12,591 matches
-
apare în Neguțătorul din Londra a lui Lillo din 1731 sau în La Brouette du vinaigrier (Tărăboanța negustorului de oțet) a lui Louis-Sébastien Mercier din 1775. Goldoni își află personajele prin intermediul unui amestec permanent de realism și stilizare, invers decât drama burgheză, hotărât realistă 61. Această abandonare a măștii îi permite chiar uneori să schimbe modelul existent. Repartiția rolurilor în trupele de comedianți dell'arte constituie, pentru actori, un dispozitiv de joc. Întotdeauna există, într-o trupă, cei doi bătrâni, cei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai preferabil să câștigi inimile prin calitățile virtuții, decât prin oroarea viciului? Când vorbesc de virtute, nu înțeleg această virtute eroică, impresionantă prin dezastrele sale și lacrimogenă prin dicția sa. Aceste lucrări cărora în Franța li se dă denumirea de drame, își au cu siguranță meritul, este un gen de reprezentare teatrală între comedie și tragedie. Este un amuzament făcut mai mult pentru inimile sensibile; nefericirile eroilor tragici ne interesează de la distanță, dar ale celor egali nouă trebuie să ne impresioneze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-i faci pe oameni să plângă, nu dă niciun precept exact despre cum să-i faci să râdă." Proiectul reformării teatrului, în spiritul Iluminismului, este strâns legat la Goldoni de dorința de a transforma societatea venețiană în plină decadență. 5. Drama romantică Moștenitori ai Iluminismului, Romanticii francezi sunt fascinați de poezia Europei de Nord. Teoreticienii dramei, Stendhal (1783-1842), în Racine și Shakespeare 66, a cărui primă parte datează din 1823, a doua din 1825, Hugo (1802-1885), în Prefața la Cromwell din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
faci să râdă." Proiectul reformării teatrului, în spiritul Iluminismului, este strâns legat la Goldoni de dorința de a transforma societatea venețiană în plină decadență. 5. Drama romantică Moștenitori ai Iluminismului, Romanticii francezi sunt fascinați de poezia Europei de Nord. Teoreticienii dramei, Stendhal (1783-1842), în Racine și Shakespeare 66, a cărui primă parte datează din 1823, a doua din 1825, Hugo (1802-1885), în Prefața la Cromwell din 1827, Vigny (1797-1863), în Scrisoare către Lordul *** despre seara din 24 octombrie și despre un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un sistem dramatic (Lettre à Lord *** sur la soirée du 24 octobre et sur un système dramatique), din 1829, reiau, entuziasmați, un mare număr din ideile lui Diderot și Sébastien Mercier, cu excepția realismului. Ei doresc un teatru modern pe care drama burgheză nu a fost în măsură să-l producă și care, în ciuda eforturilor lor, întârzie să se impună, fără îndoială din cauza succesului melodramei la marele public. Primele drame romantice, numai citite, în cadrul lecturilor publice din niște cercuri reduse, nu sunt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și Sébastien Mercier, cu excepția realismului. Ei doresc un teatru modern pe care drama burgheză nu a fost în măsură să-l producă și care, în ciuda eforturilor lor, întârzie să se impună, fără îndoială din cauza succesului melodramei la marele public. Primele drame romantice, numai citite, în cadrul lecturilor publice din niște cercuri reduse, nu sunt jucate. Mérimée (1803-1870) își citește, în 1823, în fața unui grup de prieteni din care face parte Stendhal, piesele, care vor fi publicate doi ani mai târziu cu titlul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu titlul enigmatic Teatrul lui Clara Gazul, comediantă spaniolă 67. Hugo trebuie și el să se mulțumească, în 1827, să citească Cromwell, lucrare pe care nu o va vedea reprezentată în timpul vieții. De-abia în 1829 triumfă pe scenă prima dramă romantică, Henric III și curtea lui, de Alexandre Dumas-tatăl (1802-1870)68. Dacă teoriile despre drama romantică în Franța au precedat realizările, asta se datorește faptului că, în străinătate, opere de mare importanță, în special cele ale lui Goethe și Schiller
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se mulțumească, în 1827, să citească Cromwell, lucrare pe care nu o va vedea reprezentată în timpul vieții. De-abia în 1829 triumfă pe scenă prima dramă romantică, Henric III și curtea lui, de Alexandre Dumas-tatăl (1802-1870)68. Dacă teoriile despre drama romantică în Franța au precedat realizările, asta se datorește faptului că, în străinătate, opere de mare importanță, în special cele ale lui Goethe și Schiller, au înflorit, venind să realizeze din plin visul pentru acest teatru modern conceput de Diderot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acest teatru modern conceput de Diderot și Louis-Sébastien Mercier 69. Difuzarea teatrului lor a permis pe lângă asta recunoașterea în Shakespeare a unui mare precursor. Sub influența combinată a Germaniei contemporane și a Angliei elisabetane se elaborează, în Franța, teoriile despre drama romantică ce păstrează totuși acesta este specificul Romantismului francez , spiritul Iluminismului. Dovada acestui fapt o reprezintă strigătul plin de orgoliu al tânărului Musset (1810-1857), care nu și-a făcut încă debutul pe scenă: "Je ne voudrais pas écrire ou je
