KorAP: Find »[drukola/base=frig & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...492 493 494 ...562 >

14,044 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

mine. Eu continuam să scormonesc pământul cu talpa ghetelor. Umbra purta un pulover grosolan, pantaloni de lucru și ghetele pe care i le procurasem eu. — Ești sănătoasă? am întrebat-o. — Nu prea am cum să fiu, răspunse ea. E îngrozitor de frig și mâncarea e foarte proastă. — Am auzit că faci mișcare zilnic. — Mișcare? se miră ea privindu-mă în ochi. Halal mișcare! Paznicul mă târăște cu el în fiecare zi ca să incinerăm împreună animalele moarte. Încărcăm mai întâi cadavrele în căruță

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
La capătul lumii Instrumentele muzicale Tânărul paznic al centralei ne-a invitat în modesta lui locuință. A verificat dacă ardea focul în sobă și a dus ceainicul în bucătărie ca să ne facă un ceai. I-am fost recunoscători pentru că era frig în pădure. Vâjâitul vântului n-a încetat deloc. — Culeg frunzele din pădure, zise el. Le usuc toată vara și iarna le folosesc. Sunt foarte sănătoase și mă mai încălzesc și eu cu ceaiul cald. — E foarte bun, zise ea. Avea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-te puțin mai la dreapta, zise fata. M-am mutat mai la dreapta, luminând stânca de deasupra capului. Nici vorbă de vreo grotă. — Chiar crezi că e spre dreapta? am întrebat. De când am încetat să mai înot, am simțit că frigul îmi cuprinde toate mădularele. Dârdâiam și-mi clănțăneau dinții. Nici nu mai eram capabil să scot vreun sunet articulat. — Sigur. Puțin mai la dreapta, zise ea. M-am mutat iar puțin spre dreapta, tremurând tot. În cele din urmă am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mea a răsunat ciudat din pricina durerii pe care o simțeam în rana ce pulsa puternic. — Slavă Domnului! exclamă ea. I-am luat lanterna din mână și am tras-o și pe ea sus. Ne-am așezat în fața grotei. Tremuram de frig. Mi se udaseră pantalonii și cămașa. Aveam senzația că înotasem într-un pahar uriaș cu apă diluată. Am coborât bocceluțele și ne-am schimbat. I-am dat ei puloverul meu. Mi-am aruncat cămașa și haina care erau ude, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Gata! Nu te mai gândi la nimic. Mai avem puțin și ieșim. Am decis să-mi alung gândurile. Dar pentru că nu mă mai gândeam la nimic, mi-am dat seama că pantalonii uzi mi se lipiseră de picioare, îmi era frig, rana mă durea. Mi se părea ciudat că nu-mi venea să urinez cu toate că îmi era frig. Oare când făcusem pipi ultima oară? Am încercat să mă concentrez ca să-mi pot aminti, dar degeaba. Oricum, de când am coborât în subteran

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
gândurile. Dar pentru că nu mă mai gândeam la nimic, mi-am dat seama că pantalonii uzi mi se lipiseră de picioare, îmi era frig, rana mă durea. Mi se părea ciudat că nu-mi venea să urinez cu toate că îmi era frig. Oare când făcusem pipi ultima oară? Am încercat să mă concentrez ca să-mi pot aminti, dar degeaba. Oricum, de când am coborât în subteran n-am mai făcut pipi. Dar înainte? Înainte de a coborî am condus mașina, am mâncat un hamburger

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
fost într-un tunel subteran de metrou? — Nu, nici vorbă. Mă refeream la lumina orbitoare din pricina căreia mi-au dat lacrimile. — Oricine poate păți așa ceva. Nu, e cu totul altceva la mijloc. Ochi speciali, lumină specială. Și era cumplit de frig. Ochii mei se obișnuiseră cu lumina slabă și îi deranja lumina puternică. Aveam niște ochi cu totul speciali. Îți mai amintești și altceva? — Nu, doar atât. — Am impresia că fluxul amintirilor tale merge îndărăt. Așa cum stătea rezemată de mine, îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Aveam niște ochi cu totul speciali. Îți mai amintești și altceva? — Nu, doar atât. — Am impresia că fluxul amintirilor tale merge îndărăt. Așa cum stătea rezemată de mine, îi simțeam sânii lipiți de brațul meu. Aveam pantalonii uzi și îmi era frig, dar porțiunea aceea mi se mai încălzise. — Ajungem imediat. Care ți-e programul? Ce ai de gând să faci? Unde vrei să mergi? Cu cine vrei să te întâlnești? Mai ai la dispoziție douăzeci și cinci de ore și cincizeci de minute

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
fereastră. Mi-am dat seama imediat ce se întâmpla. Sub fereastra mea, trei bătrâni săpau o groapă adâncă. Vârfurile cazmalelor se ciocneau de pământul înghețat bocnă și scoteau sunete stridente. Reverberația lor în urechile mele mi se părea ciudată. Poate din pricina frigului. Sau poate pentru că mi s-au întâmplat prea multe în ultima vreme și nervii mei erau încordați la maximum. Ceasul arăta aproape ora zece. Niciodată nu m-am sculat atât de târziu. De ce nu m-a trezit Colonelul? Cu excepția zilelor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
jumătate pentru animale. M-am înfășurat în palton și am pus picioarele pe mânerul sobei, așteptând să se încălzească încăperea. Căldura de care ne bucurasem cu o zi în urmă a dispărut ca prin farmec. Orașul s-a cufundat în frig și peisajul a recăpătat aspect de iarnă cu toate că nu se pornise încă vântul rece. De la coama dealului de nord și până la câmpia de sud cerul atârna greu din pricina norilor încărcați de zăpadă. Aveai senzația că era gata să se prăbușească

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
m-am înșelat. Mai venise unul. Zona era plină de bătrâni. Fiecare stătea la locul lui și săpa tăcut. Mai bătea vântul din când în când și le sălta canadienele, dar n-am avut nici o clipă senzația că-i deranja frigul. Își vedeau mai departe de treabă. Erau roșii în obraji, dar nu slăbeau nici o clipă cazmalele. Unul dintre ei își scosese canadiana pentru că se încălzise. Așa cum stătea, atârnată de o creangă, în bătaia vântului, arăta ca o piele năpârlită. Camera

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
grozavi. Nu mă satur de ei niciodată. Îmi place și reggae. Vouă vă place? — Da. După ce-a terminat Police, ne-a pus un album de-al lui Bob Marley. Bordul mașinii era ticsit cu casete. Eram obosit, mi-era frig și somn. Nu prea aveam chef de muzică, dar îi eram recunoscător taximetristului că ne-a luat. Mă uitam la el cum stătea cu mâinile pe volan și-și mișca umerii în ritm de reggae. Când a oprit în fața casei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mea și a descuiat-o. M-a poftit să intru în cabana Umbrei. Nu exista nici un fel de mobilier înăuntru, pardoseala făcută din cărămizi nu era acoperită cu nimic, iar vântul vâjâia prin fereastra prost etanșată. Îți îngheța respirația de frig. Nu sunt eu de vină, spuse Paznicul. N-a fost ideea mea să-ți arunc Umbra în coșmelia asta. Trebuie să respectăm regulamentul și el ne cere ca umbrele să fie aduse aici. A ta a avut noroc că a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
fi avut să mă agit atâta dacă nu aveam o țintă precisă? Trebuie să o întindem în maximum trei zile. Mai mult nu rezist eu. Aerul de-aici e absolut îngrozitor. Irespirabil de-a dreptul și nu mai pot de frig. Cum e vremea afară? — E frig și ninge tare, am zis băgându-mi mâinile în buzunare. Temperatura scade și mai mult noaptea. E îngrozitor. Cu cât ninge mai mult, cu atât mor mai multe animale, ceea ce înseamnă că Paznicul are

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
dacă nu aveam o țintă precisă? Trebuie să o întindem în maximum trei zile. Mai mult nu rezist eu. Aerul de-aici e absolut îngrozitor. Irespirabil de-a dreptul și nu mai pot de frig. Cum e vremea afară? — E frig și ninge tare, am zis băgându-mi mâinile în buzunare. Temperatura scade și mai mult noaptea. E îngrozitor. Cu cât ninge mai mult, cu atât mor mai multe animale, ceea ce înseamnă că Paznicul are de lucru, nu glumă. O vom

