14,797 matches
-
intelectualism atât de nestăvilit încât generalizează însuși concretul. În zadar ne-am mira de paradoxul aparent care conduce gândirea la propria ei negare pe căile opuse ale rațiunii umilite și ale rațiunii victorioase. De la Dumnezeul abstract al lui Husserl la Dumnezeul necruțător al lui Kierkegaard, distanța nu-i atât de mare. Rațiunea și iraționalul duc spre aceeași învățătură. Drumul nu înseamnă nimic, voința de a sosi e de-ajuns. Filosoful abstract și filosoful religios pleacă de la același haos și se susțin
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ia în serios libertatea omului. Absurdul mă lămurește în privința aceasta: nu există un mâine. Iată, de acum înainte, rațiunea libertății mele profunde. Voi face aici două comparații. Misticii află mai întâi o libertate în dăruirea de sine. Nimicindu-se întru Dumnezeul lor, urmându-i poruncile, devin la rândul lor, în adâncul inimii, liberi. În sclavia liber consimțită, ei află o independență profundă. Dar ce înseamnă această libertate? Putem spune mai cu seamă că se simt liberi față de ei înșiși și nu
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
DISERTAȚIE ASUPRA MORALEI. AM VĂZUT OAMENI CU PUTERNICE CONVINGERI MORALE FĂCÂND LUCRURI RELE ȘI CONSTAT ÎN FIECARE ZI CĂ ONESTITATEA NU ARE NEVOIE DE REGULI. OMUL ABSURD NU POATE ADMITE DECÂT O SINGURĂ MORALĂ, ACEEA CARE NU SE DESPARTE DE DUMNEZEU: ACEEA CARE SE DICTEAZĂ. DAR EL TRĂIEȘTE ÎN AFARA ACESTUI DUMNEZEU. CÂT PRIVEȘTE CELELALTE MORALE (INCLUD AICI ȘI IMORALISMUL), OMUL ABSURD NU VEDE ÎN ELE DECÂT JUSTIFICĂRI ȘI EL N-ARE NIMIC DE JUSTIFICAT. PLEC AICI DE LA PRINCIPIUL NEVINOVĂȚIEI SALE. Această
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
FĂCÂND LUCRURI RELE ȘI CONSTAT ÎN FIECARE ZI CĂ ONESTITATEA NU ARE NEVOIE DE REGULI. OMUL ABSURD NU POATE ADMITE DECÂT O SINGURĂ MORALĂ, ACEEA CARE NU SE DESPARTE DE DUMNEZEU: ACEEA CARE SE DICTEAZĂ. DAR EL TRĂIEȘTE ÎN AFARA ACESTUI DUMNEZEU. CÂT PRIVEȘTE CELELALTE MORALE (INCLUD AICI ȘI IMORALISMUL), OMUL ABSURD NU VEDE ÎN ELE DECÂT JUSTIFICĂRI ȘI EL N-ARE NIMIC DE JUSTIFICAT. PLEC AICI DE LA PRINCIPIUL NEVINOVĂȚIEI SALE. Această nevinovăție e de temut. Totul e îngăduit", exclamă Ivan Karamazov
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
pot întoarce în Cerul artificial din care au fost chemate. Adevărata tragedie se joacă în afara lor. Nu, Don Juan n-a murit strivit de o mână de piatră. Cred în sfidarea legendară, în râsul nebunesc al omului sănătos, înfruntând un Dumnezeu care nu există. Dar cred mai ales că, în acea seară în care Don Juan îl aștepta la Anna, comandorul n-a venit și că necredinciosul a simțit, după ce miezul nopții trecuse zadarnic, teribila amărăciune a celor ce-au avut
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ale aceleiași despuieri. Ce imagine mai înspăimântătoare ne putem dori decât aceea a unui om pe care trupul îl trădează și care, pentru că nu a murit la timp, joacă până la capăt comedia, așteptându-și sfârșitul, față în față cu un Dumnezeu pe care nu-l iubește, slujindu-l cum a slujit viața, îngenuncheat în fața vidului și cu brațele întinse către un Cer mut, pe care-l știe "fără adâricime". Îl văd pe Don Juan într-o chilie, într-una din acele
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
