12,478 matches
-
pe străzile cotite, înecate în zăpadă. Și-apoi, era așa de bine, la întoarcerea de la școală, să urci treptele vechi de lemn care scârțâiau sub pași, să străbați antreul întunecos, ai cărui pereți din bârne erau acoperiți cu o blană groasă de promoroacă, și să împingi ușa grea, care ceda cu un icnet scurt foarte viu. Iar acolo, în încăpere, puteai să stai o clipă fără să aprinzi lampa, privind ferestruica joasă inundată lent de amurgul violet, ascultând cum șuieră la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
clipă, apoi, speriați, își reluau cursa nebunească, fericiți și îngroziți de libertatea recâștigată. Unul dintre fugari a atras privirea tuturor. O sabie, adânc înfiptă în șa, se înălța pe spinarea lui. Calul galopa și lunga lamă înțepenită în pielea lui groasă se mlădia strălucind în soarele scăpătat. Oamenii i-au urmărit din ochi clipirile stacojii care se pierdeau puțin câte puțin în ceața de pe câmp. Ei știau că sabia aceea, cu mânerul umplut cu plumb, tăiase un trup în două - de la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
săpau în pământul gras și greu. Parii de la cușca pe care țăranii o coborau în fundul puțului miroseau a lemn proaspăt. A văzut un grup de săteni care, conduși de un bărbat cu haină neagră de piele, trăgeau de o funie groasă înfășurată în jurul cupolei unei biserici, în jurul crucii. Trosnetele repetate păreau să le ațâțe entuziasmul. Și, într-un alt sat, dis-de-dimineață, a zărit o bătrână, îngenuncheată în fața turlei unei biserici zvârlite printre mormintele unui cimitir fără gard, deschis în sonoritatea firavă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai gândea decât la căldura sobei mari de care avea să se rezeme, lăsându-se în jos, pe dușumea. De pe treptele izbei, a zărit, sub un măr chircit, o bătrână, cu capul înfofolit întrbroboadă neagră. Încovoiată, femeia trăgea o creangă groasă cufundată în zăpadă. Charlotte a strigat-o. Dar bătrâna țărancă nu a întors capul. Vocea îi era prea slabă și se spulbera repede în aerul mat de moină. Nu s-a simțit în stare să mai strige o dată. A împins
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gheață dintr-un râu... Intrând în încăpere, primul ei gest a fost să pună mâna pe piatra sobei. Era călduță. Charlotte a simțit o amețeală plăcută. Voia deja să se lase să lunece lângă sobă, când, pe masa din scânduri groase, înnegrite de ani, a observat o carte deschisă. Un volumaș vechi cu hârtie aspră. Sprijinindu-se de laviță, s-a aplecat asupra paginilor deschise. Curios, literele au început să tremure, să dispară - ca în noaptea din tren în care visase
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
decât cum să supraviețuiască zi de zi, păstrând o minusculă zonă de căldură pe lângă trupurile lor. Îndeosebi izba le-a salvat. Fusese concepută în întregime ca să reziste la iernile fără sfârșit, la nopțile fără noimă. Chiar și lemnul bârnelor ei groase ascundea experiența dură a mai multor generații de siberieni. Albertine ghicise respirația secretă a acelui vechi lăcaș, învățase să trăiască contopindu-se cu încetineala caldă a sobei mari care ocupa jumătate din încăpere, cu liniștea ei foarte vie. Iar Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lumii adulte, care îl absoarbe la hotarul copilăriei. Eu clasificam poate mai mult decât ceilalți. Căci țara pe care o aveam de explorat nu mai exista și trebuia să reconstitui topografia locurilor ei memorabile, precum și a locurilor sfinte prin pâcla groasă a trecutului. Mă mândream îndeosebi cu o galerie de tipuri umane pe care le aveam în colecția mea. În afară de Președintele-amant, deputații din barcă și acel dandy cu ciorchinele lui de strugure, mai erau și personaje mult mai umile, deși nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ca și cum ar fi vrut ca un trecut apăsător să fie șters prin frecarea și arsura aceea. Tocmai părăsiseră Buhara. Tot ea, după întoarcerea lor în Siberia, petrecuse ceasuri interminabile în fața unei ferestre întunecate, suflând din când în când în stratul gros de gheață ca să păstreze un rotocol topit. Prin ochiul acela apos, vedea o stradă albă, nocturnă: uneori, o mașină aluneca încet, se apropia de casa lor și, după un moment de ezitare, pornea mai departe. Ceasul bătea ora trei dimineața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Și, într-o străfulgerare luminoasă, a întrezărit șapca unui lucrător la căile ferate, silueta unui bărbat care, o fracțiune de secundă, s-a profilat contra luminii printre pereții dați la o parte... Înspre amiază, convoiul a traversat Minsk-ul. Prin fumul gros, soarele se învăpăia ca de pe o altă planetă. Și fluturi negri stranii - smocuri mari de cenușă - zburătăceau în văzduh. Nimeni nu putea pricepe cum putuse orașul, doar în câteva ore de război, să se transforme în șirurile acelea de carcase
