17,219 matches
-
de argint, pentru vama morții. Azi ești, mâine, gata-n patru scînduri! Afară se lăsa seara. Una din vecine plecă la biserică, să cheme dascălul și să-i aducă drapelul. Din capul străzii soseau cetele de copii din groapă. Se alergau, stârnind praful în urma lor. Întunericul căzuse repede. În curte se adunaseră vreo cinci babe, venite să-l privegheze pe răposat. Văduva scosese câteva bănci și le pusese afară, pe lângă perete. Golise o odaie și adusese lămpi, din vecini. Se îmbrăcase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cum chefuiesc eu! urla de sus Bozoncea. Mitică Ciolan abia se ținea într-o margine. Pe crucea căruții, Dumitru bătea țambalul cu greutate, sprijinindu-se de șleauri cu picioarele înghețate. La gară, au simțit hamalii că e rost de petrecere. Alergau cu șepcile în mână să culeagă vinul risipit. Se lipiră și vreo câțiva țărani care așteptau trenurile de noapte. Își umpleau căciulile lor încăpătoare cu băutură și strigau veseli la pungași: - Să-ți trăiască! Să-ți trăiască! Stăpânul urla cătrănit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că dacă nu fuge e pierdut. Se aruncă spre ușă, îl lovi pe Mînă-mică și-l răsturnă. Frica îl gonea cu sângele cttrgînd din el. Dădu la o parte curvele, care se înghesuiau pe scări, trânti țambalul lui Dumitru și alergă pe poartă spre câmpul Mandravelei. Pe drum își rupse o mânecă de la cămașă și se legă cum putu la spate. Îl apucau căldurile și se uita în urmă dacă nu vine cumva Bozoncea după el. Nu știa încotro pornise. La
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să înfulece. Alături, Goșnete lăsa calapoadele, își tăia o roșie cu cuțitul ascuțit cu care spinteca tălpile și mușca dintr-un codru de pune. Marița îl chema pe Oprică. Golanul de copil nu răspundea. Aștepta câteva clipe să-l audă alergând cu picioarele lui desculțe peste maidan, apoi se așeza și ea la masă. Din vecini, mirosea dulce și amețitor a usturoi. Lângă lămpi roiau țânțarii. Câte o bătrână ridica șervetul uns cu urmele gurii știrbe, să alunge gângăniile. De la Stere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
octombrie care trecuse a dat și un potop de ploaie peste Cuțarida. Prăpădul începuse devreme. Pe la prânz cerul se albise tot. Dinspre margini se adunau norii, vălătuci-vălătuci. Apoi s-a iscat un vânt. Gutuile galbene se scuturau în grădini. Muierile alergau prin curți după rufe. Le luase vijelia cu prăjini cu tot. Alergau și ocărau. Marița se păruise cu o vecină, că li se încurcaseră trențele. Maidanul fusese cosit de scaieți. Pământul aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Prăpădul începuse devreme. Pe la prânz cerul se albise tot. Dinspre margini se adunau norii, vălătuci-vălătuci. Apoi s-a iscat un vânt. Gutuile galbene se scuturau în grădini. Muierile alergau prin curți după rufe. Le luase vijelia cu prăjini cu tot. Alergau și ocărau. Marița se păruise cu o vecină, că li se încurcaseră trențele. Maidanul fusese cosit de scaieți. Pământul aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Vântul se ogoise de la o vreme. Se făcuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se strecurase pe sub cercevele și intrase în odăile pardosite cu lut. Femeile aruncau lucrurile pe paturi și pe scaune, plângând, cu copiii de mână. Măritei îi luase preșurile. Lui Matei potopul îi urnise dulapul cu scule. Meșterul, numai în izmene, alerga cu Petre, tinînd niște prăjini în mână, să-l oprească. Cizmarul abia adunase pantofii clienților. Ploaia îi furase calapoadele, care pluteau spre rampă. Într-un târziu, ploaia ostenise. Mai bătea rar și rece. Stere privea de pe scările lui de piatră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pivniței lui. Ieșiseră copiii s-adune cotețele, suiți în albii. Apele scăzuseră. Locul rămăsese dedesubt, negru și moale. Oamenii au sărit, cu mic, cu mare, să dreagă stricăciunile,*Au bocănit până seara. Lui Chirică i se surpase un perete. Fetele alergau după chirpici, să-l lipească la loc. La Spiridon potopul dărâmase o magazie, iar la zidari căzuseră ferestrele. Când s-a uitat cârciumarul mai bine, a văzut că apa intrase și la el în pivniță. Până la gură se umpluse beciul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
