12,716 matches
-
dispute și conflicte care pot uneori să transgreseze instituțiile liberale în funcție. În al treilea rând, democrația radicală se referă la construcția unui nou proiect hegemonic, care încearcă să articuleze revendicări destul de diferite. Astfel, democrația radicală trebuie să construiască un adversar, pentru a contracara principiul divide et impera. Așa cum notează Laclau și Mouffe (1985), una dintre ironiile lumii contemporane constă în faptul că, pe de-o parte există o multitudine de grupuri care luptă pentru un număr în creștere de revendicări
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
pentru a schimba cursul curent al lucrurilor. În al patrulea și ultimul rând, proiectul democrației radicale se bazează, nu pe distincția între prieten și dușman, în sensul lui Carl Schmitt, ci mai degrabă pe noțiunea de "pluralism agonistic", în care adversarii intră în luptă pentru a edifica o lume mai bună, chiar dacă nicio victorie nu poate fi finală (Mouffe, 2005b). Astfel, ar fi eronat să credem că procedurile deliberative pot oferi o soluție adecvată problemelor curente ale democrației și asta deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
criminali, pentru elita politică sau pentru anumite grupuri de interese" (Harper, 2004: 2). Gruparea în același loc a criminalilor, a elitelor politice și a grupurilor de interese, nu face decât să sublinieze și mai bine în ce sens sunt corupți adversarii poporului. În campania electorală pentru alegerile federale din 2006, Harper a promis că va guverna pentru canadienii "obișnuiți", acuzând celelalte partide că dau prioritate solicitărilor anumitor grupuri de interese înaintea nevoilor și valorilor familiilor truditoare. Prin definiție, aceste familii truditoare
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
acțiunile Reformiștilor nu au amenințat nici protecția constituțională a minorităților și nici procesele și instituțiile poliarhiei. Populismul manifestat de Partidul Reformei era ostil includerii pluraliste a anumitor grupuri de interese în sistemul de asistență socială, însă acest partid nu era adversarul pluralismului și nici al includerii democratice ca atare. Partidul Reformei a vrut să îngusteze spațiul politic al deliberării mediat de instituțiile democratice, pentru a da mai multe atribuții mecanismelor de piață, fapt care a dat astfel posibilitatea cetățenilor să-și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
politicieni mainstream, de jurnaliști și de intelectuali drept niște paria extremiști; opiniile lor nu erau luate în serios, fiind, în mare măsură, ignorate. Sládek care avea o asemănare fizică cu actorul britanic de comedie Rowan Atkinson, a fost ștampilat de adversari drept un "Mr. Bean" turbulent. În al treilea rând, și poate cel mai important, discursurile Republicanilor cu privire la democrație erau ambigue, deoarece - spre deosebire de majoritatea partidelor politice din Cehia, cu excepția liniei dure comuniste -, aceștia nu au considerat Cehoslovacia, de după 1989, și apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
drepturi. Așa cum o arată numeroasele procese în care a fost implicat partidul și liderii săi, dispozițiile legale privind protejarea unor drepturi au fost adesea puse în aplicare împotriva voinței lor. Discursul moralist și radical al Republicanilor care demoniza și ataca adversarii politici, respingând legitimitatea sistemului politic, nu a contribuit la promovarea unei culturi a dialogului sau a consensului în viața publică a Cehiei. Cu toate acestea, fără îndoială, după cum s-a sugerat mai sus, Republicanii au dat o mână de ajutor
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cu retorica lui López Obrador, echipa de campanie a lui Calderón avea toate motivele să-l prezinte pe primul (așa cum de altfel au și făcut-o) drept un pericol pentru Mexic. Însă, retorica populistă a lui AMLO a netezit drumul adversarilor. Înregistrări de la mitingurile electorale au servit drept probe semnificative ale temperamentului său irascibil. Cel mai celebru episod este cel în care, nemulțumit de sprijinul deschis pe care președintele Fox îl acorda candidatului PAN (și asta împotriva legii electorale din Mexic
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
felul în care López Obrador și construit retoric pespectiva asupra politicilor, din perspectiva PAN, acestea nu putea decât să apară dezastruoase, și invers. Niciodată, până la această campanie, candidații la prezidențiale nu au provenit de la extremele spectrului ideologic. Mai degrabă, partidul adversar era reprezentat de centristul PRI. În final, López Obrador a pierdut alegerile pentru că PAN l-a înfățișat drept un radical, un politician prea riscant pentru Mexic. Dar nu retorica populistă a fost cea care i-a hotărât soarta, ea fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
