14,040 matches
-
lui Tutmes al III-lea, acest stil atinge, în epoca lui Amenofis al III-lea, atât maturitate, cât și grație și sensibilitate, caracteristici ce nu vor mai fi niciodată egalate, ceea ce reflectă împletirea influențelor africane cu a celor orientale. Sub domnia lui Akhenaton, fiul lui Amenofis al III-lea, care urcă pe tron în 1350 î.Hr. sub numele de Amenofis al IV-lea, arta reflectă profunda reformă religioasă întreprinsă de acest faraon. Sculptura și pictura s-au transformat foarte mult în
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
de acest faraon. Sculptura și pictura s-au transformat foarte mult în perioada lui Akhenaton. Stilul până atunci formal a lăsat loc celui natural. După restabilirea religiei tradiționale, arta se reîntoarce la forma ei stilizată. În al patrulea an al domniei, acesta se autointitulează Akhenaton și impune cultul zeului solar, devenit unic, Aton. Arta se desparte de trecut și preia ca temă simbolul discului solar. Urmând indicațiile suveranului, la început artiștii practică un stil realist tinzând către caricatural, ca ulterior să
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
în decadență. Suveranii kușiți (veniți din Napata) ai celei de-a XXV-a dinastii, acceptă religia și obiceiurile locale, printre care și modul egiptean de înhumare. Ei construiesc în continuare edificii religioase inspirându-se din motivele și temele monumentelor anterioare. Domnia kușită este întreruptă de năvălirea asirienilor. Toate formele de artă, mai ales sculptura și prelucrarea bronzului devin adevărate industrii. Se stabilesc contacte cu grecii și evreii, care conduc la propagarea artei egiptene. A XXVI-a dinastie "saită" se încheie cu
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
simpatia supușilor săi, el a început să împartă bogății tuturor doritorilor: bisericii, armatei și funcționarilor, așa că, în curând, vistieria s-a golit. Astfel, după cum scrie Nichifor Bryennios Cezarul, „împăratul a făcut abuz de dărnicia sa”. Cheltuielile s-au dovedit inutile: domnia lui Botaniates a fost, literalmente, înțesată de rebeliuni ale nobilimii militare-latifundiare. Nichifor Bryennios, cu care Botaniates n-a reușit să ajungă la înțelegere, a fost zdrobit de Alexios I Comnenul. N-a apucat însă acesta din urmă, care primise pentru
Nichifor al III-lea Botaniates () [Corola-website/Science/315166_a_316495]
-
primise pentru victorie titlul de sebastos, să se întoarcă bine, căci Thessalonicul a fost ocupat de strategul răsculat al themei Dyrrachion, Nichifor Basilakes. Alexios l-a învins și pe acesta. În vara anului 1079, Constantin Ducas, fratele și asociatul la domnie al lui Mihail al VII-lea, a răzvrătit detașamentele de „nemuritori” (garda grecească, creată după modelul gărzii persane), care erau cantonate pe țărmul răsăritean al Bosforului. După ce au cântărit însă, pe de o parte, promisiunile lui Constantin, iar pe de
Nichifor al III-lea Botaniates () [Corola-website/Science/315166_a_316495]
-
un prim edict de toleranță permite construirea la Roma a unor case-biserici ("domus eclesiae"), dar care au fost distruse în secolul al IV-lea, în perioada ultimei mari persecuții. Primele biserici creștine au apărut în secolul al IV-lea, după domnia lui Constantin cel Mare și Teodosiu I. Planul lor semăna cu cel al vechilor bazilici romane, dar cu unele adaptări. Acesta cuprinde: Aceste biserici erau acoperite cu tavane drepte pe șarpantă de lemn sau bolți. La exterior, bisericile erau simple
Arta paleocreștină () [Corola-website/Science/315179_a_316508]
-
locuitori decât alte non-microstate, notabil Islanda. Oamenii au ajuns prima dată în Malta prin anul 5200 î.e.n. din insula italiană apropiată, Sicilia. Ordinul cavaleresc maltez, a fost alungat în 1798 din Malta prin Napoléon după aproape 270 de ani de domnie, urmând ca acesta să formeze în continuare în Roma cel mai mic stat din lume (cunoscut sub numele de Stăreția din Malta). Malta a devenit independentă de Regatul Unit la 21 septembrie 1964, iar de la 1 mai 2004 este membră
Microstate europene () [Corola-website/Science/315249_a_316578]
-
-și asigure simpatia supușilor săi, el a început să împartă bogății tuturor doritorilor-bisericii, armatei, funcționarilor-și, în curând, visteria s-a golit. Astfel, după cum scrie Nikephor Bryennios Cezarul, împăratul a făcut abuz de dărnicia sa. Cheltuielile s-au dovedit inutile: domnia lui Botaniates a fost, literalmente, înțesată de rebeliuni ale nobilimii militare-latifundiare. Nikephor Bryennios, cu care Botaniates n-a reușit să ajungă la înțelegere, a fost zdrobit de Alexios I Comnenul. N-a apucat însă acesta din urmă, care primise pentru
Nicefor al III-lea Botaneiates () [Corola-website/Science/315264_a_316593]
-
