12,591 matches
-
creat în domeniul teatrului. Nu-i iubesc formula; o găsesc falsă. Dar ea există și va rămâne." (Naturalismul în teatru) El își amintește cu plăcere că a fost, și el, ca mulți tineri din generația sa, un fervent cititor al dramelor lui Hugo. "Îmi amintesc tinerețea mea, scrie el în Autorii noștri dramatici. Eram câțiva ștrengari lăsați de capul nostru în plină Provență, nebuni după natură și poezie. Dramele lui Hugo ne obsedau, ca niște viziuni splendide. La ieșirea de la lecții
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și el, ca mulți tineri din generația sa, un fervent cititor al dramelor lui Hugo. "Îmi amintesc tinerețea mea, scrie el în Autorii noștri dramatici. Eram câțiva ștrengari lăsați de capul nostru în plină Provență, nebuni după natură și poezie. Dramele lui Hugo ne obsedau, ca niște viziuni splendide. La ieșirea de la lecții, cu memoria de gheață a tiradelor clasice pe care trebuia să le învățăm pe de rost, era pentru noi un desfrâu plin de fior și extaz să ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se părea că lustra trebuia să se prăbușească în entuziasmul sălii." Zola recunoaște sincer că Romantismul a marcat o etapă hotărâtoare în eliberarea artei. "Ne-a făcut ceea ce suntem, scrie el în Naturalismul în teatru, adică niște artiști liberi." Dacă drama romantică, instaurând "o adevărată revoluție", a permis "înlăturarea domniei tragediei ajunsă în mintea copiilor", ea nu a fost totuși "decât veriga necesară care trebuia să lege literatura clasică de literatura naturalistă". Deși prezentată ca antiteză a tragediei, pentru că opune datoriei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o retorică unei retorici, a creat un jargon și procedee și mai intolerabile. Mai completați la asta că cele două formule sunt aproape la fel de învechite și demodate, atât una, cât și cealaltă." Totul este fals, după părerea lui Zola, în drama romantică, în care acțiunea este adesea complicată, protagoniștii puțin credibili, atât prin eroismul comportamentului lor care frizează extravaganța, cât și prin grandilocvența discursului lor. Pretinsul adevăr al romanticilor este o continuă și monstruoasă exagerare a realului, scrie Zola în Naturalismul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fals și dansând cancanul dramatic după beție. Unei retorici limfatice, mișcarea de la 1830 i-a substituit o retorică nervoasă și plină de sânge, asta-i tot." Zola, care vede în Ruy Blas, cea mai umană și cea mai vie din dramele lui Hugo, nu subliniază mai puțin neverosimilul situației și personajului. Ruy Blas, care nu are nimic dintr-un lacheu, nu este decât "o abstracțiune a domesticității care sfârșește pierzându-se printre stele"93. "Livreaua, în viață, a fost accidentul unei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din aripi în cer, și să mai visezi în timp ce te scufunzi în pământ: nimic nu este mai antiștiințific, nimic nu duce mai mult la toate erorile, sub pretextul că te îndrepți către adevăr." (Autorii noștri dramatici) Zola critică și falsitatea dramei istorice lipsită în totalitate de realism El deploră faptul că istoria, față de care autorii dramatici își iau multă libertate, nu se desfășoară aici decât în chip de fundal. "Drama istorică actuală, scrie el în Naturalismul în teatru, fiind bazată pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
te îndrepți către adevăr." (Autorii noștri dramatici) Zola critică și falsitatea dramei istorice lipsită în totalitate de realism El deploră faptul că istoria, față de care autorii dramatici își iau multă libertate, nu se desfășoară aici decât în chip de fundal. "Drama istorică actuală, scrie el în Naturalismul în teatru, fiind bazată pe erorile cele mai grosolane, este redusă la a arăta mulțimii istoria pe care mulțimea nu o cunoaște, numai pentru că atunci poate să o travestească în voie." Zola nu concepe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
travestească în voie." Zola nu concepe interesul pentru acest gen decât în cazul în care autorul, îndrăgostit de adevăr, ar reuși să recreeze cu adevărat atmosfera epocii, să redea viață oamenilor din trecut. Cred că am indicat chiar eu că drama istorică ar câștiga interes numai în ziua în care autorii, renunțând la paiațele de fantezie, își vor da seama că trebuie să reînvie personajele reale, cu temperamentele și ideile lor, cu întreaga perioadă care îi înconjoară." Autorul ar trebui atunci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reale, cu temperamentele și ideile lor, cu întreaga perioadă care îi înconjoară." Autorul ar trebui atunci, după părerea lui Zola, să se înhame la o muncă de documentare enormă, la fel de minuțioasă ca anchetele preliminare la care se dedă romancierul naturalist. "Drama istorică este de acum înainte imposibilă, dacă nu se face acolo o analiză exactă, reînvierea personajelor și a mediilor. Este genul care cere cel mai mult studiu și talent. Trebuie nu numai să fii un istoric erudit, dar mai trebuie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
