KorAP: Find »[drukola/base=grec & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...492 493 494 ...505 >

12,610 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

A. (1974), Corpus delle iscrizioni in lineare B di Micene, Roma. Schachermeyer, F. (1986), Mykene und das Hethiterreich, Viena. Ventris, M. și Chadwick, J. (1973), Documents in Mycenaean Greek, Cambridge. tc "" RELIGIA GREACĂTC "RELIGIA GREACĂ" Paolo Scarpitc "Paolo Scarpi" Religia greacă sau ceea ce numim din obișnuință „religie greacă” este În mod esențial etnică. Participarea la viața religioasă depindea de descendența genetică și numai un grec cu drepturi politice, care Îi reveneau prin naștere, putea avea o parte activă În ea. Din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
comune și să creadă În aceeași zei; o identitate care se reînnoia și se Întărea prin participarea la cultele agonistice pan-elene. Fără aspirații către universalism și prozelitism, mărginită În spațiul geografic ocupat de populațiile ce vorbeau aceeași limbă, religia greacă nu cunoștea caste sacerdotale, nici nu avea o „carte” În care să fie cuprinse „adevărurile revelate” și care să constituie fundamentul unei teologii. Lipsită de dogme și de fondatori, lipsită de Însăși noțiunea de „religie”, putând fi circumscrisă la „grija

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cuprinse „adevărurile revelate” și care să constituie fundamentul unei teologii. Lipsită de dogme și de fondatori, lipsită de Însăși noțiunea de „religie”, putând fi circumscrisă la „grija, therapeia, zeilor” și la „aspectele formale ale cultului adus zeilor” (threskèia), realitatea religioasă greacă a fost produsul cultural al unui popor care, Într-un mod cu totul original, a amestecat și a reinterpretat elemente pregrecești și străine. Acest proces inepuizabil, Început odată cu prăbuțirea regatelor miceniene, a dat naștere unui politeism funcțional, organic și personal

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
amestecat și a reinterpretat elemente pregrecești și străine. Acest proces inepuizabil, Început odată cu prăbuțirea regatelor miceniene, a dat naștere unui politeism funcțional, organic și personal, centrat pe o schemă de generare care Își află paralela În rolul familiei În societatea greacă. 1. VÂRSTA ARHAICĂTC "1. VÂRSTA ARHAICĂ" 1. Persistențe miceniene și inovațiitc "1. Persistențe miceniene și inovații" Fără Îndoială că Grecia istorică Își Îngroapă adânc rădăcinile În epoca miceniană precedentă, dar după secolele Întunecate noua civilizație apare ca un mozaic multicolor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ca să aducă daruri la Delos, unde au murit și au fost Îngropate. Cu toate acestea, continuitatea cultelor miceniene sau vreo formă de readaptare, ca În cazul Delosului, nu sunt mereu ușor de recunoscut, nici distribuite În mod uniform pe teritoriul grec, unele Întreruperi și discontinuități putând fi identificate deja În trecerea de la micenian la submicenian. Chiar și urmele rezistente ale culturii miceniene, păstrate totuși În poemele homerice, În special În Iliada, puse În fața evidenței nepotrivirilor cronologice nu pot da mărturie pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la tutela unor fapte importante din punct de vedere social. Acest cadru a fost, fără Îndoială, rodul unui proces lent de sistematizare și sedimentare, Început poate chiar În epoca miceniană și care s-a perfecționat pe parcursul așa-numitului „Ev Mediu grec”, dar ale cărui etape sunt cu neputință de descris pentru moment. Mai problematică apare o creionare precisă a formelor de cult, ce par limitate mai ales la sacrificiul sângeros adus zeilor și În special lui Zeusxe "Zeus". Este un sacrificiu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
așa cum pare să fi făcut Hesiod la Începutul poemului său2. 2. Hesiod și influențele orientaletc "2. Hesiod și influențele orientale" Nu există Îndoială că Teogonia lui Hesiod este primul document care oferă o viziune sistematică și organică a ansamblului panteonului grec. Epica homerică a reprezentat cu siguranță, până la Platon, fundamentul cultural al Întregii Grecii, dar opera hesiodiană a fost un punct de referință „teologic” mai complet. Poetul din Ascra, În Beoția, nu pare să cunoască Împărțirea lumii Între Zeusxe "Zeus", Poseidonxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
el să fi introdus elemente luate din civilizațiile din Asia Mică, unde tatăl său trăise o perioadă lungă de timp. Dar la organizarea panteonului grec și-ar fi putut aduce aportul și ar fi putut contribui la Îmbogățirea patrimoniului mitologic grec și frecventele contacte și schimburi culturale care, pe parcursul precedentei vârste a bronzului și chiar și În timpul neoliticului, avuseseră loc Între Grecia continentală și insulară și civilizațiile Orientului Apropiat. Rămâxe "Uranus"ne oricum valabil faptul că elementele sau influențele derivate În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
omologia lui Kumarbi cu Cronos, care Își emasculează tatăl pentru a-și elibera frații oprimați În sânul mamei și apoi Își Înghite proprii fii, emascularea lui Uranus poate fi atât rodul unei reformulări a modelului hitit, reformulare petrecută pe pământ grec și realizată de Hesiod, cât și opera lui Hesiod Însuși sau reelaborarea greacă rafinată a unui motiv mitic prezent deja În substratul indo-european, căruia poetul din Ascra i-a dat o formă sistematică. Analog, lupta lui Zeus, care apare În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
frații oprimați În sânul mamei și apoi Își Înghite proprii fii, emascularea lui Uranus poate fi atât rodul unei reformulări a modelului hitit, reformulare petrecută pe pământ grec și realizată de Hesiod, cât și opera lui Hesiod Însuși sau reelaborarea greacă rafinată a unui motiv mitic prezent deja În substratul indo-european, căruia poetul din Ascra i-a dat o formă sistematică. Analog, lupta lui Zeus, care apare În toată puterea sa de divinitate uraniană și meteorică (subcapitolul 1.3), Împotriva lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Pindar (Pythice, I, 16-17; VIII, 16) localiza deja nașterea lui Typhon, lasă la rândul ei să se presupună dependența de o tradiție hitită tardivă ce s-a păstrat În timp. Cu toate acestea, nu trebuie exclus nici faptul că versiunea greacă și cea hitită și-ar putea afla originea autonom În acel substrat indo-european care În India vedică a dat naștere luptei cosmice a lui Indraxe "Indra" Împotriva monstrului „care zăgăzuiește”, V•tra1. În ambele cazuri, fie că se admite migrarea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al unor teme mitice Între civilizațiile prezente În bazinul Mediteranei. În orice caz, admițând că acele modele și acele motive au exercitat o anumită influență asupra civilizației preelenice din Creta și asupra celei miceniene, nu putem ocoli faptul că lumea greacă, deși acceptase o suveranitate divină În figura lui Zeus, pare să fie respins progresiv instituția monarhică până Într-acolo Încât să o exileze Într-un spațiu ireal. Agamemnonxe "Agamemnon", care conduce armata ahee Împotriva Troiei, este mai degrabă un primus

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întemeiată pe promisiunea pe care i-au făcut-o aheii În Argos Înainte de expediție (ibidem, 284-288) și condiționată de Întrunirile comune cu ceilalți „regi”. În sfârșit, când epopeea troiană va deveni un soi de mare „mit de Întemeiere” pentru civilizația greacă, acesta va fi, Împreună cu tradițiile mitice care vorbesc despre isprăvile eroilor, singurul spațiu acordat regalității. Așadar, oricare ar fi fost dinamica schimburilor culturale și influențele exercitate de Orientul Apropiat asupra societății ce se stabiliza În urma prăbușirii monarhiilor miceniene, complexul religios

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
un plan inferior, aproape la jumătatea drumului dintre oameni și zei, dar În legătură constantă cu aceștia din urmă, se plasează eroii, o categorie de ființe câteodată semidivine, câteodată umane, categorie ce se bucura de un statut propriu În politeismul grec. În multe privințe ei pot intra În tipologia „eroilor culturali”, figuri mitice cărora tradițiile culturale ale altor popoare le atribuie misiunea fondării unor institute și forme de viață materială și culturală. Totuși nu este posibil să reducem doar la această

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
eroilor culturali”, figuri mitice cărora tradițiile culturale ale altor popoare le atribuie misiunea fondării unor institute și forme de viață materială și culturală. Totuși nu este posibil să reducem doar la această categorie istorico-religioasă Întreaga și complexa morfologie a eroilor greci, a cărei reconstrucție este dificilă din cauza unei multitudini de povestiri, superioară din punct de vedere cantitativ miturilor ale căror protagoniști sunt zeii. Dacă Pindar, În I Olimpice (vv. 1-2), distingea Între zei, eroi și oameni, iar Platon, În Cratylos (397

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeu este, oricum, rar. În afară de Herakles, care devine zeu după ce a murit ars, numit heros theòs, „erou zeu”, de Pindar (Nemeene, III, 22), și de bălaiul Diomedexe "Diomede", făcut nemuritor și theòs de către Atenaxe "Atena" (Pindar, Nemeene, X, 7-9), mitologia greacă nu pare să cunoască alte episoade analoage. Paralel, un singur zeu, Dionysosxe "Dionysos", este invocat ca heros 1 Într-un imn. Dar Dionysos, care avea și un mormânt la Delfi, a fost primit În Olimpxe "Olimp", În timp ce eroii Își Încheie

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întotdeauna ieșite din comun și superioare posibilităților umane, trecând dincolo de ele și ajungând chiar la exces, hybris, care este o noțiune prin excelență religioasă, cu neputință de redus la limitele eticii omenești și care fixează limitele atribuite omului de religiozitatea greacă. Astfel, expediția lui Tezeu care coboară În lumea subpământeană Împreună cu Pirithousxe "Pirithous" ca să o răpească pe Persefonaxe "Persefona" este un act transgresiv, nu diferit de cel al lui Sisifxe "Sisif" care Înlănțuie moartea. Transgresiv este și Tantalxe "Tantal", care profită