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lăsa salvat. După o astfel de baie, ne duceam spre vreuna dintre carcasele bărcilor vechi ce se vedeau ici și colo înălțându-se printre nămeți. Aprindeam un foc mare de lemne în măruntaiele lor înnegrite. Pașka își scotea cizmele lui groase de pâslă, pantalonii vătuiți și le punea aproape de flăcări. Apoi, stând desculț pe o scândură, începea să prăjească pește. În jurul focului de lemne deveneam volubili. El îmi povestea despre câte o pradă extraordinară (un pește prea lat ca să treacă prin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
părut foarte rău după încrederea mea naivă de altădată. Căci noile mele cunoștințe, contrar așteptărilor, păreau să-mi întunece imaginile franțuzești. De îndată ce voiam să mă întorc în Atlantida copilăriei noastre, intervenea o voce savantă: vedeam paginile cărților, datele cu litere groase. Iar vocea începea să comenteze, să compare, să citeze. Mă simțeam atins de o stranie orbire... La un moment dat, conversația noastră s-a întrerupt. Ascultasem atât de distrat, încât ultimele cuvinte ale Charlottei - trebuie să fi fost o întrebare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mută, arătând printr-o mișcare de sprâncene înspre o casă - noaptea, o întreagă familie fusese îmbarcată într-o mașină neagră... Purta o broboadă mare, cafenie, un palton vechi de postav ordinar, iarna - cizme de pâslă, vara - pantofi închiși, cu talpă groasă. Nu aș fi fost deloc mirat dacă aș fi văzut-o îmbrăcând o tunică militară și încălțându-se cu cizme soldățești. Iar când punea ceștile pe masă, mâinile ei mari parcă manevrau niste dulii de obuze pe banda rulantă dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mi-am putut imagina Rusia nevăzută - continentul acesta încercuit cu sârmă ghimpată și cu miradoare. În țara aceasta interzisă, cuvintele cele mai simple căpătau o semnificație de temut, ardeau gâtul ca și „amăruia” pe care o beam dintr-un pahar gros cu fațete. Într-o zi, a vorbit despre un lac mic, în plină taiga, înghețat unsprezece luni din douăsprezece. Din ordinul comandantului lagărului fundul lui se transformase în cimitir: era mai simplu decât să sapi în pământul înghețat. Prizonierii mureau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un marțian. Nu, nu eram îngrozit de episodul din deșert. Povestit în felul acela banal, niciodată nu va putea, presimțeam, să se elibereze din închisoarea aceea de cuvinte și de gesturi cotidiene. Intensitatea lui avea să rămână tocită de degetele groase care apucau un castravecior, de du-te-vino-ul mărului lui Adam de la gâtul musafirului nostru, care-și înghițea votca, de țipetele vesele ale copiilor din curte. Era la fel ca și cu brațul omenesc pe care îl văzusem într-o zi, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
apropierea foarte intimă și, în același timp, depărtarea cea mai iremediabilă de un trup de femeie... În toiul acelei rătăciri sentimentale, am auzit vocea lui Pașka, ascuns în frunziș. Am ridicat ochii. Îmi zâmbea, pe numătate lungit pe o creangă groasă: - Hai, cațără-te! Am să-ți fac loc, a spus el, îndoindu-și picioarele. Stângaci și greoi în oraș, Pașka se metamorfoza de îndată ce se afla din nou în natură. Pe creanga aceea, semăna cu o felină mare, odihnindu-se înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
degetele... Primul hublou. Și al doilea. Femeia cu pleoapele grele de somn, cu haina și coafura atât de obișnuite. Și cealaltă. Crupa aceea goală, ridicată, carnea ei albă, în care se afunda un bărbat ce părea pirpiriu pe lângă ea, coapsele groase, mișcarea greoaie a șoldurilor. În mintea mea crudă, înnebunită, nici o legătură nu putea asocia cele două imagini. Imposibil de reunit partea de sus a unui trup de femeie cu partea aceea de jos! Surescitarea mea era atât de mare, încât
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
