13,247 matches
-
de uși și apusuri de soare, de parcă aș fi zărit Încarnarea Într-o nimfă a sărmanei ei frumuseți ce ar fi trebuit să fie lăsată În pace. Într-o zi de iunie, În anul În care amândoi aveam treisprezece ani, umblam pe malurile râului Oredej să prind pentru colecție așa-ziși fluturi Parnasieni - Parnassius mnemosyne, mai exact - niște fluturi ciudați de origine străveche, cu aripi lucioase, foșnitoare, semitransparente și cu abdomene mătăsoase, ca niște mâțișori. Căutările mele mă duseseră Într-un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vagonul de dormit de clasa Întâi din trenul Petrograd-Simferopol, o cântăreață destul de celebră cu un machiaj de scenă, ținând la piept un buchet de crizanteme Înfășurat În hârtie maro, stătea pe culoar, bătând tactul pe pervaz, culoar pe care cineva umbla și făcea cu mâna În timp ce trenul Începea să se deplaseze, fără nici o zgâlțâitură care să indice că părăseam pentru totdeauna cenușiul oraș. Dar curând după Moscova, s-a terminat cu tot confortul. În mai multe puncte ale Înaintării noastre plicticos
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
scurtă așteptare, o oprire prudentă pe marginea sudică a Rusiei, ca o pasăre ce-și Întrerupe zborul, odihnindu-se pe o creangă; dar furia noului regim refuza să se domolească. În Grecia, În răstimpul a două luni de primăvară, am umblat În zadar după fluturele Orange-tip al lui Gruner, după fluturele Sulphur al lui Heldreich, după fluturele White al lui Krueper: nu se găseau În acea parte a țării. Pe pachebotul Cunard „Pannonia“, care a părăsit Grecia pe 18 mai 1919
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pantaloni de flanel gri-foarte deschis, un „jumper“ galben strălucitor și haina de la un costum bun. Pe vremea aceea preocuparea mea tinerească pentru haine era pe cale de dispariție, dar după moda sobră din Rusia, mi se părea o adevărată năzdrăvănie să umblu În papuci, să scap de jartiere și să port gulerul cusut de cămașă - o inovație Îndrăzneață pe vremea aceea. Ușoara mascaradă la care m-am pretat cu indolență a lăsat În mintea mea niște impresii atât de nesemnificative Încât ar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dejucată doar de o mică și nesemnificativă mutare a unui pion discret). După ce a trecut prin acest infern „antitetic“, persoana ce caută soluția, devenită acum ultrasofisticată, va descoperi acea simplă mutare-cheie (nebun la c2) la fel cum o persoană care umblă după potcoave de cai morți ar parcurge drumul de la Albany la New York, prin Vancouver, Eurasia și insulele Azore. Experiența plăcută furnizată de această rută ocolitoare (peisaje ciudate, gonguri, tigri, obiceiuri exotice, ocolirea de trei ori a unui vas din lemn
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să se umfle, ridicându-l treptat, din nou, de la pământ, când, la aniversarea a doi ani, a primit un Mercedes de curse, vopsit argintiu, de un metru douăzeci lungime, manevrat cu pedale dinăuntru, ca o orgă, și În acest vehicul umbla, Încoace și-ncolo producând un zbârnâit ritmic, pe trotuarul Kurfürstendamm-ului, În timp ce dinspre ferestrele deschise se auzea urletul multiplicat al unui dictator care Încă se mai bătea cu pumnul În piept În valea Neander pe care o lăsasem În urmă. Poate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a iubit poporul, "prostimea" cea multă și umilă, care, veacuri și veacuri, i-a cuibărit în inimă o amintire de legendă: "Așa era Ștefan Vodă: înțelept, isteț, glumeț și viteaz, cum n-a fost altul pe timpul său de-ai fi umblat să cauți lumea în lung și în curmeziș... "Năzdrăvanul Moldovei" era fermecat și a rămas viu ca toți viii... că doar nu-i sfânt degeaba... și, chiar are să mai vină odată, ca să-i apere pe toți moldovenii lui". (Legendele Moldovei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sabia în turcime! Mamăăă!!... Când se-nfierbântă Măria sa la război, alelei, îi prăpădenie, taie la vrăjmași, ca-n curechi taie, de zici că-i un arhanghel nu alta!... Eu l-am văz't, c-am fost la tăte bătăliile lui. Umblă vorba că Domnul Ștefan ar fi fermecat de are "iarba fiarelor", ursitoarele i-au menit -, d-aia nu poate fi răpus de fier vrăjmaș. Plimbă ursu', Gheorghiță! Îi om, om ca tăți oamenii, numa' că-i mai viteaz și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nici pământ de izbeliște, să-și facă cine o pohti mendrele cu ea! Să se știe: Cine vine în Moldova cu sabia, de sabie va pieri!" Și-apoi, zâmbește el mucalit după ce se liniștește, așa ne place nouă, moldovenilor, să umblăm ca Vodă prin lobodă, cu nasul pe sus și coada pe spinare. Cine ce are cu noi? "Aiasta-i pohta ce-am pohtit!" Chiar mi-a trăsnit un gând, spune surâzând. Îi trimitem Slăvitului Padișah, cu umilința cuvenită -, îi trimitem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
