13,035 matches
-
între înțelepciune și forța fizică. Este remarcabil simțul compoziției, vizibil în tehnica închegării subiectului în jurul evenimentului unic sau în folosirea planurilor paralele. Sunt utilizate mijloace de încetinire a acțiunii în vederea obținerii efectului emoțional. Sistemul epic este alcătuit din modele și tipare nartive arhaice, reperabile mai cu seamă în dialoguri și discursuri și este concurat de narațiunea la persoana I, de investigații psihologice, monologuri. Limbajul se caracterizează printr-o extraordinară varietate semantică și complexitate a frazei. "Vezi articolul principal: Troia." O altă
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
artist polivalent, pictor, muzician și scriitor. În 1999 a publicat cartea "Amokalipsis" la editură "Ideea Design & Prinț", apoi "Organismecanisme" este publicată în 2002 la editură "Ziua", în 2004 apare cartea "Tuba Mirum" la editură "Pontica", iar în 2008 la lumină tiparului iese cartea "Kasa Poporului" la editură "Polirom". Despre ultimul român publicat, autorul afirmă: „Kasa Poporului este o carte patologica despre un sistem patologic, o scriere alienata, perversa, crudă și sinistra, așa cum nu ne place, dar așa cum suntem undeva în adâncul
Planeta Moldova () [Corola-website/Science/299934_a_301263]
-
este o creație prin excelență a românilor. Quintilianus declară cu mândrie: "satura tota nostră est" ("satiră este în întregime a noastră"). În secolul al II-lea a.Chr., Gaius Lucillius, în cele 30 de cărți de satire ale sale, stabilește tiparele genului, impunându-i caracterul satiric în accepțiunea de azi. Primul mare satiric, ale cărui opere au servit ca model generațiilor ulterioare de scriitori, a fost poetul Quintus Horatius Flaccus. În cele două cărți cu satire, numite de Horațiu "Sermones" ("Convorbiri
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
și îl sfătuiește să se înscrie la "École des Beaux-Arts". Manet însă, în locul metodelor rigide de învățământ ale Academiei, alege școala lui Thomas Couture. În ciuda metodelor liberale de predare ale școlii, Manet are deja ideile sale despre artă, se împotrivește tiparelor obișnuite acceptate până la el, solicită modelelor sale să se îmbrace, le așază în poziții naturale în locul ținutei alese și aranjate. Își desăvârșește tehnica picturală, copiind lucrările maeștrilor în muzeul Louvre. Un interes deosebit îi trezește Tiziano, Rubens, precum și Velázquez. Din
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
de la apariția primelor gazete, caricatura a fost un ingredient sine qua non al publicațiilor. Prin caricatură se transmite un mesaj de opinie dar care poate fi în perfectă concordanță cu opțiunile privitorului. Caricatura a devenit atât de răspândită odată cu apariția tiparului și implicit a presei, devenind un barometru al evenimentelor sociale. Prin apariția internetului, se pare că ne aflăm în zorii unei noi (r)evoluții a comunicării. Internetul deschide căi nebănuite de mediatizare a imaginii, având un cost minimal și fiind
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
el a fost doar un critic sagace și intolerabil al injusteții sociale. Prin aceasta el reprezintă o noua etapă și fațetă a caracteristicii caricaturii moderne. Cu precădere caricaturile sale au fost gravuri în cupru și, dat fiind evoluția tehnologică a tiparului, de largă circulație. Desenele sale se tipăreau cu regularitate drept "Tours of Dr. Syntax". Acest lucru i-a adus de altfel și notorietatea. Anglia fiind prima țară larg industrializată, a creat și premisele apariției primelor racile ale societății moderne, iar
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
poate datorită acestui fapt, el este considerat a fi veriga de legătura între satira clasică și caricatura modernă. În schimb, pe continent, spiritul satiric al caricaturii a apărut mai târziu și doar influențat de larga circulație datorită evoluției tehnologiei de tipar cât și de priza la public al deja faimoșilor caricaturiști menționați. În Germania, pe la 1770, Daniel Chodowiecki începe să colaboreze cu desene satirice în almanahurile editate la Berlin, comentând grafic stilul de viață al societății germane. Tot în Germania, J.
