12,937 matches
-
structură stratificată, în cele exterioare consumându-se elemente ce fuzionează mai ușor. În ultimele etape, elemente din ce în ce mai grele suferă fuziune nucleară, și energia de legătură a nucleelor relevante crește. Fuziunea produce niveluri de energie din ce în ce mai joase, și la energii ale miezului din ce în ce mai mari, au loc fotodezintegrarea și captarea electronilor, ceea ce determină pierderi de energie în miez și o accelerare generală a proceselor de fuziune pentru a menține echilibrul hidrostatic. Această escaladare culminează cu producerea de nichel-56, element ce nu mai poate
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
elemente din ce în ce mai grele suferă fuziune nucleară, și energia de legătură a nucleelor relevante crește. Fuziunea produce niveluri de energie din ce în ce mai joase, și la energii ale miezului din ce în ce mai mari, au loc fotodezintegrarea și captarea electronilor, ceea ce determină pierderi de energie în miez și o accelerare generală a proceselor de fuziune pentru a menține echilibrul hidrostatic. Această escaladare culminează cu producerea de nichel-56, element ce nu mai poate produce energie prin fuziune (deși produce fier-56 prin dezintegrare radioactivă). Ca rezultat, se formează un
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
și o accelerare generală a proceselor de fuziune pentru a menține echilibrul hidrostatic. Această escaladare culminează cu producerea de nichel-56, element ce nu mai poate produce energie prin fuziune (deși produce fier-56 prin dezintegrare radioactivă). Ca rezultat, se formează un miez de nichel-fier care nu mai poate produce presiune spre exterior la nivelul necesar pentru a susține restul structurii. Ea poate susține copleșitoarea masă a stelei doar prin presiunea de degenerare a electronilor din miez. Dacă steaua este suficient de mare
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
radioactivă). Ca rezultat, se formează un miez de nichel-fier care nu mai poate produce presiune spre exterior la nivelul necesar pentru a susține restul structurii. Ea poate susține copleșitoarea masă a stelei doar prin presiunea de degenerare a electronilor din miez. Dacă steaua este suficient de mare, atunci miezul de nichel-fier ajunge în cele din urmă să depășească limita Chandrasekhar (1,38 mase solare), punct în care acest mecanism nu mai rezistă. Forțele care țin nucleele atomice întregi în straturile interioare
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
nichel-fier care nu mai poate produce presiune spre exterior la nivelul necesar pentru a susține restul structurii. Ea poate susține copleșitoarea masă a stelei doar prin presiunea de degenerare a electronilor din miez. Dacă steaua este suficient de mare, atunci miezul de nichel-fier ajunge în cele din urmă să depășească limita Chandrasekhar (1,38 mase solare), punct în care acest mecanism nu mai rezistă. Forțele care țin nucleele atomice întregi în straturile interioare ale miezului cedează, miezul implodează din cauza propriei mase
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
steaua este suficient de mare, atunci miezul de nichel-fier ajunge în cele din urmă să depășească limita Chandrasekhar (1,38 mase solare), punct în care acest mecanism nu mai rezistă. Forțele care țin nucleele atomice întregi în straturile interioare ale miezului cedează, miezul implodează din cauza propriei mase, și nu mai poate porni niciun proces de fuziune care să se declanșeze și să împiedice și de această dată colapsul. Miezul se prăbușește în el însuși cu viteze ce ating 70.000 km
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
suficient de mare, atunci miezul de nichel-fier ajunge în cele din urmă să depășească limita Chandrasekhar (1,38 mase solare), punct în care acest mecanism nu mai rezistă. Forțele care țin nucleele atomice întregi în straturile interioare ale miezului cedează, miezul implodează din cauza propriei mase, și nu mai poate porni niciun proces de fuziune care să se declanșeze și să împiedice și de această dată colapsul. Miezul se prăbușește în el însuși cu viteze ce ating 70.000 km/s (0
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
mai rezistă. Forțele care țin nucleele atomice întregi în straturile interioare ale miezului cedează, miezul implodează din cauza propriei mase, și nu mai poate porni niciun proces de fuziune care să se declanșeze și să împiedice și de această dată colapsul. Miezul se prăbușește în el însuși cu viteze ce ating 70.000 km/s (0,23c), ducând la o creștere rapidă a temperaturii și densității. Procesele cu pierdere de energie ce au loc în miez încetează să mai fie în echilibru
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
