13,659 matches
-
Naționale). În calitate de senator a făcut parte din Comisia de validare. A demisionat din Parlamentul României la data de 19 martie 1992 (demisie aprobată prin Hotărârea Senatului nr.12/1992). În anul 1994, Gelu Voican a fost numit în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Tunisia de către președintele Ion Iliescu. El a fost rechemat din funcție doi ani mai târziu, prin Decretul nr.580 din 22 noiembrie 1996, după ce declarase că nu-l poate reprezenta în străinătate pe noul președinte, Emil
Gelu Voican Voiculescu () [Corola-website/Science/306327_a_307656]
-
reprezenta în străinătate pe noul președinte, Emil Constantinescu. După alegerile din noiembrie 2000, Voiculescu a început demersurile pentru a-și continua cariera diplomatică. Prin Decretul nr.496 din 6 iulie 2001, Gelu Voican Voiculescu a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Maroc. S-a reîntors în România în ianuarie 2005, după încetarea mandatul său de ambasador. În noiembrie 2006, Liviu Turcu l-a menționat pe Gelu Voican Voiculescu pe celebra „Listă Turcu” a demnitarilor care
Gelu Voican Voiculescu () [Corola-website/Science/306327_a_307656]
-
cariera diplomatică. Prin Decretul nr.496 din 6 iulie 2001, Gelu Voican Voiculescu a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Maroc. S-a reîntors în România în ianuarie 2005, după încetarea mandatul său de ambasador. În noiembrie 2006, Liviu Turcu l-a menționat pe Gelu Voican Voiculescu pe celebra „Listă Turcu” a demnitarilor care au colaborat cu Securitatea, afirmând că există un fond informativ la nivelul Securității Municipiului București despre acesta. Voican s-a apărat
Gelu Voican Voiculescu () [Corola-website/Science/306327_a_307656]
-
(pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto) (n. 12 iulie 1904 - d. 23 septembrie 1973), poet și om politic chilian, consul în Spania, Japonia, China; ambasador la Paris, premiul ""Cununa de aur"" a Reuniunii Internaționale a Poeților din orașul iugoslav Strunga; Premiul Internațional Lenin " Pentru întărirea păcii între popoare", 1953; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971. ""pentru opera lui, care, cu sufletul unei
Pablo Neruda () [Corola-website/Science/306437_a_307766]
-
conduc la formarea "Unității Populare". Ulterior se retrage în favoarea lui Salvador Allende, care este desemnat candidat unic. În 1970 ia parte activă la campania electorală a lui Allende. După victoria "Unității Populare", când Allende devine președintele țării, Neruda este numit ambasador în Franța. În 1972 este invitat la New York la "Reuniunea Pen Clubului", unde ține discursul de deschidere și protestează împotriva blocadei la care Statele Unite ale Americii supuseseră țara sa. Începe să-și scrie "Memoriile". Renunță la funcția de ambasador la
Pablo Neruda () [Corola-website/Science/306437_a_307766]
-
numit ambasador în Franța. În 1972 este invitat la New York la "Reuniunea Pen Clubului", unde ține discursul de deschidere și protestează împotriva blocadei la care Statele Unite ale Americii supuseseră țara sa. Începe să-și scrie "Memoriile". Renunță la funcția de ambasador la Paris și se întoarce în Chile, prilej cu care guvernul organizează în cinstea lui o mare adunare populară pe stadionul național din Santiago. La mijlocul anului 1973, adresează o chemare intelectualilor latino-americani și europeni pentru evitarea războiului civil în Chile
Pablo Neruda () [Corola-website/Science/306437_a_307766]
-
limbii ebraice și a noțiunilor de iudaism în rândul tinerilor evrei în cadrul unor cursuri pe lângă comunitățile evreiești, cursuri care s-au ținut cu aprobarea autorităților, lucru fără precedent în lagărul comunist (cu excepția Iugoslaviei). Rabinul Rosen a căutat să fie un ambasador al regimului comunist și al lui Nicolae Ceaușescu, pe care l-a prezentat favorabil în Occident după ce România, spre deosebire de statele din blocul sovietic, nu a rupt relațiile diplomatice cu Israelul ca urmare a Războiului de Șase Zile (1967) și a
