123,488 matches
-
minorul va locui un timp relativ egal cu fiecare dintre cei doi părinți, aranjament pe care părinții pot să îl perfecteze la notar (în cazul divorțului pe cale notarială) sau pot să îl supună aprobării instanței de tutelă (în cazul divorțului judiciar). Custodia comună asigură dreptul copilului la grijă părintească normală și permanentă din partea ambilor părinți precum și prezența celor doi părinți în viața copilului și după divorț, aceștia având aceeași responsabilitate și posibilitate de a lua decizii referitoare la problemele copilului.. Pentru
Custodie comună legală () [Corola-website/Science/321754_a_323083]
-
în justiție a conflictului. Planurile parentale sunt utilizate în multe state și jurisdicții. În Europa planul parental e utilizat în Olanda, Anglia, Suedia. De asemenea este utilizat infrecvent în România de către părinți care le utilizează în divorțul pe cale notarială sau judiciară. În majoritatea statelor există prevederi legale stipulând faptul că planul parental trebuie să stabilească minimul timpului petrecut cu copilul de către părintele nerezident și modul în care acest poate interacționa cu copilul. Neprecizarea în decizia instanței a unui timp de interacțiune
Plan parental () [Corola-website/Science/321768_a_323097]
-
de dolari UȘ, inclusiv bonusurile. Între anii 1999-2001 a fost membru al Comitetului de Schimburi Străine al Băncii Federale de Rezerve din New York. În trei din funcțiile financiare pe care le-a deținut, patronii săi au fost puși în ancheta judiciară sau etică, în vreme ce Key nu a fost implicat în nici unul din scandaluri. În anul 2002 a fost ales prima dată în Camera Reprezentanților a Noii Zeelande din partea circumscripției Helensville din zona Auckland. În 2004 a fost responsabilul cu politica financiară
John Key () [Corola-website/Science/320800_a_322129]
-
minorități etnice cum ar fi abhazii și oseții. Reforma agrară a ajutat, însă, guvernul menșevic și în țară s-a stabilit un regim democratic multipartid, spre deosebire de dictatura proletariatului înființată de bolșevici în Rusia. În 1919, s-au implementat reformele sistemului judiciar și s-a acordat autonomie locală. Abhazia a devenit regiune autonomă. Problemele etnice au rămas, însă, serioase, mai ales cele ale oseților cum s-a întâmplat în mai 1920. Unii contemporani au observat și curente naționaliste între menșevici. Anul 1920
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
scriitor Émile Zola. Scrisoarea era adresată președintelui Franței Félix Faure, și în ea guvernul era acuzat de antisemitism și de încarcerarea ilegală a lui Alfred Dreyfus, un ofițer francez condamnat la închisoare pe viață pentru spionaj. Zola a denunțat erorile judiciare și lipsa unor dovezi serioase. Scrisoarea a fost tipărită pe prima pagină a ziarului și a cauzat un scandal public în Franța și peste hotare. Zola a fost acuzat și găsit vinovat de calomnie la 23 februarie 1898. Pentru a
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
în formă, și în fond. Pentru articolul său, Zola a adoptat un plan simplu. Obiectivul scriitorului era de a face înțeles miezul afacerii Dreyfus în cel mai clar mod cu putință. Zola explică în introducerea sa, resorturile inițiale ale erorii judiciare, pe care o califică drept inumană. El justifică și forma mesajului său, cea a unei scrisori deschise adresată președintelui țării. Apoi, în prima sa parte, folosește procedeul "flashbackului" și transportă cititorul cu trei ani în urmă, în toamna lui 1894
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
inumană. El justifică și forma mesajului său, cea a unei scrisori deschise adresată președintelui țării. Apoi, în prima sa parte, folosește procedeul "flashbackului" și transportă cititorul cu trei ani în urmă, în toamna lui 1894. Se prezintă apoi diferite proceduri judiciare împotrva lui Alfred Dreyfus, de la arestare, până la condamnare. Apoi, în a doua parte, romancierul explică circumstanțele descoperirii adevăratului vinovat, Ferdinand Esterházy. Partea a treia este dedicată înțelegerilor de culise ale puterilor publice cu scopul de a-l proteja pe adevăratul
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
din cel de avocat, și-l asumă pe cel de acuzator public. Textul este, astfel, foarte agresiv și se dorea un atac asupra actorilor militari ai afacerii. Zola îi numește pe rând pe generalii și ceilalți ofițeri responsabili de eroarea judiciară comisă prin proces și condamnare, precum și pe experții grafologi civili, vinovați de „declarații mincinoase și frauduloase” El a implicat și birourile armatei vinovate de campania de presă mincinoasă, precum și pe cele două consilii de război „din care unul l-a
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
