13,022 matches
-
crâșmă? - l-a luat puțin la vale Petrică. ― Da’ ce voiai să zică cei din jur? „Ia te uită la aista. N-are bani nici de un țoi de rachiu. Se uită la alții ca milogu’”... Apoi fă-ne să pricepem cum de te-ai lăsat de băutură, dacă spui că nu se poate lăsa omul nici În ruptul capului? ― Dochița, săraca! S-o hodinească Dumnezău În pace. Ea m-o scos din groapă... Da, da. Ea m-o scos din
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ajuns pe linia frontului, ci am mers de-a-ndăratelea. Ne-au trecut peste Prut și de acolo spre Siberia, ca prizonieri de război. Numai că ne-am oprit Înainte de a ajunge În ghețurile veșnice. Aveau nevoie de oameni care să se priceapă la tăiatul pădurii. Și ce păduri au rușii acolo! Ceva de neimaginat. Atunci, eu și cu unul, tot de la Atelierele Nicolinei, ce ne-am zis? „Hai s-o facem pe tăietorii de pădure, că altfel cine știe unde ajungem? Aici, de bine
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să se topească și Încetîncet a dat colțul... Drumul devenise greu chiar pentru un tractor pe șenile. S-a renunțat la una din platforme... Într-o dimineață, Înainte de a pleca la muncă, șeful lagărului a Întrebat cine dintre prizonieri se pricepe să conducă un tractor? Atunci am simțit că nu am aer, dar am ieșit repede În față. ― Harașo - a aprobat nacialnicul, bătând cu palma patul naganului. În timp ce așteptam urmarea faptelor, mă Întrebam de ce au nevoie de un alt tractorist dacă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
alte instalații ale vagoanelor... Da’ Îl auzi de departe pe nenea mecanicul cum ciocănește... Trebuie să mă lămuresc Însă când și Încotro pleacă garniturile cu bușteni”. Acum mă chinuia o Întrebare: „Cum Îi spun colegului meu planurile mele? Dacă nu pricepe sau pur și simplu nu este de acord? Să pleci de unul singur, este o Încercare nebunească. Dar”... Așa Îmi zbârnâiau gândurile, În timp ce trebuia să fiu atent și la drum. În zilele următoare - de fiecare dată când eram la gară
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și la drum. În zilele următoare - de fiecare dată când eram la gară - Îmi făceam de lucru pe lângă tractor, dar ochii erau ațintiți la mișcarea garniturilor de marfă de lângă rampa de Încărcare. Mai Învățasem ceva rusește - Vaniușa să trăiască - și pricepeam cam ce se vorbea În jurul meu. Așa am aflat că marfarele plecau numai spre sud. Era și firesc. În nord - unde pădurea te Îneacă - ce să caute? Și zilele treceau una după alta. Cu „celovecul” - paznicul meu - am Început să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cuiul cela? Și ce greu a fost să-l punem la loc! Ne mai trebuie un om, că la drum cine știe ce se mai poate Întâmpla? Poate să se rupă un bolț ce leagă părțile componente ale șenilei. Sau... Rusul, care pricepea câteva vorbe românești, mă asculta și dădea din cap a aprobare. ― Te rog să raportezi la comandant acest lucru. Și... poate... ― Șto tî hatiși? - m-a Întrebat de-a dreptul „celovecul”. ― Săăă... Să ni-l dea pe colegul meu, Drâmbă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ușa și, după ce și-a plimbat privirea pe Întreg spațiul cabinetului, a Întrebat: ― Cine-i cel din tabloul de pe birou? ― Este profesorul Zenit, mentorul meu... La auzul cuvântului „mentor”, securistul a clipit des, rămânând cu Întrebarea pe buze... Profesorul a priceput nedumerirea securistului și a precizat: ― El este cel de la care am Învățat tot ce știu În chirurgie și mi-a vegheat fiecare pas. Apoi... ― Apoi? - a sărit securistul cu Întrebarea. „Acest individ este mult mai perspicace ca predecesorul său” - a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și la Petrică. ― Dacă aveai mintea la dumneata, ai fi reținut că pe front am fost camarazi, ceea ce Înseamnă că suntem frați adevărați. Da’ ce Îmi bat eu capul să explic dacă mintea dumitale nu bate până acolo Încât să priceapă ce Înseamnă camaraderia pe câmpul de luptă? Acolo, În calea glonțului! ― Ei să dau viteji față de oamenii fără apărare. Da’ să-l fi văzut eu În timpul unui atac, când n-ai nici o beldie după care să te adăpostești și trebuie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe profesor, care, ca de fiecare dată, Îi vorbea argumentat și convingător. ― Uitam să te Întreb totuși: Cum ți s-a părut intervenția secretarului de partid de la sfârșitul examenului? ― Ca nuca În perete, domnule profesor. Nu cred Însă să fi priceput individul că a predicat ca Moise În pustiu. Și cine era „tovarășu’ organ”, care Îl va „trage de răspundere” pe secretarul de partid? ― „Tovarășu’ organ” era de fapt securist - a răspuns profesorul, amuzat de felul cum a pus Întrebarea Gruia