împiedice și de această dată colapsul. Miezul se prăbușește în el însuși cu viteze ce ating 70.000 km/s (0,23c), ducând la o creștere rapidă a temperaturii și densității. Procesele cu pierdere de energie ce au loc în miez încetează să mai fie în echilibru. Prin fotodezintegrare, radiațiile gamma descompun fierul în nuclee de heliu și în neutroni liberi, absorbind energie, în timp ce electronii și protonii fuzionează prin captură de electroni, producând neutroni și neutrini electronici care părăsesc steaua. Într-
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
echilibru. Prin fotodezintegrare, radiațiile gamma descompun fierul în nuclee de heliu și în neutroni liberi, absorbind energie, în timp ce electronii și protonii fuzionează prin captură de electroni, producând neutroni și neutrini electronici care părăsesc steaua. Într-o supernovă de tip II, miezul de neutroni nou format are o temperatură inițială de aproximativ 100 miliarde de kelvini (100 GK); de 6000 de ori mai mare ca temperatura centrului Soarelui. Mare parte din această energie termică trebuie eliberată pentru a se forma o stea
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
de neutrini rezultați din capturarea electronilor. Aproximativ 10 jouli de energie gravitațională—aproximativ 10% din masa de repaus a stelei—sunt convertiți într-o explozie de neutrini cu durata de zece secunde, principalul produs al evenimentului. Aceștia transportă energie de la miez și accelerează colapsul, deși o parte din ei pot fi reabsorbiți ulterior de straturile exterioare ale stelei pentru a furniza energie exploziei supernova. Miezul interior ajunge în cele din urmă la un diametru de aproximativ 30 km, și o densitate
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
explozie de neutrini cu durata de zece secunde, principalul produs al evenimentului. Aceștia transportă energie de la miez și accelerează colapsul, deși o parte din ei pot fi reabsorbiți ulterior de straturile exterioare ale stelei pentru a furniza energie exploziei supernova. Miezul interior ajunge în cele din urmă la un diametru de aproximativ 30 km, și o densitate comparabilă cu cea a unui nucleu atomic, iar continuarea colapsului este oprită brusc de forța nucleară tare și de presiunea de degenerare a neutronilor
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
brusc, reculează, producând o undă de șoc ce se propagă spre exterior. Simulările computerizate indică faptul că această undă de șoc nu cauzează în mod direct explozia supernova; în schimb, ea se oprește în câteva milisecunde în partea exterioară a miezului pierzând energie prin disocierea de elemente grele, și un proces care nu a fost înțeles încă în mod clar este necesar pentru a permite straturilor exterioare ale miezului să reabsoarbă aproximativ 10 jouli de energie, care produce explozia vizibilă. Cercetările
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
în schimb, ea se oprește în câteva milisecunde în partea exterioară a miezului pierzând energie prin disocierea de elemente grele, și un proces care nu a fost înțeles încă în mod clar este necesar pentru a permite straturilor exterioare ale miezului să reabsoarbă aproximativ 10 jouli de energie, care produce explozia vizibilă. Cercetările actuale se concentrează pe ipoteza unui proces bazat pe o combinație de reîncălzire de neutrini, efecte de rotație și efecte magnetice. Când steaua generatoare are sub aproximativ 20
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
pe ipoteza unui proces bazat pe o combinație de reîncălzire de neutrini, efecte de rotație și efecte magnetice. Când steaua generatoare are sub aproximativ 20 mase solare (în funcție de tăria exploziei și cantitatea de material care cade înapoi), rămășița degenerată a miezului se transformă într-o stea neutronică. Peste această masă, rămășița formează o gaură neagră. (Acest tip de colaps este una din numeroasele explicații pentru exploziile de radiații gamma—ce ar produce, teoretic, o mare cantitate de radiații gamma printr-o
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
elemente mai masive ca heliul, ar putea forma supernove fără a lăsa în urmă găuri negre. Acest rar tip de supernova se formează printr-un mecanism alternativ (parțial analog celui de la exploziile de tip Ia) care nu necesită existența unui miez de fier. Un astfel de exemplu este supernova de tip II SN 2006gy, estimată la 150 de mase solare, și care a demonstrat că explozia unei astfel de stele masive diferă fundamental de predicțiile teoretice fundamentale. Curbele de lumină pentru
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
