13,496 matches
-
farmacie. Eucaliptul avea o poveste care circula oarecum clandestin. Domnișoara cu eucaliptul fusese logodită cu un ofițer de marină, de felul lui din Brăila. Acesta, om frumos, brăzdat de soarele și vânturile mărilor și oceanelor lumii, îi adusese în dar ciudatul arbust, cu vaporul, bineînțeles, tocmai din Brazilia. într-o vară (iarăși, asta se știe din zvonuri), marinarul nu a mai venit să-și vadă nici logodnica, nici eucaliptul. Se zice că s-a scufundat împreună cu vasul pe care îl conducea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o vitrină de magazin de automobile. Din ataș s-a ridicat, vigilent, Demidor, ridicându-și amenințător urechile. Dar, recunoscându-l pe arhitect, a mormăit ceva și, încet, metodic, s-a retras în locuința lui confortabilă. Lipsea ceva totuși din această ciudată întâmplare, eram oarecum nedumerit, simțeam parcă un "caz" (nefericită înclinare de anchetator al curiozităților, de care nu pot scăpa). Motocicleta funcționează, am aflat. Fără a-i monta roțile, proprietarul îi pune din când în când benzină și îi dă viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și două ochiuri de geam, sunt câțiva copaci sclerozați, doi pruni, jumătatea unui cireș bătrân și un gutui în care gutuile rămân galbene și frumoase, până le prinde zăpada. Nimeni nu le fură pentru că în această casă locuiește o bătrână ciudată, despre care lumea spune că ar fi vrăjitoare; de aceea, nimeni, nici un copil, nu îndrăznește să sară gardul și să fure gutuile, care se sfrijesc și cad, putrezite. Dar nu se atinge nimeni de ele. Lângă portiță, pe care o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ori prietenul meu, încât, când termina de povestit și spunea "a fost un vis trist și frumos". * Acum, chiar a rămas un vis. mi închipui însă cum s-au despărțit. Îmi închipui lesne despărțirile; am chiar un fel de atracție ciudată pentru despărțirile acestea, experiența despărțirii... ..."Erau gata de plecare, cu bagajele lor sărace gata făcute. Au deschis geamurile. De afară intra o boare dulce, de început de toamnă, mirosind a vegetale putrede. Țânțarii se adunau nervoși în plasa ferestrei. Au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cu suflețel, păhărel cu suflețel..." M-am lăsat păgubaș, bucuros când s-a trezit și a plecat. * Îmi caut, câteodată, singurătatea în pădurea de toamnă, mirosind a lut amestecat cu frunze putrede. La Bucium, mai ales, sunt astfel de locuri ciudate, parcă nepământești, înecate în ceața de toamnă. Descopăr acolo, uneori, vestigiile anotimpului recent dispărut: un măr uscat, deshidratat, o nucă. Îmi place să rătăcesc, să aspir melancolia toamnei. Ascult ritmica picurare a ploii pe frunzele cafenii și îmi place să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
rămânem pe gânduri cu o carte în mână, în fața unui tablou, ascultând muzică... lunecăm, printr-o ocultă translație, în lumea suprarealistă a reveriilor, ne trezim, într-un spațiu de Magrite sau în universul special al lui Salvador Dali. O lume ciudată, nelipsită de un fior de farmec bizar, o lume care sfidează forma clasică a obiectelor și ființelor, o lume care scoate la iveală sentimente care nu au încă un nume și dispune de geometrii inexistente. Mi s-a întâmplat, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și bucuroși, în cotețele pe unde s-au mai ascuns păsări supraviețuitoare. Sunt înhățate și zvârlite în loc. Gesturile, atitudinile, vorbele, îndemnurile îmi amintesc de o veche oroare, când, copil fiind, am asistat la cel dintâi masacru al evreilor, la Dorohoi. Ciudată repetare a scenelor, de parcă s-ar relua același spectacol... S-a dat liber la ucis; uciderea are aceeași față; este fața amețită de dorul uciderii. Aceleași fețe ca atunci când căutau cu zel câte un nenorocit de pui de evreu, câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
prezentului, încercăm să visăm. Mătușa Nadia, Regina Era înaintată în ani, dar una dintre rarele persoane ce nu își arată vârsta. O apariție majestuoasă, o regină înaltă, cu ochii foarte vii, zveltă și elegantă. Părul alb, rebel, printr-un efect ciudat, părea o cochetărie. Personajul impresiona prin energie, dar și prin idei. Nu știu de ce mi-a apărut pe masa la care scriu, ca o fantomă, mătușa Nadia. Există o simetrie ocultă și complicată, ascunsă de geometria logică. De acolo probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
era doar "mai mare"... O apariție majestuoasă, o regină înaltă, cu ochii foarte vii, despre care se spune că sunt ochi de vrăjitoare, zveltă și elegantă, îmbrăcată totdeauna cu rochii foșnitoare, mătăsoase și înfoiate. Părul alb, rebel, printr-un efect ciudat, părea o cochetărie. Personajul impresiona prin energie parcă simțeai concret vigoarea acestei femei, dar și prin idei. Necăsătorită (avusese un "roman tragic", atât putusem afla, fără a înțelege bine despre ce era vorba, ceva totuși extraordinar), tiotia Nadia fusese asistentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
încolo de locul nenorocirii, într-o tufa de flori galbene, urâcioase. Am trăit atunci una din cele mai mari dureri sufletești ale copilăriei. Starea mea de bruscă melancolie s-a atenuat cu greu, zile întregi am trăit într-un automatism ciudat. Ceea ce mi s-a părut de necrezut a fost convingerea că evenimentul fusese o trădare, că nimeni nu a oprit nenorocirea; că Dumnezeu a fost înșelat, degradat, că și El are puteri limitate, că nu-i un stăpân absolut al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
siglă care atestă că, în țara noastră, în anul 2005, la Vaslui, orașul omului foarte normal, genialul Constantin Tănase, la Vaslui, unde s-a pus recent baza unei echipe de divizia A, în plină perioadă de tranziție, există o insulă ciudată, o mănăstire care, deși nouă, se află în Evul Mediu, iar slujitorii acestui loc sfânt sunt atât de înapoiați încât scot dracii din om ca un dentist care scoate cu cleștele o măsea stricată. O măicuță tânără avea tulburări psihice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
meu de bancă din școala primară, liceu și facultate. Dormisem într-un pat, împărțisem foamea cu el o serie întreagă de ani, trecuserăm prin aceleași evenimente; eram, cumva, o identitate. Ne lega însă mai mult decât un trecut comun, o ciudată înclinație către vis, întrecându-ne într-un joc bine învățat, devenit a doua natură: inventam cu plăcere oameni, locuri și personaje fictive, pe care le introduceam, cu un fel de artă specială, în universul nostru cotidian. În timpul unor cursuri anoste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un truc sigur "antitermic"; dă-mi paharul", mi-a spus Victor. A turnat în pahar pe trei sferturi lichidul negru de cola, adăugându-i un vârf de cuțit de sare. Soluția s-a umflat brusc, într-un proces de autofierbere ciudată, rece. M-a remontat imediat, cu toate că era scârboasă; dar funcționa ca o doctorie. Este un truc militar", mi-a spus Victor. Și, deodată, mi s-a părut parcă prea decis, prea stăpân pe situație, ca un dirijor care nu are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ieșit totuși în cale. "Plecam" de la unele ore sau de la profesorii antipatici și rătăceam până târziu, până se făcea noaptea. Alteori luam drumul mahalalelor: atunci a început dragostea mea pentru grădinile ascunse după garduri vechi. Am descoperit străzi cu nume ciudate: "Semnului", "Fericirii", "Disperarea de jos" (!!), "Stradela Cublondine" (exact așa!!!) și ne amețeau poveștile pe care le inventam. Târziu am aflat că stradela "Cublondine" era o eroare (foarte ispititoare, dar o eroare de transcriere), de fapt era "strada Amandinei". Când ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
personagii" înțelegând prin "personagiu" un om mai puțin obișnuit, ieșind din categoria majoritară. Încă din școală, preferații mei erau mai degrabă "comportamentalii" decât elevii "model". Cu "extravaganții" mi se părea că sunt în preajma unei aventuri, ei exercitau asupra mea o ciudată chemare. De altfel, pe această cale am devenit psihiatru și am adunat un muzeu imaginar de tipuri interesante. Printre "personagiile" (voi continua să le denumesc astfel) cele mai interesante ale acestei colecții figurează Părintele Vania, despre care scriu câteva rânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
asemenea grotă a descoperit echipajul Speranței, condus de frumoasa Adnana, o fată de origine siriacă, eliberată din captivitate : Intrarea peșterii era o gură scundă prin care nu puteai merge decât frânt de mijloc. Pe pereții de piatră se vedeau zgârieturi ciudate, semne făcute de pirați cine știe de ce. Din loc în loc erau desenate ciolane și capete de mort care rânjeau hâd și păreau că mișcă în lumina felinarelor. De jur-împrejurul pereților zăceau sipete, baloturi, saci, covoare, arme vechi, arămării, aruncate claie peste
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
se ascunde, pentru a nu fi recunoscut. Cea mai bună e aceea de călugăr în drum spre Athos, când a reușit să se îmbarce pe vasul lui Anton Lupan, deși acesta simțise încă de la plecare că e urmărit de o ciudată privire. O va recunoaște în pașaportul călugărului, furat de la prietenul său francez : un om necunoscut, de vreo patruzeci de ani, cu fața prelungă, osoasă, cu nasul vulturesc, cu sprâncenele grele, umbrind ochii care parcă erau vii și te străpungeau. Ascuns