căzut pe spate să le fericească Vodă! Stricate și proaste, minte la ele nici cât la o găină! "Poale lungi și minte scurtă!" Nu-i așa? clipește Țamblac. Pierzania lumii! Diavolițe! Ispita ispitelor! Numai ele sunt de vină! Niște ticăloase! Umblă cu farmece! Vă fac cu ulcica! Vă prostesc! Și voi, proștii, vă robiți unei fuste! Așa-așa! Ispită diavolească! Sărmanii de noi!... Cum să reziști! Peste poate! Robi vă suntem! Cârpă suntem la picioarele voastre tulburătoare! M-am pocăit. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
loc de refugiu, undeva în Transilvania..." Iar pribegi, iar, Dumnezeule! îngână Maria chinuită. De ce să punem răul înainte? râde el forțat. "Năzdrăvanul ista, fași el ci fași și tăt în chișioare cade, ca mâța", asta-i o vorbă ce mult umblă prin popor. Maria încearcă să zâmbească: Să te audă Dumnezeu. Mă... mă mai roade un gând, spune ea după un timp, șovăind, Alexandru... Săndrel... Coconul... "feciorul ibovnicei"... Maria! protestează el cu reproș. Bine! Na, "feciorul din flori"... din... din "floricele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
odăile lui și trei zile și trei nopți n-a mâncat, n-a băut, numai fiere a vărsat și numai gânduri de cruntă răzbunare a clocit. N-a vrut s-o primească nici pe mă-sa, pe Mara Sârboaica, care umbla despletită pe culoarele Sublimei Porți, jelindu-se că "Nicicând, de la începuturile Islamului, nicicând, oștirea otomană n-a suferit o așa rușine, un așa crunt dezastru". Și... și s-a aflat gândul cel cumplit urzit Moldovei? întreabă Țamblac cu îngrijorare. Aflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
atunci, le vine de hac Măria sa Domnul Ștefan! îl întrerupe cu înfocare Voichița. Domnul Ștefan în sus, Domnul Ștefan în jos! sare țâfnos Alexandru. Cu oastea lui de opincari?! Mă rog, o dată, a avut noroc. Cunoști zicala cu ulciorul... A umblat și cu șiretlicuri. Să-l vedem a doua oară, când va avea a-l înfrunta pe însuși Mahomed sultan! Ba la toți le-a venit de hac! strigă Voichița îmbujorată până-n lobii urechilor. Mulți au simțit pe spinarea lor ascuțișul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pribeag, fugit din chezășia de ostatic la Stambul stăteam în fața căminului în care dogorea jăratecul, beam vin de Târnave și puneam țara la cale, ce spun eu? Europa! Lumea o orânduiam! Marele Iancu, "mare" și la trup și la faptă, umbla de colo-colo și castelul duduia sub pașii săi îndesați, dădea din mâini, despica văzduhul cu o nevăzută spadă, lupta, striga; se înfierbântase cât din vin, cât din luptele cu turcii, pe care ni le povestea cu vorba lui lată, ardelenească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o țară nouă cu oameni nărăviți în rele. Și când ai prea mult aur în aripi, te trage pământul... Eu am nevoie de zburători! Tăcere... O rupe Țamblac: La noi, la greci, tot așa, era unul, un mare învățat ce umbla ziua 'namiaza mare cu felinarul aprins și căuta, căuta, cerceta oamenii. Ce cauți, nebune, cu felinarul aprins?! l-au întrebat oamenii. Nu vezi, soarele-i sus!?" "Caut un om", a răspuns el... Într-adevăr, nu-i ușor să-l găsești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l găsești. Și mai greșești; te doare când ai crezut în el și afli că te-ai înșelat... Boier Stanciule, spune Ștefan răspicat, după ce își drege glasul, aș vrea să fiu bine înțeles. Nu oropsesc pe nimeni! Cei ce au umblat cu pâra la Înalta Poartă, cei ce au hiclenit, au săvârșit nedreptăți, au vândut țara boier sau neboier, indiferent cine erau au plătit, au fost judecați cu dreptate și-au plătit! Unii au dat bir cu fugiții și s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu-s pătimaș. Te-am ridicat, totuși, "Primul meu sfetnic" și te am aproape inimii mele, pentru înțelepciune și pentru că nu lingușești. Pentru faptele trecute, m-am căit și-am căpătat iertare. Atunci, nu-l cunoșteam pe adevăratul Ștefan Vodă. Umblau tot felul de vorbe... "Ștefan