contradicție și în așa fel, încât ne dezvăluie totodată secretul absurd în deplina sa puritate. Într-adevăr, el adaugă logicii sale aducătoare de moarte o ambiție extraordinară, care dă personajului întreaga sa perspectivă: vrea să se omoare spre a deveni dumnezeu. Raționamentul e de o claritate clasică. Dacă Dumnezeu nu există, Kirilov este dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, Kirilov trebuie să se omoare, Kirilov trebuie deci să se omoare pentru a fi dumnezeu. E o logică absurdă, dar este tocmai cea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
sa puritate. Într-adevăr, el adaugă logicii sale aducătoare de moarte o ambiție extraordinară, care dă personajului întreaga sa perspectivă: vrea să se omoare spre a deveni dumnezeu. Raționamentul e de o claritate clasică. Dacă Dumnezeu nu există, Kirilov este dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, Kirilov trebuie să se omoare, Kirilov trebuie deci să se omoare pentru a fi dumnezeu. E o logică absurdă, dar este tocmai cea care trebuie. Interesant este însă a da un sens acestei divinități aduse pe
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
perspectivă: vrea să se omoare spre a deveni dumnezeu. Raționamentul e de o claritate clasică. Dacă Dumnezeu nu există, Kirilov este dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, Kirilov trebuie să se omoare, Kirilov trebuie deci să se omoare pentru a fi dumnezeu. E o logică absurdă, dar este tocmai cea care trebuie. Interesant este însă a da un sens acestei divinități aduse pe pământ, ceea ce înseamnă de fapt a lumina premisa: "Dacă Dumnezeu nu există, eu sunt dumnezeu", care rămâne încă destul de
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
omoare pentru a fi dumnezeu. E o logică absurdă, dar este tocmai cea care trebuie. Interesant este însă a da un sens acestei divinități aduse pe pământ, ceea ce înseamnă de fapt a lumina premisa: "Dacă Dumnezeu nu există, eu sunt dumnezeu", care rămâne încă destul de obscură. E important să remarcăm mai întâi că omul care afirmă această pretenție nesăbuită aparține întru totul lumii acesteia. În fiecare dimineață face gimnastică spre a-și întreține sănătatea. Îl emoționează bucuria lui Șatov de a
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
unei iluzii de megaloman. Iar a înțelege cuvintele în sensul lor propriu ar fi, de data asta, ridicol. Kirilov însuși ne ajută să înțelegem și mai bine. La o întrebare a lui Stavroghin, precizează că nu se gândește la un dumnezeu-om. Am putea crede că din grija de a se deosebi de Hristos. Dar, în realitate, e vorba de a-l anexa pe acesta. Într-adevăr, Kirilov imaginează o clipă că Iisus, murind, nu se regăsește în paradis. El își
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
zadarnice. "Legile naturii, spune inginerul, l-au silit pe Hristos să trăiască în mijlocul minciunii și să moară pentru o minciună." În acest sens numai, Iisus întruchipează întreaga dramă omenească. Este omul-perfect, fiindcă a realizat condiția cea mai absurdă. Nu-i Dumnezeul-om ci omul-dumnezeu. Și, ca el, fiecare dintre noi poate fi răstignit și înșelat - fiecare este răstignit și înșelat într-o anumită măsură. Divinitatea de care vorbim e deci pe de-a-ntregul terestră. Am căutat timp de trei ani, spune
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
înșelat într-o anumită măsură. Divinitatea de care vorbim e deci pe de-a-ntregul terestră. Am căutat timp de trei ani, spune Kirilov, atributul divinității mele: independența". Din această clipă, întrezărim sensul premisei kiriloviene: "Dacă Dumnezeu nu există, eu sunt dumnezeu." A deveni dumnezeu nu înseamnă decât a fi liber pe acest pământ, a nu sluji o ființă nemuritoare, înseamnă mai cu seamă, bineînțeles, a trage toate consecințele acestei dureroase independențe. Dacă Dumnezeu există, totul depinde de El și noi nu
