14,708 matches
-
care răspund 49 deputați. Înainte de a se procede la alegerea de domn, Costache Hurmuzache, raportorul comisiunei însărcinată cu redactarea unui proiect de mulțămire cătră puterile garante, cetește proiectul care are următoarea cuprindere: "1. Adunarea electivă a Moldovei rostește a sa adâncă recunoștință puterilor ce au subscris Tractatul de Paris pentru recunoașterea și garantarea drepturilor Principatelor Române, înscrise în capitulațiunele lor cu Imperiul Otoman. 2. Adunarea electivă, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, declara că: Unirea Principatelor într-un singur stat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cerută în unanimitate de adunările ad-hoc în memorabilele zile de 7 și 9 octombrie 1857, a fost, este și va fi dorința cea mai vie, cea mai aprinsă, cea mai generală a națiunei române. 3. Adunarea electivă, în numele țărei, rostește adânca ei părere de rău că această mare dorință, singura care, împlinită, poate asigura fericirea a cinci milioane de români, nu s-a împlinit; totuși ea prețuiește și îmbrățișează o Constituțiune care cuprinde elemente ce țintesc la realizarea dorințelor unanime și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ce țintesc la realizarea dorințelor unanime și constante ale națiunei". Această rezoluțiune se votează în unanimitate, minus două abțineri ale d-lor A. Balș și Dimitrie Cornea. Apoi mitropolitul Sofronie Miclescu se râdică în picioare în mijlocul unei tăceri așa de adânci, că fiecare nu-și auzea decât inima sa bătându-se, și ținu cu glas mișcat următoarea cuvântare: "Această adunare, menită pentru a fi legislativă, se găsește întrunită astăzi numai spre alegera domnului țârei. Nu mă îndoiesc, iubiții mei compatrioți, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
acea goană de slujbe ca astăzi, acea luptă apriga pentru existență care ne seacă puterile fără vreme, căci lume era puțină și existența ușoară. Fiecare în sfera lui trăia viața ticnită, nefrământată de mari ambițiuni și ajungea sănătos la bătrânețe adânci. Aceasta a fost impresiunea mea din cele auzite de la părinți, din cele simțite și văzute de mine însumi în Fălticeni în timpul copilăriei mele și acea stare de dulce liniște ce învăluia odinioară orașul, parcă o simt și astăzi când mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vânatul este un sport barbar și întemeiat pe plăcerea de a vărsa sânge. Eu cred că această patimă nu are drept stimulent dorul de a ucide numai. Ea este foarte complexă și izvorâtă din diverse alte sentimente care au rădăcini adânci în inima omului. Mai întăi de toate e dragostea pentru natură. Astfel farmecul largelor câmpii, unde ochiul și mintea rătăcesc în voie, tainele codrului adânc, aerul liber dătător de sanatate, atingerea cu natura în tot ce are ea mai dulce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
triumf un aspect de mare sărbătoare. Parcă se trezise locuitorii dintr-un lung somn și acum se bucurau de viață. Și nu era un entuziasm de comandă care mișca acea sumedenie de oameni, ci era sincer, viu, pornit dintr-un adânc simțimânt de iubire pentru primul Domn al Principatelor Unite, era izvorât din paroxismul încă cald al frigurilor ce zguduise țara în marea luptă pentru Unire. În ziua când Domnul a sosit, toți locuitorii orașului fără osebire de sex, de vrâstă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
al 100 să ies teafăr din această încercare. De aceea, în loc să fac ca toată lumea, să las o scrisoare de iertare părinților mei, în cazul nenorocit al căderei mele pe teren, eu m-am culcat liniștit și am dormit un somn adânc și neîntrerupt pănă a doua zi când m-au deșteptat marturii. Nu aș putea mai bine să-mi exprim mișcările sufletului în acest ciudat moment al vieței mele decât reproducând întocmai un pasaj din novela mea Ura din copilărie, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ascultam lucrarea altuia, așa de bine nuanțate și bine subliniate ieșeau toate frazele din gura lui. Pas mal!108, observă Cornea. Taci din gură, îl întrerupse Pogor, observațiile se fac la sfârșit! Dar de ce înainta lectura, de ce tăcerea era mai adâncă și atențiunea mai mare. În starea sufletească în care eram cu toții atunci, atinsesem se vede coarda care singură putea vibra în noi în acea sară, coarda sentimentală ce acum ne pare așa de copilărească. După ce isprăvi lectura, Maiorescu zise: Eh
