14,807 matches
-
păreri de rău, întărindu-vă Dumnezeu în durerea negrăită ce o aveți. Ziariștii și scriitorii din Bucovina sunt așa de zdrobiți sufletește ca dvoastră. Dumneavoastră ați pierdut soțul, noi și întreaga suflare românească pe cel mai mare gânditor. Ne plecăm genunchii înaintea sicriului și vă trimitem condoleanțele noastre.” La „Un an de la Unirea Bucovinei” numărul 202 din 30 noiembrie 1919 cuprindea editorialul „Unirea Bucovinei” de Const. Cehan Racoviță, cursivul portret „Iancu Flondor”, omagiu al ziarului Bucovina adus omului politic, articolul „O
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
și poezii: „Cântec de zefir” și „Gazel” de Claudia Ostafi. E vorba de o revistă de aduceri aminte, de prietenie și nostalgie către drumul în viață: „Nu așteptați prea multe de la viitor...Nu disperați la prima înfrângere. Nu vă plecați genunchii, nici sufletul în durerea loviturilor soartei. Cele mai multe dintre voi, vor avea poate, de dus lupte dure cu viața, pentru că azi dreptul la viață și la pâine, chiar pentru o fată, e plătit cu trudă și sudoare” - spunea Sanda Stroja, care
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
mari decît dreptul la adevăr. O altă tristețe sînt nostalgicii regimului și Monica Lovinescu o dă ca exemplu pe Lily Marcou, care își amintește obsesiv cum, copil fiind, în România, un ofițer al Armatei roșii ocupante a luat-o pe genunchi și a mîngîiat-o. Fapt suficient pentru a fideliza-o sovietelor și a-i obtura atrocitățile Gulagului și regimului comunist. La altă scară, un fenomen asemănător s-a întîmplat și, din nefericire, se perpetuează ca imagine și astăzi, în Moldova de peste Prut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
înghițituri sau, dimpotrivă, să stai cu pîinea în gură zile întregi; să mănînci stînd într-un picior; să guiți ca porcii și să mănînci din "treucă" mîncare fierbinte, cu mîinile la spate, deci fără ajutorul lor; pe burtă sau în genunchi, aplecat deasupra gamelei, ți se dădea cîte o lovitură scurtă cu bocancul, arzîndu-ți fața cu arpacașul fierbinte și mozolindu-te; ți se adăugau cantități exagerate de sare în mîncare (metoda Grama), după care, timp de cîteva zile, nu ți se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
tot ce ai și apoi să ți se lege, de mîini și în spate, bagaje și greutăți de 20-40 kg, timp de 4-5 ore, pînă leșinai; să freci mozaicul, pînă la epuizare, înaintînd ca broasca, fără să-l atingi cu genunchii sau să freci pe jos în timp ce alții te călăreau; să salți ca mingea și să mergi în patru labe pînă la tinetă; să ți se acorde la WC doar 20 de secunde de om; să ți se interzică să dormi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
să te izbești singur cu capul de pereți pînă se umfla capul; îți fracturau coastele; te băteau la vîrful degetelor și la fluierele picioarelor; te loveau cu vîrful pantofului în ficat (lovitura Diaca); te strîngeau de gît și jucau cu genunchii pe pieptul tău (metoda Țurcanu); sau te sugrumau, legat la ochi, dar și de mîini și picioare; îți strîngeau mîinile cu ușa; îți scoteau dinții și măselele cu pumnii sau cu bocancul (metoda Țurcanu); îți smulgeau mustățile; îți smulgeau părul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
este permanent un factor de construcție. Partidul a luptat ca fiecare dintre noi să dezrădăcineze din mentalitatea sa tributul plătit concepțiilor străine de concepția proletariatului cu privire la artă, a luptat să ne smulgă din ghearele artei formale acea minoră revoltă în genunchi căreia mulți dintre noi i-am fost ani de zile debitori. Ne-a arătat valoarea literaturii realiste. Ne-a împăcat cu marile valori ale literaturii clasice. Dar mai ales, și încă o dată nu-i vom putea mulțumi îndeajuns, partidul ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
