13,416 matches
-
care se trăiește, deci comparabile cu a noastră, și să te entuziasmezi de tot ce vezi, dar întors în țara natală, totul să te doară, să te agreseze, să-ți smulgă suspine. Ce nu mai este normal, este să te doară la grămadă, nediferențiat, și bunele, și relele. Să te plângi că nu mai ai loc să te miști de autoturisme luxoase, de case de vacanță, de magazine și piețe, de librării, teatre, festivaluri și ateliere de artiști și să te
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
mă regăsesc măcar parțial“, a mărturisit tânăra regizoare. Față de istoria recentă, Alexandra Badea simte preponderent revolta: „Noi nu am avut o revoluție autentică. Totul a fost provocat. Nu a existat o mișcare de solidaritate. Au existat, izolat, dizidenți. Iar asta doare. Pentru că asta ne definește ca popor și ca individualități. Și-atunci lupta pe care eu o am de dus cu mine pentru a-mi depăși frica, neîncrederea în ceilalți, duplicitatea este mult mai dură. La revoluție, tata a rupt pagina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
Amară Au ieșit din underground, dar nu își doresc să fie o „trupă de stadion“. Nu sunt nici idoli, nici semizei. Nu cântă pentru popor, ci pentru cei care vor să-i înțeleagă. Coordonatorul lunii: Anca Baraboi. Ce-i mai doare pe componenții Lunii Amare? „Sunt destule lucruri care dor în jur: corupția care nu a scăzut, nesimțirea întregii clase politice, ignoranța și incultura din viața de zi cu zi a românului, emigrarea tinerilor și a elitelor culturale, șoselele (încercați să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
să fie o „trupă de stadion“. Nu sunt nici idoli, nici semizei. Nu cântă pentru popor, ci pentru cei care vor să-i înțeleagă. Coordonatorul lunii: Anca Baraboi. Ce-i mai doare pe componenții Lunii Amare? „Sunt destule lucruri care dor în jur: corupția care nu a scăzut, nesimțirea întregii clase politice, ignoranța și incultura din viața de zi cu zi a românului, emigrarea tinerilor și a elitelor culturale, șoselele (încercați să veniți cu mașina de la Cluj la Iași, pe sus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
o să trebuiască să-mi dezlipesc efectiv laptopul de pe coaie. Auci. Dar nu avem ce face, cum ar zice scenariștii serialului Tânăr și neliniștit: Trebuie ca istoria fiecărui om să fie lungă și să iasă încetul cu încetul din el... Mă doare și limba, am un fel de bube pe limbă, cred că e de la pasta de dinți stricată, când era ea aici mă certa dacă uitam tubul deschis. Căcat, Pascal, eu nu sunt un sensibil, chiar nu sunt, și toată văicăreala
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
până la Iași. Ce pot să-mi facă? Îmi iau buletinul și mă predau în gară... Nu m-a prins nimeni. Când am coborât în Iași, parcă ajunsesem în rai. Imediat urma trenul spre casă. Bineînțeles, n-aveam bilet, da’ mă durea undeva de naș. Am venit eu fără bilet de la București!... Nașul n-a vrut bacșiș. „Biletul“... „N-am bilet. Să vedeți ce-am pățit. Vin de la București. Mi-au furat banii și actele pe tren“... „Buletinul“... Cum naiba să-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
de iaurtul din congelator, rezerva mea strategică, nu s-a putut atinge, era beton), m-a iubit pe fugă și s-a culcat îmbufnat... Nu se cade să intru în detaliile din pat, dar să știți că asta m-a durut foarte tare; lipsise de acasă o săptămână întreagă și toată seara mă gândisem doar la cât va fi de plăcută revederea. Nu prea îi stătea în obicei, dar în acea seară plăcerea fusese doar a lui... În sfârșit, a adormit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
Vă dați seama că înainte de asta a inaugurat și noul bust, măgarul. Și ea, săraca, i se dăruise cu gândul la împăcare... Cât despre vinovatul principal, vânzătorul din piață, a scăpat fără pedeapsă, la fel ca în cazul meu. Îl durea gura s-o întrebe ce face cu un buchet de canari? Tot la piață* puteți întâlni vânzători de produse industriale - metalice, din mase plastice sau de altă natură; dacă nu vă pricepeți, ar fi bine să evitați acest perimetru; fierul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
