14,807 matches
-
Se spunea - și acesta e bine de cunoscut ca document al epocii - că pe la anul 1883 și pe la 1884 studenții universitari cari răspundeau greșit și dovedeau lene sau lipsă de inteligență la studiu, erau scoși din bancă și puși la genunchi într-un colț al sălii. Este demn de notat nu numai pentru că se puteau găsi profesori capabili de a și înjosi astfel elevii, dar, mai ales, fiindcă se găseau studenți cari se lăsau pedepsiți în felul acesta. Da, studenți universitari
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
de notat nu numai pentru că se puteau găsi profesori capabili de a și înjosi astfel elevii, dar, mai ales, fiindcă se găseau studenți cari se lăsau pedepsiți în felul acesta. Da, studenți universitari aveau lașitatea de a se așeza pe genunchi, în fața colegilor lor, iar ceilalți studenți tolerau fără să protesteze. Mai este încă ceva de notat, anume că, pe portița pe care au pătruns ideile socialiste în facultate a pătruns și sentimentul demnității și spiritul de revoltă. Într-o bună
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
el e rege în propriile-i simțuri. Mă-ntreb dacă nu e totuși o blasfemie să vorbesc prea multe cuvinte despre muțenia iubirii?! Așa că am să tac. Îmi doresc să nu cred că nemărginirea se sfîrșește. Fata aceasta stă în genunchi în creierul meu așteptînd să ningă peste cuvinte. Îți mulțumesc pentru că-mi dorești atît de frumos o Iolanda a mea! Am văzut că și T. s-a bucurat amintindu-i numele. E normal! S-o faci și alteori! Da, voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
1992, Regele Mihai mărturisea: „am început să conduc (să șofez - n.n.) în 1927, la vârsta de șase ani ! Întâi în parcul închis, apoi la câmp, prin localități mici, sau pe plajă, când eram cu mama la mare. Eram așezat pe genunchii șoferului, pentru că nu puteam ajunge la pedale, dar schimbam vitezele și manevram singur volanul”. La Mamaia „mergeam pe plajă, până la Capul Midia, cu o mașină de serviciu a Palatului sau cu mașina de siguranță - bineînțeles, tot pe genunchii șoferului”. Iar
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
așezat pe genunchii șoferului, pentru că nu puteam ajunge la pedale, dar schimbam vitezele și manevram singur volanul”. La Mamaia „mergeam pe plajă, până la Capul Midia, cu o mașină de serviciu a Palatului sau cu mașina de siguranță - bineînțeles, tot pe genunchii șoferului”. Iar șoferul dirija acțiunile copilului -rege la volan. Șoferul meu de atunci, Eugen Capicescu, îmi spunea să merg mai încet, să nu iau viraje prea bruște sau să nu frânez prea puternic. Rolls-Royce-ul avea frână mecanică, numai pe roțile
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
Comandantul Străjii Țării cheamă copii neamului „să se întoarcă spre datina străbună, înlocuind obiceiul străin al pomului de Crăciun cu Steaua năzuințelor creștine ale românismului”. În această zi, comandanți și străjeri alături de dregători și popor „și-au plecat fanioanele și genunchii pentru sănătatea, slava și tăria” Marelui Voievod Mihai. Căci, a spus Carol al II-lea, „Mihai nu reprezintă numai toată afecțiunea, mândria și speranța Mea, dar și toată nădejdea poporului Român în viitor”. Ziua onomastică a lui Mihai a fost
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
Verona, de peste drum, căci vițelul i se înecase cu o sfeclă. Eu n-am stat degeaba. Am mers iute la ocol și-am luat un boboc ce mi-era mie mai drag. M-am cocoțat pe scăunel, mi am acoperit genunchii cu pătura (să nu mă murdăresc) și-am început a-l îndopa cu găluște, una după alta. Gușa i-a crescut ca o tolbă. Nu mai puteam de satisfacție că, bobocul meu va fi cel mai gras, cât de curând
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
este nicio nenorocire pentru ele lăsarea cozii. Repede mi-am luat șlapii pe picioare și abia am așteptat seara să le povestesc părinților întâmplarea. Ce m-am mai răsfățat! Nu m-am lăsat până tata nu m-a luat pe genunchi și m-a legănat... ca pe-un copil mic. La plivit n-am renunțat. Priveam totuși cu atenție sporită între plăntuțele fragede, dacă nu cumva apare vreo... lighioană. Suceava la Iordan Mi-amintesc cu-nfrigurare ce ierni aspre erau în timpul
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
dădea totdeauna bani pentru o "Pacică", căci fuma tot timpul. Avea o pipă maro, mare, pe care o încărca cu multă migală. Mie îmi plăcea să-l observ cu câtă minuțiozitate își încărca pipa și el mă lua adesea pe genunchii săi zdraveni și mă legăna. Mamei nu-i prea convenea acest lucru și dânsul înțelegea numaidecât. Mă lua afară și mă dădea în scrânciob, până mă săturam. Era un om tare bun. Avea și el o droaie de copii (nu
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
pe Monumentul triumfal de la Adamclisi apare și în portul popular românesc din zilele noastre. Este confecționat din lână de oaie, dată la piuă (în comuna Satu Mare), vopsită în negru sau în maro. La Costișa se poartă numai sumanul lung, peste genunchi, cu clini "îndoiți", marcați cu cusături pe muchie. Se ornamentează cu sarad (în opturi, zigzaguri, linii șerpuite sau vegetale stilizate (frunze sau crengi). Gulerul se încheie cu bumbi și cu cheotori din sarad. Mantaua cu glugă, este purtată de femei
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
când vin aici. Îmi plac castanele! Ținta principală a călătoriei este vizitarea celor două temple chinezești aflate aici. În primul templu pe care l-am vizitat, după ce ne-am purificat și în care am intrat sfioși, ne-am așezat în genunchi pe niște pernuțe speciale, spunându-ne, în gând, o rugăciune. Aici, exista un „ritual” pe care l-am imitat și noi, fiind atenți la ceea ce făcuseră și cei de dinaintea noastră. Ni s-au dat câte două pietre sub formă de
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
coamă, apoi Îi cercetă ure chea ciulită. Când se Întoarse către călărețul blond, În mâna lui fumega mocnit o bucățică de iască. — Iată pricina sperieturii. Cineva a vrut să vă ucidă, mărită domniță, spuse el și-și puse cu respect genunchiul În pământ. Obrajii fetei păliră. Abia putu să murmure speriată: — Cine ești, străine? Nu cumva...? Își făcu din nou, grăbită, semnul crucii, sărutând un me dalion de aur care-i atârna de un lanț subțire pe piept. — Nu, nu, se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Atunci de unde știi cine sunt? Spuneai că ești străin și acum, dintr-odată, știi că sunt femeie și știi și cine anume... — Domniță, dacă-mi Îngăduiți să mă ridic, am să vă lămuresc totul. Simeon se ridică, frecându-și ușor genunchii: — Iată, e foarte simplu. De loc, mă trag de foarte de parte, tocmai de unde Danubiul, care izvorăște pe aici prin păr țile voastre, se varsă În marea cea mare. Pe la noi sunt munți și păduri ca și pe aici. și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Zähringer. Întreabă de Haro. E un slujitor bătrân, cu păr cărunt și fără degetul mic de la mâna stângă. Arată-i agrafa. El te va aduce la mine și am să te răsplătesc Împărătește, așa cum meriți. — Domniță, spuse Simeon punând iarăși genunchiul În pământ și sărutând mânuța albă care-i dădea agrafa. Domniță, sunt mai răsplătit decât am fost vreodată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus tocmai la locul potrivit, la vremea potrivită. și am să mă rog Lui să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și să te apere și de aici Înainte. Atunci roagă-te pentru Adelheid! Fata zâmbi Încă o dată, Încălecă și dispăru ca o nălucă, urmată de tovarășa ei, care asistase mută la ce se Întâm plase. Simeon rămase locului, cu un genunchi În pământ, pri vind lung În urma călărețului. Buzele lui simțeau Încă dulceața parfumată a mâinii mici, pe care avusese Îngăduința s-o atingă. — Ce copilă Încântătoare, Își spuse. Cine o fi vrând s-o omoare? și de ce? Vreo răzbunare din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
odihnise el Înainte de a nimeri În toate Întâmplările ciudate ale zilei. Acolo, sub bradul cel mare, stăteau de vorbă doi oameni. Unul din ei era un bărbat foarte Înalt, destul de tânăr, În veșmintele nobililor din partea locului: o haină scurtă, până la genunchi, dintr un postav italienesc fin, cu tiv brodat și fără mâneci. Culoarea neagră sublinia statura vânjoasă, dar nu lipsită de eleganță a cavalerului. De sub el apărea o cămașă de zale care, Împreună cu Încălțările și pintenii argintii, Îi dădea o Înfățișare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe scară. Pași grei care se apropiau. Ușa se deschise și În pragul ei apăru ministerialul Eglord. În lumina mohorâtă a dimineții, ochii lui albaștri și reci păreau