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în Franța și Germania, n-au precumpănit exclusiv în "Junimea", ci s-au echilibrat între dânsele. Au fost într-adevăr la început câțiva membri, între care s-a deosebit Bodnărescu, care își închipuiau că o cugetare e cu atât mai adâncă cu cât e mai obscură. De acolo văzurăm o sumă de aforisme compuse anume într-un stil nebulos, epigrame în exametre antice care, pentru a fi înțelese, trebuia să faci o adevărată gimnastică de minte. La asemene tendințe spre obscurantism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că totul e nimic și nimic e totul. Iar în spații și timp, ce există nu există, numai pare că există. Ați înțeles voi Kurzsichtige Philister?112 Președintele celor nouă răspunde: N-am înțeles. Pace vouă, tuturor! strigă cu voce adâncă de bas pântecosul Creangă, care vine pe scenă cam cu chef. Ce vă bateți capul cu împărățiile și umblați că cercați marea cu degetul! Să vă spun eu unde doarme peștele. Știți voi povestea lui Ion cel prost care a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
spate cu un afurisit de urs zburlit, rădicat în două labe, care venea spre mine mormăind și scuipându-mă, parcă vroia să mă mustre că de ce i-am călcat răzășia. Caut să fug, dar în fața mea se deschide o râpă adâncă peste care numai doar în zbor aș fi putut trece. Noroc că de-a curmezișul râpei sta un trunchi de brad culcat care ținea loc de punte; îmi fac cruce și apuc pe buturuga ceea pe care se vede Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
prietinii mei cei sinceri. DIN "JUNIMEA" (MUZICĂ PICTURĂ) I Multe s-au scris și se vor scrie încă despre societatea literară "Junimea" din Iași, care prin activitatea ei neîntreruptă de mai bine de un sfert de secol a săpat brazde adânci pe pământul tuturor țărilor locuite de români și a avut meritul necontestat de a fixa aproape definitiv modul de vorbire și scriere a limbii noastre culte. Cine nu știe că în școli, în parlament, în biserici, în tribunale, în gazetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
lungiți la pământ, cugetam... știu eu ce mai cugetam?... Știu atâta că n-a trecut un sfert de oară la mijloc, și tovarășii mei au adormit de-a binele, eu însă, deștept între toți, ascultam țârâitul grierilor, singura șoaptă în adânca tăcere a nopței, de la singurii oaspeți ce împreună cu noi sălășluiau între ruine. Gândurile mele, care se înșirau așa de bine la cântecul grierilor, începură de la o vreme a nu mai avea legătură nici înțeles, așa că pare-mi-se am adormit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
unde se adăposteau ochii cei cu pricina, a căror atracție, în contra legilor firei, în loc să scază, creștea în raport cu distanța. Iar după ce a dispărut orașul în ceața depărtărei, de nu se mai auzeau nici turnurile Mitropoliei, noi câteșitrei am scos câte un adânc oftat din piept și ne-am zis: de-acum, ce-a fi să fie! Noi mergem înainte. Ba mi se pare chiar că eu am repetat cuvintele celebre rostite de Caesar când a trecut Rubiconul. La Cernăuți, ne-am suit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
căci vârsta și timpul modifică judecata oamenilor. Atunci însă aș fi jurat că Venus n-a putut să fie mai frumoasă decât dânsa. Era, mă rog, blondă, cu un păr de aur care parcă revarsă raze, cu niște ochi albaștri, adânci ca unda ademenitoare a mărei, cu o talie de vespe, curmată la mijloc parcă anume pentru îmbrățoșare, cu un surâs melancolic pe buze care-i dădea un aer de vecinică aspirațiune spre seninul cerului. Era, ca să zic așa, o a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
astfel Încât tot despre frumos se discută. Să recunoaștem că, atunci când ieșim În natură, mai mult decât orice, rezonăm la formele de viață: admirăm Întotdeauna un arbore ori un animal și mai rar formele de relief, care necesită poate o mai adâncă Înțelegere; nivelul negentropiei lor e mai puțin evident decât cel al vieții. Orice formă de viață, cea mai umilă plantă ori animal, păpădia ori albăstrița ori sclipirea metalică și multicoloră a gușterului din iarbă, nu sunt altceva decât negentropia acumulată
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
adaptat și În același timp adaptabil În continuare locului; ecologic deci. Cât despre sorcovă, ascultați-o pe a mea; e unică, pentru că, dacă voi ajunge și la anul, va fi desigur alta. Oricum, cele două datini amintite acum sunt, prin adânca lor semnificație, neînțeleasă de alogeni, poate singurele care au scăpat nepoluate de unii alogeni mai tuciurii ce-au transformat alte obiceiuri În motiv de cerșetorie prin tramvaie și trenuri. Paranteză: Datinele de Anul Nou, având toate un caracter augural, Își
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
