KorAP: Find »[drukola/base=german & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...490 491 492 ...498 >

12,450 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

patroni, cât și de la muncitori. În vreme ce creștin-democrații italieni colonizaseră statul, În Germania, UCD a colonizat atribuțiile statului. În politica economică, În protecția și serviciile sociale și În special În subiectul Încă delicat al diviziunii Est-Vest și al numărului mare de germani exilați, UCD era ferm pe poziții ca partid-umbrelă al centrului majoritar - o premieră În cultura politică germană. Principala victimă a succesului UCD a fost Partidul Social-Democrat (PSD). La prima vedere, acesta ar fi trebuit să aibă o poziție mai bună

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unui succesor direct al naziștilor, deoarece orice asemenea partid era interzis explicit prin Constituție. Existau totuși milioane de alegători care fuseseră naziști, Împărțiți Între principalele partide de pe scena politică. Mai exista și un nou grup electoral format de Vertriebene - etnici germani expulzați din Prusia Orientală, Polonia, Cehoslovacia etc. Aproape nouă milioane din cei treisprezece milioane de germani expulzați se stabiliseră de la Început În zonele vestice; până la mijlocul anilor ’60, Încă 1,5 milioane de est-germani aveau să sosească În RFG, parte

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
milioane de alegători care fuseseră naziști, Împărțiți Între principalele partide de pe scena politică. Mai exista și un nou grup electoral format de Vertriebene - etnici germani expulzați din Prusia Orientală, Polonia, Cehoslovacia etc. Aproape nouă milioane din cei treisprezece milioane de germani expulzați se stabiliseră de la Început În zonele vestice; până la mijlocul anilor ’60, Încă 1,5 milioane de est-germani aveau să sosească În RFG, parte a fluxului constant de refugiați prin Berlin. Vertriebene, În majoritate mici fermieri, comercianți și oameni de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
naziștilor, sau Canaris (1955) a popularizat ideea că nemții buni Își petrecuseră războiul opunându-se lui Hitler; În al doilea rând, ca victimă a dușmanilor - orașele lăsate În ruină de bombardamentele aliate alimentau ideea că acasă, ca și pe front, germanii suferiseră enorm din cauza inamicilor; În fine, ca victimă a „distorsiunilor” răuvoitoare ale propagandei postbelice care, potrivit opiniei generale, minimaliza pierderile Germaniei și În același timp Îi exagera În mod deliberat „crimele”. În primii ani ai Republicii Federale existaseră semne că

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rămân În vigoare. Conform „doctrinei Hallstein” propuse În 1955, Bonnul refuza să Întrețină relații dipomatice cu orice țară ce ar fi recunoscut Republica Democrată Germană (contestând astfel implicit pretenția RFG, stipulată În Legea Fundamentală din 1949, că este reprezentanta tuturor germanilor). Singura excepție a fost Uniunea Sovietică. Rigiditatea Bonnului a fost demonstrată În 1957: Adenauer a rupt relațiile diplomatice cu Iugoslavia după ce Tito recunoscuse Germania de Est. Relațiile Germaniei cu Europa de Est au fost efectiv Înghețate de-a lungul următorilor zece ani

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de prescriere de douăzeci de ani pentru cazurile de crimă. Adenauer Însuși avea o atitudine ambivalentă față de aceste probleme. Pe de o parte, el Își dădea seama că o tăcere prudentă era de preferat declamării provocatoare a adevărului În public - germanii din acea generație erau atât de compromiși moral, Încât democrația nu putea să funcționeze decât cu prețul acestei tăceri. Orice altă poziție ar fi riscat să declanșeze renașterea dreptei. Spre deosebire de Schumacher, care vorbea În public Într-un mod mișcător despre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
erau atât de compromiși moral, Încât democrația nu putea să funcționeze decât cu prețul acestei tăceri. Orice altă poziție ar fi riscat să declanșeze renașterea dreptei. Spre deosebire de Schumacher, care vorbea În public Într-un mod mișcător despre suferințele provocate de germani evreilor, sau de președintele Theodor Heuss, care declarase În noiembrie 1952, la Bergen-Belsen, că Diese Scham nimmt uns niemand ab18, Adenauer evita subiectul. Mai exact, deși vorbea despre victimele evreiești, nu menționa niciodată făptașii germani. Pe de altă parte, el