frântură de replică. „Niște samovare...”, a spus una din ele. „Ceaiul bun de altădată...”, s-a gândit, ca un ecou, Charlotte. Când a dat de piață, în fața târgului cu barăcile lui de lemn, cu chioșcurile și cu gardul din scânduri groase, a înțeles că se înșelase. Un bărbat fără picioare, instalat într-un fel de ladă rulantă, a înaintat spre ea, întinzându-și unicul braț: - Hai, frumoaso, o rublă pentru un invalid! Instinctiv, Charlotte s-a ferit de el, așa de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să văd o altă Charlotte, un alt chip, purtând expresia de neșters a unei femei violate. Dar mai întâi mi s-a înfipt în creier o fulgerare luminoasă. Un bărbat cu turban, îmbrăcat cu un fel de manta lungă, foarte groasă și foarte caldă, mai ales în mijlocul nisipurilor din deșertul care îl înconjura. Ochii oblici, ca două lame de brici, broznul arămiu al feței lui rotunde, lucind de sudoare. E tânăr. Cu gesturi febrile, încearcă să apuce hangerul agățat la brâu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai ales preaplinul carnal, aproape bestial, al trupului, al mișcărilor sale! În după-amiaza aceea de căldură mută. În orășelul acela ațipit. De ce? În ce scop? Nu m-am putut stăpâni să nu arunc o privire furișă înapoi: da, pulpele ei groase, lustruite de bronz, coapsele ei, cele două emisfere ale crupei mișcând suplu la fiecare pas. Năucit, mi-am spus că în Saranza aceea moartă trebuia așadar să existe o cameră, un pat, în care trupul acela avea să se întindă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de marfă. Adesea, un convoi gâfâind rămânea nemișcat în locul acela, barându-ne pentru un scurt moment poteca. Obstacolul acela, impus probabil de vreun acar sau de un semafor, ne amuza. Vagoanele înălțau un zid gigantic, acoperit de praf. Un val gros de căldură venea de la pereții lor expuși la soare. Și, din depărtare, doar fluieratul locomotivei rupea tăcerea stepei. De fiecare dată, eram tentat să nu-i aștept plecarea și să traversez șinele strecurându-mă pe sub vagon. Charlotte nu mă lăsa
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a paltonului meu s-a agățat de unul dintre cuiele de fier bătute în muchia zidului. Era să mă dau peste cap. În întuneric, ochiul vânăt al unui lampadar a descris un semn de întrebare. Am căzut pe un strat gros de frunze moarte. Căderea mi s-a părut foarte îndelungată, am avut impresia că aterizez într-un oraș necunoscut. Casele lui, la ora aceea din noapte, păreau monumente dintr-un oraș părăsit. Aerul lui mirosea a pădure umedă. Am început
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
limba țării lui. Cartoanele care-l adăposteau erau acoperite cu hieroglife. Când am traversat Sena, cerul a început să pălească. De câtva timp, mergeam cu pași de somnambul. Febra veselă de convalescență dispăruse. Aveam senzația că înot în umbra încă groasă a caselor. Amețeala curba perspectivele, le înfășura în jurul meu. Îngrămădeala clădirilor de-a lungul cheiurilor și pe insulă acea aerul unui gigantic decor de cinema în întunericul proiectoarelor stinse. Nu mai reușeam să-mi aduc aminte de ce părăsisem cimitirul. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
foarte mult cu acea tristă bravadă. Îmi imaginam o femeie îmbrăcată în negru care, în primele ceasuri ale unei dimineți întunecate de iarnă, va intra într-un orășel de frontieră. Pulpana paltonului ei va fi năclăită de noroi, șalul ei gros - plin de ceață rece. Va împinge ușa unei cafenele, la colțul unei piețe înguste, adormite, se va așeza la fereastră, lângă calorifer. Și, privind prin geam fațada liniștită a vechilor clădiri alasciene, femeia va murmura încet de tot: „E Franța
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să-l redescopere cu mine Charlotte era un Paris incomplet și, în unele privințe, chiar iluzoriu. Îmi aminteam de memoriile lui Nabokov, unde vorbea despre bunicul lui ce-și trăia ultimele zile și, din patul lui, putea zări, prin stofa groasă a draperiei, strălucirea soarelui meridional și ciorchinii de mimoze. Zâmbea, crezându-se la Nisa, la lumina primăverii. Fără să bănuiască măcar că murea în Rusia, în plină iarnă, și că soarele era o lampă instalată de fiica lui în spatele draperiei, creînd
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ar putea modifica mesajul înainte ca gândul să vrea să-i prindă înțelesul. Literele mi-au săltat în fața ochilor, împresurându-mă cu frânturi de cuvinte, cu bucăți de fraze. Apoi, cu greu, s-a impus cuvântul esențial, tipărit în caractere groase, spațiate, ca pentru a fi scandate: INACCEPTABILITATE. Și, contopindu-se cu zvâcnetul sângelui meu la tâmple, au urmat formule explicative: „Situația dumneavoastră nu corespunde...”, “ântr-adevăr nu îndepliniți...”. Am rămas cel puțin un sfert de ceas nemișcat, cu privirea ațintită pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]