13,057 matches
-
în care intră următoarele: a) psihozele maniaco-depresive; b) stările maniacale și depresive intermitente; c) excito-depresia cronică. 2) Stările distimice simptomatice secundare în care intră: stările post-sifilis ereditar, eredo-alcoolismul, stările post-encefalitice și post-traumatice. Copilul și adolescentul instabil au un profil psihologic particular caracterizat prin următoarele (H. Abramson): - tendința de a se impune și de a comanda cu încăpățânare; - sugestibilitate și nepăsare; - capricii și încăpățânare; - impulsuri cu mânie și indolență; - vivacitate de inițiativă și lentoare de execuție. La baza stării de instabilitate se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
doilea caz, „factorii psiho-pato-genetici”. Corelat cu acești factori se discută, în mod corespunzător, „terapeutica” și „prognosticul”. Importanța clasificării bolilor psihice, atât teoretică, dar și etică, se raportează la diagnosticul clinic. Rolul diagnosticului clinic este „de a recunoaște un model clinic particular” (J.K. Wing). Baza criteriologică a clasificării bolilor psihice o reprezintă simptomatologia psihiatrică. Orice clasificare în sfera psihiatriei se întemeiază pe observarea simptomelor și a semnelor pe care le pune în evidență, în primul rând anamneza bolnavului și în al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la o anumită „clasă clinică” implică multiple informații în raport cu etiologia, diagnosticul, terapeutica și prognosticul acesteia. Clasificarea fenomenelor patologice are ca punct comun facultatea acestora de a sugera ipoteze. Stabilirea unui diagnostic nu reprezintă altceva decât recunoașterea unui anumit model clinic particular, cu o anumită specificitate și care apare în mod constant. Clasificarea bolilor în psihiatrie se întemeiază în principal pe simptomele și semnele clinice observate de medic la anamneză și examenul bolnavului psihic. Baza de referință constă în stabilirea unui „glosar
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
s-a arătat mai sus. În sensul acesta M. Sendrail recunoaște existența în paralel a unei „istorii medicale” a bolii și concomitent a unei „istorii culturale” a acesteia. M. Foucault face precizarea că în cadrul medicinei boala reprezintă un domeniu epistemologic particular, cu caracteristici și evoluție proprie, absolut specifice. În sensul acesta autorul menționat se crede îndreptățit să accepte existența unei „arheologii a cunoașterii medicale”. F. Laplantine extinde sfera acestei probleme, vorbind chiar de o „antropologie a bolii” prin dispunerea tematicii medicale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
repercusiuni în special asupra relațiilor interumane. b) Dificultățile de adaptare-integrare, de comunicare cu lumea, îi fac pe acești indivizi să sufere, producând prin aceasta și suferința persoanelor din anturajul lor. c) Sunt structuri caracteriale și temperamentale de un tip constituțional particular, înrudite cu sociopatia, anetopatia sau oligotimia. d) Prin cele anterior expuse, acești indivizi nu trebuie etichetați drept „bolnavi psihici”, ci „caracteriopați”, ei reprezentând personalități anormal constituite psihic, de tip constituțional. În sensul acesta un rol esențial revine educației, mediului familial
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
organică. Le vom descrie în continuare. Sindromul mintal organic se referă la o constelație de semne și simptome clinice sau comportamentale, fără a face o referire specială la etiologia acestora. Tulburarea mintală organică este cea care desemnează un sindrom organic particular în care etiologia este cunoscută sau cel puțin este presupusă. Elementul esențial al tuturor acestor tulburări îl reprezintă o anomalie psihologică sau comportamentală, asociată cu o disfuncție tranzitorie sau permanentă a creierului. Tulburările mintale organice sunt diagnosticate prin recunoașterea prezenței
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sufocare și de constricție toracică, - tulburări cardiace, - tulburări gastro-intestinale, - sindromul scapulo-cervical, - dureri în ceafă și în coloana vertebrală. Studiul depresiei mascate este foarte important din punct de vedere psihopatologic întrucât el explică, în mare măsură, relația trup/suflet și în particular, corelațiile psihosomatice. Termenul de depresie mascată sau echivalentul acestuia, de depresie larvată a fost introdus de W. Walcher, pentru care depresiile mascate sunt în primul rând depresii endogene în cursul cărora simptomatologia somatică este predominantă. Ulterior J.J. Lopez-Ibor va vorbi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în comunitatea umană este în primul rând emoțional-afectivă. Orice întâlnire cu un bolnav psihic reprezintă o surpriză care va genera pe moment o anumită reacție și, în timp, va dezvolta o anumită atitudine față de boala psihică în general și în particular față de bolnavul psihic. Impresia pe care o produce prezența bolnavului psihic în societate, având caracter emoțional este imediat interiorizată, iar această interiorizare emoțională se datorește „propagării directe a simptomelor