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o posibilă resurecție a nazismului pentru a-i Împinge pe aliații Germaniei de Vest În direcția dorită. Dacă Aliații doreau ca Germania să contribuie la apărarea Europei, atunci - sugera Adenauer - ar fi fost bine să se abțină de la criticarea comportamentului germanilor sau evocarea trecutului tulbure. Dacă doreau să evite renașterea extremismului, trebuiau să dejoace, alături de Adenauer, planurile sovietice În RDG. și așa mai departe. Aliații vestici au Înțeles perfect tactica lui Adenauer. Însă ei urmăreau și sondajele de opinie. Așa că i-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fusese aceea că izbutise să-i convingă pe mulți vest-germani că țara lor ar fi putut obține atât reunificarea, cât și garanții de securitate dacă s-ar fi autodeclarat „neutră”. La Începutul anilor ’50, mai mult de o treime din germanii chestionați În sondajele de opinie optau pentru o Germanie unită și neutră, iar aproape 50% doreau ca, În caz de război, Republica Federală să se declare neutră. Aspirații ciudate dacă ne gândim la faptul că Însăși situația Germaniei constituia, În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
acceptați de poporul a cărui libertate veniseră s-o apere. Realitatea era mai complicată. Luați individual, majoritatea soldaților americani (și britanici) erau În general simpatizați. Însă după ușurarea inițială - fiindcă fuseseră „eliberați” (sic) de Vest, și nu de Armata Roșie - germanii au nutrit și alte sentimente. Anii ocupației aliate postbelice erau mai grei decât viața sub regimul nazist. În timpul Războiului Rece America era acuzată că a pus Germania În centrul conflictului „său” cu Uniunea Sovietică, expunând-o astfel riscului confruntării. Mulți

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
libere de ocupanții din Vest și din Est, dar și fără vină, neîntinate de trecutul recent al Germaniei. Filmele Heimat reflectau paseismul și provincialismul de la Începuturile Republicii Federale și dorința sinceră a nemților de a fi lăsați În pace. Demobilizarea germanilor era probabil facilitată de prezența disproporționată a femeilor În populația adultă. La primul recensământ postbelic din 1950, o treime din căminele germane aveau drept cap de familie o femeie divorțată sau văduvă. Dezechilibrul s-a păstrat chiar și după Întoarcerea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
că ei și-au transformat defectele În virtuți. și-au pierdut mințile, În sensul cel mai literal cu putință, și acest lucru le-a permis să reușească”. Condamnați universal după căderea lui Hitler pentru că se supuseseră orbește unor ordine imorale, germanii au convertit astfel obediența sârguincioasă dintr-un defect Într-o virtute națională. Cum puțini și-ar fi imaginat cu un deceniu Înainte, efectul zguduitor al Înfrângerii și ocupației ulterioare i-a făcut pe vest-germani să accepte o democrație impusă din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu un deceniu Înainte, efectul zguduitor al Înfrângerii și ocupației ulterioare i-a făcut pe vest-germani să accepte o democrație impusă din afară. În loc de „devotamentul pentru conducători” pe care Heine Îl observase la poporul german cu un secol În urmă, germanii anilor 1950 și-au atras respectul internațional printr-un devotament la fel de sincer față de eficiență, detaliu și calitate În fabricarea de produse finite. Această dăruire inedită Întru edificarea prosperității era salutată fără rețineri de către cei mai În vârstă. Chiar și În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au atras respectul internațional printr-un devotament la fel de sincer față de eficiență, detaliu și calitate În fabricarea de produse finite. Această dăruire inedită Întru edificarea prosperității era salutată fără rețineri de către cei mai În vârstă. Chiar și În anii ’60, mulți germani de peste șaizeci de ani - categorie În care intrau mai toți cei aflați În poziții de autoritate - Încă simțeau că viața fusese mai bună sub Kaiser. Dar dacă ne amintim ce i-a urmat Kaiserului, siguranța și liniștea conferite de automatismul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o transpună În realitate. Arena aleasă de președintele francez a fost politica externă - alegere dictată atât de gustul personal, cât și de imperioasa raison d’État. De Gaulle fusese afectat de repetata umilire suferită de Franța - mai puțin din partea inamicului german În 1940, cât din partea aliaților anglo-americani mai târziu. El n-a uitat niciodată izolarea sa umilitoare din timpul războiului, când era la Londra reprezentantul modest și ignorat al Franței. Percepția sa corectă asupra realității militare l-a Împiedicat să-și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
anglo-americane printr-o aliniere cu vechiul său inamic de peste Rin nu era câtuși de puțin nouă. În iunie 1926, diplomatul francez Jacques Seydoux Îi informa pe superiorii săi politici, Într-o notă confidențială, că „este mai bine să conlucrăm cu germanii și să dominăm Europa decât să ne punem Împotriva lor... o reconciliere franco-germană ne va permite să ieșim și mai rapid din strânsoarea anglo-americană”9. Un raționament similar ghidase calculele diplomaților conservatori care l-au susținut pe Pétain În 1940