să ne vadă niciodată. În 1960, prin aprilie, a venit un maior, care a rămas și el înmărmurit de ce a văzut. Eram slabi, cu hainele rupte. Între noi era și un invalid, de loc din Bîrlad, cu piciorul amputat, din genunchi". Va fi eliberat de la Periprava Delta Dunării, în 1964, după 13 ani și 9 luni de detenție. Între cele prezentate din anii de pușcărie își va aminti de un băiat din Apuseni: "O victimă. Stătea pe munte, la niște odăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fir mai arătos, rotind artistic tăișul sapei în jurul rădăcinii, soldatul nu a mai răbdat. A început să-l înjure și a asmuțit cîinele asupra lui. Animalul l-a doborît dintr-un salt. Smulge-l imediat! a poruncit soldatul. Căzut în genunchi, Sașa Ivasiuc nu înțelegea. Făcuse o treabă mai înceată, dar bună. Rîndul lui arăta chiar mai bine decît rîndurile din dreapta sau stînga: era mai verde, de un verde intens, mușuroaiele se aliniau mulțumitor, iar unele plante răsăreau drept, mai înalte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
parcă spre o stafie. O domnișoară superbă stătea pe marginea trotuarului, așteptând pe cineva. Avea o rochie de seară neagră fără mâneci, iar brațele subțiri, brune îi alunecau precum un voal pe lângă corpul lung de felină. Rochia se termina deasupra genunchilor, lăsând să se vadă atunci când pășea, foarte puțin, începutul unor coapse fragede, pufoase, despre care Pribeagu a gândit imediat că ar trebui să fie material de făcut cele mai catifelate lenjerii de pat în care să îți pierzi trupul. — M-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Dă-le, Cristi, dă-le cu ce nimerești ! — Din stânga, din stânga, acum ! — Stânga ta ? — Nu, stânga ta, stânga bună, vin potcovarii ! zbiară Pribeagu. — Cristi ! — Acum ! strigă el și se apleacă să ia sticla de vin, pe care o nimerește fix în genunchiul unui cal, făcându-l să se sperie și să se împingă în celălalt cal, aproape scoțându-i de pe traseu pe bogătașii de la herghelie. — Bine, mă, Cristi, bine, mă ! Aida ! ! ! Brusc se aude o împușcătură și un glonț lovește fundul trăsurii
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cruce, înainte să strige iar după Pribeagu. — Sachi ! Sachi ! Zi ceva, prietene, urlă și Cristi, stând întins pe mijlocul drumului, la câțiva metri în spate. Însă nimic. Nici urmă de poet. — Sachi ! zbiară cu toată forța Fernic, care cade în genunchi în fața trăsurii, temându-se de ce era mai rău. — Aici... se aude într-un târziu o voce stinsă, de sub trăsură. — Sachi ? — Da... Ionel ? — Da, eu sunt, ești bine, ești blocat ? — Nu... M-am prins de podeaua trăsurii și cu dinții, cred
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și ea o să plângă ? Când toată lumea mă va întreba despre ea și eu nu voi mai vrea poate să știu despre ea ? Fie și o zi, o singură zi, în care aș dărâma-o. Și apoi mă voi duce în genunchi să -i cer iertare și ea mă va ierta, ca o femeie perfectă și frumoasă, iar tot orașul va șușoti în spatele nostru : uite-i, sunt Cristian și Rada, oare cum de mai sunt împreună după ce Cristian și-a făcut de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
neștire ? Știi ? — De ieri, c-a murit tata, și începe să lăcrimeze. — Doamne, a murit Fernic... Și asta acum vreo două săptămâni și ceva. — A murit Fernic ? ! A, da... și-a amintit Cristi. A murit Fernic... Și se apleacă în genunchi, începând să plângă și să borască în același timp, repetând încontinuu c-a murit Fernic. — Of, haide, domnișorule Cristian, hai acasă ! Oamenii mor, și nu mor când trebuie, și nu mor cei care-ar trebui, viața-i o junglă. Pentru
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
le-am avut. Eu accept puterea jazzului și mă înclin în fața viitorului său sclipitor, așa cum și alții s-au înclinat în fața romanței, când ea a pătruns în inimile oamenilor. Dar, vedeți dumneavoastră, eu mă înclin în picioare, salutând, nu în genunchi, resemnat. Mă înclin ca un tată mândru, văzându- și fiul cum își începe propria aventură, și încura- jându-l să trăiască o viață minunată, nu bătându-l la cap și spunându-i ce e bine și ce rău și ghidându-i