Moses Rosen () [Corola-website/Science/305811_a_307140]
-
avantajoase României în Occident și în rândurile comunităților evreiești din lume. Misiuni similare au îndeplinit și șefii altor culte minoritare, ca de pildă muftiul cultului musulman al turcilor și tătarilor, Iacub Mehmet, care a fost și el un fel de ambasador itinerant al României în cursul vizitelor sale în țări arabe și islamice. În martie 1977, Rabinul Rosen, adept al unei atitudini de înțelegere cu alte confesiuni și popoare, împreună cu Patriarhul Justinian al României au jucat un rol activ în organizarea
Moses Rosen () [Corola-website/Science/305811_a_307140]
-
1986), de Director al Departamentului juridic în Ministerul Afacerilor Externe, fiind în paralel și profesor de drepturile omului și drept maritim. Ulterior a reintrat în diplomație, devenind șef al Misiunii Diplomatice a României în Filipine (1993-1994). Apoi este numit ca ambasador la organizațiile internaționale cu sediul la Viena și reprezentant al României la OSCE (1994-1997). Printre alte funcții deținute de Mazilu amintim: vicepreședinte al Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (1995), vicepreședinte al Comisiei Națiunilor Unite pentru Utilizarea Pașnică a spațiului
Dumitru Mazilu () [Corola-website/Science/305843_a_307172]
-
70 până la 80% din mandatele de deputat (declarațiile ministrului justiției Lucrețiu Pătrășcanu și a ministrului afacerilor interne Teohari Georgescu), sau chiar a 90% (Miron Constantinescu, șeful ziarului comunist "Scînteia"). Fostul ministru de externe Constantin Vișoianu se plângea lui Adrian Holman, ambasadorul britanic la București, că BPD-ul își asiguraseră toate mijloacele pentru a câștiga alegerile prin fraudă. Archibald Clerk-Kerr, după vizita sa din România, nota că, în țară, nimeni nu mai credea că alegerile vor fi libere, în ciuda faptului că Vîșinski
Alegeri generale în România, 1946 () [Corola-website/Science/305872_a_307201]
-
mai scăzută fraudă electorală, în vreme ce Bodnăraș visa la un rezultat de 90% W. Averell Harriman, amintindu-și de discuțiile sale cu Vîșinski, afirmă că ministrul sovietic considera că un procent de 70% ar fi fost cel mai credibil. În schimb, ambasadorul sovietic Serghei Kavtaradze afirmase că "prin anumite tehnici, BPD poate câștiga 90% din voturi". Ana Pauker a amintit și ea de aceste "technici" într-o conversație cu oficialii sovietici. Ea avea însă credința că rezultatele finale nu vor trece de
Alegeri generale în România, 1946 () [Corola-website/Science/305872_a_307201]
-
refuzul țăranilor, care considerau că prețurile oferite erau mult prea mici. Până la urmă, Comitetul Central al Partidului Comunist Român a hotărât să se importe mari cantități de cereale, în special grâu, acțiunea urmând să fie supravegheată personal de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ambasadorul Kavtardze aprecia că aceste măsuri s-au dovedit un succes limitat. Pauker a afirmat mai târziu că, în timpul campaniei electorale, cei mai mulți foști țărani fără pământ au devenit neîncrezători în BPD. Ea amintea că în mai multe județe, neprezentarea la urne
Alegeri generale în România, 1946 () [Corola-website/Science/305872_a_307201]
-
În aceeași lună, guvernul britanic al premierului Clement Attlee, prin reprezentantul Adrian Holman l-a anunțat pe ministrul român de externe Gheorghe Tătărescu că, datorită numeroaselor ilegalități înregistrate în timpul votului, nu recunoaște rezultatul alegerilor din România. Pe 4 ianuarie 1947, ambasadorul român în Statele Unite Mihai Ralea a primit din partea guvernului american o scrisoare prin care se reproșa "încălcarea spiritului și literei" înțelegerilor Conferinței de la Moscova și Înțelegerii de la Ialta. Deși Ralea, un membru al Frontului Plugarilor aliat de conjunctură al comuniștilor