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a fost, scumpule? ― Peste așteptările mele... ― Adică? ― Toate bilele albe s-a nimerit să cadă În același loc. Nu le-a umbrit fața nici una neagră... ― Ați auzit? - a Întrebat plină de entuziasm Maria. ― Di auzât, am auzât noi da’ di priceput nu prea - a răspuns tata Toader. ― Asta Înseamnă că a luat examenul! ― Adicî cini i l-o luat? ― Nu i l-a luat nimeni, ci a trecut examenul. Adică de astăzi Înainte este lector! - a precizat Maria, plină de bucurie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a răspuns tata Toader. ― Asta Înseamnă că a luat examenul! ― Adicî cini i l-o luat? ― Nu i l-a luat nimeni, ci a trecut examenul. Adică de astăzi Înainte este lector! - a precizat Maria, plină de bucurie. ― Nu prea pricep eu ci Însamnî aceala lectur, da’ dacî voi spuniț’ cî Îi di bini, atuncea ni bucurăm din tăt sufletu’ - a consimțit tata Toader. Spunând acestea, s-a apropiat de Gruia. cu brațele deschise a așteptare... ― Apâi sî trăiești dragu’ tatii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
presă, mi se respingeau absolut toate textele. Habar n-am avut. Nici n-am presupus măcar cum și cînd m-au pus pe lista de interziși. Numai că nu-mi apăreau articolele. Se rătăceau prin mapele redacționale și, după "săptăluni", pricepeam că n-or să mai apară. Camarazii de revistă, cu care făcusem un fel de confrerie contra șefilor (da, e adevărat, am avut un talent: să mă pun rău dar bine! cu toată șefimea) nu mi-au spus nimic. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Camarazii de revistă, cu care făcusem un fel de confrerie contra șefilor (da, e adevărat, am avut un talent: să mă pun rău dar bine! cu toată șefimea) nu mi-au spus nimic. Iar inteligența mea socială e zero: nu pricepeam de ce erau din ce în ce mai distanți, mai grăbiți cînd ne întîlneam. Ce-i drept, Fluturel mi-a suflat că Lerești va fi "rotat" în alt post și atunci... "Reclamă-l, Iordana. Fă un memoriu. Ce, nu mai e nici un tovarăș deasupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
gîndește fata asta. Nici n-aș putea s-o contrazic. Are destulă îndrăzneală. Nu mai aștept nimic de la societate, de la ceilalți. Și ce-aș aștepta? Viața după '89, cea publică, nu-i de acceptat, de înțeles măcar. N-am să pricep de ce premiul Fundației Babu Ursu, inginerul omorît în bătaie de Securitate pentru că și-a notat exasperările și "exasperanțele" anticeaușiste, adevărurile în Jurnal, să fie luat de Andrei Cornea, cel care improvizează adevăruri. Nepoții lui Leonte Răutu, un călău sinistru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
micul ecran). O falangă ad-hoc constituită i-a refutat argumentele. Că nu și nu, că-i în eroare, că americanul susține ce vrea el să susțină. Nimeni nu-l îngrădește, nimeni nu-l oprește de la nimic. Oare. Chiar să nu priceapă Antofiță că-i dirijat să susțină ce susține? Despre "antisemitismul românesc", de pildă. Ia să zică el ceva contra a ce așteaptă agenția Sőrős să zică. Reacția va fi dură, pariez. Cum dură a fost și a comuniștilor, față de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mă da de sminteală! S-a dus amărît de atacurile ad personam; s-a dus mîhnit de spectacolul denigrării prietenului Nichita: gloriile comuniste, la colț de literatură! Pentru scriitorul român, calamitatea e invidia. Invidia falsifică harta valorilor. La ce ne pricepem mai bine decît la "revizuiri"? După eveniment '89, am citit/auzit că Goga e lichea și Călinescu tinichea, Nae Ionescu un plagiator, Noica "o structură stalinistă", Sadoveanu un criminal, Eugen Barbu un ticălos, Preda un corupt, Sorescu un oportunist. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
apucat serios de învățat? Măcar citești?" Înregistrase eșecul la examen. Se simțea vinovat? Prea bine: un sentiment e mai bogat, mai cuprinzător cînd e însoțit (complementar) de un altul: de vină, de vinovăție. Am picat cu media opt și șap..." "Pricepe, Dințișor: în cazul tău, concursul nu va fi corect. Tu nu trebuie să știi de 8-9, ci de peste 10. Decodat, perfect înțeles, trebuie să mănînci cartea. Mănînc-o". Așa și era. În '61 se mai concura cu "dosar". Fiilor de ceferiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
albastre"; în '30, partidul comunist devenise o agentură moscovită; în '50, oportuniștii umpleau rîndurile, din ce în ce mai dese și mai strînse. Pentru ca, după '60, partidul devenit de stat să ofere un statut inferior nemembrilor. Copil de nemembru am fost și eu. Ca să priceapă că nu se glumește cu ofertele regionalei PCR, tata a fost eliminat de la catedră, în '49. Operația a executat-o un fost student al lui, om cu frică (și cu iubire) de Stalin, ajuns în Ministerul Artelor. Locul i l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
parafraza pe Joseph de Maîstre: "Nu există oameni în lume. în viața mea am văzut francezi, italieni, ruși. Grație lui Montesquieu, știu că poți fi persan chiar; cît despre om, declar că nu l-am întîlnit deloc în viața mea". Pricep. În loc de național e spus persan. Ingenios! aprobă Miss Deemple găselnița lui Călinescu. Insist să reții, Șichy: om era doar celovekul. Noi eram reperiști, în hamul internaționalismului proletar. Nu români. Dezrădăcinarea naționalismului, așa suna un editorial al "Scînteii". Particular etnic? N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
-o. Nu-mi stă să mă joc de-a... baba oarba, accentuez eu pe cuvîntul babă. Dar unde-s sărutările de altădată.. .ș.a.m.d. Sexul de altădată? Asta te tulbură, ierte-mi-se adevărul. Albumul e un omagiu. Nu pricep de ce te-ar supăra c-o să intri nud în istoria lu' pictura. Și, iarăși, ierte-mi-se adevărul: chiar nu știi că bărbatul ăsta te adoră pînă-n pînzele... mă rog... albe? Tablourile nu-s decît o reflectare a dorinței de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a mea. Cristoase, lasă-mă să îmbătrînesc frumos, mă rog de cîte ori mă ciocnesc prin tîrg de baba cu cap de bomboană fondantă. Înșfac o canadiană cu glugă, îmi pun ghetele de nouă poște și dau să ies. Tano pricepe că nu-l iau. Ai grijă de casă. Uite, ți-au venit bebelușele în vizită. Într-adevăr, Dunguța și Gipsy se strecoară prin gard, bătînd simetric din cozi. Îl las mai mofluz decît oricînd și închid poarta. Hei, Iordanco, io
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
patra (lor) dimensiune. Și ce "obiecții majore" am primit de la Turcitu, ajuns referent editorial la volumul meu de eseuri! "Cum adică, "totul e posibil în spațiul poeziei""? "Dar e iluzoriu spațiul ăsta", i-am răspuns. Puteam să-l fac să priceapă că limba poeziei n-are funcție de comunicare obișnuită? Că unda poeziei de excepție... "Ce undă, tovarășa? Dumneata neglijezi latura agitatorică a poeziei noastre noi. Valorile grele, numele grele. Ce, ăștia-s poeți? Cezar Ivănescu? Mihai Ursachi? Gheorghe Istrate? Sexualistul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
insula florilor, Zante". Am avut împreună un (ano)timp fabulos. Vrăjit, feeric, prea scurt. "E singurul loc unde ceasul nu bate, Vino, vom locui fără grijă-n Castelul numit Voluptate". Trupul meu a știut că-i așa. "Tare se mai pricepea sa-și ungă la inimă victima, nu mă cruță vocea. Cît a durat împăcarea aia paradisiacă? Cît un joc cu bile de sticlă? Bila Iordana, bila "Veronica Micle", bila..." I-am tăiat-o: A durat atîta cît trebuie pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Casa pionierilor. Era impecabil îmbrăcată în pan-tailleur. Colierul, pe care l-am crezut moștenire de familie, se asorta cu gîtul prelung. "Sînt batjocorită de soartă să-mi placă bijuteriile de familie. Le descopăr prin consignații". Din răspunsuri și nerăspunsuri, am priceput de ce se așază așa fel ca privirea să-i cadă numai și numai pe vitraliu. De ce vitraliul lui Rusalin o transfigurează. Ochii mărturisesc mai mult decît buzele. Bunicul, rămas văduv, a dus-o la o casă de copii. Mama fugise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ipsos, toate-toate ți se învălmășesc în ochi, se învîrtesc într-un sorb care te trage cu el. Ce-i cu lacrimile astea, Ana? Mi-au ajuns la gît. Pot să înot în ele. Așa plîng-rîd de mine însămi. Mă cam pricep la asta, are dreptate Brăduț. Îi citesc scrisoarea. Cel puțin noi doi avem timp să ne luăm rămas bun. Vreau să merg chiar în seara asta la mine, în Tătărași. Ți-i atît de rău aici? Nu, Russ, dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]