devine, însă, mai simetrică cu trecerea timpului. Primele asimetrii sunt detectabile prin măsurarea polarizării luminii emise. Întrucât au un model funcțional similar, supernovele de tipurile Ib, Ic și diferite supernove de tipul II sunt denumite împreună supernove cu colaps al miezului. O diferență fundamentală între supernovele de tip Ia și cele cu colaps al miezului îl constituie sursa de energie pentru radiația emisă în apropierea maximului curbei de lumină. Stelele ce produc supernove cu colaps al miezului sunt stele cu straturi
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
luminii emise. Întrucât au un model funcțional similar, supernovele de tipurile Ib, Ic și diferite supernove de tipul II sunt denumite împreună supernove cu colaps al miezului. O diferență fundamentală între supernovele de tip Ia și cele cu colaps al miezului îl constituie sursa de energie pentru radiația emisă în apropierea maximului curbei de lumină. Stelele ce produc supernove cu colaps al miezului sunt stele cu straturi exterioare extinse și care pot atinge un grad de transparență cu o expansiune relativ
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
supernove cu colaps al miezului. O diferență fundamentală între supernovele de tip Ia și cele cu colaps al miezului îl constituie sursa de energie pentru radiația emisă în apropierea maximului curbei de lumină. Stelele ce produc supernove cu colaps al miezului sunt stele cu straturi exterioare extinse și care pot atinge un grad de transparență cu o expansiune relativ redusă. Mare parte din energia care alimentează emisia la maximul de luminozitate provine din unda de șoc ce încălzește și împinge straturile
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
și produsul său cobalt-56 (cu un timp de înjumătățire de 77 zile). Razele gamma emise în timpul acestei dezintegrări nucleare sunt absorbite de materialul aruncat, care astfel se încălzește și devine incandescent. Pe măsură ce materialul împrăștiat de o supernovă cu colaps al miezului se îndepărtează și se răcește, dezintegrarea nucleară ajunge în cele din urmă să devină principala sursă de energie a emisiei de lumină și în acest caz. O supernovă puternică de tipul Ia poate arunca 0,5-1,0 mase solare de
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
ajunge în cele din urmă să devină principala sursă de energie a emisiei de lumină și în acest caz. O supernovă puternică de tipul Ia poate arunca 0,5-1,0 mase solare de nichel-56, iar o supernovă cu colaps al miezului probabil aruncă aproape 0,1 mase solare de nichel-56. Supernovele sunt o sursă-cheie de elemente mai grele decât oxigenul. Aceste elemente sunt produse prin fuziune nucleară (pentru fier-56 și elemente mai ușoare), și prin nucleosinteză în timpul exploziei pentru elementele mai
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
Herschel în 1787, Titania a primit numele după regina zânelor din "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare. Orbita sa se află în interiorul magnetosferei lui Uranus. Titania constă din cantități aproximativ egale de gheață și rocă, fiind separată într-un miez de rocă și un înveliș de gheață, cu un strat de apă lichidă prezent, probabil, la limita dintre cele două. Suprafața Titaniei, care este relativ închisă la culoare și ușor roșiatică pare a fi modelată atât de impacturi, cât și
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
magnetosferice mai intense decât cea frontală. O altă sursă posibilă ar fi emanația de CO primordial de sub gheață. Ieșirea de CO din interior ar putea fi legată de activitatea geologică din trecutul acestui satelit. Titania poate fi împărțită într-un miez stâncos înconjurat de un înveliș de gheață. Dacă este așa, atunci raza miezului (520 km) este aproximativ 66% din raza satelitului, iar masa sa este de 58% din masa satelitului—acești parametri sunt dictați de compoziția sa. Presiunea din centrul
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
de CO primordial de sub gheață. Ieșirea de CO din interior ar putea fi legată de activitatea geologică din trecutul acestui satelit. Titania poate fi împărțită într-un miez stâncos înconjurat de un înveliș de gheață. Dacă este așa, atunci raza miezului (520 km) este aproximativ 66% din raza satelitului, iar masa sa este de 58% din masa satelitului—acești parametri sunt dictați de compoziția sa. Presiunea din centrul Titaniei este de aproximativ 0,58 GPa (5,8 kbar). Starea actuală a
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
de aproximativ 0,58 GPa (5,8 kbar). Starea actuală a învelișului de gheață nu este cunoscută. Dacă gheața conține suficient amoniac sau alte substanțe care împiedica înghețul, Titania ar putea avea un strat de apă lichidă la limita între miez și înveliș. Grosimea acestui ocean, dacă există, este de până la 50 km iar temperatura sa este în jur de 190 K. Structura internă actuală a Titaniei depinde mult de istoria sa termică, necunoscută. Între sateliții lui Uranus, Titania este unul
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]