Încă și mai Înfiorători. Purta o tunică de catifea vișinie, scurtă până la genunchi. Sub ea se zărea o că mașă fină din pânză de Flandra, cu guler plisat. N-avea spadă la cingătoare, doar un cuțit scurt de vânătoare cu prăsele de fildeș, pe care mâna lui uriașă le strângea spasmodic. Deși părea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Ingrid se Înroși din nou: — Nu, spuneam, când vă veți Întoarce de la acea Întâl nire importantă... Poate poimâine? Nu e prea târziu? Nu e prea târziu după vânătoarea a doi lupi tineri? Ingrid se Îngălbeni dintr-odată și căzu În genunchi, ca lovită de trăsnet. Conrad Îl chemă pe unul din paznici: — Condu-o pe doamna În odaia ei. Doi oameni să stea de pază la ușă. Nimeni n-are voie să intre la ea sau să-i vorbească până nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îmbucături calde le-ar prinde bine. O Înghițitură de vin de-asemenea. Întârziem doar vreun ceas, carnea e fragedă și e gata Îndată. Dacă porunciți, trimit un om Înainte să dea de veste că ajungem curând. Se lăsase pe un genunchi Înaintea ducelui și vorbea supus și cu respect. Dar mie nu mi-au plăcut vorbele lui mieroase și spaima mea a fost și mai mare. Ce puteam face? Du cele căzuse desigur În capcană. Era Înconjurat de dușmani, căci, nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe motocicletă, înghesuit fiindcă nu- mi mai venea rândul, și riscam să se termine distracția, pentru că se înserase. Nu mai știu cum de-am căzut, rămânând agățat de cel din fața mea, târât de motocicletă, fără ca d-l J. să știe. Genunchiul și o parte bună din pielea piciorului au avut de suferit. Ce-or fi zis mama și tata, nu-mi amintesc. După ce-am intrat la liceu, beneficiam în vacanțele mari, de bicicleta "Tohan” a vărului meu. O cumpărase cu
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. (Ioan 10:11) Ești iubitor și plin de compasiune pentru noi, "oile" Tale? Oare chiar așa să fie? Cu lacrimi fierbinți m-am rugat Ție. O noapte întreagă am stat în genunchi în fața icoanei Tale, făcând mătănii și implorându-Te să nu o iei la Tine pe surioara mea, Silvia. Dar plânsul meu nu Tea impresionat: ai rămas rece, distant și insensibil al demersul meu disperat. Zici: Cine nu este cu Mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
oamenii ghemuiți de frică, în tranșeele morții. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace ci sabie. (Matei 10:34) Peste capetele noastre vârtejurile își descărcau încărcătura terestră. Ghemuiți, cu capetele pe genunchi și palmele pe creștet într-o iluzorie dar semnificativă atitudine de apărare, consideram că este sfârșitul lumii. Nu mai înțelegeam nimic. Era haosul primordial. Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. (Ioan 15:12) Fă-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
-i relateze cele petrecute. Așa credea mama, în disperarea ei. Dar bapțea era moartă. Plecase fără să-și ia rămas bun de la fata ei. Cele două bătrâne și lumânările aprinse vorbeau de la sine un limbaj al tăcerii. Mama stătea în genunchi al marginea patului și săruta cu lacrimi mâinile muncite ale celei care-i dăduse naștere și o crescuse. Mama, mama, ce mă fac acum? Ce mă fac fără tine și fără fetița mea? De ce, Doamne, de ce mă oropsești și le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de ce mă oropsești și le-ai luat pe amândouă deodată? Cu ce-am greșit înaintea Ta? Că ne-am sfârșit de urgia Ta și de mânia Ta ne-am tulburat. (Psalm 89:7) Cele două bătrâne stăteau deoparte. Mama, în genunchi, îi șoptea bapței rugăciuni în poloneză, ca și cum i-ar fi transmis post-mortem un mesaj printr-un cod secret cunoscut numai de ele. Tata a coborât din mașină și, ajutat de șofer, a dus-o pe Silvia în camera ei. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ordin: Puni-l, măi țâcî, la spatili tău. Așă. Bini. Am executat mișcarea prompt, uitându-mă al fața ei pentru a aștepta vreo nouă poruncă. Dar n-a venit. Bunica avea în mâna dreaptă un lanț; s-a așezat în genunchi în fața prispei unde era Haiduc și i-a petrecut lanțul după gâtul descărnat, scorțos și urât mirositor. Operațiunea a necesitat oarecare timp, deoarece câinele se retrăsese lângă zidul casei, iar bunica făcea toată treaba asta pe bâjbâite. În sfârșit a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]