14,708 matches
-
curaj. Dar cred că veți rămîne ceva vreme În Mexico. E o țară minunată.“ Dintr-odată, am simțit că mă ridic În zbor, odată cu corăbierul, spre tărîmuri neștiute, departe de drama actuală din viața mea. M-a cuprins o stare adîncă de neliniște; mi se părea că nu mai pot să simt nimic. Am Început să mă tem pentru mine, așa că m-am apucat să scriu o scrisoare Înduioșătoare, dar nu puteam nici să scriu, nu avea rost să mai Încerc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care, fie frumoase, fie urîte, au o anume spontaneitate și prospețime care te captivează pe loc. Dar divaghez... Aici ni s-a dat o cameră În care ne-am așternut sacii de dormit și am căzut În obișnuitul nostru somn adînc, Încît nici n-am auzit sirenele. Voluntarii de serviciu nu aveau habar că sîntem acolo, așa că au plecat În grabă cu pompele de incendiu, iar noi am dormit pînă dimineața tîrziu și abia atunci am aflat ce se Întîmplase. Le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
drumul. Și așa s-a și Întîmplat, camionul și-a văzut de drum, indiferent la strigătele noastre frenetice, iar farurile sale ne-au arătat o pustietate Întinsă; nu se vedeau nici copaci, nici case. Apoi ne-a cuprins o stare adîncă de neliniște, fiecare minut se scurgea mai Încet decît cel dinaintea lui, pînă cînd minutele au devenit ore. De vreo două-trei ori, lătratul Îndepărtat al unui cîine ne dădea un strop de speranță, dar prin noaptea neagră ca smoala nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nevoie să spun că cererea noastră a fost acompaniată de multe lacrimi și lamentații care probabil că l-au impresionat pe proprietar În vreun fel: rezultatul a fost cinci soli pentru tot. Următoarea zi am petrecut-o trecînd de la defilee adînci la pampasuri, cum sînt numite platourile de pe vîrfurile muntoase din Peru. Topografia neregulată a țării aproape că nu are nici o zonă plată, cu excepția regiunilor Împădurite de pe lîngă Amazon. Sarcina noastră a Început să devină din ce În ce mai dificilă odată cu trecerea orelor, din moment ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Ucayali și Marañon, ce dă naștere celui mai măreț rîu, nu are nimic ieșit din comun: sînt pur și simplu două mase de apă nămoloasă ce se unesc pentru a forma una singură - un pic mai Întinsă, poate ceva mai adîncă, Însă doar atît. Nu mai aveam nici un strop de adrenalină, iar crizele mele de astm se Înrăutățeau din ce În ce mai tare; nu puteam să mănînc decît o mînă de orez și beam doar mate. În ultima zi, aproape de sosire, am nimerit În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
la mal cînd voiam noi. Ca să nu mai spun că intraserăm În Brazilia fără să avem actele În ordine și nu știam limba... Dar aceste griji nu ne-au preocupat prea mult, fiindcă, foarte curînd, am căzut Într-un somn adînc. M-a trezit doar răsăritul soarelui și m-am tîrÎt de sub plasa de țînțari ca să determin poziția În care ne găseam. Împinsă de cele mai rele intenții din lume, mica noastră Kontiki se așezase pe malul drept al rîului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
efortul individual cu nevoile societății? Trebuie să ne amintim din nou cum era viața noastră, ce făcea fiecare și ce gînduri avea, ca medic sau În orice altă funcție privind sănătatea publică, Înainte de revoluție. Trebuie să facem aceasta cu un adînc elan critic. Vom stabili astfel că aproape tot ce am gîndit sau simțit În acea epocă trecută trebuie lăsat deoparte și că se cere creată o nouă ființă umană. Dacă fiecare dintre noi e arhitectul propriu pentru această nouă ființă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
lor nu au mai fost publicate. Astăzi, când unul singur mai este în viață, (Pr. Eugen Blăjuț, sr.), în timp ce aranjam documente prin Arhiva Provinciei, la Bacău, descoperind cu emoție, filele scrise de ei și îngălbenite deja, și citind vorbele lor adânci, alteori simple și directe, dar fără răutate sau resentimente, am simțit că ele trebuie să fie cunoscute și de alții. Noi, franciscanii de azi, reorganizați într-o provincie acum tânără, avem rădăcini cu adevărat viguroase, dar acest lucru nu cred
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