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vrut să zic eu prin „luarea spumei“. Animalele nu fac decât să hoinărească de colo-colo și să absoarbă sufletele, pentru ca apoi să le ducă în lumea de afară. Când vine iarna, ele mor cu rămășițe de suflet în ele. Nu frigul și lipsa de hrană le ucid, ci greutatea sinelui pe care le obligă Orașul să-l care cu ele. Primăvara se nasc altele - exact în același număr ca cele care au murit. Puii cresc, preiau suflete asupra lor și apoi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nimic. Tăceau mâlc. Cred că ai avut prea multe pe cap în ultima vreme, mai cu seamă de când ți-a slăbit Umbra, zise ea. Încearcă să-ți amintești lucrurile unul câte unul. Trebuie să găsești acolo cheia sufletului meu. Era frig pe jos. Am închis ochii și am ciulit urechile. — Azi dimineață niște bătrâni au săpat o groapă sub geamul meu. O groapă mare. M-au trezit loviturile de cazmale și multă vreme am avut senzația că îmi săpau direct în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cel înalt, unduind crengile sălciilor de-a lungul râului, făcând să tremure crengile copacilor din pădure, măturând în calea lui iarba de pe câmp, făcând să răsune stâlpii de telegraf din cartierul fabricilor, lovindu-se de Poartă. Animalele au înghețat de frig. Oamenii se cuibăresc prin casele lor. Am închis ochii și am încercat să-mi amintesc câte ceva din Oraș: sălciile de lângă bancul de nisip, turnul de lângă Zidul de vest, centrala electrică din pădure, bătrânii stând la soare în fața blocului, animalele chircite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
în urmă două șiruri drepte. Am trecut pe lângă băncuța încărcată de zăpadă și am simțit deasupra capului crengile amenințătoare ale ulmului. Am auzit și un țipăt ascuțit de pasăre. Nu mi-am dat seama de unde venea. În cabană era mai frig decât afară. Aerul părea înghețat. Am ridicat trapa și am luat-o în jos pe scara mobilă. Umbra stătea pe marginea patului în așteptarea mea. — Am crezut că nu mai vii, zise ea. Aburii ce-i ieșeau pe gură înghețau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
că sunt mai epuizată decât am crezut. Ironia sorții! M-am tot prefăcut că sunt slăbită, dar nu mi-am dat seama că nu mai am vlagă în mine. Mi-au înghețat toate oasele azi noapte, a fost cumplit de frig. — Te iau în cârcă. Umbra a clătinat din cap. Nu accept așa ceva. Eu nu mai pot fugi și ar însemna doar să te încurc. S-a zis cu mine. — Ideea de evadare a fost a ta. Nu mai poți da

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-o și de dragul meu, nu? Să n-ai nici o îndoială în privința asta, zise Umbra. Am lăsat Umbra jos ca să mă odihnesc puțin. M-am așezat pe vine și-am oftat din rărunchi. Eram atât de încălzit, încât nici nu simțeam frigul. Picioarele mi se întăriseră ca piatra de la încheieturi până în vârful degetelor. — Să știi că uneori îmi fac procese de conștiință. Dacă nu te-aș fi bătut la cap și-aș fi murit liniștită, tu ai fi trăit aici fericit, fără

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452

moarte sau în iubire. Versurile, de factură tradițională, folosind sistemul prozodic clasic, maschează uneori neliniști și învolburări stranii. Tematica rurală, mult frecventată de poet, nu dă lirismului un ton mai luminos, cadrul natural accentuând adesea atmosfera de melancolie și regret. Frigul dragostei (1994) aduce în prim-plan o imagine ironică a cotidianului, dominată de prezența demitizată a iubitei. Transpunând tematica din nuvele, poetul va exprima încă o dată, în Supunerea pe arbori (1995), trăirea ca inocență a vieții rurale, a naturii (Rădăcini

GADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452]
cu unul amar-ironic și chiar parodic, fapt vizibil în Turbanul, ecou al poeziei nouăzeciste. Câteodată, unele accente pamfletare diminuează efectul poetic, așa cum se întâmplă în Rime sau în Oda (în metru pătrat). SCRIERI: Mai jos cu o noapte, București, 1993; Frigul dragostei, Pitești, 1994; Supunerea pe arbori, București, 1995; Posibilă glorie, București, 1999; Câinele din vis, București, 2001; Toamna unui învățător, București, 2003. Repere bibliografice: Ion Cristoiu, Prezumția de talent, în Preludii epice, București, 1990; Lucian Chișu, Ethos și lirism, L

GADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452]
Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244

Franceze. Un vechi prieten din vremea studiilor la Universitatea din München, Ernst Teves, devenit industriaș, îl susține materialicește. În 1964, publică L’ Extrême-Occident, roman autobiografic, despre dezamăgirea pe care i-o va provoca, după cum va spune el mai târziu, „imperiul frigului” (Occidentul), după ce fugise de „socialismul tătărăsc” (comunismul răsăritean). În același an, își recapătă fiica rămasă în România. D. lucrează ca agent de publicitate pentru Beethmann Bank. Cunoaște pe Samuel Fischer, editor la „Frankfurter Algemeine Zeitung”, unde publică articole despre lumea

DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190

comunicării spontane și știința de a formula memorabil situații cotidiene: „Toate cărțile mari/ Îmi trec în inimă prin ochelari”, dar și adevăruri mai grave: „Cine-o să spună împăratului cât e de gol? / Împăratul e gol și se crispează de frig...” Alteori replica este o trimitere directă la un text anterior, în speță la un poem al Ninei Cassian - model al autoarei în etapa de început - despre caișii înfloriți prea devreme, și acela prelucrare a ideii din După melci de Ion

DRAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]