KorAP: Find »[drukola/base=dependență & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...491 492 493 ...501 >

12,512 matches

Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424

tranziție nu înseamnă fatalmente dezvoltare, adică trecerea de la o societate tradițională nedezvoltată spre una modernă dezvoltată, ci poate îmbrăca forma necunoscută a decalajelor structurale durabile ce întrețin în societățile întârziate alte procese dominante, dintre care cele mai relevante sunt: subdezvoltarea, dependența de metropole, războiul mental, cu mari dislocări de tradiții și de forme culturale neurmate de mobilizări creatoare pe măsură, declasare socială cu toate efectele subsecvente etc. Teoriile dezvoltării dependente. Depășirea paradigmei modernizării O examinare istorică În spatele teoriilor modernizării se poate

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
întârziate într-o direcție teoretică nouă, insurgentă față de modelul sincronist de gândire, și aceste reacții au atins pragul teoretic mai întâi în Europa de Răsărit, prin teoriile formei fără fond, și apoi în America Latină, Asia și Africa, sub expresia teoriilor dependenței și ale subdezvoltării. Teoriile dependenței, precizează Alvin J. So, sunt un răspuns la „hegemonia teoriilor americane ale modernizării”. În realitate, ele sunt al doilea val de răspunsuri. Primul răspuns, cum s-a precizat deja, a fost al teoriilor est-europene: Maiorescu

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
nouă, insurgentă față de modelul sincronist de gândire, și aceste reacții au atins pragul teoretic mai întâi în Europa de Răsărit, prin teoriile formei fără fond, și apoi în America Latină, Asia și Africa, sub expresia teoriilor dependenței și ale subdezvoltării. Teoriile dependenței, precizează Alvin J. So, sunt un răspuns la „hegemonia teoriilor americane ale modernizării”. În realitate, ele sunt al doilea val de răspunsuri. Primul răspuns, cum s-a precizat deja, a fost al teoriilor est-europene: Maiorescu, Motru, Zeletin, Gherea, Madgearu, Manoilescu

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
la regimuri militare și autoritare. În planul care ne interesează pe noi, aceste procese au însemnat și colapsul teoriilor modernizării ca sistem de gândire, dar și colapsul ECLA ca strategie politică de dezvoltare. Dar să examinăm mai îndeaproape istoricul teoriilor dependenței și deci începuturile noii paradigme, care a înlăturat aproape cu totul paradigma sociologiei tranziției, punând în locul ei un alt model de gândire și analiză, cu alte procese dominante decât tranziția de la tradițional la capitalismul dezvoltat și deci la modernitatea capitalistă

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
ei un alt model de gândire și analiză, cu alte procese dominante decât tranziția de la tradițional la capitalismul dezvoltat și deci la modernitatea capitalistă, evidențiind alte procese dominante, în locul tranziției urmate de succes, și anume: subdezvoltare durabilă, declasări sociale masive, dependențe umilitoare, aculturații alienante, crize identitare profunde etc., cu toate efectele lor subsecvente. Cum s-a afirmat așadar noua paradigmă? Ne relatează pe scurt Alvin J. So, pe care îl vom urma și noi în prezentarea de mai jos. În anii

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
difuzat ca „instrument al colonialismului mental”, și nicidecum ca sistem funcțional de gândire. Care sunt așadar diferențele notabile dintre cele două moduri de gândire? Teza modernistă susține că influența occidentală generează modernizare și deci dezvoltarea unei societăți întârziate. Teza teoriilor dependenței (sau a capitalismului dependent) evidențiază, din contră, asocierea influenței externe cu subdezvoltarea și cu starea de colonialism mental (a gândi prin imitație), nu cu dezvoltarea. Numim această asociere dependență. Critici în lanț ale teoriei tranziției. De la M. Manoilescu și P.

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
occidentală generează modernizare și deci dezvoltarea unei societăți întârziate. Teza teoriilor dependenței (sau a capitalismului dependent) evidențiază, din contră, asocierea influenței externe cu subdezvoltarea și cu starea de colonialism mental (a gândi prin imitație), nu cu dezvoltarea. Numim această asociere dependență. Critici în lanț ale teoriei tranziției. De la M. Manoilescu și P. Prebish la A.G. Frank Să examinăm, în fine, reacția latino-americană la paradigma developmentalistă și a tranziției prin modernizare. În anii ’50, în ECLA Manifesto, Prebish a inițiat o critică

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
programului de industrializare. Implicarea sporită a guvernelor era menită să rupă lanțul subdezvoltării. (So, 1990) Ce s-a întâmplat în realitate? Puterea de cumpărare a fost limitată la anumite categorii sociale și piața internă n-a dovedit tendințe de dezvoltare. Dependența de import s-a deplasat de la bunurile de consum spre bunurile de capital. Exportul convențional a fost neglijat în frenezia industrializării și rezultatul a fost o acută criză a balanței de plăți, țară după țară”. (A J So, 1990, p

