13,226 matches
-
inima zvîrcolindu-se de nerăbdare. Îi tremurau genunchii. Își împreună în față foile halatului și se lăsă pe marginea canapelei. Asculta, încordîndu-și cu desperare auzul. Percepea un zgomot confuz din care se desprindea uneori un glas cu timbrul vag cunoscut. Se silea să aleagă vocea arendașului sau pe a avocatului și nu izbutea, parcă ar fi pierdut amintirea lor. " Dar dacă nu sunt ei?" îi trecu prin minte ca o străfulgerare. Simți o încleștare în inimă atât de dureroasă, că vru să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de jos și o înfundase în cap. Stătu o clipă examinând pe Nadina, parcă de-abia acuma ar fi văzut-o mai bine. Murmură în sine cu o ridicare de umeri: ― Cucoană, necucoană... Apoi adăugă cu un glas care se silea să fie poruncitor: ― Dacă ți-e dragă viața, cuconiță, să fugi!... Ai auzit ? Să fugi îndată, altfel... Nadina se uită la dânsul, ca și când n-ar fi înțeles, fiindcă, apărîndu-și trupul, a uitat primejdia adevărată. Din înfățișarea lui se dumeri, își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai râse nimeni. Toți se uitau cum se așează arendașul în trăsură, ținând mereu pe brațe pe Aristide, cum îi învelește doamna Platamonu și cum apoi se urcă pe capră, lângă vizitiu, cum Dumitru Ciulici și cele două slujnice se sileau să le fie de ajutor. Apoi caii porniră spre poartă. Trecând pe lângă grupul de țărani, Platamonu, cu ochii plânși și glasul amărât, strigă: ― Lasă, Chirilă, că Dumnezeu e sus și are să te bată mai rău de cum m-ai lovit tu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
caz de nevoie, întreg postul va ieși complet înarmat ca să facă impresie mai puternică. Armele însă nu vor fi încărcate, ci se vor încărca la fața locului, de asemenea pentru a speria mulțimea. Dacă, Doamne ferește, s-ar ajunge să fie silit a comanda foc, prima oară vor trage peste capetele oamenilor și numai când nici asta n-ar avea rezultatul dorit, se va trage în plin. În așteptare, nimeni nu mai părăsește postul și toți vor fi pregătiți pentru orice eventualitate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întruna cu vocea înecată: ― La revedere, Melaniei... La revedere!... La revedere! Când se așeză, după ce ieșiră din gară, avea ochii umezi. Surâse totuși: ― Sărăcuța!... A rămas foarte îngrijorată... Ce-i drept, cred și eu că are de ce, cu toate că m-am silit s-o conving că nu e nici un pericol. Dacă nu mi-ar fi cerut-o șeful cu insistență, nici n-aș fi primit o misiune atât de covîrșitoare! Vă dau cuvântul meu, n-aș fi primit!... Biata femeie, cum mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tocmai în acest județ frumos dezordinile au luat niște proporții atât de întristătoare? întrebă deodată Baloleanu ca să-și risipească gândurile negre și să-și alimenteze curajul. Toma Grecescu nu făcea teorii sociologice decât rareori, în rechizitoriile de la jurați, când era silit să combată pe vreun apărător mai pretențios. Firește, atunci se pregătea. Întrebarea prefectului îl zăpăci. El n-a avut răgazul să mediteze asupra cauzelor răscoalei actuale. În timpul liber se distra și dânsul, ca toată lumea bună piteșteană, la vreo partidă de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că te-ai pus să omori pe creștinii lui Dumnezeu și nu vrei să asculți poruncile care trâmbițează în văzduhuri... ― Jos, jos! strigară câțiva soldați zeloși. ― Ce porunci?... Ce zice?... făcu maiorul uluit de atâta îndrăzneală, după ce de azi-dimineață se silește să-l înmoaie. ― E nebun, domnule maior, trăiți! zise plutonierul Boiangiu. ― Nebun?... Las'că cunosc eu nebuniile astea! strigă Tănăsescu. De altfel banditul ăsta a fost ieri în fruntea rebelilor și a îndemnat pe soldați la nesupunere... L-am auzit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