boală sau vreo năpastă. Avea descântecele ei cu sânge de nouă frați, scotea junghiurile cu foarfecă înfiptă lângă ușorul ușii, sculase pe mulți din morți, zidarii la ea veneau, nu chemau doctorul. Când se deocheau copiii, mamele la coana Marița alergau într-un suflet. Ea-și punea broboada de lână pe umeri, și, numai în papuci, sosea, lipa-lipa, să scoată răutatea de unde se cuibărise. Căuta focul, apuca repede cu un clește câțiva cărbuni, stingîndu-i într-o căldărușă, și bolborosea cu capul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-o amăgească. Pe timpul ăsta, a lui o să-l creadă rămas în nuntă, cădea cum e mai bine. Câmpia dreaptă și înghețată se însufleți deodată. La început nu știură ce era. Parcă la capătul ei cel mai depărtat ar fi alergat o herghelie de cai. Vântul tăie iute fața încremenită a omătului și mișcă țurțurii cenușii ai pădurii. Se făcu din nou liniște, ca și când cineva și-ar fi tras sufletul, apoi zăpada fu spulberată pe neașteptate și ridicată în niște perdele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sufletul, apoi zăpada fu spulberată pe neașteptate și ridicată în niște perdele albe și înalte care se prăbușeau. Țiganii fură orbiți o clipă și întoarseră spatele viscolului. Primul vai trecuse. Când priviră în urmă, văzură o trâmbă care se îngroșa. Alerga ca o nălucă peste întinderea goală și se învîrtea, săltând la câte o adâncitură nevăzută. - Trecu sufletu mă-ti, a moartă, Anghele! glumi Neacșu. - Ducă-se... Îi răspunse celălalt cu gura înghețată, întunericul căzu deodată. Abia mai apucară să zărească
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Pe Neacșu îl trecuseră apele. Își aduse aminte de curva lui și-l podidi plânsul. - Cântă, mă, cântă, strigă la el Anghel. - Cântă, Anghele, că n-o să mai văd lumea asta... Anghel se ținea mai bine. In sânge îi mai alerga rachiul băut înainte de plecare. Nici mâinile nu-i înghețaseră și trăgea vârtos pe coardele groase ale contrabasului. - Las' că scăpăm, vă spun eu, uite ziulica, pupa-o-aș! Trebuie să treacă cineva pe aici, nu se poate! Da-n gândul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-mi iau casa aia cu ei, știi tu, Paraschive, să fi crescut porumbei, ehe, ce bine ar fi fost, că sânt ostenit, mi-ajunge... Ochii îi înghețară. Paraschiv îl lăsă. Sergenții erau aproape. Roti privirile și văzu cunii. Dulăii alergau speriați spre rampă, liberi... Peste salcâmii Cuțaridei treceau brabeții. Se lăsau stoluri-stoluri la rampă. Grigore privea cerul fără culoare, adânc, străveziu. Aglaia scotea măturile din magazie. Vorbea singură: - Gnd vin ăștia, parcă se iau după mine. N-am pomenit așa ceva
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
va întîmpla, dilată clipa pe măsura imensității temporale. Un bolnav care-ar putea trăi naiv n-ar fi propriu-zis bolnav, căci poți fi atins de cancer, dacă n-ai teroarea deznodământului (acest viitor care fuge înspre noi, nu spre care alergăm), ești sănătos. Nu există boli, ci numai conștiința lor însoțită totdeauna de hipertrofia simțului temporal. Uneori nu ni se întîmplă să pipăim timpul, să-l pierdem printre degete, în excese de intensitate care-l proiectează în conture materiale? Sau alteori
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gândurile și te supui, înfrînt, argintului lor viu - ca aburul se risipește lumea și cu ea tu însuți, că pari a asculta la marginile unei mări ce și-a retras apele lectura propriilor memorii scrise într-o altă viață... Încotro aleargă mintea, spre ce nicăieri își dizolvă granițele? Se topesc ghețari în vine? Și-n ce anotimp al sângelui și-al spiritului te afli? Mai ești tu însuți? Nu-ți zvâcnesc tâmplele de teama contrară? Ești altul, ești altul... ... Cu ochii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o lecție decisivă și o sentință fără apel? Neastâmpărul copiilor în brațele bunicilor să nu fie oroarea instinctivă de Timp? Cine n-a simțit în sărutul unui bătrân inutilitatea infinită a timpului? De oameni mă separă toți oamenii. De-aș alerga ca un nebun în căutarea mea, cine-mi spune că nu-mi voi ieși niciodată în cale? Pe ce maidan al universului mă voi fi rătăcit? Mă duc să mă caut acolo unde se aude lumina..., căci de mi-aduc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