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
s-a îndreptat asupra prostiei și a inechității unei societăți pe care ei doreau sa o schimbe. Atitudinea lor militantă și progresistă a avut un puternic impact în rândul publicului, sporind totodată și tirajul gazetelor unde desenele lor vedeau lumina tiparului. Critica virulentă era adresata adesea și în direcția guvernului și politicii americane din timpul primului război mondial. În 1917 Congresul American a instituit chiar "un birou guvernamental al caricaturii" încercând astfel să insufle un spirit patriotic în rândul caricaturiștilor, dar
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
vor deveni celebre. Nu mai puțin celebru a devenit însuși Ripley datorită acestei "găselnițe" inspirate. Fiind foarte solicitat de presă pentru a prezenta bizarerii din lumea mondenă, Ripley și-a dedicat restul vieții în căutarea de situații ce ies din tipar. După primul război mondial, New Yorkul devine centrul vieții mondene al Americii dar și cel al vieții sportive, culturale și de presă. Caricaturiștii erau aici într-adevăr la ei acasă. Burris Jenkins Jr. și Goldberg au fost cei mai importanți
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
ilariant produs de comicul unor situații simple, elementare. Elementul esențial pe care și-l arogă caricatura de acest gen, este ironia sau, mai pe șleau spus, bășcălia. Caricatura de acest gen nu a putut prolifera decât odată cu eficacitatea tehnologiei de tipar după 1820 când procedeele litografice au putut oferi posibilități de multiplicare. După apariția primelor gazete și almanahuri după 1840, caricatura de gag a putut fi răspândită eficient și economic în toate mediile sociale. Multe dintre acestea au urmat calea inițiată
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
decis asupra acestui titlu după ce a auzit o femeie urinând zgomotos într-o oală de noapte ("chamber pot"). Celălalt volum la care scriitorul a lucrat în acei ani, cel de proză, intitulat "Oameni din Dublin" ("Dubliners"), trebuie să aștepte lumina tiparului până în 1914, fiind refuzat de douăzeci și două de ori (de cincisprezece edituri). În noiembrie 1907, Stanislaus consemnează intenția fratelui său de a extinde o povestire scrisă în Roma, care se petrece în intervalul unei zile, "Ulise", într-o lucrare
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
nu reușesc să publice, între ianuarie și decembrie 1919, decât fragmentele unor capitole care nu aveau prin ce să scandalizeze: II, III, VI și X ("Nestor", "Proteu", "Hades" și "Stâncile rătăcitoare"). Exilat din spațiul anglofon, "Ulise" va vedea așadar lumina tiparului la Paris abia în 1922. Interesul lui Joyce pentru teatru este sporit de mediul cultural al Zürichului, un oraș care, printr-un complex de împrejurări, devenise în 1917 principalul centru al artei dramatice. Alături de actorul englez Claud Sykes, scriitorul înființează
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Trei comedii: Școala nevestelor, Calul de curse, Liniștea soțului" - difuzate anterior și de Radio București. În 1941, "O crimă pasională", care fusese interzisă din repertoriul Naționalului clujean în 1935, după a doua reprezentație, caz unic în perioada interbelică, vede lumina tiparului în aceeași colecție a "Universului literar", cu o prezentare de Teodor Scarlat.În 1942, romanul "Sfântul Părere", publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineața" și imediat î Ed. Cartea românească, reapare cu titlul schimbat în "Cazul Magheru", în
Mihail Drumeș () [Corola-website/Science/298886_a_300215]
-
Ion Creangă volumul "Edison", reluat un an mai târziu cu titlul "Mari invenții. Povestiri adevărate", ed. a II-a, 1977, semnată cu pseudonimul Barbu Apelevianu. În 1974 Editura Albatros îi publică romanul "Arde Prahova". La editura Ion Creangă vede lumina tiparului, in 1977, volumul "Povestiri despre cutezători". Între anii 1978 și 1979 continuă activitatea de prozator prin publicarea volumului "Povestea neamului românesc. De la început și până în zilele noastre. Pagini din trecut." vol. I, 1978, vol. II-III,1979, în Editura didactică și
Mihail Drumeș () [Corola-website/Science/298886_a_300215]
-
Shiosai"), care va fi publicat în luna iunie a aceluiași an la Editura Shinchosha din Japonia. În românește romanul va fi tradus de către Ana Maria Năvodaru după o ediție franceză (Yukio Mishima, “Le tumult des flots”, Editions Gallimard, 1969), văzând tiparul la Editura Univers, în anul 1975. Tema pastorală (inspirată din romanul grec "Daphnis și Chloe"), a iubirii dintre un tânăr pescar și o frumoasă fiică de sătean înstărit, în lumea închisă a unei insule sudice japoneze, separate de civilizație, l-
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
sa poetică a dovedit nepăsare, risipindu-și versurile în paginile diverselor publicații la care colabora, fără preocuparea de a și le aduna într-un volum. O va face totuși în anul 1964, când la 26 iunie se dă "bun de tipar" volumului "Ora fântânilor" de către Editura pentru Literatură. Ion Vinea, în vârstă de 69 de ani, nu își va vedea însă cartea în vitrinele librăriilor. Se stinge din viață câteva zile mai târziu, în ziua de 6 iulie. Poezii, poeme în
Ion Vinea () [Corola-website/Science/297742_a_299071]
-