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
anumită măsură. Divinitatea de care vorbim e deci pe de-a-ntregul terestră. Am căutat timp de trei ani, spune Kirilov, atributul divinității mele: independența". Din această clipă, întrezărim sensul premisei kiriloviene: "Dacă Dumnezeu nu există, eu sunt dumnezeu." A deveni dumnezeu nu înseamnă decât a fi liber pe acest pământ, a nu sluji o ființă nemuritoare, înseamnă mai cu seamă, bineînțeles, a trage toate consecințele acestei dureroase independențe. Dacă Dumnezeu există, totul depinde de El și noi nu putem nimic împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
acestei dureroase independențe. Dacă Dumnezeu există, totul depinde de El și noi nu putem nimic împotriva voinței lui. Dacă nu există, totul depinde de noi. Pentru Kirilov și pentru Nietzsche, a-l omorî pe Dumnezeu înseamnă a deveni tu însuți dumnezeu, înseamnă a realiza chiar pe acest pământ viața veșnică despre care ne vorbește Evanghelia.20 Dar, dacă această crimă metafizică e de-ajuns pentru desăvârșirea omului, la ce bun să i se mai adauge sinuciderea? De ce să te omori, să
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
din fericire. "Socot că totul e bine", spune Oedip, și aceste cuvinte sunt sacre. Ele răsună în universul sălbatic și limitat al omului. Ele îl învață că totul nu este, n-a fost epuizat. Ele izgonesc din această lume un Dumnezeu care pătrunsese în ea o dată cu insatisfacția și cu gustul pentru durerile inutile. Ele fac din destin o problemă a omului, care trebuie rezolvată între oameni. Toată bucuria tăcută a lui Sisif e aici. Destinul său îi aparține. Stânca lui este
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
lui Kafka, Kierkegaard sau Șestov, mai pe scurt, ca acelea ale romancierilor și filosofilor existențialiști, pe de-a-ntregul orientate către absurd și către consecințele lui, sfârșesc, în cele din urmă, prin acest imens strigăt de speranță. Ei îl îmbrățișează pe Dumnezeul care-i devoră. Prin umilință ajung la speranță. Căci absurdul acestei existențe este pentru ei încă o dovadă a unei realități supranaturale. Dacă drumul acestei vieți duce la Dumnezeu, înseamnă că există o scăpare. Și perseverența, încăpățânarea cu care Kierkegaard
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Dacă drumul acestei vieți duce la Dumnezeu, înseamnă că există o scăpare. Și perseverența, încăpățânarea cu care Kierkegaard, Șestov și eroii lui Kafka străbat întruna același itinerar reprezintă o ciudată chezășie a puterii exaltante a acestei certitudini 28. Kafka refuză Dumnezeului său măreția morală, evidența, bunătatea, coerența, dar nu o face decât pentru a i se arunca la picioare cu o și mai mare râvnă. Absurdul este recunoscut, acceptat, omul se resemnează, și, din această clipă, știm că absurdul a încetat
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
să recupereze logosul. Pentru că misiunea poetului e simultan cuvântare și tăcere, isi articulează lirica pe metaforă dezrădăcinării, a dezagregării spațiului balcanic, în care, el a ales „călătoria” că un exil mai blând. Estul mereu rănit devine un loc uitat de Dumnezeul „mort”. De la Est la Est (adică din Șerbia către România) se realizează o alianță de cuvinte, pentru că „o poezie/ cheamă după ea/ altă poezie”. În viziunea lui V., se poate constitui astfel o mare familie creatoare cu Eminescu drept ax
VUKADINOVIĆ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290662_a_291991]
-