Alegeri generale în România, 1946 () [Corola-website/Science/305872_a_307201]
-
la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâinile poporului român"” . În urma ruperii relațiilor diplomatice, interesele României în Rusia au continuat să fie reprezentate, cu titlu temporar, de ambasadorul Franței la Petrograd Noulens, respectiv de Eirick Labonne, consulul francez la Moscova. Acesta din urmă a preluat de la consulul român, la 2 februarie 1918 arhiva Consulatului General Român de la Moscova. Cu aceeași ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele
Tezaurul României () [Corola-website/Science/305918_a_307247]
-
însă nemulțumită, fiindcă "grosul" Tezaurului, constituit din cantitatea de 93,4 tone de aur, nu fusese niciodată restituită. După căderea comunismului în România și în Rusia, președintele României, Ion Iliescu, l-a trimis la Moscova, în vara anului 1994, pe ambasadorul Traian Chebeleu , cu sarcina de a solicita Kremlinului „găsirea unei soluții de rezolvare a problemei Tezaurului României”. Noua conducere de la Kremlin a preluat scrisoarea oficială a Administrației Prezidențiale de la București și a răspuns că „pentru Rusia, așa-zisa problemă a
Tezaurul României () [Corola-website/Science/305918_a_307247]
-
Guvernului Republicii Populare Române, în problema Tezaurului României, protocol care prevedea restituirea bunurilor istorice către Guvernul Republicii Populare Române”. Acest protocol a fost însă semnat numai de academicianul Mihail Ralea, nu și de ceilalți membri ai delegației României, și anume: ambasadorul României la Moscova, Mihail Dalea, adjunctul ministrului Culturii, Constantin Prisnea, directorul Institutului de Artă al Academiei Republicii Populare Române, academicianul Gheorghe Oprescu, academicianul și poetul Tudor Arghezi, academicianul Andrei Oțetea și de directorul Galeriilor Naționale de Artă, Marin Bunescu. Toți
Tezaurul României () [Corola-website/Science/305918_a_307247]
-
octombrie, țarul Alexandru I ordonând trupelor sale să traverseze Nistrul și să ocupe Țările Române. Cei mai importanți factori de influențare a războiului din 1806-1812 au fost jocurile de interese dintre Prusia, Franța și Imperiul Habsburgic. La începutul ostilităților, toți ambasadorii ruși din capitalele europene au fost instruiți să declare că Imperiul Rus nu avea "nici cea mai mică intenție să cucerească ceva de la Turcia", urmărind doar "prevenirea intenției lui Bonaparte, exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata
Tratatul de la București (1812) () [Corola-website/Science/305936_a_307265]
-
și Imperiul Habsburgic. La începutul ostilităților, toți ambasadorii ruși din capitalele europene au fost instruiți să declare că Imperiul Rus nu avea "nici cea mai mică intenție să cucerească ceva de la Turcia", urmărind doar "prevenirea intenției lui Bonaparte, exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata franceză prin posesiunile otomane, pentru a ataca la Nistru". În pofida asigurărilor inițiale, cu ocazia semnării Tratatului de la Tilsit de pe 25 iunie/7 iulie 1807 dintre Rusia și Franța și după întâlnirea de la Erfurt
Tratatul de la București (1812) () [Corola-website/Science/305936_a_307265]
-
evrei sovietici, dar în cursul Războiului de Șase Zile ostilitatea URSS a crescut iarăși, culminând cu ruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări din inițiativa Moscovei. În anul 1965 guvernul Eșkol a decis stabilirea de relații diplomatice la rang de ambasadori cu Republica Federală Germania. A fost căsătorit de trei ori. Prima căsătorie, cu Rivka Maharshak, a durat cinci ani, între 1922-1927. În 1930 el s-a însurat cu Elisheva Kaplan, venită ăn Palestina în timpul celei de a treia aliyá, și