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
un act de hybris ce are scopul de a le obține oamenilor nemurirea. Apare astfel un soi de lume răsturnată În care eroii furnizează modele negative, al cărei scop pare să fie o supraevaluare a prezentului În care trăiește omul grec (subcapitolul 1.4). În cea mai mare parte, faptele eroice ocupă spațiul geografic al unei Grecii arhaice și interesează cetățile care aparțin istoriei civilizației miceniene, În care poate fi recunoscut și nucleul istoric al acestei mitologii. De altminteri, cronografia elaborată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ciclopul, locuiesc dincolo de hotarele lumii omenești. Ahilexe "Ahile", Odiseuxe "Odiseu", Agamemnonxe "Agamemnon", Menelauxe "Menelau" și cei de vârsta lor sunt bărbați adulți, chiar dacă În unele culte locale s-au păstrat și urme ale unei morfologii eroice. Odată cu ei, În imaginarul grec se Încheie timpul mitului, În care „bărbații eroi” se Întâlneau cu zeii, și Începe prezentul oamenilor, fără alte contacte, cu zeitățile În afară de cele rituale. 4. Formele mitului și „vremea dinainte”tc "4. Formele mitului și „vremea dinainte”" Zeii, dar mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Într-o vădită contradicție cu modelul pe care eroul și-l asuma În cetate. 2. EPOCA POLISULUITC "2. EPOCA POLISULUI" 1. Critica mitului și nașterea logosuluitc "1. Critica mitului și nașterea logosului" În legătură cu afirmarea cetăților și cu criza aristocrațiilor, civilizația greacă inaugurează un proces de revizuire și regândire a discursului mitic. În regiunea ioniană, la Milet, unii filozofi fizicieni, ca Tales, Anaximandru și Anaximene sunt inițiatorii acestei atitudini, reinterpretând tradiționala cosmogonie genealogică În cheie naturalistă. Cam În aceeași perioadă, către sfârșitul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
separa universurile mythos-ului și logos-ului, Încredințându-l pe cel dintâi poeziei și atribuindu-i celui de-al doilea sarcina de a obține „adevărul”. În acest fel, negându-i mitului funcția pedagogică pe care pe care i-o Încredințase tradiția greacă, elevul lui Socrate punea În discuție cultura tradițională și fundamentele ei religioase. În sfârșit, Aristotel, abordând rolul mitului În tragedie, Îi refuza funcția exercitată pe scenă de educare și Întărire a cetățenilor În identitatea lor și Îl Îndepărta de dimensiunea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să o realizeze. Cetatea năzuiește mai mult să exorcizeze decât să invoce intervenția divină, reclamată numai În legătură cu cel care Îi este potrivnic ei sau În situații critice deosebite. Efortul constant de a menține condiția de puritate, natural pentru orice om grec, dar și pentru fiecare cetate, și celebrarea periodică a cultului și sărbătorilor Îngheață parcă acțiunea divină, circumscriind-o la spațiul sanctuarelor și la timpul ceremoniilor rituale. Polisul nu se poate substitui lumii zeilor, pe care a așezat-o Într-o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cetatea pusese În centrul propriilor interese și tradiția mitică, asupra căreia veghea ortodoxia. Scandată de variante, povestirea mitică era În Grecia „cuvântul creator și Întemeietor” și a fost un fel de fir conducător care a Însoțit și călăuzit Întreaga cultură greacă (subcapitolul 1.4). Nici măcar oratoria atică nu s-a eliberat vreodată cu totul de ea, deși a contribuit destul de mult la orientarea măsurii și capacității rațiunii grecilor, desprinzându-i progresiv de categoriile mitice. Arhè și telos, Început și sfârșit al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
respectată, deoarece puteau fi Întâlnite banchete sacrificiale În cultul eroilor, al morților și al zeilor infernului, dar și enàgisma pentru Heraxe "Hera" sau pentru Zeusxe "Zeus". În orice caz, sacrificiul olimpian, thysìa, constituia actul religios cel mai semnificativ pentru societatea greacă. O procesiune conducea animalul În fața altarului, procesiune În fața căreia mergea o tânără fecioară ce purta un coș În care, ascuns Între pâini, turte și cereale, se găsea cuțitul de jertfă, màchaira. După invocații și rugăciuni și după ce erau așezate pe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
prin urmare, „cel dintâi om” sub semnul culturii. Separarea unei zeițe din Olimpxe "Olimp" apropiase lumea zeilor de cea a oamenilor; În schimb, inițierea lui Demophon Îi Înălțase pe oameni spre zei fără să Înlăture firea lor muritoare. Pentru cultura greacă, extinderea nemuririi la oameni ar fi fost ceva de neconceput, dar zădărnicirea intervenției Demetrei asupra lui Demophon, dacă Îl dădea pe om Înapoi morții, dobândea În schimb darul inițierii, ce putea fi extins, În principiu, la toți „oamenii care trăiesc

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]