din 2009, un sondaj dat publicității de ziarul conservator Reforma (29 august 2010) indica faptul că 61% dintre suporterii PRD (perredistas) îl preferau AMLO drept potențial candidat la alegerile din 2012, comparat cu 17% care îl preferau pe principalul sau adversar, primarul în funcție al Mexico City. 5.4 Efecte de durată ? La o primă privire, discursul populist al lui López Obrador pare să fi lăsat puține urme durabile. Încrederea în Institul Federal (IFE) a rămas la cote înalte. Potrivit Studiului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1986) FPÖ fusese cândva rezervorul foștilor naziști și legătura "noului" FPÖ populist de dreapta cu trecutul Austriei stârnise deseori dezbateri publice aprinse. De fapt, de la începutul conducerii lui Haider în 1986 și până în 2000, FPÖ a fost privit de mulți - adversari politici, reprezentanți ai societății civile, jurnaliști, oameni de știință, intelectuali ș.a.m.d. - ca fiind incapabil să guverneze, ca un partid nedemocratic sau neliberal. Pentru ei, acceptarea FPÖ ca partener de coaliție în 2000 a fost încălcarea unui tabu politic
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
o petiție populară controversată din 1993, a fost îndreptat direct împotriva drepturilor străinilor. În programul partidului din 1997, FPÖ s-a angajat de partea "unui creștinism care își apără valorile" împotriva fundamentalismului islamic, capitalismului agresiv și consumerismului (FPÖ, 1997: 13). Adversarii politici au reproșat partidului că duce un război cultural (Kulturkampf) împotriva societății deschise și a statului liberal constituțional (Plasser și Ulram, 2000: 226-227; Riedlsperger, 1998: 32-34). În ce măsură FPÖ poate fi catalogat drept un partid populist depinde de cum definim termenul "populism
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
xenofobe în timpul campaniilor" și astfel "a creat o atmosferă în care afirmațiile pe față împotriva străinilor au devenit ceva acceptabil" (Raport 2000: 110). Încercările politicienilor FPÖ de a "reduce la tăcere și chiar de a-i scoate în afara legii pe adversarii politici dacă își permiteau să critice guvernul austriac" au fost evidențiate ca unele dintre cele mai problematice trăsături ale partidului (Raport 2000: 93). Cel din urmă punct se referea la faptul că în 2000 fostul președinte FPÖ, Haider, sugerase ca
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ale acestei dualități erau eterogene din punct de vedere sociologic, fiecare a fost concepută în termeni relativ omogeni și nediferențiați pe scena politică, cu el pueblo unit sub conducerea lui Hugo Chávez și oligarhia definită prin propriul său statut de adversar. Ascensiunea chavismului a transformat dezbaterea privitoare la populismul din America Latină în trei feluri fundamentale (și aflate în legătură una cu cealaltă). Mai întâi, în linii generale a eclipsat dezbaterea din anii 1990 referitoare la compatibilitatea populismului cu neoliberalismul. Alegerea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
privitoare la populismul din America Latină în trei feluri fundamentale (și aflate în legătură una cu cealaltă). Mai întâi, în linii generale a eclipsat dezbaterea din anii 1990 referitoare la compatibilitatea populismului cu neoliberalismul. Alegerea lui Chávez, de la bun început un adversar înverșunat al "neoliberalismului sălbatic", a fost prima dintr-o serie de victorii electorale fără precedent ale liderilor populiști și de stânga din regiune. Până în 2011, unsprezece țări, reprezentând 2/3 din populația regională, erau guvernate de președinți de centru-stânga. Cei mai mulți
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1998: 368). Totuși, după ce a venit la putere și a marginalizat partidele tradiționale, Chávez s-a făcut tot mai mult auzit în privința altor elemente aparținând elitei și pe care el le contesta, cum ar fi trusturile media care erau mai adversari ai conducerii sale. Și în vreme ce Chávez a fost mereu critic cu privire la imperialismul american și a legăturilor sale cu interesele elitei din societatea venezuelenă, el și-a înăsprit tonul odată cu lovitura de stat cu ajutorul armatei susținută fățiș de Washington și care
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
simbolismul lui Bolívar și al altor eroi naționali din secolul al XIX-lea, realizând o legătură mitică între mișcarea sa populistă cu un caracter redemptiv și luptele istorice pentru independență națională și integrare regională (Zúquete, 2008: 107-109). Prin definiție deci, adversarii politici au fost concepuți ca fiind forțele antipatriotice, având legături în mod caracteristic cu interesele puterii imperialiste. Sub forma acestei construcții ideologice, chavismul se putea defini pe sine ca fiind în opoziție cu capitalul internațional și cu neoliberalismul globalizat, fără
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