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
neomarxiștii văd imperialismul d.p.d.v. «periferial», centrându-se pe acuzarea imperialismului privitor la dezvoltarea lumii a treia” (So, 1990, p. 94). „Neomarxiștii percep burghezia ca incapabilă să îndeplinească rolul de eliberator al forțelor de producție” (So, 1990, p 94); apariția teoriei dependenței și a schimbului inegal: A.G. Frank - primul pas pe care-l face Frank este acela al unei severe critici la adresa Școlii și teoriilor modernizării. Întrucât teoriile și categoriile promovate de adepții acestei Școli sunt „elaborate pe baza experienței europene și

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
și dificultăți politice”; „Regimurile care sunt cele mai subdezvoltate azi și mai feudale sunt cele ce-au avut cele mai strânse legături cu metropola în trecut” (So, 1990, p. 96); Să reținem, în fine, prin mijlocirea lui Dos Santos, definiția dependenței: „relațiile dintre două sau mai multe state (țări) îmbracă forma dependenței când unele dintre ele (cele dominante) pot să se dezvolte și să se autoimpulsioneze, pe când altele (cele dependente) pot face acest lucru numai ca reflectare a expansiunii/dezvoltării celor

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
mai feudale sunt cele ce-au avut cele mai strânse legături cu metropola în trecut” (So, 1990, p. 96); Să reținem, în fine, prin mijlocirea lui Dos Santos, definiția dependenței: „relațiile dintre două sau mai multe state (țări) îmbracă forma dependenței când unele dintre ele (cele dominante) pot să se dezvolte și să se autoimpulsioneze, pe când altele (cele dependente) pot face acest lucru numai ca reflectare a expansiunii/dezvoltării celor dintâi” (apud So, 1990, p. 96). Relațiile lor sunt inegale căci

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
dezvolte și să se autoimpulsioneze, pe când altele (cele dependente) pot face acest lucru numai ca reflectare a expansiunii/dezvoltării celor dintâi” (apud So, 1990, p. 96). Relațiile lor sunt inegale căci unele se dezvoltă pe seama celorlalte. Iată câteva forme ale dependenței, după același autor: colonială (capitala comercială și financiară are monopolul controlului asupra pământului, a minelor, resurselor umane); financiar-industrială; tehnologică-industrială. Teorii spiritualiste asupra dezvoltării. Cazul japonez 1. Teoria lui Bellah: rolul Tokugawa Religion în decolarea capitalistă a Japoniei În Japonia industrializarea

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
televiziuni și radiouri subvenționate, astfel încât să nu depindă nici de piață, nici de reacția publicului, și pe care le-au utilizat ca portavoce a propriilor interese de afaceri și politice. Al doilea punct de sprijin al capitalului occidental a fost dependența de legitimarea externă a politicii românești. I-a ajutat aici lipsa de unitate a clasei politice românești în apărarea sistemului pe care tocmai îl construise. În competiția pentru legitimarea externă, taberele politico-economice românești s-au acuzat reciproc de corupție, compromițându

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
teritoriu poate fi „regionalizat” diferit, în funcție mai multe criterii. Regiunile de dezvoltare sunt menite așadar realizării dezvoltării la un anumit nivel de intervenție considerat funcțional. În cadrul regiunii, teritoriul este privit ca o unitate spațială funcțională, caracterizată de interrelații și dependențe multiple. În realitate, există un contrast remarcabil între generalitatea tendinței de regionalizare și diversitatea manifestărilor instituționale, la fel ca și între popularitatea noțiunii și dificultatea de a o defini. De aceea, realizarea unor studii comparative, foarte necesare, de altfel, între

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
cu putere de influență scăzută în România anilor ’90, dar cu vizibilitate mare în mass-media și câmpul intelectual public), aceștia nu au luat în considerare faptul că atât indivizii, cât și instituțiile și comunitățile locale veneau cu un bagaj de dependențe, adaptări politice și economice, precum și deturnări și „îmblânziri” (Creed, 1998) ale măsurilor, de multe ori aberante, venite de la vârful conducerii comuniste. În acest context pot fi privite și reforma drepturilor de proprietate asupra pământului (Legea nr. 18/1991), precum și noua

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
În acest context pot fi privite și reforma drepturilor de proprietate asupra pământului (Legea nr. 18/1991), precum și noua politică agrară de la începutul anilor ’90. Economia gospodăriilor individuale din perioada comunistă a fost forțată să intre într-o relație de dependență cu economia cooperativelor agricole (vezi Iordachi, Dobrincu, 2004, despre procesul de colectivizare). Pe lângă practici obișnuite cum ar fi „furtul”, subraportarea suprafeței agricole a CAP-urilor, supraraportarea producției și distribuirea informală a unor „resurse manipulabile” de către conducerea CAP-urilor pentru fidelizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
sociale și beneficii de bază clienților aflați în nevoie acută/situație de risc. „Acoperirea prăpastiei” (bridging the gap) presupune acțiuni eficiente în direcția furnizării unor servicii de bază în comunitățile sărace, dar cu accent pe creșterea capacității clientului (autonomie vs dependență); dezvoltarea unor acțiuni care să preîntâmpine manifestarea unor factori ce ar putea duce la apariția acestei prăpastii. Scopul acestor acțiuni este de a genera în viitor modalități mai eficiente de preîntâmpinare a dezechilibrelor și crizelor, vizând: comunitatea, prin: sprijinirea acesteia