Judas Priest, într-un mod plăcut instinctului. Există, probabil, vreun studiu asupra indivizilor care ascultă astfel de muzici. Accentul cade prea fix acolo unde trebuie, ritmul se intensifică tocmai când se simte nevoia, chitările taie în carne vie fără să doară, toba punctează exact, iar basul domină la nivelul stratului doi fără să deranjeze. Nu cred că exagerez dacă afirm că rockul - puteți să-i ziceți heavy-metal, cum e categorisit - Judas Priest sună ca la carte. Cartea succesului garantat în rock
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
Luna Amară e o călătorie. Deloc solitară, doar solidară cu tine... , cu tot ce ți-a rămas neînvins, viu și liber.“ Luna Amară sunt artiștii asociați ai „Suplimentului de cultură“ în luna aprilie. „Luna Amară e despre tot ceea ce ne doare“. Ce vă mai doare acum? Sunt destule lucruri care dor în jur: corupția care nu a scăzut, nesimțirea întregii clase politice, ignoranța și incultura din viața de zi cu zi a românului, emigrarea tinerilor și a elitelor culturale, șoselele (încercați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
călătorie. Deloc solitară, doar solidară cu tine... , cu tot ce ți-a rămas neînvins, viu și liber.“ Luna Amară sunt artiștii asociați ai „Suplimentului de cultură“ în luna aprilie. „Luna Amară e despre tot ceea ce ne doare“. Ce vă mai doare acum? Sunt destule lucruri care dor în jur: corupția care nu a scăzut, nesimțirea întregii clase politice, ignoranța și incultura din viața de zi cu zi a românului, emigrarea tinerilor și a elitelor culturale, șoselele (încercați să veniți cu mașina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
tine... , cu tot ce ți-a rămas neînvins, viu și liber.“ Luna Amară sunt artiștii asociați ai „Suplimentului de cultură“ în luna aprilie. „Luna Amară e despre tot ceea ce ne doare“. Ce vă mai doare acum? Sunt destule lucruri care dor în jur: corupția care nu a scăzut, nesimțirea întregii clase politice, ignoranța și incultura din viața de zi cu zi a românului, emigrarea tinerilor și a elitelor culturale, șoselele (încercați să veniți cu mașina de la Cluj la Iași pe sus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
Era amărât și frământat, rupt de prietenii lui care se pregăteau să-și petreacă seara în jurul focurilor, pentru că privirile lor îl acuzau că-i trăda. Gelozia chinuitoare ce-l rodea de atâta vreme devenise acum o rană veche, și-l durea ca orice rană veche înainte de ploaie. Nu vroia să iasă pe câmp, nici să stea cocoțat până înțepenea într-una din micile gherete construite pe stâlpi înalți drept platformă de tragere la colțurile fiecărui teren, și nici să se plimbe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
îmi face semne insistente, nerăbdătoare, plictisite de încăpățânarea mea de a o privi, de a o „spiona“... să înaintez, să înaintez... Zăpada a crescut, fiecare pas e un efort imens, transpirația se scurge rece pe șira spinării, din subsuori... mă dor încheieturile, în gâtul uscat mă zgârâie ceva, când respir adânc... Mă scufund în zăpadă. Mă lupt să nu mă acopere nămeții. În fine, sunt aproape de liftul de la marginea aeroportului, de-abia mai respir de oboseală. Departe, mama se tăvălește pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
s-a gândit că el nu poate să scoată ce scoate SRV de pe chitară. Și nici nu va încerca, își spunea în drum spre casă. Dar nu trecuseră nici 20 de minute de când băgase mașina în garaj, că îl și dureau falangele din cauza strădaniei de a prinde „secretul“ americanului... Că fiecare chitarist are secrete proprii, n-aș băga mâna în foc. Dar ca să iasă în evidență, sigur trebuie să aibă ceea ce la pianiști se cheamă tușeu. E o banalitate pe care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
Boiter să mă fugărească acasă. Dar eu nu mă supar pe el, că ne apară de lupul cel rău. Ce, iar vorbesc prea muhuhult? Știi, mami, am găsit o iarbă mare și țepoasă și am mâncat-o și m-a durut la limba și am scuipat-o. Oare iarba aia se papă sau nu se papă? Semăna cu iarba aia rea pe care ai mâncat-o tu și mi-ai dat lăptic amar și eu nu am putut păpa și m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