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
înarmat și, cu o mișcare rapidă, o întoarce și-l lovește cu patul armei pe Cristi, direct în ficat, făcându-l să răcnească și să paralizeze de durere. Încă o lovitură și lui Cristi i se înmoaie picioarele, căzând în genunchi. — Trebuie să învățați să vă purtați mai întâi, domnule Vasile. Aici vedeta localului sunt eu, nu dumneavoastră. Și mie nu îmi place să mi se vorbească în răspăr, mai ales de către o javră ca dumneata ! Și, mai ales, nu îmi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
se dă cu spatele de zid. Abia după câteva secunde poate trage puțin aer în piept, care se amestecă cu lichid, și începe să tușească îngrozitor. — Calm acum, calm, îi șoptește Fernic, care apare lângă el. Și Cristi cade în genunchi, cu fața umflată, roșie ca focul, inspirând ușor, ușor tot mai mult aer în piept și revenindu-și. — Puteam să mor, spune cu ultimele puteri, speriat. — Te-ai înecat în somn, amice. Dar nici nu știu când am adormit. Nu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
o nenorocită de cârpă. — Ai salteaua, amice. — Și ce, vrei să mă învelesc cu salteaua ? — Nu, dar salteaua e ruptă, nu vezi ? — Nu văd nimic. — Atinge-o și nu te mai văicări. Vezi că e ruptă ! Cristi se târăște în genunchi până la patul șubrezit, tre- murând din toate încheieturile. — E ruptă, și ? Bagă mâna în ea și scoate-i paiele și bureții. Pute îngrozitor... Doamne, cum pute. Dacă nu vrei să mori înghețat în noaptea asta, bagă -ți degetele în nas
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
oprire, distracții și beții care păreau rupte dintr-o lume atât de îndepărtată. — Dar Zaraza chiar a existat, maestre ? l-a întrebat unul. Era un puști din Constanța de nici douăzeci de ani, căruia tocmai îi tăiaseră piciorul stâng de la genunchi în jos. Mintea lui fragedă era dornică să descopere toate miturile cântece- lor și poveștile de dragoste ale Bucureștilor, pe care nu demult visa să le trăiască și el. — Desigur că a existat, cum poți să întrebi așa ceva ? Crezi că
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
A visat că era copil și taică-su îl ducea la prima lui zi de școală. Micuțul Cristian era cople- șit de eveniment și tremura de emoție, iar Gheorghe Vasile, cu vocea lui gravă și impunătoare, s-a aplecat în genunchi, ca să stea față în față, și i-a spus : — De ce te temi, Cristi ? Toți copiii merg la școală și de aici, dragul meu, învață lucruri nemaipomenite despre lume și despre viață. Vei învăța să scrii și să citești, să cânți
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
simțind că picioarele i se înmoaie. — Sunt evrei, îi răspunde un soldat, încet, având un tremur în glas de abia mai putea să vorbească. — Sunt evrei omorâți de noi, de români, zice altul. Din trenurile morții. Și Cristi cade în genunchi, lovit parcă de un trăsnet. Țigara îi cade și ea aprinsă, rostogolindu-se pe culoar. Și începe să plângă. Începe să plângă și să urle cum nu o făcuse nicicând până atunci. Instrumentiștii se trezesc și ei și-l trag
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
-l facă să-și revină, dar degeaba. Ce s-a întâmplat, maestre ? Apoi Marian se uită și el din hol peste câmpurile umplute de cadavre : — O, Doamne ! O, Doamne, ai milă și iartă -ne ! O, Doamne, cade și el în genunchi și începe să-și facă cruce. Doamne, iartă-ne și ai milă de noi ! Iar Cristi plângea în hohote ca un nebun. Capitolul 16 Ultimul concert Toamna lui 1945 - războiul se sfârșește. Berlinul căzuse încă din aprilie. Toate puterile Axei
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Bucureștilor, plin de morți și de ruine. