12,610 matches
-
Baalxe "Baal"-ul local era numit Melqartxe "Melqart", adică „Rege al cetății”, al cărei simbol era, dar și protector al tuturor activităților sale, inclusiv expansiunea În Mareaxe "Marea" Mediterană. Tocmai din acest motiv Melqart a fost identificat cu Herakles, eroul grec fondator de colonii, dar la baza unei asemenea alăturări trebuie să fi stat faptul că zeul era cel mai evident moștenitor al tradiției siriene a regilor morți și divinizați, așadar o figură ambiguă și nu ușor de clasificat În viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fondator de colonii, dar la baza unei asemenea alăturări trebuie să fi stat faptul că zeul era cel mai evident moștenitor al tradiției siriene a regilor morți și divinizați, așadar o figură ambiguă și nu ușor de clasificat În viziunea greacă. Sanctuarul lui Melqart din Tir, care o găzduia și pe Astartexe "Astarte", ne este descris de Herodot (II, 44) ca fiind plin de ofrande prețioase și comori, caracterizat În special de două coloane sacre sau beteli, una de aur, și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Printre alți zei de seamă figurează și Baalxe "Baal" Shamemxe "Baal Shamem", Sidxe "Sid" și Milkashtartxe "Milkashtart". O versiune oficială a panteonului cartaginez este transmisă de Polibius (VII 9, 2-3), care citează zeii xe "Baal Hammon"punici (cu un nume grec corespunzător), ca martori Într-un text ce conține tratatul de alianță propus de Hannibal regelui Filip al V-lea al Macedoniei, În 215 Î.Hr. În restul Africii se confirmă supremația perechii Baal Hammonxe "Baal Hammon"-Tanit, iar celelalte divinități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
strămoșilor regali divinizați, atât de tipic pentru zona siro-palestiniană. Există destule indicii care să ne facă să presupunem o posibilă Înrudire cu fenicianul Melqartxe "Melqart", și acesta „rege” al Tirului, asimilat lui Herakles. În acest sens, trebuie menționată o inscripție greacă de la Amman, dedicată unei persoane cu rang Înalt, „gimnaziarh pentru două zile”, care poartă printre altele și titlul de „cel care Îl Învie (egerseites) pe Herakles”, atestat și pe monedele locale. Acest calificativ ne duce cu gândul la titlul cultual
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Începutul secolului trecut, timp de mai multe decenii a predominat tendința de a confunda religia minoică cu cea miceniană. Din documentația arheologică ieșea la suprafață o lume preelenică ce părea că, din insula Creta, Își extinsese controlul asupra continentului grec, Îmbrățișându-l Într-o unitate religioasă și culturală moștenită apoi de către micenieni, cu formele și conținuturile sale, În epoca protoistorică. Dar grandoarea edificiilor palațiale ivite din săpături, ca și absența fortificațiilor Împrejurul așezărilor urbane semnalau deja ele singure o trăsătură
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
formele și conținuturile sale, În epoca protoistorică. Dar grandoarea edificiilor palațiale ivite din săpături, ca și absența fortificațiilor Împrejurul așezărilor urbane semnalau deja ele singure o trăsătură specifică a civilizației minoice, numită așa după miticul stăpân al Cretei din tradiția greacă. Lumea care se dezvoltase În insulă cu o anumită continuitate de-a lungul primei jumătăți a celui de-al II-lea mileniu Î.Hr. trebuie să fi fost una rafinată și pașnică; o civilizație Întemeiată pe comerț și pe activitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
CRETA PREELENICĂTC "2. UNIVERSUL MINOIC \: CRETA PREELENICĂ" 1. Nașterea civilizației minoicetc "1. Nașterea civilizației minoice" Insula Creta, situată În partea orientală a Mediteranei, ocupă o poziție geografică deosebit de favorabilă schimburilor. Ea este o răspântie obligatorie pentru rutele ce unesc continentul grec, insulele Ciclade, Asia Mică și Africa septentrională. Încă din mileniul al VII-lea Î.Hr. ea a luat parte la răspândirea civilizației neolitice, care a lăsat numeroase urme pe teritoriul ei. În orice caz, abia la sfârșitul neoliticului Creta Începe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a marcat Începutul perioadei neopalatine, În care civilizația cretană a cunoscut maxima ei strălucire. În această perioadă, controlul politic al insulei se concentrează În mâinile stăpânului din Cnossos și ar fi sugestiv să Îl identificăm cu Minosxe "Minos" din mitologia greacă. Cretanii se răspândesc În Mareaxe "Marea" Egee, la Melos, Kithira, Chios, Rodos, dar mai ales În Thera, astăzi Santorini; stabilesc raporturi comerciale cu Egiptul și Asia Mică și exercită o influență puternică și asupra Greciei continentale. Erupția și explozia vulcanului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei ofrande de miere era aminiso ereutija, „Ilitiaxe "Ilitia" din Amnisos”, În această peșteră a fost recunoscută În mod inevitabil caverna din Ilitia, În greacă Eileithyiexe "Eileithyie", pe care Odiseea (XIX, 188) o situa chiar la Amnisos. Dacă apoi Ilitia greacă era protectoare a femeilor În momentul nașterii, această grotă trebuie să fi fost sediul unui cult menit să favorizeze fertilitatea feminină. Oricum, este improbabil ca peșterile să fi fost rezervate cultului unei unice figuri divine sau al unei singure ființe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe care este așezată o pasăre. Centrul scenei este ocupat de un taur mare, deja Înjunghiat și legat strâns de o masă, surprins În timp ce sângele său picură Într-un vas. Sunt elementele care vor caracteriza ulterior sacrificarea boului În lumea greacă. Descoperiri recente au adus Însă la lumină și un tip de sacrificiu pe care civilizația greacă l-a Înlăturat și exilat În spațiul mitului: sacrificiul uman. Cadavrul tânărului găsit la Anemospilia În interiorul unui edificiu identificat drept sanctuar, Întins pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și legat strâns de o masă, surprins În timp ce sângele său picură Într-un vas. Sunt elementele care vor caracteriza ulterior sacrificarea boului În lumea greacă. Descoperiri recente au adus Însă la lumină și un tip de sacrificiu pe care civilizația greacă l-a Înlăturat și exilat În spațiul mitului: sacrificiul uman. Cadavrul tânărului găsit la Anemospilia În interiorul unui edificiu identificat drept sanctuar, Întins pe o platformă În zidărie, având alături arma care folosise la săvârșirea eventualului sacrificiu, ca și scheletele unui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe oasele animalelor, face să se ridice concreta bănuială a unui act de canibalism ritual care nu mai este, oricum, Întâlnit În restul insulei 1 și evocă, În același timp, spectrul Minotaurului devorator al adolescenților atenieni, situat de mitologia chiar greacă În „labirintul” cretan. Libațiile completau sacrificiile, dar, cu siguranță, puteau exista și independent de acestea. Mari „mese pentru libații”, din piatră sau lut ars, cu o deschizătură În centru, prin care să se scurgă lichidele, sunt obiecte frecvente. Serveau acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
naturii și oamenilor, căreia i se alătura o pereche masculină. Din această zeiță ar fi derivat eroine ca Dictynnaxe "Dictynna", Britomartisxe "Britomartis", Pasifaexe "Pasifae", Fedraxe "Fedra", Ariadnaxe "Ariadna", rezultat al unui proces de „decădere” al vechilor divinități pe care mitologia greacă ulterioară le-a situat tot În Creta. Dar orice interpretare rămâne ipotetică și nu putem decât să recunoaștem spațiul mare atribuit figurilor feminine. Este posibilă doar o descriere tipologică ce permite clasificarea unei „Stăpâne a palatului”, a unei „Stăpâne a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cea mai mare parte a edificiilor cretane, palatul din Cnossos, care a ars la aproximativ un veac după, și, În sfârșit, micenienii, bine instalați În insulă. Descifrarea vechii scrieri miceniene, scrierea Liniar B, a demonstrat În manieră de necontestat specificitatea greacă a acestei culturi și, totodată, a făcut să apună tezele „pan-minoice” sau „cretocentrice”. Dar dacă micenienii, În care trebuie recunoscuți, Între anumite limite, aheii din expediția de la Troia, erau diferiți din punct de vedere cultural și etnic de cretani, acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aplicat organizarea politică, Împărțiți În mici cetăți-stat după un model de tip feudal și cu așezări puternic fortificate. b) Descifrarea limbii Descifrată În 1952 de către Michael Ventris și John Chadwick, limba tăblițelor În Liniar B s-a dovedit un dialect grec arhaic ce prezenta nu puține analogii cu limba poemelor homerice, dar și cu nuanțe și diferențe Între o cetate miceniană și alta. Aridul limbaj birocratic din aceste texte În parte administrative constituie Încă un obstacol pentru completa Înțelegere a acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
birocratic din aceste texte În parte administrative constituie Încă un obstacol pentru completa Înțelegere a acestei civilizații; cu toate acestea, descifrarea a obligat savanții să considere lumea miceniană ca pe o cultură autonomă În raport cu cea cretană. Iar dacă limba era greacă, era plauzibil să ne așteptăm la prezența unor nume și teonime grecești, confirmate Întocmai. Contabilitate economică a unui regim feudal, tăblițele Înregistrau și administrarea cultelor, transcriau numele destinatarilor lor și pe cel al personalului responsabil, În cele mai multe dintre cazuri indicat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și hesiodic, nu autorizează postularea unei lumi divine minoice analoage. 2. Caracterul sectorial al zeilor micenienitc "2. Caracterul sectorial al zeilor micenieni" Dacă numele zeilor micenieni restituite de tăblițe erau, chiar dacă cu câteva excepții, aceleași nume divine celebrate de religia greacă, era firesc ca savanții să pornească În căutarea unor analogii cu formele ulterioare ale cultului grecesc, dar și să se Încerce identificarea a ceea ce a rezultat În greacă din teonimele care se sustrăgeau unei recunoașteri imediate. Cnossos, Pilos și Micene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să pornească În căutarea unor analogii cu formele ulterioare ale cultului grecesc, dar și să se Încerce identificarea a ceea ce a rezultat În greacă din teonimele care se sustrăgeau unei recunoașteri imediate. Cnossos, Pilos și Micene, păreau depozitarele secretului politeismului grec. În unele cazuri, aceste zeități erau localizate chiar acolo unde le situa tradiția greacă ulterioară, ca Ilitiaxe "Ilitia" din Amnisos (subcapitolul 2.3a), Poseidonxe "Poseidon", În forma Posedao, la Pilos, unde pare să fi fost divinitatea principală a panteonului, și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să se Încerce identificarea a ceea ce a rezultat În greacă din teonimele care se sustrăgeau unei recunoașteri imediate. Cnossos, Pilos și Micene, păreau depozitarele secretului politeismului grec. În unele cazuri, aceste zeități erau localizate chiar acolo unde le situa tradiția greacă ulterioară, ca Ilitiaxe "Ilitia" din Amnisos (subcapitolul 2.3a), Poseidonxe "Poseidon", În forma Posedao, la Pilos, unde pare să fi fost divinitatea principală a panteonului, și Zeusxe "Zeus", pe muntele Dicte, În forma Dikatajo Diwe, interpretată ca Zeus Dicteanulxe "Zeus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei diujaxe "diuja" și a unei posidaejaxe "posidaeja", evidente dubluri feminine ale personajelor masculine corespondente, cu care Însă nu au nici o legătură; și acest lucru În timp ce Heraxe "Hera" este deja prezentă. Mai mult, distanța ce separă lumea miceniană de civilizația greacă ulterioară este de ajuns, singură, să justifice unele absențe și diferențe, și să facă suspecte identificările prea facile. Este, oricum, probabil ca lumea miceniană să fi Început să elaboreze un panteon construit conform unei scheme de generare, așa cum va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu au mai fost reconstruite. Este probabil ca fugarii din cetățile miceniene să fi dat viață unor mici centre din care nu a mai rămas nici o urmă În afară de ansamblurile funerare. Acestea sunt secolele Întunecate din care a răsărit apoi civilizația greacă În veacul al VIII-lea Î.Hr. Civilizația miceniană a continuat să supraviețuiască pentru un timp doar În Cipru. Probabil că În această insulă s-a produs Întâlnirea dintre formele sacrificiale minoice și miceniene, reprezentate de altarul rectangular având coarnele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și nu un templu anterior. În același timp, nu pot fi excluse nici fenomenele de reinterpretare. În sfârșit, dacă limba vorbită de micenieni era indubitabil o greacă arhaică și constituie, Într-o oarecare măsură, un semn de continuitate cu lumea greacă ce a urmat, semnul cel mai evident al unui hiatus Între civilizația miceniană și cea greacă este dispariția scrierii. În această perioadă Întunecată și confuză germinează acele lucruri ce vor constitui trăsăturile specifice ale „noii” religii și ale „noii” civilizații
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
N. (1986), Minoan Sacrificial Ritual. Cult Practice and Symbolism, Stockholm. Olivier, J.-P. (1974), Le disque de Phaistos. Edition photographique, Paris. Packard, D.W. (1974), Minoan Linear A, Berkeley, Los Angeles, New York. Platon, N. (1966), Crète (trad. franc. după originalul grec), Geneva. Platon, N. (1971), Zakros. The Discovery of a Lost Palace of Ancient Crete, New York. Civilizația miceniană Adrados, F.R. (1972), „Les institutions religieuses mycéniennes”, În Minos, nr. 11-12, pp. 170-202. Bennett, E.L., Jr. și Olivier, J.-P. (1972-1976), ThePylos Tablets
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
La Grecia dalla preistoria all’età arcaica, Bari 1972ț. Gérard-Rousseau, M. (1968), Les mentions religieuses dans les tablettes mycéniennes, Roma. Maddoli, G. (coord.) (1977), La civiltà micenea. Guida storica e critica, Roma, Bari. Musti, D. (coord.) (1984), Le origini dei Greci. Dori e mondo egeo, Roma, Bari. Pugliese Carratelli, G. (1960), „Dalle odysseiai aile apoikiai”, În La parola del Passato, nr. 15, pp. 161-187. Sacconi, A. (1974), Corpus delle iscrizioni in lineare B di Micene, Roma. Schachermeyer, F. (1986), Mykene und
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Passato, nr. 15, pp. 161-187. Sacconi, A. (1974), Corpus delle iscrizioni in lineare B di Micene, Roma. Schachermeyer, F. (1986), Mykene und das Hethiterreich, Viena. Ventris, M. și Chadwick, J. (1973), Documents in Mycenaean Greek, Cambridge. tc "" RELIGIA GREACĂTC "RELIGIA GREACĂ" Paolo Scarpitc "Paolo Scarpi" Religia greacă sau ceea ce numim din obișnuință „religie greacă” este În mod esențial etnică. Participarea la viața religioasă depindea de descendența genetică și numai un grec cu drepturi politice, care Îi reveneau prin naștere, putea avea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]