de cunoaștere. Sub titlul „Poeme“ se publică o antologie din creația lui loan Alexandru. Pe exemplarul aflat în Biblioteca Episcopului Justinian Chira Maramureșanul, de la Mănăstirea Rohia, există următoarea precizare, scrisă de mână și semnată loan Alexandru: „Rog ca greșelile de tipar să fie corijate cu blândețe căci această carte a apărut fără știrea mea când eram plecat din țară.” În același volum, pe pagina unde este citatul din Hölderlin (p.177), care deschide Vămile Pustiei, loan Alexandru a notat: „Adăugat acest
Ioan Alexandru (scriitor) () [Corola-website/Science/297731_a_299060]
-
Sârbi, Călinești, Cornești, Fetești. Este inlcus în „Lexicon der Weltliteratur“ (Vol. I, Stuttgart), redactat de Gero von Wilpert.( Cf. „Secolul 20”, 1976, nr.4-5, p.64). În 1976 i se publică volumul „Imnele Transilvaniei“, la Editura „Cartea Românească“ (Bun de tipar 31.03.1976; tiraj 6500 exemplare broșate). Volumul are dedicația: „Părinților mei Ioan și Valeria”. La Editura „Albatros“, apare o selecție din poezia sa tradusă în limba maghiară, „Legszebb versei“, Forditotta, az utoszöt es a jagyzeteket irta Jancsik Pal. Sunt
Ioan Alexandru (scriitor) () [Corola-website/Science/297731_a_299060]
-
Cartea Românească“ apare volumul „Imnele Transilvaniei“, fără a se preciza dacă este o nouă ediție, dacă este o ediție revizuită și adăugită sau dacă este o extindere de tiraj, deși tirajul diferă de cel al volumului din 1976. (Bun de tipar 25.02.78; tiraj 6300 ex. broșate). Față de volumul apărut în 1976 are câteva modificări. Poezia „Iobagii“ are titlul „Țăranii“, iar poezia „Secetă“ apare cu titlul „Durere“. În acest volum apar trei poezii noi: „Ascensiune“, „Cântec“, „Autoportret“ (Rohia, 1977). Publică
Ioan Alexandru (scriitor) () [Corola-website/Science/297731_a_299060]
-
București. Predă și la facultatea de Drept a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București. A contribuit la formarea unor cadre de înaltă calificare în administrația de stat prin conducerea lucrărilor de doctorat, din care multe au văzut lumina tiparului. Activitatea sa științifică s-a axat pe problematica istoriei și teoriei statului și dreptului, trecând în domeniul administrației publice, prin cercetarea sistemului judiciar din România în comparație cu diverse sisteme judiciare străine. Pe linia procupărilor sale științifice, a cercetat actul administrativ, operațiunea
Alexandru Negoiță () [Corola-website/Science/297763_a_299092]
-
Romanul va beneficia în mod indirect de o punere în scenă, iar la mijlocul secolului numeroși alți autori vor începe să scrie romane. Daca Addison și Steele impuneau venerație unui tip de proză, atunci Jonathan Swift s-a îndreptat către alt tipar. Stilul abordat de Swift în proza lui este nemanierat și direct, cu o claritate pe care puțini contemporani o puteau egala. Era profund sceptic în privința lumii moderne, dar în același timp era profund bănuitor de nostalgie. Era de părere că
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
Diviziei a noua Scoțiene), pe 1 ianuaie 1916. Scrisorile trimisei soției arată că lua parte la acestea pentru a-și reabilita reputația, deși risca să fie omorât. În rolul de comandant a continuat să-și manifeste tactici riscante și nesăbuite, tipar al tuturor acțiunilor sale militare, deși nu era deloc de acord cu omoruri în masă, cum a fost în acțiunile din Frontul de Vest. Lord Deedes a susținut la o adunare a Royal Historical Society în 2001 de ce Churchill a
Winston Churchill () [Corola-website/Science/297866_a_299195]
-
și "una din cele mai desăvârșite expresii din punct de vedere al formelor din câte a produs spiritul omenesc" . Marea forță a talentului său constă în ineditul mijloacelor de înveșmâtare a ideilor muzicale, libertatea expresiei și bogăția melodică ferită de tiparele convenționale. În haosul diferitelor curente și orientări, dar mai ales al avangardei formaliste occidentale, care cucerește adepți pretutindeni, el știe să împrumute din toate numai ceea ce convine muzicii sale, fără să renunțe la particularitățile concepțiilor personale.
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
cu salarii mici și nu erau legați de reglementările rigide ale breslelor urbane. Către sfârșitul evului mediu s-au dezvoltat manufacturi concentrate, ca cele din sectorul metalurgic, sau tipografiile care s-au răspândit în Europa apuseană și centrală după inventarea tiparului cu litere mobile, de către Gutenberg la mijlocul secolului al XV-lea. Cele mai mari manufacturi concentrate erau șantierele de construcții navale, acestea fiind șantierele de la Amsterdam de la sfârșitul secolului al XVI-lea, în care este introdusă standardizarea pieselor pentru construirea corăbiilor
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
sunt legate de obiectele din natură ci, dimpotrivă, ca pure forme "apriorice", stau la baza capacității de cunoaștere a subiectului, fiind astfel transferate realității obiective. Spațiul, timpul și cauzalitatea sunt prin urmare forme care funcționează în procesul de percepție ca tipare, cu scopul de a ordona și structura toate impresiile senzoriale. Lucrul în sine" ("das Ding an sich"), adică așa cum este în esența sa, nu poate fi cunoscut, pentru că subiectul intră doar în posesia impresiei asupra lucrului, a "fenomenului", a apariției
Immanuel Kant () [Corola-website/Science/297893_a_299222]