13,206 matches
-
mică, Liza, tocmai se internase în spital. Ecograful i-a convins pe toți că familia se va mări cu o fetiță, însă printr-o intervenție chirurgicală. Poate că în momentul de față evenimentul s-a și produs. Ar putea fi bunic pentru a patra oară. Soțul ei, plecat în străinătate, trebuie să se întoarcă din moment în moment. Acum o fi în drum spre casă. Și el e îngrijorat. În asemenea momente, Liza nu putea rămâne singură. Cine o poate ajuta
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și era mai greu să-i recunoască pe când el, în linii mari, a rămas același și era mult mai ușor de reperat. Avea în față un bărbat în vârstă, de aproximativ cincizeci de ani, cu soție, un tată, probabil și bunic. Sunt Savin Florin. Așa... Savin Florin... Au trecut ceva ani... Acum îmi amintesc bine! Ultima dată ne-am întâlnit într-o după-amiază de vară aproape de asfințit la Brașov, dacă nu mă înșel, la poalele Tâmpei. Parcă văd în față o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
că nu are clienți, își retrăgea marfa nevândută. După ce acesta ieși din compartiment, profitând de prilej, Dana își eliberă coșul pieptului de surplusul de aer comprimat cu un oftat de ușurare, însoțit de un zâmbet larg, vesel și promițător. Ești bunic pentru a patra oară! O nepoțică... de toată frumusețea! Trei kilograme și o sută! Toți sunt sănătoși! Trenul, pe măsură ce înainta spre sud, se înfunda tot mai mult într-o umbră ce devenea din ce în ce mai densă și mai misterioasă. La apus, adunați
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
parcă dinadins programate. Bidaru încă nu realiza ce s-a întâmplat. La lumina puternică a tuburilor cu gaze rarefiate, observă că toți cei din compartiment sunt veseli și-i fac semne cu mâna: "Felicitări!", "Să vă trăiască nepoțica!", "Sunteți un bunic fericit!" Privi la cei care-l felicitau, dar nu știa cui să-i mulțumească. Erau patru persoane, cu Dana cinci, din care două complet necunoscute. Nu era încă în stare să acționeze. Un nod în gât, o furnicătură puternică dinspre
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
au trăit în vremuri de mult uitate și despre care aminteau bătrânii înțelepți înainte de a trece în lumea spiritelor, ne-au lăsat aceste semne. Lui Bidaru, până în acel moment, nu-i venea a crede o iotă. Știa precis că părinții, bunicii și străbunicii lui s-au născut, au trăit până la adânci bătrânețe cutreierând toate ținuturile înconjurătoare în căutare de hrană și nu au văzut nimic din ceea ce susțineau acești slăbănogi, cu pielea uscată și fără dinți în gură. Tatăl tatălui său
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și ei sfâșiați de sălbăticiunile lihnite de foame. Din spiritele lor i se vor naște nepoții, fără de care viața lui nu ar avea nici un rost. Tocmai din acest motiv, când se uită la copii își vede în același timp: părinții, bunicii și străbunicii, dar și nepoții și strănepoții în care se vor reîncarna când le vor veni rândul. Pentru ei s-au chinuit toți străbunii, pândiți permanent de pericole și nenorociri, au trecut prin necazuri de neimaginat. Viața lor a fost
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
astronomi, cercetători, profesori, doctori, muzicieni, poeți, scriitori, într-un cuvânt intelectuali, victimele tale. Aici tu ești principalul vinovat, din acest motiv te-am și adus aici! Eu, eschimos din tată în fiu; cum pot fi eu vinovat de soarta lor? Bunicul s-a născut în iglu, a trăit până la adânci bătrânețe și a murit sfâșiat de fiare, tata aproape la fel, iar eu, probabil voi avea aceeași soartă, iar pe acești prăpădiți nici nu-i cunosc și nici nu i-am
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mulți ani de atunci!... Pentru a nu transforma întâlnirea într-un eveniment trist, Bidaru schimbă subiectul discuției. Am înțeles că ești bunică, ai nepoți... Doi. Cel mai mare Mihnea e deja în ultimul an de liceu. E talentat ca și bunicul său. Cântă la orice instrument, însă nu vrea să-și facă din asta o carieră. E isteț, învață bine și are o personalitate cu totul aparte. Cornel e în clasa a opta. Și el are multe talente ascunse. M-a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