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
tineri, am părăsit-o, făcând locul altora. De altfel, noi, cei ce formam grupul tânăr de la Văleni, mai aveam o societate a noastră, întemeiată cu câteva luni mai înainte și botezată „Haimanalele vesele”, organizând excursii pe la mănăstirile din preajma Bucureștilor. Apoi, ciudată coincidență, în aceeași vară de la Văleni am făcut cunoștință cu Andrei Ionescu, elev în clasa a șaptea de liceu, venit de la Bârlad sau Tecuci, cu care, după zece ani [33] îmi era dat să merg prima oară să vorbesc cu
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Ceea ce vreau să argumentez în acest articol, urmându-l pe Aristotel, este că nu există decât două feluri de vicii: excesul și lipsa. Și că noi le practicăm din plin. În filmele americane, bune sau proaste, revine mereu o întrebare „ciudată”, derivată din lungul lor exercițiu în privința autonomiei persoanei: What are you doing for living? (Ce faci ca să îți câștigi existența?). Când trăiești între ei, vezi că întrebarea este o constantă culturală. Dacă ești adult fără handicap major, nu scapi de
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
din păcate într-un accident. SOFIA STUPCANU Chiar dacă era mai în vârstă decât mama, sora cea mică a părintelui Teoctist a fost bună prietenă cu ea. Născută în veacul care dispăruse, avea o sensibilitate ce făcea din dumneaei un specimen ciudat. Deși figura îi era mai degrabă comună, duduia Sofica apărea parcă din cărțile lui Turgheniev. Logodna ei cu un individ bețiv și cartofor o dezamăgise în asemenea măsură în tinerețe încât părerea proastă și-a extins-o asupra întregii tagme
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
varsă des puhoaiele. Apoi cerul se curăță iar și iarba cu bălți nu mai are aceeași coloare. Șanțurile s-au umplut cu apă și peste toate lucește în cerul limpede soarele. Suflecați până la genunchi, oamenilor le aburesc spinările. Au preocupări ciudate: câte unul priponește un podeț cu furca; altul caută în răchiți găinile cu cocoș care trâmbițează despărțirea apelor de pământ. Oameni aspri și dârji, între ei s-au numărat adesea haiduci și hoți. Nopțile, munții răsună de bubuituri: sunt vânătorii
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
și ritm, odată mai mult deșteaptă regretul că soarta n-a vrut ca Labiș să fie ceea ce se anunța: un martor complet al istoriei contemporane. Tânărul nu s-a izolat într-un turn de fildeș. A fost un războinic vajnic. Ciudatul destin al poeziei sale i-a urmat cu fidelitate rupturile din viață. Poet comunist? Până în 1989 Labiș și-a făcut loc în istoria literaturii contemporane cu eticheta de „poet comunist”. După revoluție, aceeași etichetă l-a epurat din manuale. Dacă
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
la însămânțat cartofi, să scrie o carte sau să tămăduiască bolnavi. Natura oferă fiecăruia o treaptă la care oricine e dator să adaoge altele alcătuite din muncă, răbdare, foarte multă muncă și răbdare, perseverență, chibzuială. Având o concepție cel puțin ciudată, care se rezuma la lene, afară de un uriaș talent în arta sculpturii, lui Nicolau natura nu i-a mai hărăzit nimic. Toți care suferă de această boală își scuză defectul fie nerecunoscându-l, fie dând vina pe altceva. Chiar nefiind
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
declinat oferta, care i-a fost făcută de rectorul seminarului monseniorul Bacilieri, pentru un loc gratuit de internist la seminar. Dacă ar știi - îi spunea don Scapini - că suferi de dureri de cap, de stări de leșin și de indispoziții ciudate... adio preoție!». Giovanni, în timpul vacanțelor estive, frecventa oratoriul parohial și se presta pentru serviciul liturgic. Toți băieții de la oratoriu aveau să-și păstreze o amintire plăcută despre acel tânăr serios și zelos, cu privirea dulce și cu vorba înțeleaptă, mereu
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
sincer atunci când mi-a promis că va renunța la acel viciu, devenindu-mi mai apoi și prieten». Vechiul și înțeleptul proverb al lingurii de miere și al butoiului cu oțet a funcționat iarăși. Timpul cel mai frumos din viața mea» Ciudată această remarcă a lui Calabria asupra vieții militare. Superiorii seminarului credeau că pe durata acestei perioade i-ar trece cheful de a mai deveni preot. Tinerii recruți, în general, consideră timpul cătăniei o perioadă negativă sau inutilă. În schimb, Calabria
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]