Satrapul! Balaurul cel rău din fire!" Atunci când m-ai trimis cu primul salvconduct în Polonia, intervine Vlaicu, unii pribegi au izbucnit în lacrimi. Și totuși, prea puțini s-au întors... Străinătatea, cât a fi ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nimicuri de aistea? În politică, nu există principii, nu există decât interese, generale, dar mai cu seamă, particulare... Lumea aparține "Stăpânilor". Ai bani ai puterea! Ai puterea ai dreptul! Dreptul e al celui mai puternic și mai bogat... Și "Dreptatea umblă cu capul spart", spune Luca Arbure. Aiasta-i de când lumea și pământul. De ești mic, anevoie-i a ține capul sus, adaugă Vlaicu. Ce cătrănit a fost voievodul Alexandru când a aflat mârșăvia, continuă Stanciu. Aiasta, drept mulțămire că la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ca să-l salveze măcar pe împărat, Marele Consiliu i-a propus lui Constantin să plece în Apus și acolo să se bată pentru salvarea Constantinopolului, deși, știam că soarta orașului era pecetluită. Constantin, cu ochii în lacrimi, ne-a spus: "Umblați cu șiretlicuri... Oricum, vă mulțumesc. Cum credeți că aș putea primi? Să fug?! Să-mi trădez poporul?!" "... Ne vom bate până la moarte!" îi ia Ștefan cuvântul, continuând: Preferăm să murim ca oameni liberi, decât să trăim ca robi!" Da, chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cetatea Sucevei... Moldova căzuse sub greu și cumplit blăstăm. În nopțile fără lună se povestește strigoii sculați din morminte bântuiau și hohoteau în turnul cel mai înalt al cetății, de ți se ridica părul măciucă... Taica, vânat de frații ce umblau să-i facă de petrecanie, a fugit în Transilvania la Iancu Corvin de Hunedoara. Maica, Dumnezeu s-o pomenească -, nu știa unde să mă mai ascundă de răul iubiților mei unchi ce umblau să-mi ciumpăvească nasul, urechile... Și, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
părul măciucă... Taica, vânat de frații ce umblau să-i facă de petrecanie, a fugit în Transilvania la Iancu Corvin de Hunedoara. Maica, Dumnezeu s-o pomenească -, nu știa unde să mă mai ascundă de răul iubiților mei unchi ce umblau să-mi ciumpăvească nasul, urechile... Și, în marea lor generozitate, au promis să-mi scoată numai un ochi; vezi bine, "însemnat" nu mai puteam fi uns domn... Și nu eram decât de-o șchioapă... Dihonia a început cu fiul cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și neamul de niște domni netrebnici. Dar, în setea lor nebună după putere, și-au pus patima mai presus de țară. Răul cel mare a fost că au țipat după ajutor străin și, astfel, ploconindu-se în dreapta și-n stânga, umblând cu pâra la Înalta Poartă, au dat cale liberă oștilor străine: ba cea leșească, ba cea ungurească, ba cea turcească, ba chiar a fraților muntenești. Tatarii, văzând că Moldova-i sat fără câini, năvăleau și o prădau sălbatec, o despuiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Am venit să colindăm..." "Ci viață fără de sfârșit"... Cântarea morților, tristă, gravă, se împletea, într-o bizară armonie, cu glasurile vesele, de zurgălăi ale copiilor... "Deci, e Ajunul... Se spune că pruncii ce se duc la zi-sfântă se fac îngerași." Umbla de colo-colo fără nici un rost și, în lumina lumânărilor, umbra se ținea după el lingând pereții, șchiopătând o dată cu el. O mână se lasă ușor pe umărul lui, ca o aripă obosită din zbor. Țamblac îl îmbrățișează. Ștefan își culcă fruntea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
parcă face un efort să-și amintească cine-i acest Bârsan. Și? Nu știu dacă... bolboroșește Tăutu Să intre, rostește Ștefan cu indiferență în timp ce Tăutu dă să iasă:... Și... și vezi de colindătorii ceia... Copiii să plece la casele lor; umblă lingoarea pe ulițele Sucevei... Bârsan intră, se prăbușește la picioarele Domnului, îi sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mari de râs, cu boierii după el, măcar că râsul lor e cam hâit: "Nebunul de Ștefan?!" Hai că mi-a plăcut! A dat Domnul s-ajung și pe post de momeală turcească!... Tot neguțătorul mi-a șoptit că Senatul venețian umblă să încheie o pace secretă cu Mahomed. "O pace secretă?!" zvâcnește Ștefan lovit. Încă un pumnal împlântat în spatele Moldovei! Halal cruciați! Ștefan, furios, se vântură de la un capăt la altul al spătăriei. Boierii tac mâlc. Anafura cui... mormăie Mihail și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]