au amintit însă că acum doi ani, când au vizitat ultima dată satul, tot cu ocazia Crăciunului și a celorlalte sărbători de iarnă, multe din rudele sale, ce mai încolo-încoace, aproape toată populația aptă de muncă dispăruse. Au rămas numai bunicii și nepoții, ca să se ajute unii pe alții. Prin urmare, frumoasele sărbători de iarnă le-au petrecut împreună cu câțiva copii zburdalnici, cu câteva bunicuțe și cu trei-patru moșneguți cu care servea din când în când câte un păhărel de țuică
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
luat salariul de pomană. În momentul acela, o idee năstrușnică îmi veni în minte. S-ar putea ca elevii să-mi fi înscenat o trăsnaie de-a lor ca să se distreze. Atunci îi întreb pe copii, cum se făcea pe timpul bunicii: Care a fost ultima lecție învățată?" Elevii răspund: "Viermii: râma, viermii cilindrici, lipitori, viermele de Guineea., acum două săptămâni" și au început să umple dioramele și acvariile cu tot felul de vietăți. "Bine, bine!", le răspund, dându-mi seama că
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
se află acolo. Bine a făcut cel care a deschis geanta cu cinci fermoare. În libertate, intelectualii sunt mai productivi și mai eficienți, însă fericiți nu vor fi niciodată! Duc în spate o povară. Fericiți pe Planeta Albastră sunt doar bunicii și străbunicii, pentru că numai ei, în intervalul scurt dintre două crize de reumatism sau bronșită, au ocazia să se bucure de gingășia și frumusețea celor mai prețioase comori din Univers ce stau perfect ascunse! Unde? În strănepoți. În aceeași colecție
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
crescut-o până aproape de cinci ani, laolaltă, fără deosebire, cu verii ei, s-a simțit în largul ei, dar sufletul... îi era ancestral atras de pădure. Acum trăia fericită alături de Pârvu, paznic de nădejde și tovarăș de joacă, și cu bunicul ei, bătrânul Toma, tatăl lui Anton, care o îngrijea în lipsa lui, și care-i ticsea capul de povești și întâmplări din pădure, nemaiauzite... cum n-a mai făcut-o de la moartea Frăsânicăi. Singurătatea departe de sat, n-o înspăimânta, - chiar
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Anton, care o îngrijea în lipsa lui, și care-i ticsea capul de povești și întâmplări din pădure, nemaiauzite... cum n-a mai făcut-o de la moartea Frăsânicăi. Singurătatea departe de sat, n-o înspăimânta, - chiar nu se simțea deloc singură -, bunicul Toma o învăța graiul animalelor, al păsărilor... chiar și al frunzelor... și, ce putea fi mai minunat?!... Ea înțelegea altfel, decât copiii de anii ei... chiar și decât adulții, urletul lupului flămând, pe vreme de iarnă, strigătul jderului când își
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se mai văzu. Sau, alegea câte o floare, și fugea cu ea pe cărare în pădure, însoțită de Pârvu... până în luminiș. Acolo, cu voluptate își îngropa năsucul în floarea îmbătătoare, o săruta, îi vorbea ca unei ființe, așa cum o învațase bunicul. O întreba, și tot ea îi răspundea... dar taina sufletului plantei rămânea ascunsă, ca și a ei. Apoi, o ascundea în sân, sub bluzița de ațacă, înflorată. Alteori își împletea cosițe din frunze și flori de sulfină și cu ele
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
iar în pădure nu-i era frică de nimic. * ...În nopțile de iarnă grea... când fumul răbufnea pe hogeag înapoi în vatră, făcându-i pe toți din casă să tușească și să lăcrimeze... Când se strângea sus pe cuptor, lângă bunicul Toma, bătrân și beteag, ca să-și dezghețe picioarele și mâinile rebegite, asculta înfricoșată pe bătrân, între două pufăieli de tabac, povestindu-i grozăvii petrecute în pădure. Focul trosnea în sobă, și, în timp ce ei dormeau pe laițe ori pe cuptor, sforăind
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
alunge din sânul ei, cum ar fi gonit un câine râios. Creștea trupește și se schimba sufletește surprinzător de repede. După o vreme, după ce-a adus-o Domnica acasă, într-o zi, l-a întrebat dintr-o dată pe bătrân... - Bunicule, bunicule... tăț‟ copiii din sat de la mătușa Domnica, au mămăica lor... eu, di ci n-am, bunicule?!... El se opri brusc din pufăit tutun, simțind că mintea i se clatină și inima îi bătu mai tare. Rămăsese fără grai, la
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