evocator numit Michelet. Chestiunea de mecanică teatrală este secundară aici. Teatrul va fi ceea ce-l vom face noi." Zola citează exemplul lui Flaubert care, cu Salammbô, a reușit de minune în materie de roman istoric. El visează la crearea unei drame istorice naturaliste care ar trata despre istoria contemporană. "Pentru ca drama istorică să abordeze istoria noastră contemporană, ar trebui să-și reînnoiască formula, să-și caute efectele în cadrul adevărului, să găsească mijlocul de a aduce pe scenă personajele reale exact în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Teatrul va fi ceea ce-l vom face noi." Zola citează exemplul lui Flaubert care, cu Salammbô, a reușit de minune în materie de roman istoric. El visează la crearea unei drame istorice naturaliste care ar trata despre istoria contemporană. "Pentru ca drama istorică să abordeze istoria noastră contemporană, ar trebui să-și reînnoiască formula, să-și caute efectele în cadrul adevărului, să găsească mijlocul de a aduce pe scenă personajele reale exact în mediile lor. Este necesar un om de geniu, mai precis
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
formula, să-și caute efectele în cadrul adevărului, să găsească mijlocul de a aduce pe scenă personajele reale exact în mediile lor. Este necesar un om de geniu, mai precis. Dacă omul acesta de geniu nu se va naște mai curând, drama noastră istorică va muri, căci ea este din ce în ce mai bolnavă, agonizează în mijlocul indiferenței și glumelor publicului." El condamnă fără drept de apel piesele cu teză, destinate, prin chiar scopul lor demonstrativ, să fie false. Sunt niște "piese enervante. Ele argumentează în loc să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care stârnește uimirea!" Este imposibil, după cum subliniază Zola, să ne întoarcem la inscripțiile de care uza teatrul elisabetan pentru situarea locurilor acțiunii, sau să utilizăm decorul abstract perfect adaptat pieselor clasice, în care se mișcă personaje ireale. Pentru autorii de drame naturaliste, care nu vor să dea viață unui spirit fără trup, ci unei ființe în carne și oase, un decor precis este indispensabil. "Uitați-vă cât de bine răspunde decorul abstract din secolul al XVII-lea literaturii dramatice a timpului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
jucat, decorul devine inutil. Nu mai contează locul în care se petrece acțiunea, din moment ce li se refuză diferitelor locuri orice influență asupra personajelor. Va fi o cameră, un vestibul, o pădure, o intersecție; va fi suficientă chiar și o tăbliță. Drama există numai în om, în acest om convențional care a fost despuiat de trupul său, care nu mai este un produs al solului, care nu mai este scăldat de aerul natal. Asistăm numai la lucrarea unei mașinării intelectuale, plasate de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în decoruri de aici pleacă, căci decorurile nu sunt de fapt decât mediile în care se nasc, trăiesc și mor personajele." De aceea, Zola acordă o mare importanță condițiilor reprezentației, decorului, costumelor, regiei și jocului 94. Decorurile, care reprezintă locurile dramei, trebuie să situeze acțiunea în spațiu și în timp, cu o precizie maximă. "La ora aceasta, scrie Zola în Naturalismul în teatru, decorul exact este o consecință a nevoii de realitate care ne chinuie. Este fatal ca teatrul să cedeze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ele, ca să iasă în evidență. Într-un cuvânt, interpreții nu trăiesc piesa; o declamă, încearcă să-și scoată din ea fiecare un succes personal, fără să se preocupe câtuși de puțin de ansamblu." Acest tip de joc, adaptat tragediei și dramei romantice, nu i se potrivește teatrului naturalist. Zola este convins că fiecare formă dramatică nouă trebuie să fie servită teatrului de interpreți diferiți, și dorește apariția unei generații de actori capabili să joace cu naturalețe. Există o lege, scrie el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cunoscut un imens succes cu Dama cu camelii (La Dame aux Camélias) în 1852101. Pentru că demontează mecanismele societății burgheze căreia îi arată pe față ipocriziile și corupția, Dumas pare că vrea să reînnoade legătura cu aspirațiile sociale și moralizatoare ale dramei burgheze. Însă Zola este foarte repede decepționat de "stilul său factice", de conformismul acestui scriitor care în realitate s-a dovedit "foarte incapabil să observe viața". Dimensiunea