1982. A fost înmormântat alături de ceilalți preoți în cimitirul din Mărgineni. (Pr. Gheorghe Pătrașcu, Zile de încercare și de har). În zorii anului nou Ca mortul ce trece în tăcere spre calea veșniciei și anul 1940 de plin zbucium, de adânci zguduiri și de grele încercări materiale, sufletești și naționale a plecat, s-a prăvălit în genune, a pierit. Plecarea lui însă, și sosirea unui an nou mai plin de nădejdi fericitoare, e momentul când fiecare trebuie să-și împreune mâinile
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și se întoarce acasă. Spre uimirea și nemulțumirea tatălui, Francisc nu mai este interesat și avid de câștig, de petreceri, de visuri cavalerești. Frecventează bisericuțele din marginea orașului, rămâne ore întregi într-o tăcere misterioasă, se roagă uneori cu suspine adânci și în momentele de extaz se duce chiar între leproșii cazați în afara zidurilor orașului, lucru de neconceput pentru un cetățean onorabil și sănătos la cap. Peste tot împarte cu dărnicie bani proveniți din vânzări; pe oricine îl întâlnește în cale
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
dezastre... Din tainice-altare, icoana ta blândă, ca-n biblice vremuri, Când sfinți Patriarhi tăinuiau „Legământul” în glas de chimvale, Sporește credința în inimi, inspiră virtuți de eremuri, Răsfrânge cucernic divinul în tristă a plângerii vale... Și-n graiul tău rostul adânc al bucoavnei scripturilor sfinte, Aprinde în beznele vremii irize de vii curcubeie, Și-aievea și pacea-ntre neamuri veni-va prin graiu-ți cuminte, Ca boarea cea blândă în liniștea serii-n câmpii elizee. Și, Doamne, ce sfântă-i povața ce-
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
trece... La umbra lor se înfiripă însă un nou țel de viață. E încă vag, îi lipsesc contururi precise, dar, cu toate acestea, îmi dau seama că nu este plăsmuirea unui moment sau a unei dispoziții trecătoare, ci are rădăcini adânci în mine... Viitorul va arăta. 30 octombrie 1953 Jurnalul înaintează greu. Dar asta mă și consolează: dacă scrii puțin e pentru că trăiești în chip intens! și într-adevăr muncesc bine, muncesc mult și consider faptul de a fi mereu preocupat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
populare de dumi nică, supu nerea docilă la uniformizarea oficială în materie de îmbrăcăminte, mâncare etc. (și eu mă supun, ca tot omul, dar cu sentimentul nedreptății și altele)... Care, toate probabil, nu sunt esențiale: dedesubt subzistând o zonă mai adâncă unde P. nu e plebeian - zonă de natură mai ales afectivă. De aceea păstrez posibilitatea de a comunica cu el. și totuși, toate cele enu merate mai sus sunt foarte caracteristice și mă irită necontenit! Notiță a lui Pierre și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
e așa de bine la casa noastră, încât ar trebui o sută de cărți poștale, nu una, pentru a le putea descrie: poiana și nesfârșita pădure de pini din dosul casei, ștrandul de la marginea pădurii, râul de munte cu ochiuri adânci și limpezi și cu tineri băieși, pe care Vally îi învață să facă pluta; zmeură cu zahăr și cu lapte proaspăt muls, câmpia Bârsei cu lanuri multicolore, bisericuțe cu cocoșei pe turle și căsuțe multicolore cu obloane verzi. De asemenea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fost (împreună cu Sănducu Dragomir) cel mai aproape. Mă recunosc în cuvintele tale întocmai cum aș vrea să fiu: mai frumos, poate, decât sunt, ca într-o oglindă care întregește și șterge urmele imperfecțiunilor. Dar adevărat, conform cu aspirațiile mele cele mai adânci. Nici nu le-aș putea defini mai limpede și mai bine decât o faci tu în câteva fraze care-și păstrează de aici înainte locul lor statornic în mine. Laudele altora - fie că erau „membrii familiei“, fie Ciomac sau Barbu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
talent. Un student la scenografie... „Chipul tău mă durea. Se răsfrângea în mii de ape în mintea mea. Îmi chinuia nopțile și zilele... și glasul tău mă durea...“ Lui i-a dăruit Mihai pasiunea sa cea din urmă, cea mai adâncă și cea mai frumoasă. și tot de la el a avut parte de chinul cel mai neiertător din câte există în lumea aceasta a iluziilor omenești - acela al dragostei neîmpărtășite. Căci pe cât de tânăr, pe atât de nebun și de dezlănțuit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