câteva săptămâni după Paști. Jean îi propuse să-i fie cavaler de onoare. Titu acceptă cu condiția să aibă de pereche o domnișoară de onoare simpatică. Adică pe Tanța. Ochii doamnei Ionescu se înduioșară de mulțumire; chiar bătrânul Ionescu se sili să surâdă și reuși. Grigore Iuga sosi la București abia peste trei săptămâni după Titu. Deși avea figura obosită, în ochi îi pâlpâia parcă o nouă încredere. ― S-au întors, firește, toți cei fugiți, răspunse dânsul curiozității tânărului Herdelea. S-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe la Pitești. Toate beciurile orașului s-au transformat în temnițe. Noi nu învățăm nimic din nici o nenorocire... Fără să-ți mai spun că lipsa atâtor brațe, în împrejurările astea, e și o mare pierdere pentru economia țării!... În sfârșit, ne silim să ștergem urmele uraganului pe cât se poate. De altfel, natura însăși ne ajută. Pretutindeni e o năvală de viață nouă. Pomii și copacii au înflorit. Ruinele focurilor, tăciunii, scrumul, peste toate a pus stăpânire primăvara... ― Dar sufletele oamenilor? întrebă Titu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să se bălăngăne, inerte, în frunte îi erau înfipte coarne răsucite și nările îi răspândeau miros de pucioasă. Pentru ca locul rugăciunilor să-l ia blestemele, se ținea liturghia neagră. Puteai să adori sau să hulești, după plac. Numai că erai silit să adori pe cine nu trebuia și să hulești pe cine nu merita. Trebuia să-l adori pe Satana, să te prosternezi în fața demonilor mânjiți cu sânge de animal și înzăuați cu podoabe drăcești. Liturghia se prefăcea, ca și obiectele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
muchie. Nu ni se dădeau tacâmuri, trebuia să lipăim mâncarea ca animalele. Și ne puneau să facem chiar așa, așezați în patru labe, să ne afundăm gurile în zoaiele turnate în chip de mâncare. Puteai să refuzi. Dar refuzul te silea la o nouă umilință. Cei ce refuzau să mănânce erau ținuți cu gura deschisă ca să li se toarne pe gât zeama fierbinte. Iar după aceea, cu gâtul numai o rană, mâncatul devenea o tortură. Cel ce refuza apa își primea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ținuți cu gura deschisă ca să li se toarne pe gât zeama fierbinte. Iar după aceea, cu gâtul numai o rană, mâncatul devenea o tortură. Cel ce refuza apa își primea, în schimb, porția duhnitoare din hârdăul cu nevoi. Ori erai silit să bei apă, dar nu de oricare, ci un fel de saramură grunjoasă care îți sugea apa din oase până le lăsa ușoare, ca scheletul unei păsări. Încât, peste voința ta, ajungeai să cerșești apa pe care o refuzaseși. Nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îndemână. Dacă îți ții mâinile ascunse, după ce îți sfâșii cu dinții încheieturile, poți să sângerezi până mori, scrijelind din când în când, ca nu cumva sângele să se închege peste rană. Numai că aceia care au făcut-o au fost siliți, ca toți ceilalți, să-și țină apoi brațele la vedere și, dacă sângele poate fi ascuns auzului, scurgerea lui nu poate fi ascunsă vederii. O altă variantă era sufocarea. Nu mergea să te strângi singur de gât, căci, pe măsură ce trupul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pumn de țărână... Ai călcat legământul... N-am jurat... gemu bătrânul. Eu nu... — Pentru că nu era nimic sfânt pe care să juri. Nu mai era nimic al tău. Vocea se roti în jur, amețindu-l : Voiai să taci și erai silit să vorbești. Iar acum vrei să vorbești și ai să fii silit să taci... Vocea venea acum din spate. Bătrânul se târa, îndepărtându-se. Vocile îl lăsară să se îndrepte spre ușă, cu degetele înfipte în podea și opintindu-se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu... — Pentru că nu era nimic sfânt pe care să juri. Nu mai era nimic al tău. Vocea se roti în jur, amețindu-l : Voiai să taci și erai silit să vorbești. Iar acum vrei să vorbești și ai să fii silit să taci... Vocea venea acum din spate. Bătrânul se târa, îndepărtându-se. Vocile îl lăsară să se îndrepte spre ușă, cu degetele înfipte în podea și opintindu-se din călcâie. Apoi se apropiară : — Acum ai să taci... ai să taci
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așază-te aici... Nu pot să fac asta. E al lui... Tocmai de aceea. Tu ești singurul care ai dreptul să stai. Așază-te ! Trebuie să-l ajutăm să plece... Filip ezită, dar fata îl luă de braț și îl sili să ia loc. El se afundă în moliciunea pernelor, își sprijini capul de spătar și închise ochii. — Simți ? întrebă ea. Filip, fără să deschidă ochii, încuviință. Cosmina se duse la fereastră, porumbelul nu era acolo. — Știi cum e jocul de-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
