13,206 matches
-
stăteam În genunchi), eram foarte preocupat să transform stalactitele ce picurau din sigiliu În, bobițe colorate stacojiu, albastru și alămiu, frumos mirositoare. În clipa următoare, zbieram Întins pe pardoseală și mama alerga să mă salveze, iar pe undeva pe-aproape, bunicul meu, țintuit În căruciorul de invalid, bătea cu bastonul În lespezile de piatră răsunătoare. Mama a avut mult de furcă cu el. Folosea vorbe de ocară. Îl confunda mereu pe servitorul care-i Împingea căruciorul pe Promenade des Anglais cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
La două decenii după execuția lui RÎleev pe bastionul fortăreței Petru și Pavel, În 1826, moșia Batovo a fost cumpărată de la statul rus de mama bunicii mele paterne, Nina Aleksandrovna Șișkov, ulterior baroneasă von Korff, de la care a cumpărat-o bunicul, prin 1855. Două generații de Nabokovi crescuți cu preceptori și guvernante cunoșteau o anumită potecă din pădurile de dincolo de Batovo sub numele de „Le Chemin du Pendu“, locul preferat de plimbare al Spânzuratului, cum i se spunea lui RÎleev În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
din câte mi-aduc aminte, pe Kondratii RÎleev În timpul hoinărelilor și plimbărilor noastre cu bicicleta prin Împrejurimi. Vărul meu Îmi atrage atenția asupra faptului că generalul RÎleev, fiul poetului, era prieten bun cu țarul Alexandru al II-lea și cu bunicul meu, D.N. Nabokov și că „on ne parle pas de corde dans la maison du pendu“. De la Batovo, vechiul drum desfundat (pe care l-am străbătut cu Pușkin și Îl refăceam acum) se desfășura trei kilometri spre est, până la Rojestveno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
obținuse pentru stăpânul lui pe micul arap al cărui strănepot va fi Pușkin). Rojestveno cred că a aparținut apoi unui alt favorit al țarului Alexandru I, și conacul a fost parțial reconstruit când domeniul a fost cumpărat pe la 1880 de bunicul meu patern pentru fiul lui cel mai mare, Vladimir, care a murit la șaisprezece ani, câțiva ani mai târziu. Fratele lui, Vasilii, l-a moștenit În 1901 și și-a petrecut acolo zece veri din cele cincisprezece care-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
arii, Încât le-a Înlocuit cu altele compuse de el. Acest gest m-a șocat, făcându-mă să mă bucur că am un asemenea strămoș; și totuși prefer doi alți strămoși, tânărul explorator deja menționat și acel mare medic patolog, bunicul matern al mamei, Nikolai Ilarionovici Kozlov (1814-1889), primul președinte al Academiei Ruse Imperiale de Medicină și autorul unor lucrări precum Despre evoluția ideii de boală sau Despre comprimarea orificiului jugular la nebuni. Dacă tot a venit vorba, aș putea menționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
sportiv pasionat care, Începând din 1908, a fost maestru de vânătoare al Maiestății Sale Țarul. Una dintre amintirile mai fericite din copilăria mamei a fost călătoria pe care o făcuse Într-o vară cu mătușa ei Praskovia În Crimeea, unde bunicul ei patern avea o moșie lângă Feodosia. Amândouă au făcut o plimbare cu el și cu un alt domn bătrân, renumitul pictor de peisaje marine, Aivazovski. Își amintea că pictorul spusese (repetând fără Îndoială ceea ce spusese de multe ori) că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
-mi un cadou minunat, până la copacul cel mai apropiat, unde rupea delicat o frunză și-mi spunea, oferindu-mi-o: „Pour mon neveu, la chose la plus belle au monde - une feuille verte“. Sau Îmi aducea solemn din America seria Bunicul viclean și Buster Brown - un băiat demult uitat, Într-un costum roșiatic; dacă priveai cu atenție, observai că de fapt culorile erau o masă de puncte roșii dese. Fiecare episod se termina cu o bătaie zdravănă administrată lui Buster de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
le Îngrămădeam mental În calea lui). Însuși Întunericul care se lăsa afară părea un deșeu al eforturilor domnului Burness de a ajunge la noi acasă. Valetul venea imediat să tragă voluminoasele transperente albastre și draperiile Înflorate de la ferestre. Ticăitul pendulei bunicului din camera pentru Învățătură căpăta treptat o intonație plicticoasă, sâcâitoare. Chiloții mă strângeau la vintre și ciorapii negri cu nervuri Îi simțeam aspri pe pielea delicată a picioarelor Îndoite, senzații care se combinau cu o umilă necesitate, a cărei satisfacere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de iarnă, Încununează lumina reglată din nou (cu vata din urechea lui Cazimir). Ce dezvăluie ea: un salon cald, luminos, elegant (stil „Imperiul rus“) Într-o casă Îngropată În zăpadă - ce va fi botezată În curând le chateau - construită de bunicul mamei, care, de teama incendiilor, comandase o scară din fier și astfel, atunci când casa a ars până În temelii, la puțin timp după Revoluția sovietică, acea scară lucrată cu migală, prin a cărei dantelărie se zărea cerul strălucitor, a rămas În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
doar o sursă de răceli, Își permitea primejdiosul lux al unei băi săptămânale, Îngăduind astfel un răgaz mai lung privirii mele fugare. Ne mutasem Între timp În casa de la oraș, o clădire În stil italian din granit finlandez, construită de bunicul pe la 1885, cu fresce florale deasupra ultimului etaj și cu un bovindou la etajul al doilea, În St. Petersburg (acum Leningrad), strada Morskaia (acum strada Herzen) nr. 47. Copiii ocupau etajul al treilea. În 1908, anul comentat aici, Încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
acolo o gazelă demnă. Trebuie să adaug că În timpul acelei ședințe de duminică și a celor următoare, mai aglomerate și mai oribile, mă urmăreau ecourile unor povești de familie pe care le auzisem. În primii ani ai deceniului al optulea, bunicul din partea mamei, Ivan Rukavișnikov, negăsind pentru fiii lui nici o școală particulară pe plac, Întemeiase o academie proprie, angajând doisprezece dintre cei mai buni profesori disponibili și adunând douăzeci de băieți pentru mai multe trimestre de Învățământ gratuit, În sălile casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
-mi termin poezia sau altminteri să mor, eram mai mult ca oricând Într-o stare de transă. Deloc surprins, m-am pomenit, dintre toate locurile posibile, tocmai pe canapeaua de piele din Încăperea rece, umedă, puțin folosită, care fusese biroul bunicului. Pe canapeaua aceea stăteam Întins pe burtă, Într-un fel de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie era la locul ei, brațul Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
arate cuiva. Avea o poveste ciudată, spunea, timbrul acela. Îl adusese tatăl său când îl eliberaseră din lagăr de la Dachau. I-l dăduse un tanchist american chiar în dimineața când au ieșit din lagăr și rătăceau, tatăl lui și cu bunicul, pe o șosea în căutarea unui adăpost al libertății. Erau câteva sute de eliberați din lagărul acela și nu știau încotro s-o apuce. Atunci au apărut tancurile americane și un soldat l-a luat pe tatăl lui Ghidale, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Chișinăul acela tainic, așa cum spunea ea că-l iubește, să merg cu ea prin parcuri necunoscute, să fac aceiași pași pe drumul ei de la școală acasă sau să mergem în unele duminici undeva în niște codri, unde spunea că trăiau bunicii ei. Târziu de tot am înțeles că mă însorisem cu Ania, de fapt, din dorul mamei mele de satul ei, de locurile unde învățase, unde fusese mulți ani fericită, de unde fugise ca un prigonit fără altă vină decât că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise cu o veveriță care își avea scorbura în stejarul din grădina unor bătrâni din Vorona, unde mergea în vacanțe. Un fel de prieteni ai familiei lor, bunicii unei prietene, dar aproape bunici și pentru ea, la care o lăsau părinții ei câteva săptămâni vara. „Venea veverița dimineața și stătea în chenarul ferestrei și aștepta până mă trezeam, mă urmărea atentă cum mă îmbrac, apoi venea după mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Simțeam că-mi vorbea doar în numele unei dureri care parcă nici nu era a ei. Se mărturisea, fără să-i pese dacă eu sau altcineva o asculta în acele clipe. Dar se mărturisea. Mi-a spus de Botoșanii ei. De bunicii ei duși în Transnistria. De tatăl pe care l-au salvat niște țărani din Vorona care le aduceau lapte și mere. Avea pe atunci 13-14 ani tatăl ei. O poveste pe care, mult mai târziu, am întâlnit-o în fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru mine, dar calde, învăluitoare. A zvâcnit din pat și, făcând o adâncă plecăciune, a murmurat câteva cuvinte. „Astea erau?