aceste forme de control financiar și legal erau folosite pentru a limita opoziția politică a crescut în timp (Human Rights Watch 2008). Tensiunile au fost acute în mod special cu mass-media, deoarece marile posturi private de televiziune și ziarele erau adversari redutabili ai lui Chávez și în anumite situații au sprijinit în mod deschis protestele civile îndreptate împotriva regimului și lovitura de stat militară din 2002. Chávez a căutat să "democratizeze" mass-media prin extinderea rețelei televiziunii publice și a radioului și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de a reînnoi licența de emisie pentru un mare post de televiziune și prin depunerea unei plângeri împotriva unui director al unui alt post pentru defăimare și răspândire de informații false. Acuzații asemănătoare au fost folosite pentru a închide un adversar politic fost guvernator de stat în 2010 (Human Rights Watch, 2010). În timp ce Venezuela se îndrepta spre alegeri legislative naționale în septembrie 2010, într-o perioadă de adâncă criză economică și de tulburări sociale, Chávez a decretat formarea unei noi funcții
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
stare să concentreze o putere nemaiîntâlnită în Peru de decenii" (Degregori, 2003: 220). Montesinos a folosit această putere pentru a construi o rețea ilicită de mari dimensiuni care, în mod sistematic, a corupt instituțiile statului și le-a folosit împotriva adversarilor (Conaghan, 2005; Rospigliosi, 2000). Montesinos a folosit SIN-ul pentru a spiona diverse persoane din opoziție și din mass-media (Bowen și Holligan, 2003: 290-1; Rospigliosi, 2000: 157-8, 202) și, așa cum s-a văzut mai târziu pe înregistrările video, el a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de fapt el exercita toată puterea în stat. Prima încercare a fost aceea de a-și zugrăvi opoziția ca fiind unită în interior. Ca o ironie, concentrarea propriei puteri a făcut ca acest lucru să fie mai ușor, dându-le adversarilor o cauză comună și inspirația de a coopera în maniere cu totul improbabile înainte, dincolo de diferențele lor ideologice și etnice, cum a fost, de exemplu, coaliția compusă din dezertori de la HZDS, creștin- democrați, comuniști și maghiari, care l-a îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
reușeau ca împreună să formeze o majoritate electorală și care nu aveau acces la mass-media și la clientelismul legat de privatizare. În acest caz răspunsul a însemnat identificarea opoziției cu puterile din afară. Prin faptul că i-a legat pe adversarii săi politici din interior cu actorii mai mari și mai puternici din mediul internațional, Mečiar a reușit să-și bagatelizeze propriul statut de elită în calitatea lui de șef al guvernului și a afirmat răspicat că adevărata putere - adevărata elită
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
punct de vedere etnic, în conflict cu grupuri etnice rivale și cosmopoliți de-etnicizați, încât elementele sale unice populiste sunt destul de obscure. Diferența cea mai importantă rezidă nu în tonul moral al lui Mečiar sau în afirmarea omogenității susținătorilor și adversarilor săi, elemente pe care multe tipuri de naționalism și de populism le împărtășesc, ci în catalogarea oponenților ca elite, nu ca egali sau inferiori. Mečiar avea o capacitate deosebită de a-și eticheta adversarii naționali ca fiind privilegiați, chiar dacă zăceau
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
sau în afirmarea omogenității susținătorilor și adversarilor săi, elemente pe care multe tipuri de naționalism și de populism le împărtășesc, ci în catalogarea oponenților ca elite, nu ca egali sau inferiori. Mečiar avea o capacitate deosebită de a-și eticheta adversarii naționali ca fiind privilegiați, chiar dacă zăceau în opoziție, și de a face ca susținerea lor internațională să devină o posibilă sursă de persecuție pe plan intern. Elementele populiste pe care Mečiar le-a introdus în naționalismul său au întrecut în
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de atractivitate a populismului. Se pot deosebi măcar cinci astfel de zone de competiție: - Relațiile majoritate-minoritate. Populiștii își concep atractivitatea prin intermediul ideii că puterea politică a căzut în mâinile unei minorități anume - deseori una de tip economic sau etnic -, în timp ce adversarii lor aduc în discuție spectrul puterii căzute în mâinile maselor iresponsabile. Așa cum sugerează și cele spuse mai înainte, minoritatea-cheie pe care insistau populiștii din Slovacia era "populația străină", mai ales minoritatea etnică maghiară. În timp ce sperietoarea cu "maghiarii în guvern" i-
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
amenințare pentru importantul proiect al independenței Slovaciei. - Răspunderea. Populiștii au căutat să creeze o relație între popor și liderul ales, a cărui putere este protejată de interferența altor instituții care nu sunt alese într-o manieră atât de directă, în timp ce adversarii populiștilor se tem de excesele care s-ar putea comite și preferă mecanisme instituționale care să fie alese mai mult indirect. Mečiar a slăbit în mod considerabil constrângerile instituționale pe orizontală asupra conducerii proprii, dar guvernul care i-a urmat
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]