neoromantică a operei lui Dumas nu putea decât să-i displacă. "Dumas, scrie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în artele spațiului, în special în pictură și în teatru. Scena nemaitrebuind să reproducă un fragment din lumea reală, natura iluziei teatrale s-a modificat profund. Două influențe foarte diferite au contribuit la transformarea scenei occidentale, visul wagnerian la o dramă totală în care să se amestece toate artele, și desoperirea stilizării aparținând teatrelor orientale. Chiar de la mijlocul secolului al XIX-lea, Wagner (1813-1883) dorește apariția unui spectacol în care fuziunea artelor să fie perfectă. Foarte critic față de opera din vremea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
arte care o compun, muzica, poezia și dansul, el aspiră la Gesamtkunstwerk, adică la "opera de artă comună"1, concept pe care îl explicitează astfel chiar el, în Opera de artă a viitorului (1850)2: "Opera de artă comună este drama: dată fiind perfecțiunea sa posibilă, ea nu poate să existe decât dacă toate artele sunt conținute în ea în cea mai mare perfecțiune a lor. Nu poate fi imaginată adevărata dramă decât ca fiind ieșită din dorința comună a tuturor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a viitorului (1850)2: "Opera de artă comună este drama: dată fiind perfecțiunea sa posibilă, ea nu poate să existe decât dacă toate artele sunt conținute în ea în cea mai mare perfecțiune a lor. Nu poate fi imaginată adevărata dramă decât ca fiind ieșită din dorința comună a tuturor artelor de a se adresa în modul cel mai direct publicului comun (....)"". El mizează, de asemenea, pentru realizarea dramelor sale, pe speranța în arhitectură și în pictura peisagistică, chiar dacă mai târziu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în cea mai mare perfecțiune a lor. Nu poate fi imaginată adevărata dramă decât ca fiind ieșită din dorința comună a tuturor artelor de a se adresa în modul cel mai direct publicului comun (....)"". El mizează, de asemenea, pentru realizarea dramelor sale, pe speranța în arhitectură și în pictura peisagistică, chiar dacă mai târziu își afirmă decepția cu privire la colaborarea sa cu pictorii. Doi arhitecți, Brueckwald și Semper, construiesc între 1872 și 1876 Teatrul Wagner din Bayreuth (Bavaria), în care drama wagneriană va
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru realizarea dramelor sale, pe speranța în arhitectură și în pictura peisagistică, chiar dacă mai târziu își afirmă decepția cu privire la colaborarea sa cu pictorii. Doi arhitecți, Brueckwald și Semper, construiesc între 1872 și 1876 Teatrul Wagner din Bayreuth (Bavaria), în care drama wagneriană va putea înflori 3. Orchestra dispare într-o fosă adâncă, invizibilă pentru public, instalând între sală și scenă, conform dorinței lui Wagner, un "abis mistic"4. Este vizibilă numai imginea scenică a dramei, căci muzica pare să vină de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Wagner din Bayreuth (Bavaria), în care drama wagneriană va putea înflori 3. Orchestra dispare într-o fosă adâncă, invizibilă pentru public, instalând între sală și scenă, conform dorinței lui Wagner, un "abis mistic"4. Este vizibilă numai imginea scenică a dramei, căci muzica pare să vină de "nicăieri". Produs al unei creații colective, în care diferiți artiști își vor uni talentele, spectacolul așa cum îl concepe Wagner va avea puterea să facă invizibilă "lucrarea muzicii", adică acțiunea dramatică vehiculată de muzică. El
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ale lui Wagner, reproduse de Adolf Appia, în Muzica și regia scenică: "Acolo unde celelalte arte spun: asta înseamnă, muzica spune: asta este." Baudelaire, care este în căutarea "unei corespondențe între arte", nu-și precupețește elogiile față de Wagner care, în drama sa, realizează, pentru prima dată, unirea dintre poezie și muzică. Este singurul mijloc, după părerea lui Baudelaire, care se explică în articolul său intitulat "Richard Wagner și Tannhauser la Paris"5, prin care artistul poate atinge inefabilul, "una din cele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noi (....) Dacă are nevoie de un spațiu mare, el privește pur și simplu în zare, și cine ar privi în zare dacă nu ar exista un orizont?" Dramaturgiile orientale nu încearcă să creeze o iluzie realistă. Prezența recitatorului, care deschide drama, amintește constant de caracterul fictiv al evenimentelor reprezentate. Jocul stilizat al actorilor subliniază convențiile. Simbolistica gesturilor, a machiajului, a costumului este codificată într-un limbaj mut pe care tradiția l-a păstrat. Datorită acestui fapt, îndată ce eroul intră în scenă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]