mai fascinantă. în schimb, faptul de a fi admis în partid întreține sentimentul exaltant al apartenenței la o elită revoluționară și al intrării în posesia unor legi științifice ale dezvoltării istorice. Pentru intelectualii europeni de la începutul secolului XX „orfani de dumnezeu”, comunismul constituie o religie* politică de substituție: milenarist și „gnostic”, el oferă o viziune globală asupra lumii, un sistem de decriptare a ansamblului realității sociale simplu dar garantat infailibil. Aflându-se în război cu lumea în care sunt condamnați să
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comunismul și ateismul militant. Așa cum afirmă Engels, „Critica religiei este condiția preliminară a oricărei critici” și una dintre bazele marxismului*. Totuși, într-o primă etapă, Marx pare să se înscrie în tradiția umanistă occidentală. Dar, când enunță alternativa fundamentală, „Dintre dumnezeu și om, care este suveranul?”, și răspunde că „una dintre cele două afirmații este un contra-adevăr, deși este un contra-adevăr existent”, el vrea să arate de ce, din punctul său de vedere, credința religioasă se fundamentează pe o minciună și de ce
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Ar trebui să reținem că, dintr-o perspectivă superioară celei intelectuale și estetice și având obiectivul acțiunii clar definite, națiunile vestice și Rusia au împărtășit aceleași experiențe timp de mai bine de 1.000 de ani. S-au rugat aceluiași Dumnezeu, au avut aceleași credințe religioase fundamentale, s-au supus acelorași legi morale și au avut simboluri rituale comune. Aceste experiențe religioase similare, mult mai intim legate de întreaga personalitate a individului și de acțiunile sale decât orice experiență intelectuală sau
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
l-au păstrat în panteonul lor politeist, cu numele inițial originar, derogat însă de atributele zeului suprem, cauza fiind puzderia de zei cultivați de aceștia. Colindele străvechi românești, ca și cele de azi, păstrează același refren, ce invocă pe același Dumnezeu, slăvit din vremuri imemoriale; o dovadă este faptul că și astăzi în unele sate maramureșene Dumnezeu este numit Moșul. Reluăm firul demonstrațiilor noastre privind descifrarea refrenului amintit, atât de straniu la prima vedere. Iaho! Ler-Doamne Ler, Io,- Leroi-Valerunda: -Iaho= Iah
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
este numit Moșul. Reluăm firul demonstrațiilor noastre privind descifrarea refrenului amintit, atât de straniu la prima vedere. Iaho! Ler-Doamne Ler, Io,- Leroi-Valerunda: -Iaho= Iah (avanu-Ianu(s) +o (oi-i=este); în traducere:Tu ești Stăpânul Vieții și al Morții (Creatorul, Dumnezeul) -Ler, Doamne, Ler=Sfinte, Doamne, Sfinte (Ler este cel sfânt, Regele Lumii, căruia îi cântă imnuri sfinte lerunii) -Io=ionus-junus-junu (tânăr) -Leroi=Ler+oi (i - este)=Sfânt este, -Valerunda=preamărit (adjectiv protolatin (pelasg); exista și verbul valerandur - a binecuvânta; pentru că
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
exista și verbul valerandur - a binecuvânta; pentru că și adjectivul și verbul având rădăcină comună, în care remarcăm lexemul ler, s-a ajuns la tangențe semantice). Acum putem traduce mai puțin misteriosul refren străvechi: Iahoi! Ler-Doamne, Ler, Io, - Leroi-Valerunda: Tu ești Dumnezeul ! Sfinte- Doamne, Sfinte, (și) noi tinerii (călugări) - Ție ce ești Sfânt - Preamărit și Binecuvântat, (se înțelege) ne închinăm, Te slăvim! În alte variante, în refrenul amintit, invocația de început Iahoi! se reduce la forme și mai scurte: Ahoi ! sau Hoi
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]