voios și de dornic de viață va fi. Femeia se apropie de Coltuc. Era frumoasă ca din poveste, părul blond rămânea nepăsător la vântul care se întețise, ca împietrit în jurul chipului alb. Ochii îi erau limpezi, de culoare violet, ei sileau toate celelalte figuri-plantă să pălească. Era subțire, chiar și înveșmântată în haina de blană, iar botinele cu tocuri lungi făceau să țâșnească din fiece pas o grație care-ți tăia răsuflarea. Orbul îi simți cel dintâi parfumul care se prefira
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
citit... De-aia te și iubea mama pe tine mai mult... Mereu mă gândesc la ea, șopti Coltuc. Cum ar fi fost să ne jucăm... Ea nu s-a jucat niciodată cu noi, nu-i stătea mintea la joacă. Se silea să nu moară până ne facem mari. Ce tânără era când a murit, n-o să mai ajungem mari niciodată... — Ba eu mă joc cu ea, spuse Coltuc, ca pentru sine. Mă joc și cu ea de-a când lumea era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
puțin, coaja i se subțiase și se întărise, dar strălucea în penumbră, ca un ghem de lumină. Melania se așeză pe podea, rezemată de marginea patului, luă portocala în poală și plânse. Era prima ninsoare. Poate tocmai de aceea subțire, silindu-se să ajungă până la pământ. Crengile negre luceau, învelite încă în pojghița nopții. Melania ațâțase focul în sobă, plita răspândea o căldură înecăcioasă. Golea dădu perdelele la o parte și se așeză. — Mi-e foame ! spuse, după ce nu-i veni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poreclă. — Și, dacă asta-i porecla, întrebă Tili, atunci care e numele ? — Păi, nu știu, eu doar fac păpușile. Dacă aș ști dinainte cum le cheamă, n-aș mai fi în stare să le fac. Ar fi ca și cum m-ar sili cineva. — Tocmai. Atunci Oblicel o să-i rămână numele. O să fie și el mai liber în felul ăsta. — Așadar... cumpăni Maestrul păpușilor. Tili închise ochii. Era ca și cum ar fi dat pagina, încercând să uite ce-a citit mai înainte. Numără în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de la lozuri, ca un câine la abator. M-am dus înapoi... Și-atunci de ce te plângi ? întrebă Maca, pentru care plânsul era un mod de-a nu putea fi tu însuți. — Uite de-aia, că n-am noroc și sunt silit să mă uit la alții cum și-l caută. Azi am avut o zi grea. Întâi a venit unul exact cum v-am spus, să tragă un loz. Dar mai rău a fost după aia, alt prototip. Al femeii care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
câteva clipe ca fiecare, în gând, să-și dea răspunsul lui. — Șuieratul trenului de opt o să treacă mereu pe lângă noi, spuse. Orice am face, ne va fi la fel de greu să-l auzim. Se uitară unii la alții. Ca să nu fie silit să vorbească el primul, Jenică alese o altă cale, așa că întinse mâna spre bucata de cârnat ce-i fusese păstrată. O adulmecă și aroma fu cât se poate de convingătoare. Deschise gura, dar tot atunci îi sună telefonul mobil. Își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pecetluite cu urmele vătămărilor ori spațiilor concentraționare, erau ele însele mărturii. Veneau, fără să se apropie și fără să vorbească, dar mărturisitoare. — Și ca să ierți, ai nevoie de dovezi, spuse, într-un târziu, Maca. Cine își asumă răspunderea să ierte ? Silit de tăcerea din jur, bătrânul se ridică anevoie și o porni înainte. Mergea împleticindu-se, de parcă ar fi urcat povârnișul unui deal. Pașii îi erau tot mai înceți, mulțimile îl urmau fără să se grăbească. Bătrânul se opri iarăși, îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trec aici. — De ce să mai așteptăm ? întrebă străinul, arătând lozurile. Jenică înghiți în sec. În spatele lui, pancarta anunța, ca de obicei, ultima zi. — Vedeți ? arătă străinul. Nu mai e vreme... Asta e doar așa, de decor, spuse Jenică. M-au silit s-o las pe perete, era pe inventar. Eu le-am zis s-o scoatem de tot, când o citești, ai impresia că vine sfârșitul lumii. Aici e loterie, nu apocalipsă. — Deși ar putea să aibă sens și amândouă la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
salută pe Majestatea Sa, dar nu primește nici un răspuns. Nuharoo se ridică de pe jilțul ei: — Majestatea Voastră, vă mulțumesc foarte mult că ați venit să mă eliberați. Se aruncă la picioarele împăratului: Nu mai pot îndura asta. Nu mă pot sili să poruncesc pedepsirea doamei Yehonala, câd știu că poartă copilul Majestății Voastre. Împăratul rămâne nemișcat pentru o clipă, apoi se apleacă spre ea, cu ambele brațe întinse: — Împărăteasa mea, o cheamă el încetișor. Ridică-te, te rog. Nuharoo nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]