că motanul meu a valorificat din plin acea zi de 16 februarie. Dar mi-aș permite un răspuns acelei ascultătoare: mai bine că străinii n’au preluat Mărțișorul. Oricum nu l’ar fi Înțeles. Căci Mărțișorul nostru ascunde un mesaj adânc, doar În parte inteligibil și deci reproductibil. Dacă nu-l simți, nu te atrage la a-l respecta. Ca o paranteză, mi-aș expune părerea. Elementul esențial al Mărțișorului e răsucirea a două culori: albul și roșul, adică femeia și
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
deci iubitoare de medii mai puțin oxidante, adică de solul pe care l’a pregătit ghiocelul. Profunzimile solului au rămas Însă În același stadiu de oxidare de după iarnă, și doar creșterea temperaturii face să apară compatibilitatea plantelor lemnoase, cu rădăcini adânci. Evident, primii sunt arbuștii, cu rădăcini nu prea adânci totuși; arborii, cu rădăcini mai adânci, au acces la un sol, cum arătam mai Înainte, Încă mai puțin oxidat, deci au nevoie, pentru a fi compatibile, de o nouă creștere a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ghiocelul. Profunzimile solului au rămas Însă În același stadiu de oxidare de după iarnă, și doar creșterea temperaturii face să apară compatibilitatea plantelor lemnoase, cu rădăcini adânci. Evident, primii sunt arbuștii, cu rădăcini nu prea adânci totuși; arborii, cu rădăcini mai adânci, au acces la un sol, cum arătam mai Înainte, Încă mai puțin oxidat, deci au nevoie, pentru a fi compatibile, de o nouă creștere a temperaturii ambiante. Când, la toamnă, temperatura va Începe să scadă, deci plantele vor dori medii
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
persoană atât de firavă, până când o boală cumplită a frânt acest destin de excepție. Omenie și blândețe, iubire față de semeni în sensul creștin al cuvântului, devotament până la sacrificiu față de familie, un cuvânt de încurajare pentru toți izvorât dintr-un suflet adânc ce și-a păstrat până în ultima clipă farmecul tinereții. Ar mai fi fost multe de făcut, dacă timpul ar mai fi avut răbdare...
In memoriam Maria Vrabie: Un om între oameni (1943- 2006). In: Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Gabriela Muscaliu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1850]
-
asupra lui în scopuri umane practice; celălalt e rar, pătrunzător și subtil. Acesta din urmă e intuiția artiștilor (...). Artistul, văzînd cu ochi proaspeți, are o mare putere de a împărtăși" (4, p. 489). Se aștepta deci de la artă o mai adîncă pătrundere în cunoașterea realității; pe primul plan însă se punea sensibilizarea ființei umane prin provocarea emoției estetice, cu consecințe asupra profilului său moral. Era astfel reluată o idee mai veche, aparținînd lui Fr. Schiller, a relației dintre etic și estetic
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
alți teoreticieni, el face distincție între individualitate și personalitate. Dacă individualitatea este "eul senzorial", aspectul biologic al făpturii umane, personalitatea este "eul spiritual", la care se ajunge prin dominarea simțurilor și pasiunilor: "Adevărata personalitate a omului zace în fundul cel mai adînc al vieții spirituale, și nu e dezvoltată decît în măsura în care ajutăm sufletul să pună stăpînire asupra simțurilor și pasiunilor" (1, p. 105). Cum ar putea educația să asigure dominarea "eului spiritual"? Pentru a răspunde la această întrebare Foerster analizează două tipuri
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
problemelor învățămîntului preșcolar). Acestora li se adaugă revistele asociațiilor județene ale învățătorilor. Aproape n-a existat județ care să nu aibă o astfel de revistă chiar dacă apariția ei însemna uneori jertfe materiale din partea cîtorva inimoși dascăli. Într-o perioadă de adînci frămîntări politice, sociale și culturale, mișcarea pedagogică românească nu putea avea un caracter omogen. Dată fiind marea diversitate de opinii a celor care aspirau la "ameliorarea" școlii, se pune problema stabilirii unor criterii pentru gruparea acestora. Nu este locul să
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ci impusă; b) alienarea ființei umane; datorită locului de prim rang ce se acordă cunoașterii vieții materiale, educația nu orientează ființa umană spre găsirea drumului către sine însăși, nu stimulează trecerea spre existența autentică. Una din principalele teze existențialiste cu adînci implicații în teoria educației este aceea enunțată de J.-P. Sartre și amintită mai sus: "existența precede esența", adică omul mai întîi este, apoi se definește; de unde concluzia: omul este liber să aleagă. Din ideea libertății de alegere este dedusă
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]