șocat pe contemporani. Doar o minoritate a salutat acțiunea scriitorului. Urma să înceapă a doua "afacere Dreyfus", care avea să stârnească pasiunile mulțimii vreme de mai mulți ani. Afacerea nu a mai fost o simplă polemică pe marginea unei chestiuni judiciare, ci o veritabilă luptă politică și socială. Prima consecință a lui "J'Accuse...!", a fost relansarea afacerii Dreyfus. Dreyfus fusese judecat de două ori, în 1894 și indirect prin procesul lui Esterházy care tocmai se încheiase. Chiar Jules Méline,președintele
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
prin procesul lui Esterházy care tocmai se încheiase. Chiar Jules Méline,președintele consiliului, a afirmat că nu mai există o afacere Dreyfus. Nu era adevărat Scriitorul a inventat o afacere Zola, care s-a substituit altora două, expunându-se urmăririi judiciare civile pentru a scoate afacerea Dreyfus de sub controlul armatei. Din acest moment, înlănțuirea de fapte, implacabilă, avea să provoace prăbușirea laboriosului edificiu creat de către militari, conducând la revizuirea procesului din 1894, la mai puțin de un an după articolul scris
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
luându-le inițiativa. Pentru dreyfusarzi, vestea implicării hotărâte a lui Émile Zola era una nesperată, iar violența conjugată a ei a obligat pe toată lumea să ia poziție, pentru sau contra. Dezbaterea a fost astfel relansată, prelungită cu o nouă etapă judiciară, de această dată într-un tribunal civil, impus administrației publice de un scriitor-jurnalist. În tabăra anti-dreyfusard, s-a declanșat dorința de răzbunare. Editorialiști antisemiți și naționaliști ca Judet, Rochefort sau Drumont, au înțeles imediat importanța implicării scriitorului, în toată puterea
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
Zola, reacția a fost și mai dramatică. Panica era totală, mai ales în rândurile unor actori ai afacerii, cum ar fi Esterházy. Această teamă a fost calmată rapid de creierele militare ale afacerii, care au început să pregătească imediat riposta judiciară. De la unanimitatea politică în ce privește condamnarea „trădătorului Dreyfus” din 1894, lumea politică s-a divizat încet-încet, după chipul populației înseși, pe măsură ce apăreau noi informații. Această sciziune în două tabere radical opuse a fost accentuată de provocarea lansată de Zola, și de
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
al XX-lea. Ludovic Trarieux, deputat și apoi senator de Gironde, a fost numit ministru al justiției după degradarea căpitanului Dreyfus, la 26 ianuarie 1895. El a devenit rapid convins că nu s-au respectat formele legale în diferitele etape judiciare care au dus la condamnarea la închisoare a lui Dreyfus. Gabriel Hanotaux, ministrul de externe, l-a pus la curent cu existența unei dovezi secrete ("Ce canaille de D...") transmise judecătorilor pe la spatele acuzatului și avocaților lui. Dar el nu
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
implicării lui Zola au fost predominant dificile pentru scriitor. Părea că "J'Accuse...!" a relansat totalmente afacerea, și că i-a dat o dimensiune socială și politică pe care nu o avusese până atunci. Zola a ieșit din conflictele sale judiciare cu o statură de justițiar în ochii unei părți a populației, apărător al valorilor și toleranței, dreptății și adevărului, dovadă numeroasele omagii aduse lui începând cu februarie 1898. Astfel, "Livre d'Hommage des Lettres françaises à Émile Zola" este o
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
ei o Curte Supremă al cărei judecător-șef era numit de președinte și cei patru membri erau aleși prin vot al camerelor reunite ale Congresului pe termen de patru ani, după aceea putând fi realeși. Judecătorii membri prezidau patru districte judiciare. Houston l-a numit pe James Collinsworth în funcția de judecător-șef. Sistemul judecătoresc al fiecărui comitat era deservit de câte un judecător-șef și doi asociați, aleși de o majoritate a judecătorilor de pace din respectivul comitat. Fiecare comitat
Republica Texas () [Corola-website/Science/320918_a_322247]
-
au venit mai târziu, când Blair a slujit ca judecător în curtea de apel a statului Virginia și respectiv în cadrul Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii, prin interpetările date Constituției Statelor Unite ale Americii, care care au constituit modele de urmat în practica judiciară. Contemporanii lui Blair l-au apreciat și stimat pentru atributele sale personale, precum bunăvoința și gentilețea, respectiv pentru abilitatea sa deosebită de a înțelege profund o problemă legală și manieră sa directă de a ajunge imediat la esența acesteia. Membru
John Blair, Jr. () [Corola-website/Science/315342_a_316671]
-
a înțelege profund o problemă legală și manieră sa directă de a ajunge imediat la esența acesteia. Membru al unei familii de vază din Colonia Virginia, John Blair a slujit ca primar al orașului Williamsburg înaintea carierei sale legislative și judiciare la nivele statale și federale.