pentru victorie titlul de sebastos, să se în toarcă bine, și Thessalonicul a fost ocupat de strategul răsculat al themei Dyrrachion, Nikephor Basilakes. Alexios l-a învins și pe acesta. În vara anului 1079, Constantin Ducas, fratele și asociatul la domnie al lui Mihail al VII-lea, a răzvrătit detașamentele de nemuritori (garda grecească, creată după modelul gărzii persane), care erau cantonate pe țărmul răsăritean al Bosforului. După ce au cântărit însă, pe de o parte, promisiunile lui Constantin, iar pe de
Nicefor al III-lea Botaneiates () [Corola-website/Science/315264_a_316593]
-
Ansamblul bisericii "Sf. Dumitru" din Zaharești a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare și fiind alcătuit din următoarele 2 obiective: Biserica din Zaharești a fost construită în jurul anului 1542, în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546), de către Nicoară Hâra (Hârovici), pârcălabul Hotinului. Edificiul a fost ridicat în satul Zaharești, aflat la o distanță de 20 km de orașul Suceava. Nicoară Hâra a avut rangul de chelar în prima domnie a lui
Biserica Sfântul Dumitru din Zaharești () [Corola-website/Science/318522_a_319851]
-
1542, în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546), de către Nicoară Hâra (Hârovici), pârcălabul Hotinului. Edificiul a fost ridicat în satul Zaharești, aflat la o distanță de 20 km de orașul Suceava. Nicoară Hâra a avut rangul de chelar în prima domnie a lui Petru Rareș, fiind un boier credincios al acestuia. El i-a dezvăluit domnitorului complotul boierilor și apoi l-a însoțit în exil la Cetatea Ciceului (1538-1541), pe postul de cămăraș. După revenirea lui Petru Rareș pe tron, Hâra
Biserica Sfântul Dumitru din Zaharești () [Corola-website/Science/318522_a_319851]
-
cunoscute ulterior cu numele de Rutenia Neagră. În 1248, și-a a trimis nepoții Tautvilas și Edivydas, fiii fratelui său Dausprungas, împreună cu Vykintas, ducele de Samogiția, să cucerească Smolensk, dar nu au avut succes. Încercările lui de a-și consolida domnia în Lituania a dus la un succes mixt; în 1249, un război civil a izbucnit atunci când el a încercat să le ia terenurile nepoților săi și a lui Vykinta. Tautvilas, Edivydas, și Vykintas au format o coaliție puternică cu samogițieni
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
tradițiile strămoșești. După moartea lui Mindaugas, Lituania a decăzut în instabilitate internă în următorii ani. Trei dintre succesorii săi - Treniota, ginerele său Svarn și fiul său Vaišvilkas - au fost asasinați în următorii șapte ani. Stabilitatea nu au revenit decât la domnia lui Traidenis, desemnat Mare Duce în cca. 1270. Mindaugas a deținut o poziție îndoielnică în istoriografia lituaniană până la renașterea națională lituaniană a secolului XIX. În timp ce pentru simpatizanții păgâni a intrat în dizgrațiere pentru că și-a trădat religia, creștinii i-au
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
Sandu (Săndulache) Miclescu (n. 1804, - d. 23 noiembrie 1877, Șerbești) membru al familiei de boieri moldoveni Miclescu, a fost spătar și deputat în Divanul ad-hoc în timpul domniei lui Al. I. Cuza. A jucat un rol important în revoluția de la 1848 din Moldova. Fiu al paharnicului Manolache Miclescu și al Smarandei Sturdza, se naște în anul 1804 la moșia părintească de la Șerbești, pe atunci în ținutul Vasluiului. Rămane
Săndulache Miclescu () [Corola-website/Science/318589_a_319918]
-
să se retragă în anul următor. Pe timpul acelui asediu o legendă a plasat intervenția zeiței Hecate Phosphoros, care a agitat torțe în timpul nopții făcând vizibile trupele macedonene. Sculați de alarma câinilor cetății, soldații apărători s-au putut apăra victorios. Pe timpul domniei lui Alexandru cel Mare, fiul lui Philippes al II-lea, Byzantion a fost constrâns să recunoască suzeranitatea macedoneană, dar și-a reluat independența sub succesorii lui Alexandru. In anul 279 e.A, o expediție celtică, cre a pătruns până în Tracia
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
precum Dio Cassius, Herodianus și Istoria Augusta au făcut unele referințe la el. Orașul s-a găsit mereu pe drumul diverselor expediții contra Parților sau a succesorilor lor, perșii Sasanizi. El și-a păstrat dreptul de a bate monedă până la domnia împăratului Gallianus, care l-a ridicat ca și altor orașe. Acest privilegiu păstrat mult timp constituie o mărturie a importanței orașului. Pe timpul invaziilor gotice, din anul 238 e.N, rolul orașului este învăluit în mister. Lipsit de puternicele lui ziduri
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
ce venea dinspre coasta Dalmației trecând prin Thessalonic. Acestă poartă se afla în sud-vestul orașului, fiind folosită de împărați pentru intrările lor solemne. De la ea începea "via triumfalis" spre centrul capitalei. Fiecare împărat ce a urmat întemeietorului și-a marcat domnia prin noi construcții. Arcadius a ridicat un palat de terme, Theodosius al II-lea a ridicat terme, un forum și două palate, Marcianus s-a concentrat spre apeducte, iar Leon I-ul spre biserici. Incă de la început, orașul a preluat
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
aplicarea lor. Bine sprijinit pe organizarea sa economică, imperiul a profitat din plin de avantajele situării lui geografice la întretăierea marilor căi comerciale de la răsărit la apus ș de la nord la sud. Perioada a concretizat elenizarea și orintalizarea imperiului sub domniile succesorilor lui Heraclius I-ul. Intre anii 641-711 arabii au ajuns cu incursiunile până sub zidurile Constantinopol-ului, slavii s-au stabilit în Peninsula Balcanică și cea mai mare parte a Italiei a căzut în mâna lonbarzi-lor. Vechiul principiu roman de
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
definitivă a Imperiului Bizantin, adică a Imperiului Roman De Răsărit, cu care marea capitală a sfârșit prin a se identifica. Din acel moment istoric crucial evoluția Constantinopol-ului s-a identificat cu cea a Impriului Otoman, care a cunoscut apogeul sub domnia sultanului Soliman I-ul Magnificul (1520-1566) și s-a menținut ca amenințare europeană până la dezastrul de la Lepante (1571) și la eșecul asediului Vienei, din 1683. In perioada de puternică ascensiune a imperiului, sultanul Selim I-ul (1512-1520), printre alte teritorii
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
a IV-a. Din vechile edificii monumentale creștin-bizantine nu au mai rămas în picioare decât bisericile transformate, la începuturi, în moschei, puține biserici creștine acceptate de sultanul cuceritor, fortificațiile antice inițiate în anul 413 e.N. de către prefectul pretoriului, Athemius, sub domnia minorului împărat roman, Theodosius al II-lea, apeducte, cisterne de apă subterane sau supraterane. La acestea se pot adăuga unele vestigii antice precum: Hipodrom-ul, Coloana lui Constantin sau Coloana arsă, Coloana lui Marcianus, Coloana lui Claudius Goticus și puține
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
cel Mare. Au fost transformați în țărani ai statului agricultorii care nu fuseseră iobăgiți deja din regiunile siberiene, ale cursului inferior al Volgăi și al zonei pre-uraliene. Numărul țăranilor statului a crescut odată cu confiscarea proprietăților bisericii ruse (în special în timpul domniei Ecaterina a II-a, din noile teritorii cucerite (Tările Baltice, Ucraina, Belarus, Crimeea, Caucaz), ale cazacilor ucraineni, a satelor iobagilor polonezi și a altora. Ca urmare, în secolul al XVIII-lea, proporția țăranilor statului în cadrul populației agricole a crescut de
Țărani ai statului () [Corola-website/Science/318655_a_319984]
-
a comandanților militari. În aprilie 1817 au fost relocate un regiment de grenadieri în gubernia Novgorod, un regiment de infanterie în gubernia Moghilev, și două regimente de ulani în gubernia Slobodsko-Ucraina. Numărul așezărilor militare a crescut constant iar, spre sfârșitul domniei împăratului Alexandru I, acestea se prezentau după cum urmează: în gubernia Novgorod - 12 regimente de grenadieri și două brigăzi de artilerie, în gubernia Moghilev - 6 regimente de infanteriei, în gubernia Slobodsko-Ucraina, Herson și Ekaterinoslav - 16 regimente de cavalerie, în gubernia Petersburg
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12 / 24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, peste nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel. La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafață de 121.000 km și cu o populație de circa 5 milioane de oameni. Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine. Dezvoltarea
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
populație de circa 5 milioane de oameni. Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine. Dezvoltarea economico-socială ca și aspirațiile naționale ale României erau grav afectate de statutul de vasal al Imperiului Otoman. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, statul român trecuse printr-un amplu proces de modernizare economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suzerană, cât și de limitările impuse de marile puteri europene. Atât
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
Alexandru Ioan Cuza, statul român trecuse printr-un amplu proces de modernizare economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suzerană, cât și de limitările impuse de marile puteri europene. Atât în timpul domniei lui Cuza cât și după abdicarea sa, s-a desfășurat o amplă activitate propagandistică de către românii aflați în diferite state europene, în încercarea de influențare a opiniei publice internaționale în favoarea intereselor românești. În același timp, oamenii politici români au întărit
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]