mintale patologice ale unui individ la unul sau mai mulți indivizi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prezentate configurează cadrul disciplinei sau al ramurii psihopatologiei transculturale. Scopul unei psihopatologii transculturale este de a explica natura diversității formelor de manifestare a bolilor psihice, de a surprinde ceea ce este universal la acestea (tulburarea psihică de fond) și ceea ce este particular la fiecare (forma de manifestare, evoluția și semnificația atribuită) în raport cu factorii de variație culturală. Pentru a susține aceste aspecte, vom prezenta în continuare aspectele tipologice ale tulburărilor psihopatologice de natură etno-culturală. Tipurile de tulburări psihice etno-culturale În această categorie de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
destul de redusă. 2.2. Jocul dintre realitate și ficțiune Este interesant de urmărit modul în care criticul Mircea Tomuș tratează în studiul său (referirea se face la același studiu) raportul dintre reprezentarea realității și a ficțiunii în această comedie în particular și în întreaga operă dramaturgică caragialiană în general. Astfel, după cum însuși criticul afirmă, așezat pe acest piedestal al autorității, Jupân Dumitrache ar trebui să reprezinte un pol de realitate și să emane realism; de altfel, toți companionii lui îl înțeleg
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
VI, 1962, n. 6, 19 aprilie, p. 10) 5. Referințe critice la teatrul lui Caragiale 5.1. CIOCULESCU, ȘERBAN: „Caragialiana“, Editura Albatros, București, 2003, p. 340-341. Șerban Cioculescu dedică câteva pagini din studiul său lui Mihai Ralea, referindu-se în particular la eseul „Caragiale și Balzac“ (1926), din care extrage unele idei, și anume: „Eroii lui Caragiale sunt sănătoși sufletește, trăiesc fără tensiune, fără mari ambiții, fără deziluzii amare și fără ciocniri tragice“. Ralea afirmă de asemenea că: „Majoritatea acestor personaje
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
și altele o infinitate. În loc să explicăm caracterul particular al acestei Lumi, făcînd presupuneri asupra structurii, a ordinii sale (cum o va face Platon, explicînd lumea sensibilă prin modelul său inteligibil), le considerăm particularități printre multe altele și analizăm, în consecință, particularul făcînd din el un caz particular." Aceasta este teoria pe care ne sprijinim în încercarea noastră de a scoate în evidență caracterul întîmplător și efemer al lumilor create de ființele umane, și deci, al lumii moderne. Descoperirea lui Anaximandru, prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
trebuie să înregistrați grafic și performanța grupurilor. Acest lucru oferă mai multe oportunități de motivare a membrilor grupului în vederea cooperării și a altor comportamente de echipă. Public sau privat. Afișați la vedere informațiile despre performanțele echipei; oferiți feedback individual în particular. Încurajăm oamenii să țină o evidență a performanțelor lor și să i-o prezinte zilnic supervizorului. Acest lucru îi oferă supervizorului ocazia de a motiva, dacă este cazul, și de a oferi ajutor, dacă trebuie. Aceasta este o metodă puternică
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
unei cercetări cu mijloacele filozofiei, așa cum presupune filozofia limbii. Dacă în cadrul acestei discipline am menține discuția vizînd numai nivelul limbii (al unei anumite limbi, deci), am leza conținutul noțiunii "filozofie", care are ca notă esențială generalitatea: analiza generalului sau analiza particularului din perspectiva generalului și, de aceea, ar trebui avute în vedere toate limbile. Dar, dacă ne ridicăm la general, la problemele generale ale limbilor, atingem sfera facultății de a comunica prin semne, prin urmare sfera limbajului. Dacă am viza însă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
singur exemplar (cer, iad, lună, pămînt, rai, soare etc.) și, ca atare, planul limbii continuă o situație care există și în planul lumii 75. Este caracteristic, prin urmare, la nivelul vorbirii referirea la ceea ce este actual și la ceea ce este particular cu semne care, la nivelul limbii, sînt, de obicei, generale și, prin aceasta, neprecizate din perspectiva raportării la obiecte. Această posibilitate a vorbirii de a semnifica și de a fi înțeleasă dincolo de limbă este asigurată, după Eugen Coșeriu 76, de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lege atunci cînd un ansamblu de fapte urmează aceeași regulă, dar Saussure subliniază că oricare ar fi numărul de cazuri în care se verifică o lege fonetică, toate faptele pe care le cuprinde nu sînt decît manifestările unui singur fapt particular 212. Mai tîrziu, Joseph V e n d r y e s precizează că legile fonetice sînt rezultatul unor modificări provocate de anumite tendințe manifestate la vorbitori, nu ale tuturor tendințelor, ci numai ale acelora care se impun prin influențele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pur umane"331. S-ar putea spune, de aceea, că, în poezie, semnele lingvistice devin simboluri, prin exploatarea laturii lor materiale, dar aceste cuvinte simbolice sînt învestite cu pronunțate laturi generalizatoare, căci arta are tocmai această propensiune de a propune particularul ca ceva general și universal. Trepte ale relației dintre filozofie și poezie Deși se poate constata ușor că filozofia și poezia sînt producții spirituale bine delimitate una de alta, au fost deseori identificate posibilități de a le considera apropiate sub