avea decât un cult, chiar misogin fiind. Și apoi, adorația are un prestigiu mai înalt cu cât nu se aplică unei valori intrinseci. Nu adori femeia, ci ceea ce ești prin ea. Un cult necesar pentru a evita narcisismul. După femei alergi din frică de singurătate și rămâi cu ele dintr-o sete egală acelei frici. Căci mai mult decât în orice, în iubire ești putred de tine însuți. Sexualitatea-i o operație în care ești, rând pe rând, chirurg și poet
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
întrucît femeile sânt avide de dureri, participă la el. Nevinovăția e antipodul spiritului. Tot așa fericirea și orice nu-i durere. Parcurile sânt deșerturi pozitive. Când nu mai ești acordat lumii nici prin gând și nici prin inimă, trebuie să alergi încontinuu, pentru ca în ritmul pașilor să te ocolești și să uiți alcătuirea lacrimală a firii. Altcum, redevii grădinar al sinuciderii... Nebunia-i o prăbușire a eului în eu, o exasperare a identității. Pierzîndu-ți mințile, nimic nu te mai poate opri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nimeni decât eu și ea; să cobor stelele cerului în întinderea albă, ca să semene cu oștiri de flori de aur și de argint; să sădesc dumbrăvi de dafin cu întunecoase cărări, cu lacuri albastre și limpezi ca lacrima; ea să alerge prin cărările tăinuite, prefăcîndu-se a fugi de amorul meu și eu s-o urmăresc... Nu! fără ea ar fi raiul pustiu. Și cine era ea, Maria? Era fiica spătarului Tudor Mesteacăn, un înger blond ca o lacrimă de aur, mlădioasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acesta? Lacrimile o inundară și ea se aruncă suspinând la gâtul tătîne-său. - Vezi, zise ea întrerupt, acolo-i sărmanul... în casa cea pustie de peste drum... l-am văzut căzând ca mort pe podele... cine știe dacă n-a și murit. Aleargă, tată,.. poate încă nu-i prea târziu. - Cum arăta el? întreabă bătrânul, preocupat cum se vede de-o cugetare complicată. - O! e frumos! zise ea repede... ș-apoi își mușcă zâmbind buzele. Se mai ivi încă un om pleșuv și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți cari au rămas în cer sunt cam prostuți. - Dar bine, tată, n-o s-alerg eu după el, zise ea roșie ca focul. - Vrei s-alerg eu după el? - Ei, nu... - Ei da... Complimentele mele, domnișoară, zise Francesco repezindu-se spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală,... să nu-l oprească
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți cari au rămas în cer sunt cam prostuți. - Dar bine, tată, n-o s-alerg eu după el, zise ea roșie ca focul. - Vrei s-alerg eu după el? - Ei, nu... - Ei da... Complimentele mele, domnișoară, zise Francesco repezindu-se spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală,... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îngere! Glasul lui tremura de emoțiune, el plângea de amor... Ea-i cădea mereu cu capul pe sân - părea că adormise în brațele lui. "Ce frumoasă este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un părinte?... Iată-mă... Vrei o casă? A mea îți stă deschisă. Vrei un amant, Cezara?... Iată-l... Și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură?... - Dar bine, n-o s-alerg eu după el. - Vrei s-alerg eu după el? - Ei, nu... - Ei da... Și astfel se și repezi spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
casă? A mea îți stă deschisă. Vrei un amant, Cezara?... Iată-l... Și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură?... - Dar bine, n-o s-alerg eu după el. - Vrei s-alerg eu după el? - Ei, nu... - Ei da... Și astfel se și repezi spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]