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
dificultăți în cooperarea cu sectorul public și uneori chiar pot crea conflicte cu ministerele/agențiile publice de resort. De asemenea, managementul acestor fonduri sociale poate fi afectat de discontinuitatea filosofiilor de guvernare diferite uneori de la un ciclu politic la altul. Dependența crescută a fondurilor sociale de finanțarea internațională periclitează continuitatea acestora, mai ales în situațiile în care aceste fonduri nu sunt integrate și în bugetele naționale. În anumite situații, investițiile masive în proiecte comunitare pot submina autoritatea administrațiilor locale, care văd

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
prioritățile locale dintr-un alt unghi; strategii durabile de furnizare a serviciilor - o serie de politici și programe sociale publice le oferă beneficiarilor servicii contra cost, mai ales cu scopul de a nu-i demotiva și de a nu crea dependență. Asemenea proiecte și practici sunt uneori neluate în seamă de fondurile sociale, în special din dorința lor de a furniza rapid servicii de bază și a-i ajuta pe cei în situație de risc să depășească mai rapid un astfel

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
a persoanelor/grupurilor defavorizate/marginalizate. În fine, orientarea acestor programe și proiecte comunitare trebuie să fie suportivă, însă de neinterferență, nesuprapunere și neinfluențare (nefundamentată) a deciziilor locale, ce ar putea duce la un efect contrar, și anume creșterea gradului de dependență a comunității locale, iar programele sociale naționale ar putea deveni redundante. Am putea concluziona că politica fondurilor sociale ar putea fi privită ca una de tipul „morcovul și bățul”. Este cert însă faptul că fondurile sociale ajung să acționeze foarte

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
bunurilor publice. Împingându-i pe cei cu status socioeconomic în alte locații, segregarea rezidențială a creat contextul de mobilizare pentru acțiune colectivă a unor actori care, în alte condiții, sunt percepuți ca fiind mai puțin activi. Se demonstrează, astfel, că dependența propensiunii pentru leadership și activism social de poziție socială este relativă. O legătură mai strânsă cu tema cercetării noastre o are corelația evidentă dintre carierele organizaționale, statusul organizațional realizat și implicarea actuală în inițiative comunitare. Ea furnizează un argument în

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
sociale majore ale societății noastre: politici sociale în perspectiva inegrării europene, politici sociale de suport pentru copil și familie, administrarea comunitară a justiției, managementul serviciilor de asistență socială și de sănătate, consiliere și supervizare în asistența socială, combaterea și prevenirea dependenței de droguri etc. În mai puțin de patru ani, după ce a apărut prima promoție de asistenți sociali cu diplomă universitară, s-a observat o schimbare evidentă la nivelul percepției sociale față de această profesie. Ea a devenit foarte atractivă atât pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
prevenirea și combaterea fenomenelor de violență în familie, mai ales împotriva femeilor și copiilor; - promovarea sănătății reproducerii; educație sanitară în sfera sănătății familiei și a nutriției sănătoase; - prevenirea delincvenței juvenile și recuperarea socială a delincvenților; - prevenirea și tratarea alcoolismului, a dependenței de droguri atât la adulți, cât și la copii; - îmbunătățirea formelor de asistență a copiilor abandonați (extras din Zamfir 2003). 7. Deși mediul universitar și de cercetare a fost foarte activ în analiza problemelor sociale ale tranziției și în conceperea

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
funcția de prevenție și reinserție socială. Acest fapt susține explicația cea mai importantă a persistenței fenomenului instituționalizării, în ciuda eforturilor costisitoare de dezinstituționalizare făcute în ultimul timp; • lipsa cronică a serviciilor de asistență socială pentru tipuri grave de probleme: violența domestică, dependența de alcool și de droguri, copiii străzii, asistența socială a victimelor, a persoanelor fără adăpost etc. Mai mult cu titlu de experiment, au fost dezvoltate câteva servicii de acest tip, foarte puține în sistem public, mai multe în sistem privat

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
segmentele cu situații dificile s-a cristalizat în forme mai complexe. Venitul minim garantat a început să funcționeze la parametri normali. El conține un mecanism important de selecție mai eficientă a persoanelor în nevoie și de evitare a efectului de dependență. Condiționalitatea acordului ajutorului social prin participarea la activități de interes public a produs o diminuare a solicitării celor care erau angajați în economia subterantă. Totodată, ea a consolidat suportul colectiv pentru sistemul de asistență socială și a activizat persoanele marginalizate

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]