“, a zâmbit Ester. Și tot ea a adeverit. „Astea, că le cântam și noi în copilărie, la Botoșani. Ne lua bunicul de mână și înconjuram masa unde era pusă Menorah lumânărilor aprinse și cântam: Oi ir kleine lechttelech, Ir derțehit geșihteleh, Maaselech un a țul. Ir geșichtelech, Winder fin a mul“. Cânta ocolind masa, cu mâinile înălțate spre tavan, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bine de cincizeci de ani, bătrânul îi ceruse să-l ducă pe locurile acelea de la Jiu unde murise tatăl lui. „Simțea că moare și el, spunea Lică, secretarul, și voia măcar așa, sub suflarea morții, să se mai întâlnească cu bunicul, tatăl lui.“ Îi povesteam bătrânului din rezerva de spital astfel de întâmplări surprins cum, eu însumi aflat sub boarea morții, observ cum viața se poate ordona, coerentă, din momente și întâmplări disparate. Ceea ce intuiam și discutam la nesfârșit cu prietenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și În felul ăsta s-a putut mărita cu iubitul ei, care a dus-o În Franța fără să știe care era adevărata ei obîrșie. Însă odată ajunsă acolo, după cîțiva ani fericiți, fata a dat naștere unui copil leit bunică-su, negru și vînjos, și În aceeași noapte soțul, crezînd că fusese Înșelat cu un sclav, a poruncit să fie ucisă. De Îndată ce a murit, ea a redevenit neagră, dar acolo, În Franța, nimeni nu pare să priceapă minunile și miracolele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
istorie, îi povestea Anei visul pe care il avusese noaptea trecută. O visase pe bunica ei, care era moartă de mulți ani. Vocea ei tremura ușor când povestea, iar emoțiile nu puteau fi ascunse. Spunea că o iubise mult pe bunică-sa. - Se vede că ai iubit-o mult, nu e greu de priceput, zise Ana. Când vei pleca și tu de aici, vă veți întâlni sus în cer. - Care cer? - Cel ce se numește Împărăția lui Dumnezeu. - Lasă-mă, te
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
părțile și exclamă fericită: - S-a făcut lucru bun, slavă Ție, Doamne, pentru ajutor! Acum las-o, ai să te îmbraci cu ea deseară când te vei duce la magazin să cumperi pâine, îi zise mama, vei trece și pe la bunică-ta să vezi ce mai face. Cum să se dezbrace ea acum de rochița pe care a așteptat-o atât de cuminte până la amiază? - Mamă, lasă-mă numai un pic, mă duc numai până în drum și imediat mă întorc, o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în toate monedele posibile. Franci elvețieni, francezi, mărci vest-germane, yeni, dolari canadieni și așa, ca amuzament, în yoni chinezești. " Am să plec cu Coca în nordul Italiei. Visează voiajul ăsta de când ne-am căsătorit. E ceva în sânge la ei... Bunică-său vâna urși polari. După aia poate mergem la Chicago. Am auzit că Nedelcu s-a stabilit acolo. Face afaceri pe picior mare. Poate mă ia asociat..." Își reluă calculele: "Deci două milioane de pesetas... Finlandezii ce monedă or avea?..." Melania
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de drept, au refuzat să-și încredințeze comunității morții lor nevinovați, Aceștia, da, absolut nevinovați, strigau ei, pentru că fuseseră toată viața lor cetățeni care au respectat ce era al lor și ce era al altora, pentru că votaseră ca părinții și bunicii lor, pentru că erau oameni disciplinați și acum victime martire ale violenței asasine. Motivau de asemenea, acum pe alt ton, poate pentru ca o asemenea lipsă de solidaritate civică să nu pară prea scandaloasă, prin aceea că aveau cavourile lor istorice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
spunea unul, Înalță baricade pe paliere, spunea altul, Blochează lifturile, sărea un al treilea, Pun silicon în încuietorile automobilelor, întărea primul, Ne sparg parbrizele, opina al doilea, Ne agresează când punem piciorul afară din casă, avertiza următorul, Îl rețin pe bunic ca ostatic, suspină un altul în așa fel încât te făcea să crezi că inconștient dorea acest lucru. Discuția continuă, tot mai aprinsă, până când cineva aminti că, de-a lungul întregului parcurs al manifestației, comportamentul atâtor mii de oameni fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ieși pe scară târând tot calabalâcul acela, lifturile zbârnâind la urcare, zbârnâind la coborâre, recomandările, alarmele subite, Ai grijă cu pianul, ai grijă cu serviciul de ceai, ai grijă cu tava de argint, ai grijă cu tabloul, ai grijă cu bunicul, firește, spuneam, chiriașii din celelalte apartamente se treziseră, totuși nici unul dintre ei nu se ridică din pat ca să se ducă să pândească la sita de aerisire a ușii, spuneau doar unii către alții în timp ce se cuibăreau în cearșafuri, Pleacă. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]