14,797 matches
-
divină se exercită prin crearea în spirit a unei aparențe de evidență: “Ipsa evidentia interdum est apparens tantum”. Este vorba despre același lucru la Descartes ? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să revenim asupra prezentării îndoielii avansată în numele unui Dumnezeu înșelător, și mai ales asupra celebrelor pasaje în care Descartes îndreaptă aceste îndoieli împotriva evidenței prezente. Și de fapt, în aceste locuri, îndoiala ne înfricoșează nu pentru că ceea ce este evident ar fi fals, ci pentru că ceea ce ne apare ca evident
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
mod clar «quas clare percipere arbitror»(și nu pentru că sunt percepute clar «quas clare percipio»). Distanța posibilă între evidență și adevăr este exprimată de către Descartes ca și de Suarez ca o distanță posibilă între aparența evidenței și evidență. Dincolo de prezentarea Dumnezeului înșelător și a geniului rău, natura îndoielii așa cum este descrisă de către Descartes arată că ea se îndreaptă către distanța posibilă dintre aparența irezistibilă a evidenței impuse de spirit și evidența veritabilă. Îndoiala cartesiană este aceeași îndoială ca cea pe care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
și definitivă împotriva înșelătoriei divine: nu ne putem îndoi de gîndire, pentru că esența gîndirii este aparența. Nici o distanță nu este posibilă între a fi și a (a)părea, acolo unde a (a)părea înseamnă a fi. Cel care cunoscînd imaginea Dumnezeului înșelător în care se învăluie vetus opinio din Meditația I-a, a înțeles bine care era natura îndoielii asupra matematicii, a înțeles de asemenea de ce conștiința rezistă la acest gen de îndoială: ea își asumă înșelătoria în sine însăși, înlăuntrul
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Descartes, din faptul că putem înțelege clar și distinct cele două lucruri ca fiind separate unul de celălalt: .) Poate părea surprinzătoare invocarea lui Dumnezeu în construcția acestui argument, dar trebuie să ne amintim că Descartes stabilise deja că exista un Dumnezeu perfect, așadar neînșelător, care i-a conferit un intelect infailibil, astfel încât tot ceea ce poate fi conceput în mod clar și distinct este așa în realitate, «în mod real distinct». Atunci cînd Descartes spune că există ca «lucru gînditor» pur, în
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
divin. Cel mai potrivit ar fi să evocăm, cu titlu de comparație sugestivă, gîndirea lui Pascal. Pascal este complet de acord cu Descartes nu numai asupra unui singur punct. Amîndoi afirmă efectiv că „putem desigur să cunoaștem că există un Dumnezeu fără să știm ce este el.”) Amîndoi admit că Dumnezeu este infinit. Totuși, atunci cînd Descartes, în fața acestui infinit, pretinde a avansa dovezi irefutabile, Pascal se retrage în fața misterului divin și declară că „lipsindu-le dovezile, lor creștinilor, nu le
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
strategic eul gînditor între neantul lucrurilor și perfecțiunea divină. De asemenea, acolo, teoria cunoașterii se întemeiază pe un ideal de perfecțiune și realismului platonician îi corespunde inneismul cartesian care descoperă necesitatea ființei ca obiect natural al adevăratei științe. VI.4. Dumnezeul esență și critica tomistă Această necesitate este analogică. Iar dacă, așa cum afirmă Gilson, ontologia platoniciană “se constituie deci în întregime în planul gîndirii pure, unde singurul indiciu conceptibil al realității unei ființe este capacitatea sa de a deveni un obiect
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
în mod inteligibil, au lăsat locul în Evul Mediu unei teologii a esențelor, dezvoltată în contextul raportului pe care mulți l-au stabilit între ființa imuabilă a lui Platon și faimoasa formulă “Eu sunt cel ce sunt” din Exod. “Acest Dumnezeu essentia al Sfîntului. Augustin rămîne același și la Sfîntul Anselm. Că Dumnezeul care este înfățișat spiritului este cel din Exod, formele gramaticale pe care Anselm le folosește în vorbirea lui, către sfârșitul Proslogionului, ajung pentru a o dovedi, dar vedem
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
esențelor, dezvoltată în contextul raportului pe care mulți l-au stabilit între ființa imuabilă a lui Platon și faimoasa formulă “Eu sunt cel ce sunt” din Exod. “Acest Dumnezeu essentia al Sfîntului. Augustin rămîne același și la Sfîntul Anselm. Că Dumnezeul care este înfățișat spiritului este cel din Exod, formele gramaticale pe care Anselm le folosește în vorbirea lui, către sfârșitul Proslogionului, ajung pentru a o dovedi, dar vedem de asemenea în același text cât de fidel rămîne ontologiei esențelor lăsate
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