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
alții. Nu sentimentul este, prin urmare, individual, ci manifestarea, trăirea lui și, de aceea, pe drept cuvînt afirma G. I b r ă i l e a n u că "unul dintre farmecele poeziei este generalitatea, lipsa de ceea ce este particular, de ceea ce este și se întîmplă imediat"344. În poezie, sentimentul se exprimă însă (și) prin idei, deoarece se exprimă prin (îmbinări de) cuvinte, iar cuvintele redau noțiuni și nu sentimente 345. Aceasta nu presupune substituirea sentimentului prin idee, căci
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mijloacele științei, adică uzînd de aspectul denotativ al cuvintelor (în vreme ce arta valorifică aspectul lor conotativ). Numai că, denotația, relația cu obiectul denumit, vizează acest antropo-cosmos singular ce se propune ca antropocosmos general și, ca atare, textul filozofic este și el particular, iar nu unul neutru, nemarcat, precum cel al științei. Dintr-o altă perspectivă, Paul R i c o e u r urmărește să demonstreze inoportunitatea conceperii unei distanțe mari între discursul speculativ (al filozofiei) și discursul poetic (al poeziei) care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
la libertate, prin evitarea, pe cît posibil, a oricărui determinism (îndeosebi a determinismu-lui de natură senzorială sau pragmatică). H e g e l remarca în acest sens că, pe terenul filozofiei, excelența realizărilor este dată nu atît de meritele individului particular, cît de impunerea lor ca manifestări ale gîndirii libere, ale "caracterului general al omului ca om"360. Observația este aplicabilă în principiu și creației poetice, deoarece reprezentările sensibile de care uzează poezia nu sînt echivalente repezen-tărilor realizate pentru obiectele naturale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de asocierile și relațiile sugerate de forma, etimologia sau componentele cuvintelor. Posibilitatea acestor opțiuni arată că nu este admisibilă opinia unei dependențe nemijlocite, permanente și totale a gîndirii filozofice de limba în care se exprimă această gîndire. Tentativa discursului filozofic particular În mod inevitabil, tendința de apropiere de aspectele concrete ale discursului filozofic produce o coborîre din sfera generalului, proprie filozofiei, pentru a reconstrui inductiv ideea generală prin sugestii obținute la nivelul cazurilor particulare, acestea fiind realizate într-o anumită limbă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
done and finished (except for the case when we are dealing with a dead language), but as something which is ceaselessly done and modified through communication acts. Thus, we could explain, on one hand, why speech (i.e. the individual and particular use of language) is a permanent creation and, on the other hand, why change is the usual way of life for language. Yet, in the light of some exclusivist features, it is not acceptable to consider language as an activity
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
hand, the elements of the vernacular, although they have a general content and reflect a process of abstraction, communicate an indistinct generality, i.e. meanings do not lead to notions capable to systematically exhaust a field of knowledge. A number of particular features of the vernacular are taken over by some of the styles of literary language, especially by the belles-lettres, but this happens following several selections, and even some status modifications. Yet, literary language gives expression to and is a component
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
collective usage and by the norm. In the case of the vernacular, the specific changes are those produced in the field of collective usage; during the process of acquiring a language, all of these become the linguistic rule. In this particular case, the reasons that lead to changes are objective, and depend on the physical and cultural features of the population forming that community, whereas in the case of the literary language, they are subjective, being generated by the will of
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
to innovation in a well-balanced manner, posing the function of the principle of otherness, in the case of lyric poetry and of philosophy, the otherness is suspended: innovation and, through it, the intensely individualised character become essential. Therefore, on this particular occasion the creative genius manifests itself freely, putting forth individuality as universality, even though this individuality cannot accept to be included in a category alongside other elements of the same type. Nevertheless, from an ontological point of view philosophy and
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]