mai bună garanție că aceste țări nu se vor Întoarce la vremurile grele dinainte și că Își vor menține independența națională? Părerea era foarte răspândită pe atunci. După cum remarca Churchill, „Într-o bună zi, germanii vor dori să-și recapete teritoriul, iar polonezii nu vor putea să-i oprească”. Uniunea Sovietică era acum protectoarea autodesemnată a granițelor României și Poloniei, și, evident, redistribuia la discreție teritoriile rămase În zonă după deportarea populațiilor (germani și alții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europeană. Trei ani mai târziu, un secretar de stat din Ministerul de Externe britanic se declara „stupefiat” de amploarea interesului continental pentru ideea paneuropeană. Mai concret, primul război mondial a reușit, În mod curios, să-i facă pe francezi și germani să realizeze cât de mult depind unii de alții. După ce confuzia postbelică s-a risipit, iar Parisul a abandonat eforturile inutile de a smulge Germaniei reparații de război, În 1926, Franța, Germania, Luxemburg, Belgia și regiunea (pe atunci autonomă) Saar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
croați, 1,4 milioane de sloveni, 800.000 de musulmani (cei mai mulți În Bosnia), 800.000 de macedoneni, 750.000 de albanezi, 496.000 de unguri, 400.000 de muntenegreni, 100.000 de aromâni și un număr incert de bulgari, cehi, germani, italieni, români, ruși, greci, turci, evrei și rromi. Dintre aceștia, numai sârbii, croații, slovenii, muntenegrenii și macedonenii erau recunoscuți ca etnii În Constituția din 1946, Însă li se recomanda, lor și celorlalți, să se considere „iugoslavi”5. Să fii iugoslav
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționalismul rus, În ultimii ani de război Stalin a expulzat În Siberia și Asia Centrală națiuni Întregi din zonele de graniță vestice și sud-vestice, mai ales din Caucaz: ceceni, inguși, caraci, nalkari, calmuci, tătari din Crimeea și alții le-au urmat germanilor de pe Volga, deportați În 1941. Tratamentul brutal aplicat națiunilor mici nu era ceva nou: balticii și polonezii fuseseră exilați cu sutele de mii În Est Între 1939 și 1941, ucrainenii În 1930 și Înaintea lor alții, Încă din 1921. Primele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dovezi că vederile lor critice la adresa Statelor Unite au fost vreodată Îndulcite sau cenzurate ca să placă trezorierilor de la Washington. Pentru SUA era prima experiență a unui război cultural. Uniunea Sovietică Înființase În 1925 Societatea pentru Relații Culturale cu Națiunile Străine; francezii, germanii și italienii finanțau o „diplomație culturală” externă dinainte de 1914. Americanii nu au alocat fonduri pentru astfel de activități decât În pragul celui de-al doilea război mondial și au intrat serios În joc abia În 1946, prin Înființarea Programului Fulbright
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1950 s-a potolit, iar liderii din Vest au realizat că Stalin nu intenționa să „repete Coreea” În Europa Centrală, cele două tabere tot nu s-au apropiat de un acord. Poziția oficială a Vestului era că cele două Germanii apărute În 1949 trebuiau reintegrate Într-un stat democratic unic. Dar, câtă vreme germanii nu puteau alege liber regimul politic În care să trăiască, o asemenea reunificare era imposibilă. Între timp, Republica Federală Germană Îi reprezenta pe toți cetățenii germani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intenționa să „repete Coreea” În Europa Centrală, cele două tabere tot nu s-au apropiat de un acord. Poziția oficială a Vestului era că cele două Germanii apărute În 1949 trebuiau reintegrate Într-un stat democratic unic. Dar, câtă vreme germanii nu puteau alege liber regimul politic În care să trăiască, o asemenea reunificare era imposibilă. Între timp, Republica Federală Germană Îi reprezenta pe toți cetățenii germani. Dincolo de versiunea oficială, nici americanilor și nici europenilor nu le displăcea o Germanie divizată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
primăvara anului 1952, Stalin propunea ca puterile ocupante să elaboreze un tratat de pace prin care să proclame un stat german unic, neutru și demilitarizat, În care să nu mai existe forțe de ocupație, ci un guvern ales exclusiv de germani prin vot liber. În opinia unor istorici, Washingtonul e vinovat că nu a acceptat propunerile lui Stalin, „ratând ocazia” de a pune capăt Războiului Rece sau măcar de a calma spiritele În cea mai periculoasă zonă de conflict. E adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alte motive. Konrad Adenauer a Înțeles perfect oportunitatea creată de noile circumstanțe: În loc să profite de ocazia reînarmării, RFG s-a abținut. În schimbul contribuției germane la apărarea Occidentului, Bonnul a cerut recunoașterea internațională deplină a RFG și amnistierea criminalilor de război germani aflați În custodia Aliaților. Presimțind că o astfel de Înțelegere ar putea fi pecetluită fără știrea lor, francezii s-au grăbit să descurajeze ideea unei contribuții militare germane la NATO cu o contrapropunere. În octombrie 1950, prim-ministrul francez René
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar În acel an, iar restul până la sfârșitul lunii ianuarie 1956. Între timp, vecinii mai mici din vestul Germaniei au ajuns și ei la un acord cu Bonn. Disputele minore legate de frontiere și compensațiile pentru crimele de război ale germanilor au fost soluționate de danezi În 1955, de belgieni un an mai târziu (Marele Ducat de Luxemburg, Însă, a ajuns la un acord cu nemții abia În 1959, iar Olanda abia În 1960). Se Încheia astfel, fără o proclamație oficială
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Statele Unite erau sătule de solicitările clienților lor germani. Primul deceniu al Războiului Rece le conferise politicienilor germani din Est și din Vest o influență fără precedent asupra stăpânilor de la Moscova și Washington. De teamă să nu-și piardă credibilitatea În fața germanilor „lor”, fiecare dintre marile puteri s-a lăsat șantajată Întru „fermitate” de Ulbricht, respectiv Adenauer. Moscova - care, după cum am văzut, nu intenționase să aibă un stat-client În estul Germaniei ocupate, ci acceptase această variantă În lipsă de altceva mai bun
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]