Levi Eșkol () [Corola-website/Science/305276_a_306605]
-
funcțiile de membru în Consiliul național PSDR (1999-2000) și apoi de președinte al “Forumului Național al Ecologiștilor PSD” (2002-2004). După câștigarea alegerilor de către Adrian Năstase, Lificiu a devenit secretar de Stat în Ministerul Apelor și Protecției Mediului. După numirea ca ambasador la Moscova a ministrului Aurel-Constantin Ilie, Petru Lificiu a fost numit ca ministru al apelor și protecției mediului în Guvernul Adrian Năstase (17 ianuarie 2002 - 19 iunie 2003). După desființarea ministerului în urma restructurării guvernului, a devenit secretar de stat în
Petru Lificiu () [Corola-website/Science/305284_a_306613]
-
în construirea de șosele prin taigaua înghețată. Despre zilele de anchetă și din lagăr Beghin a scris mai târziu în cartea sa autobiografică „Nopți albe”. În cele din urmă a fost eliberat nu după multă vreme în virtutea unui acord între ambasadorul lui Stalin în Marea Britanie, Ivan Maiski și generalul Władysław Sikorski, șeful guvernului polon în exil de la Londra. Acest acord prevedea ca U.R.S.S. va elibera pe deținuții polonezi pentru a întemeia pe teritoriul sovietic o armată polonă care va lupta
Menahem Beghin () [Corola-website/Science/305278_a_306607]
-
Comitetului orășenesc de partid din orașul Chișinău (1990-1991) și în cele din urmă Director executiv al Asociației Internaționale de Binefacere (1991-1993). Între anii 1993-1994, este Ministru-consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, iar apoi în perioada 1994-1997 deține funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Uzbekistan, precum și în Tadjikistan și Kirghizstan, prin cumul. Nicolae Dudău este numit în anul 1997 în funcția de Prim-viceministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Este trimis din nou la 29 septembrie 1998 ca Ambasador
Nicolae Dudău () [Corola-website/Science/305304_a_306633]
-
Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Uzbekistan, precum și în Tadjikistan și Kirghizstan, prin cumul. Nicolae Dudău este numit în anul 1997 în funcția de Prim-viceministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Este trimis din nou la 29 septembrie 1998 ca Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Belarus , precum și în Letonia , Estonia și Lituania , prin cumul. La data de 3 septembrie 2001, prin Decretul nr. 227-III al Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Nicolae Dudău este numit în funcția de Ministru al
Nicolae Dudău () [Corola-website/Science/305304_a_306633]
-
3 septembrie 2001, prin Decretul nr. 227-III al Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Nicolae Dudău este numit în funcția de Ministru al Afacerilor Externe în primul guvern al lui Vasile Tarlev. La 12 iunie 2002, i se acordă rangul diplomatic de ambasador. Este revocat din funcția de ministru al afacerilor externe la 4 februarie 2004. La 9 februarie 2004, Nicolae Dudău este numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, funcție pe care o deține și în
Nicolae Dudău () [Corola-website/Science/305304_a_306633]
-
guvern al lui Vasile Tarlev. La 12 iunie 2002, i se acordă rangul diplomatic de ambasador. Este revocat din funcția de ministru al afacerilor externe la 4 februarie 2004. La 9 februarie 2004, Nicolae Dudău este numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, funcție pe care o deține și în prezent. Nicolae Dudău vorbește limbile rusă și engleză. Este căsătorit și are o fiică.
Nicolae Dudău () [Corola-website/Science/305304_a_306633]