concediul și să dispară pentru un timp din București, cu atât mai mult cu cât strune necunoscute încă începuseră a cânta în sufletul său... „Doamne, Mâna Ta sfântă și plină de taine-o aștept Să izvodească din muta-mi vioară, adânc și vechi cântec domol și puternic, Cum curg molatec râuri pe-ntinsul câmpiei mănoase...“ Lipsi trei săptămâni, aproape o lună, în care timp stătuse în vreo două-trei locuri, prin stațiuni sau pe la prieteni din provincie. Se întoarse însă senin, liniștit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și cât ar fi de odihnitor să te lași în voia necugetată a vieții, 276 a răutăților și a urâțeniilor ei de tot felul, ce vin asemenea unor puhoaie reci și repezi din toate găurile pământului, din toate ochiurile cerului, adânci, necuprinse și nenumărate, cărora nebun ai fost atâta vreme să li te împotrivești și să le ții stavilă, ci lăsându-te purtat ușor de ele, dincolo de marginile luptei și ale durerii fără de sfârșit și fără rost, să te îneci de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se nimerească laolaltă. N-am înțeles cu adevărat cât de tare se luptau cei din familia mea fiecare cu rănile sale, decât atunci când eu însămi ajunsesem într-o situație fără ieșire. Abia atunci am descoperit că, în urma unei prăbușiri prea adânci, nervii ți-au fost o dată pentru totdeauna suprasolicitați. și că această zgândărire a nervilor se manifestă și după, când lucrurile au trecut de mult, ba mai mult: că intervine retroactiv chiar și în perioada dinainte de a se fi produs. Că
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ca-n palmă, o transparență în care deveneai vizibil mai înainte de toate tu însuți, străveziu din tălpi și până-n creștet, mai-mai să te înghită cerul. Ți se surpa ceva în cap, dar niciodată sub picioare. M-am aventurat în apa adâncă cu încrederea dobândită, pesemne, pe întinsul pășunilor, fără să mă gândesc că nu știam să înot. Dintr-o dată, fundul a dispărut, iar pajiștea plină ochi, gata să se reverse, s-a transformat într-o apă adâncă în care să te
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
am aventurat în apa adâncă cu încrederea dobândită, pesemne, pe întinsul pășunilor, fără să mă gândesc că nu știam să înot. Dintr-o dată, fundul a dispărut, iar pajiștea plină ochi, gata să se reverse, s-a transformat într-o apă adâncă în care să te tot scufunzi. Nici n-am încercat să înot, gândindu-mă doar că marea mă va înghiți acum. Mi-am pierdut cunoștința, și când mi-am revenit eram pe mal înconjurată de lume. Un om văzuse că
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cusătura de la pantalon pre pietre călcând el umplea nădrag și veston pe-alese cu pietricele mai mari ca grindina sclipitoare și grele de parcă Heinrich n-ar fi fost nicicând făr’ de altă rațiune decât apa înaltă gata să se reverse adâncă numa’ bună să te-neci în ea uite cuibul și-l are pasărea-n frasin și prins de moacă-un aparat dintre cele de cântat și poart-a naibii rufărie neagră de monah Așa cum mi se mai întâmplase cu atâtea altele
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
repetam, rostindu-l prelung, la-ul din Lahn, până ce numele râului Lala a ajuns ca un cântec și l-am simțit răcoros precum apa în cerul gurii. Prundișul din râu nu era așezat adânc, parcul însă era de-un verde adânc, iar casa atât de albă încât scânteia. Totul era de-o înfricoșătoare splendoare pentru una ca mine cu nervii zdruncinați, care aterizase aici venind dintr-o țară amărâtă. De aceea voiam, în singurătate, să iau Lala un picuț în râs
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ei gustative, asemenea unui ospăț îmbelșugat, vaca se simțea ca în al nouălea cer... Numai el, Serioja, rusnacul ăsta frumos și talentat din Riazani cu sufletul nobil și pur, imaculat ca roua virgină a dimineții, se gândea cu tristețe și adâncă durere la sfârșitul iminent al celei care din fericire nu-și cunoștea sfârșitul: "Coarnele-n țărână or să-i cază, Jalnic se vor stinge ochii buni... Mergând, vaca albe lunci visează Și pășuni mănoase... și pășuni..." (Serghei Esenin) Acum ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
care moartea a fost o binefacere, neavând nici de unele, nici de altele și, după cum s-a putut constata, nemaiavând în final nici zile... Prin urmare și de această dată, ca și în multe alte situații similare, putem apela cu adânc temei la înțelepciunea populară care a concentrat într-o expresie lapidară, admirabilă și plină de adevăr, experiența acumulată de-a lungul timpului: "Zilele omului în mâinile Domnului." Așa că Cel de Sus, în marea lui bunătate, înțelepciune și promptitudine, și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]