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe care să le exploateze. Dar, așa cum Își dăduse seama Erhard, o uniune vamală europeană protejată de tarife comerciale și limitată la șase țări nu era neapărat un obiectiv rațional pentru politica germană. Ca și britanicii, el și mulți alți germani ar fi preferat o zonă comercială liberă mai extinsă și mai vag definită. Însă, În concordanță cu unul dintre principiile politicii externe, Adenauer nu s-ar fi Îndepărtat niciodată de Franța, oricât de divergente ar fi fost interesele lor. Pe lângă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
italieni care și-au părăsit țara Între 1870 și 1926 au plecat aproape fără excepție peste ocean: În Statele Unite sau Argentina. Este valabil și pentru milioanele de greci, polonezi, evrei și alții care au emigrat În aceiași ani, sau scandinavii, germanii și irlandezii mai vârstnici. După primul război mondial, a existat, Într-adevăr, un flux constant de mineri și fermieri din Italia și Polonia către Franța, de exemplu; iar În anii ’30, refugiații politici au scăpat de nazism și fascism Îndreptându

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
litoralul și munții francezi și italieni erau Încă ieftini pentru turiștii din Marea Britanie sau Germania, care schimbau lire sterline și mărci germane În francii și lirele subevaluate la zi. Dar vacanțele domestice pe litoral, Încă populare printre britanici, olandezi și germani, erau acum cu adevărat ieftine. Billy Butlin, un canadian angajat Într-un parc de distracții care și-a deschis prima lui operațiune la Skegness În 1936, a făcut avere În anii ’50 vânzând vacanțe familiale „ieftine și vesele”, cu toate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
destinația străină ajungea să semene - cu excepția climei, În toate privințele esențiale - cu zona de origine a turistului. Într-adevăr, turismul În masă din anii ’60 și din anii următori era cu atât mai profitabil cu cât Îi făcea pe britanici, germani, olandezi, francezi și alți călători neofiți să se simtă cât mai bine cu putință, Înconjurați confortabil de concetățenii lor și la adăpost de exotic, necunoscut și neprevăzut. Dar simplul fapt de a merge undeva departe În mod regulat (anual) și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Începutul anilor ’60 au constituit marea epocă a investițiilor culturale străine, de la centrele culturale de tipul America Houses la bursele Fulbright. În unele locuri - cu deosebire Republica Federală Germană - consecințele au fost serioase: Între 1948 și 1955, 12.000 de germani au fost aduși În America pentru șederi prelungite de o lună sau mai mult. O generație Întreagă de vest-germani a crescut În umbra militară, economică și culturală a Statelor Unite; Ludwig Erhard se descria cândva pe sine drept „o invenție americană

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
istorie, tihna și confortul erau acum posibile pentru majoritatea oamenilor din Europa. POST-SCRIPTUMtc "POST‑SCRIPTUM" Povestea celor două economiitc "Povestea celor două economii" Germania colcăie de copii. E Înspăimântător când te gândești că, pe termen lung, s-ar putea ca germanii să fi câștigat până la urmă războiul. Saul Padover (1945) Desigur, dacă reușeam și noi să pierdem două războaie mondiale, să ne ștergem toate datoriile - În loc să avem 30 de milioane de lire sterline de plătit -, să scăpăm de toate obligațiile externe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
noi să pierdem două războaie mondiale, să ne ștergem toate datoriile - În loc să avem 30 de milioane de lire sterline de plătit -, să scăpăm de toate obligațiile externe și să nu menținem forțe peste hotare, am fi fost la fel de bogați precum germanii. Harold Macmillan Bunăstarea și forța economiei britanice pe care șministrul de Finanțe britanicț Butler le lăuda În discursurile din 1953 și 1954 au constituit ultimul val de prosperitate ce scălda țărmurile britanice, adus de trezirea economiei germane care se ridica

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mare măsură efectul datoriilor chinuitoare acumulate În războiul de șase ani Împotriva Germaniei și Japoniei, la care ar trebui adăugate costurile uriașe de menținere a unui sector eficient de apărare după război (8,2% din venitul național În 1955, față de germani, care cheltuiau mai puțin de 4%). Lira sterlină - Încă o unitate majoră În tranzacțiile internaționale În anii ’50 - era supraevaluată, de unde și dificultatea Marii Britanii de a vinde peste hotare pentru a compensa deficitul cronic al lirei sterline În fața dolarului. Stat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1933 (și nici prea mult despre Weimar). Peter Schneider nu e singurul care a remarcat că trăiau Într-un vid construit pe un abis: chiar și acasă - sau mai ales acasă - nimeni nu voia să vorbească despre „asta”. Părinții lor, germanii născuți Între 1910 și 1930, nu refuzau doar să discute trecutul. Sceptici În fața marilor idei și a promisiunilor politice, ei se concentrau permanent, cu o anumită crispare, pe confortul material, stabilitate și respectabilitate. După cum pricepuse Adenauer, identificarea lor cu „Vestul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]