ontologic” este aceea de a semnifica faptul că Dumnezeu este ființa prin definiție cognoscibilă în calitate de ființă. Și totuși cum anume, existența lui Dumnezeu, într-un asemenea context de gîndire, poate deveni, rațional vorbind, irefutabilă? Critica tomistă a dovezilor existenței acestui Dumnezeu essentia este cunoscută prin întemeierea ei pe definiție pe care Sfîntul Toma o dă noțiunii de evidență. Întreaga evidență are pentru Sfîntul Toma o origine empirică. Pentru a dovedi existența lui Dumnezeu trebuie deci făcut parcursul invers, readucînd datele experienței
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
silogism la o pură petitio principii, căci argumentul nu constă, în majoră ca și în minoră, decât în a afirma că ideea de Dumnezeu, fiind clară și distinctă, dovedește că existența aparține naturii sale. VI.7. Cunoaștere și necunoaștere a Dumnezeului infinit O altă ambiguitate în cartesianism este noțiunea de infinit. Aici Descartes își manifestă din nou acordul cu Sfîntul Toma: ) Este o mărturisire stranie din partea cuiva care nu plasează în câmpul cunoștințelor noastre posibile decât ideile clare și distincte și
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cele cinci litere ale cuvântului grec ''peste'' care se traduce cu expresia: „Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântu‑ itorul”. Imaginea nu se află în opoziție cu ceea ce reprezintă; după cuvântul sfântului Paul ea oferă chipul lui Cristos, care este chipul Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația. Limbajul imaginii arată distanța care există între divin și chipul său: distanța care unește în însăși ireductibilitatea ei, constituie fundamentul icoanei. Ca atare, distanța care nu trebuie abolită dar recunoscută, devine motivul viziunii în
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
relatează Biblia? Apelurile lui Dumnezeu pe de o parte, și răspunsul omului pe de altă parte: Dumnezeu s‑a revelat unui popor, poporul lui Israel. Religia a făcut din el un popor aparte pentru că nu a cunoscut decât un singur Dumnezeu, invizibil și transcendent. Acest popor a exprimat relația dintre el și Dumnezeu prin termenul de alianță. Ca atare, existența poporului era subordonată alianței și legii care ajută efectiv poporul să se mențină în condițiile alianței. Atunci când creștinii au devenit conștienți
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
scrise până la Cristos. Astfel avem cele două părți mari ale bibliei: Vechiul Testament și Noul Testament, fiecare având în componența sa 46 de cărți, respectiv 27 de cărți. Biblia așadar, e locul prin excelență unde Dumnezeu ne vorbește, este Cuvân‑ tul lui Dumnezeu care ne interpelează. Căci, Cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri; el pătrunde până la despărțitura sufletului și a duhului, a încheieturilor și a măduvei și judecă sentimentele și gândurile inimii
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
prima destinatară a acelui mesaj deoarece poporul se implică, ascultă, îngenunchează, plânge, sărbătorește. Prin urmare, Biblia este Cartea poporului, născută din comunitate și este destinată comunității. În biblie totul începe și se termină cu Dumnezeu. Nu este vorba de un Dumnezeu abstract, specific numai filosofilor, ci despre un Dumnezeu viu și adevărat care este alături de om și la bine și la rău și care‑l iubește nespus de mult pe om așa cum este el. Dumnezeu este asemenea omului în manifestările sale
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
implică, ascultă, îngenunchează, plânge, sărbătorește. Prin urmare, Biblia este Cartea poporului, născută din comunitate și este destinată comunității. În biblie totul începe și se termină cu Dumnezeu. Nu este vorba de un Dumnezeu abstract, specific numai filosofilor, ci despre un Dumnezeu viu și adevărat care este alături de om și la bine și la rău și care‑l iubește nespus de mult pe om așa cum este el. Dumnezeu este asemenea omului în manifestările sale externe, pentru că el este încoronarea operelor creatoare ale
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr 48. Tema chipului lui Dumnezeu nu‑și găsește deplina lu‑ mină, decât în dezvăluirea imaginii lui Cristos. Omul imaginea lui Dumnezeu Sfântul Paul spune despre Cristos: El este chipul Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația 49, și chiar Cristos îi spune lui Filip: cine m‑a văzut pe mine l‑a văzut pe Tatăl 50. Prin urmare, Fiul este chipul Tatălui, așa încât, între Noul Testament și chipul lui Cristos, icoana
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