din sânul ei, cum ar fi gonit un câine râios. Creștea trupește și se schimba sufletește surprinzător de repede. După o vreme, după ce-a adus-o Domnica acasă, într-o zi, l-a întrebat dintr-o dată pe bătrân... - Bunicule, bunicule... tăț‟ copiii din sat de la mătușa Domnica, au mămăica lor... eu, di ci n-am, bunicule?!... El se opri brusc din pufăit tutun, simțind că mintea i se clatină și inima îi bătu mai tare. Rămăsese fără grai, la întrebarea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
surprinzător de repede. După o vreme, după ce-a adus-o Domnica acasă, într-o zi, l-a întrebat dintr-o dată pe bătrân... - Bunicule, bunicule... tăț‟ copiii din sat de la mătușa Domnica, au mămăica lor... eu, di ci n-am, bunicule?!... El se opri brusc din pufăit tutun, simțind că mintea i se clatină și inima îi bătu mai tare. Rămăsese fără grai, la întrebarea fetei... și, totuși trebuia să-i spuie ceva... - Ba da... ai și tu mămăică... cum să
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bunî.!.. - Și, a să vie, mămăica... a să vie?.. - Daa, daa... cum să nu vie! zise bătrânul la repezeală. Atât i-a trebuit fetiței și, cu o încăpățânare fără seamăn a început s-o aștepte. Îi auzea, cum pe furiș bunicul și tatăl ei șușoteau ceva... dar, nu înțelegea ce. - Ce să-i spun fetii, măi Antoane... că mi se rupe inima de mila ei..?!. Și, de atunci din ceardac, cu mânuțele în poale, aștepta pe mămăica ei, să intre pe
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mânuțele pe genunchi și, acum, aștepta pe tătăica ei... doar pe dânsul, când venea din pădure și-i sărea în cale ca o ieduță. - Tătăică... tătăică!... El, fericit, râdea cu lacrimi în două, și o îmbrățișa sub privirile umede ale bunicului ascuns în spatele fumului de tutun. O sorbea din ochi și râdea din toată fața lui, când fata îl prindea în brațele ei lungi și surprinzător de vânjoase... Cât de mult își iubea Anton pădurarul fata, cât de mult!... Și, așa
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în brațele ei lungi și surprinzător de vânjoase... Cât de mult își iubea Anton pădurarul fata, cât de mult!... Și, așa, zilele, săptămânile... treceau neîndurate... A trecut mai puțin de un an și, s-a învățat numai cu tătaica și bunicul... și cu mătușa Domnica, mămuța ei, care venea, din când în când, s-o vadă. Dar, de la o vreme, un gând o tot muncea, o tot muncea și nu îndrăznea să-i spuie nici măcar bunicului. Când venea vremea să se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
învățat numai cu tătaica și bunicul... și cu mătușa Domnica, mămuța ei, care venea, din când în când, s-o vadă. Dar, de la o vreme, un gând o tot muncea, o tot muncea și nu îndrăznea să-i spuie nici măcar bunicului. Când venea vremea să se culce, bunicu Toma îi ținea de urât... de obicei, îi spunea o poveste, mereu aceeași, de care nu se sătura niciodată, poate, pentru că semăna cu povestea vieții ei... Era vorba, se înțelege, de un moșneag
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
trăiau în pădure. Alteori, se juca cu ea de-a v-ați ascunselea; el se prefăcea în lup... și, trebuia s-o găsească. Atunci, ea era cuprinsă de un fel de neliniște, se temea și o năpădeau lacrimile. - Anuca, fata bunicului, te doare ceva... ce ai?! sărea speriat bătrânul. - Nu... nu știu, bunicule! zicea ea, ridicând din umeri, ștergându-și lacrimile cu dosul palmelor. În iarnă, când a fost bolnavă de gălbenare, bătrânul nu și-a aflat liniștea... După aceea a
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ascunselea; el se prefăcea în lup... și, trebuia s-o găsească. Atunci, ea era cuprinsă de un fel de neliniște, se temea și o năpădeau lacrimile. - Anuca, fata bunicului, te doare ceva... ce ai?! sărea speriat bătrânul. - Nu... nu știu, bunicule! zicea ea, ridicând din umeri, ștergându-și lacrimile cu dosul palmelor. În iarnă, când a fost bolnavă de gălbenare, bătrânul nu și-a aflat liniștea... După aceea a învățat-o un cântec... o doină; doinea bunicul cu lacrimi în ochi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bătrânul. - Nu... nu știu, bunicule! zicea ea, ridicând din umeri, ștergându-și lacrimile cu dosul palmelor. În iarnă, când a fost bolnavă de gălbenare, bătrânul nu și-a aflat liniștea... După aceea a învățat-o un cântec... o doină; doinea bunicul cu lacrimi în ochi... plângea și ea, fără să știe de ce... poate, de dragul lui. Fericirea ei cea mai mare, însă, era să călărească pe Sultan, un murg jumătate arab, de o inteligență și frumusețe rare. Tot pe atunci, bunicul începu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]