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
va urma rândul Rusiei. 5.1. Influența străină Doamnei de Staël îi revine meritul de a fi introdus în Franța literatura germană. Cu ocazia unei călătorii la Weimar în 1803, când îi întâlnește pe Schiller și Goethe, ea descoperă frumusețea dramelor istorice ale lui Schiller (1759-1805)71, extrema îndrăzneală a lui Goethe (1749-1839). Acesta lucra atunci la Faust, dramă mitică, pe care o va reprezenta în 1829 la teatrul de la Weimar al cărui director este72. Ea se hrănește acolo cu reflecțiile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Franța literatura germană. Cu ocazia unei călătorii la Weimar în 1803, când îi întâlnește pe Schiller și Goethe, ea descoperă frumusețea dramelor istorice ale lui Schiller (1759-1805)71, extrema îndrăzneală a lui Goethe (1749-1839). Acesta lucra atunci la Faust, dramă mitică, pe care o va reprezenta în 1829 la teatrul de la Weimar al cărui director este72. Ea se hrănește acolo cu reflecțiile lui Schiller despre tragedie, considerată de el ca formă superioară de artă, și despre funcția socială a teatrului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un sistem dramatic. Se va deschide scena franceză, sau nu, spre o tragedie modernă producând: în concepția ei, un tablou larg al vieții, în locul unui tablou restrâns al catastrofei unei intrigi; în compoziția sa, caractere, nu roluri, scene pașnice fără dramă, amestecate cu scene comice și tragice; în execuția ei, un stil familiar, comic, tragic, și uneori epic?" Mai târziu, în 1864, Hugo va scrie al său William Shakespeare, prima analiză foarte aprofundată a operei marelui dramaturg elisabetan, ca prefață la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Teatrul este un amvon. Teatrul vorbește tare și vorbește răspicat. Când Corneille spune: Fiindcă ești mai mult decât un rege crezi că valorezi ceva", Corneille este Mirabeau. Când Shakespeare spune: "To die, to sleep"80, Shakespeare este Bossuet. Autorul acestei drame știe cât de mare și serios este teatrul. El știe că drama, fără a ieși din limitele imparțiale ale artei, are o misiune națională, o misiune socială, o misiune umană. Când vede în fiecare seară această mulțime atât de inteligentă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spune: Fiindcă ești mai mult decât un rege crezi că valorezi ceva", Corneille este Mirabeau. Când Shakespeare spune: "To die, to sleep"80, Shakespeare este Bossuet. Autorul acestei drame știe cât de mare și serios este teatrul. El știe că drama, fără a ieși din limitele imparțiale ale artei, are o misiune națională, o misiune socială, o misiune umană. Când vede în fiecare seară această mulțime atât de inteligentă și atât de avansată care a făcut din Paris cetatea centrală a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucruri pline de lecții și de sfaturi." Mulți romantici, în special cu ocazia Restaurației și a Monarhiei din Iulie, s-au angajat într-o acțiune politică 81. Trăind cu descumpănire o perioadă haotică, ei își pun întrebări asupra istoriei, acordând dramei istorice un loc de predilecție, căci ea le permite, în cadrul bilanțului pe care îl fac asupra evenimentelor trecute, să reflecteze asupra situației contemporane. Astfel realizează ei dorința lui Stendhal 82, care proslăvește tragedia istorică sub influența Doamnei de Staël, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ruy Blas, meditează amândoi asupra decadenței monarhiei, prin intermediul exemplului Florenței în epoca lui Alexandru de Medici, al Spaniei secolului al XVIII-lea. Prost impresionați de vidul politic pe care-l cunoaște Franța după 1830, ei se întreabă, în aceste două drame, cum va putea fi instaurată o adevărată republică. Romantismul este "liberalismul în literatură, cum declară Hugo în Prefața la Hernani. Libertatea în artă, libertatea în societate, iată dublul scop spre care trebuie să tindă în același pas toate spiritele consecvente
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
această schimbare a avut loc în treizeci și șase de ore, este absurdă și-l disprețuiesc pe Othello." Să notăm în trecere reaua credință din această aserțiune a lui Stendhal, care în Racine și Shakespeare se preface să creadă că drama Othello se desfășoară într-un mare interval de timp, pe când Shakespeare restrânge timpul pentru a sublinia bruschețea accesului de delir. Trei nopți îi sunt suficiente pentru ca acțiunea tragică să se realizeze, cea a răpirii Desdemonei, cea a nunții pe nava
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
face dovada celei mai uimitoare îndrăzneli pentru acea vreme, imaginând treizeci și cinci de locuri diferite situate nu numai la Florența, ci și la Veneția, frângând unitatea chiar în sânul actului. De aceea, niciun regizor nu a avut curajul să monteze această dramă, prea în avans față de gustul timpului, înainte de 189685. Unitatea de acțiune este singura unitate pe care o vor păstra romanticii, urmând și aici exemplul lui Diderot și al lui Mercier. "Este (...) singura admisă de toți, pentru că rezultă dintr-un fapt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
secundare pe care trebuie să se sprijine acțiunea principală. Trebuie numai ca aceste părți, savant subordonate întregului, să graviteze fără încetare spre acțiunea principală și să se grupeze în jurul ei la diferite etaje sau mai curând pe diversele planuri ale dramei. Unitatea de ansamblu este legea de perspectivă a teatrului." În imensul elogiu pe care Hugo i-l consacră lui Shakespeare, el atrage atenția că geniul său constă, în toate piesele, în afară de Macbeth și Romeo și Julieta, în construirea a două
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în toate piesele, în afară de Macbeth și Romeo și Julieta, în construirea a două intrigi secundare reflectând intriga principală. Din prudență, fără îndoială, față de detractorii săi, el nu merge până la a preconiza un asemenea obicei, mulțumindu-se să-i sublinieze originalitatea. Drama este traversată de o dublă acțiune care o reflectă în mic. Alături de furtuna din Atlantic, furtună într-un pahar cu apă. Astfel Hamlet face la un nivel mai jos de el un Hamlet; el îl omoară pe Polonius, tatăl lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în față, Lear, disperat din cauza fiicelor sale Goneril și Regane, și consolat de fiica sa Cordelia, este repetat de Glocester, trădat de fiul său Edmond și iubit de fiul său Edgar. Ideea bifurcată, ideea ce devine propriul ei ecou, o dramă mai mică ce copiază drama principală, acțiunea târându-și luna după ea, o acțiune asemănătoare mai mică, unitatea tăiată în două, iată cu siguranță un fapt ciudat." Numai Musset, și aici foarte în avans pentru timpul său, sparge unitatea de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fiicelor sale Goneril și Regane, și consolat de fiica sa Cordelia, este repetat de Glocester, trădat de fiul său Edmond și iubit de fiul său Edgar. Ideea bifurcată, ideea ce devine propriul ei ecou, o dramă mai mică ce copiază drama principală, acțiunea târându-și luna după ea, o acțiune asemănătoare mai mică, unitatea tăiată în două, iată cu siguranță un fapt ciudat." Numai Musset, și aici foarte în avans pentru timpul său, sparge unitatea de acțiune în Lorenzaccio, unde amestecă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Hugo proslăvește folosirea alexandrinului, pe care îl utilizează cu atâta viruozitate, chiar dacă notează, în Prefața la Cromwell, că "cele mai frumoase versuri ucid piesele cele mai frumoase". În versuri scrie el majoritatea operelor sale dramatice, nedând în proză decât trei drame, Lucrezia Borgia și Marie Tudor în 1833, Angelo, tiran al Padovei în 183588. Versul este pentru el " unul din cele mai puternice diguri împotriva iruperii obișnuitului", cu condiția să fie folosit cu libertate. El dorește, după cum spune în Prefața la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și mintea lui Molière." Cu teatrul lui Hugo, se termină, în Franța, într-o apoteoză care îi este cântecul de lebădă, triumful alexandrinului.89 5.3. Alianța dintre grotesc și sublim Urmând exemplul lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier, Romanticii definesc drama ca pe un gen complet care prezintă caracteristicile tuturor genurilor dramatice anterioare. " (...) drama, după opinia secolului al XIX-lea, cum scrie Hugo în Prefața la Marie Tudor, nu este tragicomedia înălțătoare, lipsită de măsură, spaniolă și sublimă a lui Corneille
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o apoteoză care îi este cântecul de lebădă, triumful alexandrinului.89 5.3. Alianța dintre grotesc și sublim Urmând exemplul lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier, Romanticii definesc drama ca pe un gen complet care prezintă caracteristicile tuturor genurilor dramatice anterioare. " (...) drama, după opinia secolului al XIX-lea, cum scrie Hugo în Prefața la Marie Tudor, nu este tragicomedia înălțătoare, lipsită de măsură, spaniolă și sublimă a lui Corneille; nu este tragedia abstractă, plină de amor, ideală și divin de elegiacă a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]