biblice, în teo‑ logie și spiritualitate. Dumnezeu nu putea fi reprezentat într‑o formă vizuală care să fie demnă de venerare și închinare. Oricât de mult s‑a făcut Dumnezeu cunoscut oamenilor din perioada vetero‑testamentară, El rămânea încă un Dumnezeu ascuns, mai presus de puterea de înțelegere a omului muritor. În contextul NT însă, acest Dumnezeu ascuns s‑a făcut cunoscut în Isus Cristos. Dumnezeu, cel mai presus de puterea de pătrundere a omului, a intrat în viața omului, ca
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
gurărilor. Chipul uman poate deveni asemenea imaginii sale sau să exprime neasemănarea cu demnitatea primită de la Cristos. Dacă omul e chemat să aibă un chip pentru eternitate, e pentru că, așa cum observa Paul Evdokimov, din momentul întrupării lui Cristos, imaginea lui Dumnezeu invizibil nu mai trebuie să caute o formă oarecare, angelică sau astrală. După sfinții părinți, Dumnezeu creând omul fixase privirea gândului său spre Cristos drept prototip. Cristos pecetea Tatălui și Cristos din imaginea Iată Omul unește în sine imaginea lui
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
e invizibil 84. Cum să autentificăm și să identificăm divinul? Am văzut că icoana nu este prezentată în opoziție cu cel pe care vrea să‑l reprezinte: după cuvântul sfân‑ tului Paul, ea oferă chipul lui Cristos, el este chipul Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația 85. Prin limbajul icoanei constatăm că dacă in‑ vizibilul se lasă văzut, limbajul icoanei arată distanța care există între divin și chipul său. Distanța, care nu trebuie abolită dar recunoscută, devine motivul viziunii în
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
inscripționată imaginea lui Basilius sau a fiului său și a tatălui său. Începând cu secolul al IX‑lea Mișcarea iconoclaștilor nu a reușit să înfrângă dorința și obișnuința popo‑ rului de a venera icoanele și a vedea în ele pe Dumnezeul în care credeau. Această mișcare a sfârșit așadar într‑un faliment total în anul 834 când împă‑ răteasa Teodora a abrogat edictele iconoclaste. În perioada iconoclasmului, iconodulii au fugit de la Constantinopol spre țări deschise și libere: în Arme‑ nia, Grecia
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
corpuri. Nu mai este limita care împlinește hotărnicind, ci aceea care împlinește modelând. Iar hotărârea divină a devenit, la rândul ei, voință de sculptură. Cezura între primele trei zile și ultimele trei ale genezei este distanța între geometrie și sculptură. Dumnezeul Facerii își încheie opera ca artist al formei (pe om sculptându-l pur și simplu), deci apolinizând. Căci apolinia, așa cum a definit-o Nietzsche, este tocmai nevoia de formă. Și înainte de a fi un principiu stilistic în creativitatea umană, apolinicul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sănătate spirituală, un chip de a aduce ordine în lume, de a crea un cosmos. Iată de ce prăpastia întunecată, abyssos sau chaos, devine simbolul nevrozei dinaintea Facerii, melancolia fundamentală a divinului care nu și-a dat încă o determinare. Un Dumnezeu care nu s-ar elibera în actul Facerii trebuie imaginat ca devenind duh rău, sinucigaș sau killer. Creația începe deci sub semnul unei autoterapii divine, și fiecare zi a ei este o treaptă de sănătate în plus. Când Dumnezeu, la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
general mila Lui"10. De aceea, multe imne se termină prin cererea milei lui Dumnezeu: Doamne, miluiește-ne. De plidă, într-un tropar la Duminica Ortodoxiei se cântă: Ne închinăm icoanei Tale neprihănite, Bunule, cerând iertare de greșelile noastre, Hristoase Dumnezeule. Căci cu voia bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce, că să izbăvești pe cei ce i-ai zidit din robia vrăjmașului. Pentru aceasta cu mulțumire strigăm Ție: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
evidentă credincioșilor de astăzi faptul că fără Hristos viața e searbădă, e tristă, e fără sens, e folosită de forța creatoare pe care o dă bucuria comuniunii adevărate"14. Prin urmare, singura scăpare de această tristețe este credința într-un Dumnezeu personal transcendent, care în Hristos ne oferă mântuirea. Prezentând comunității de credincioși pe Hristos drept singurul Mântuitor, singurul garant al persoanei umane în veșnicie, Ecclesia este datoare să-l înfățișeze în realitatea deplină a Persoanei lui de Dumnezeu și om
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
de orizont, legate exclusiv de trupul și de lumea trecătoare"15. Nu întâmplător liturghia ortodoxă se încheie cu un apel la Tradiție, la însoțirea cu ea spre izbândire, întru Fiul lui Dumnezeu: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Înscrierea corectă în Sfânta Tradiție sau Predanie reprezintă cerința fundamentală pentru orice creștin autentic. Astfel, îndemnul deloc de neglijat Înapoi la Tradiție! ar putea fi reformulat prin apelul revigorant Înainte la Sfânta
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]