John Blair, Jr. () [Corola-website/Science/315342_a_316671]
-
des decît de o instituție centrală, au apărut diferite răspunsuri la aceleași întrebări, propuse de reprezentanții celor mai diverse comunități. Majoritatea diferențelor nu au fost rezolvate pentru motivul că evreii au trăit în exil și nu au avut o ierarhie judiciară centralizată. Evreii observanți ai religiei deveneau cel mai adesea discipolii unui rabin sau se afiliau unei comunități bine structurate. Halahá s-a dezvoltat începând din secolul al V-lea (e.n), producând în mod continuu texte religioase și comentarii, care
Halaha () [Corola-website/Science/315364_a_316693]
-
unei comunități bine structurate. Halahá s-a dezvoltat începând din secolul al V-lea (e.n), producând în mod continuu texte religioase și comentarii, care ulterior au fost consolidate în Talmud. În primul rând, ea formează un corp de opinii judiciare, legislație, obiceiuri, precum și recomandări, multe dintre ele transmise peste secole și transmise către generațiile succesive, din momentul in care un copil începea să vorbească. Este, de asemenea, obiectul de studiu intens în școlile religioase superioare de tip ieșiva. În general
Halaha () [Corola-website/Science/315364_a_316693]
-
public", punând bazele organizării și funcționării noii instituții. S-a recunoscut calitatea de magistrat procurorului și dreptul acestuia la stabilitate în funcție. Prin această lege a fost eliminată din competența procurorului atribuția de supraveghere generală, păstrându-i-se numai atribuțiile judiciare. În urma modificării din 1996, a fost eliminată denumirea de Parchet General și a fost instituită funcția de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel. Ulterior revizuirii Constituției prin Legea nr. 429 din 13 octombrie 2003, au fost adoptate Legea
Parchet (justiție) () [Corola-website/Science/317394_a_318723]
-
429 din 13 octombrie 2003, au fost adoptate Legea nr. 303 din 28 mai 2004 privind statutul magistraților (denumire modificată în 2005 prin înlocuirea termenului „magistrați” cu „judecători și procurori”) și Legea nr. 304 din 28 mai 2004 privind organizarea judiciară, care au înlocuit Legea nr. 92/1992, armonizând legislația română cu cea europeană, în procesul de pregătire a integrării României în Uniunea Europeană. S-a statuat independența procurorului în soluțiile pe care le dispune, iar cariera magistratului a trecut în competența
Parchet (justiție) () [Corola-website/Science/317394_a_318723]
-
după caz, se sting și se radiază, ca urmare a actelor și faptelor juridice referitoare la un bun imobil. În cartea funciară se mai înscriu, sau, după caz, se radiază și alte raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil. Orice intabulare a unui contract de vânzare-cumpărare (echivalentul transcrierii în Registrul de inscripțiuni și transcripțiuni imobiliare) trebuie precedată de deschiderea Cărții funciare. Deschiderea cărții funciare nu este condiționată de o vânzare, dar se realizează cel mai adesea
Cartea Funciară () [Corola-website/Science/317402_a_318731]
-
juridice ale lui Kemal au pus punct unei istorii a eșecurilor de modernizare a Imperiului Otoman. Imperiul Otoman a încercat să modernizeze codul civil prin Hatt-i Sherif-ul din 1839. Atunci, sultanul Abdul-Medjid a încercat să pună capăt confuziei din sfera judiciară prin acordarea egalității juridice pentru toți cetățenii. În 1841, a fost conceput un nou cod penal. În momentul în care Imperiul Otoman s-a dizolvat, nu existau încă o legislație a familiei și relațiilor dintre soți . Conceperea unei legislații a
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
permis, și i s-a stabilit o cauțiune de 13 mi-lioane de euro. În septembrie 2016, s-a autodenunțat la Parchet: „Am participat la măsluirea raportului de expertiză privind teza de doctorat a Codruței Kövesi”. Fostul deputat , aflat sub control judiciar și cu interdicție de a părăsi țara, a fost văzut ultima oară în public în seara zilei de luni, 19 decembrie 2016, la o reuniune de bilanț a SRI cu parlamentarii care au făcut parte din Comisia de Control din
Sebastian Ghiță () [Corola-website/Science/321473_a_322802]
-
și de durată în două tabere opuse, „dreyfusarzii” partizani ai nevinovăției lui Dreyfus, și „antidreyfusarzii” partizani ai vinovăției lui. Condamnarea la sfârșitul lui 1894 a căpitanului Dreyfus - pentru o pretinsă transmitere de documente secrete Imperiului German - a fost o eroare judiciară pe fondul spionajului și antisemitismului, într-un context social deosebit de propice antisemitismului, și urii împotriva Imperiului German, în urma în 1871. Afacerea a avut la început un ecou limitat, până când în 1898 adevăratul vinovat a fost achitat și Émile Zola a
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]