nu îi mai revendică altfel decât parte a istoriei. Istoriile sunt paralele, dar paralelele inegale. VOI N-AȚI ÎNTREBAT fără zahăr V| R|SPUNDE BOBO Confesiune între unghiile morții Degeaba te uiți așa. Am și eu suflet, să știi. Mă dor și pe mine lucruri. Simt, percep lumea din jurul meu și mă doare s-o văd așa, învelită în ceață, degradându-se cu fiecare salt. Trăiesc și mor la fel ca tine. Oare dacă mă lovește cineva nu mă doare? Bine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
dar paralelele inegale. VOI N-AȚI ÎNTREBAT fără zahăr V| R|SPUNDE BOBO Confesiune între unghiile morții Degeaba te uiți așa. Am și eu suflet, să știi. Mă dor și pe mine lucruri. Simt, percep lumea din jurul meu și mă doare s-o văd așa, învelită în ceață, degradându-se cu fiecare salt. Trăiesc și mor la fel ca tine. Oare dacă mă lovește cineva nu mă doare? Bine, să zicem că am o rezistență crescută la lovituri, am avut o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
Mă dor și pe mine lucruri. Simt, percep lumea din jurul meu și mă doare s-o văd așa, învelită în ceață, degradându-se cu fiecare salt. Trăiesc și mor la fel ca tine. Oare dacă mă lovește cineva nu mă doare? Bine, să zicem că am o rezistență crescută la lovituri, am avut o copilărie grea, bla bla bla, am crescut fără părinți, ei și? Ce vină port? Din ce în ce mai mulți creștem singuri. Aproape toți, dacă stai să te gândești. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
vreodată de obraz, ai să-mi dai dreptate, e tot ce suntem:lumina portocalie a felinarului de stradă, mieunatul patetic al cotoiului negru de vis a vis, eu în părul tău, eu în umbra ta...umbra ta. Un fulg mă doare. Stai întrânsul? Nu poți fi tu, orice mi-ai face eu voi fi totdeauna mai rea decât tine, mai putredă... Nu vreau decât să rămân culcată alăturea, pierdută-n părul tău, în umbra ta, să ningă peste noi, să ai
A doua oară unu by Diana Dupu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92922]
-
spirit tânăr el trezește Durere, dragoste și...viață. Cum invincibil crezi că ești Când nu mai ai ce pierde, Așa pornind... brusc te oprești Iar ea, nu te mai vede... Dar asta-i viața...tot o spun Chiar dacă rău mă doare Înving blestem și ce e bun În lumea asta....mare. Și aș mai continua un vers... Doar unul, pentru tine Să știi atunci că aș fi mers, Și-n foc...să-ți fie bine.
A doua oară unu by Ciocan Codrin Cristian () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92931]
-
-mă în ochii tăi, găsesc răspunsul pentru care tu iubești. Acum ai prea puțin timp, șă-ți amintești de bucurii căci viața îți cere mult prea multe. Oare când vei înțelege? Ca rămân doar poze... În urma lor doar amintiri... Amintiri ce dor câteodată, dar te lasă din nou să respiri și să aspiri, spre o viață mai bună. Pentru că timpul trece repede și nu îl poți opri, iar dacă vrei să uiți, îți vei aminti și vei ajunge la concluzia, ca rămân
A doua oară unu by Drăgăstan Isabela () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92939]
-
Gorgan Adina Maria Dor de tine Flori roșii, galbene adun în palmă Abia au înflorit. Pe-o prispă rece, mă pierd în fumul de țigară, Eu te aștept, dar tu nu ai venit. Îmi răcoresc obrajii arși c-un evantai Făcut în raze dulci
A doua oară unu by Gorgan Adina Maria () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92943]
-
să-i puiez capul. Are o viață să citească. Sau să necitească această experiență a tatălui lui. Îl las cu PSP-ul lui și abia aștept să-l bat la fotbal pe computer. Pe mine, Cartea vieții mele m-a durut și m-a-ntristat deopotrivă. Zâmbești citind-o, dar surâsul e din ce în ce mai des amar. Tu vorbești mereu în ea despre uitare. Ce n-ar trebui să uite oamenii niciodată? Să nu uite nimic. Uitarea se răzbună și nu te răzbună
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
între timp. „Când au să taie Internetul, or s-o facă mai din ramură: «Băi, în ce zonă stă tipu’ care n-a plătit?» Pac! Îl taie la tot cartieru’! Vecinii te caută să te bată... dar pe tine te doare la bască! Ești în Norvegia!“, îl încuraja Silviu, noaptea, la un grătar. „La bască“ ne durea și pe noi, răsfoiam cărți și îi priveam pe scriitori, din clandestinitate, cât era ziua de lungă! În ultima zi, la târg, mi-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]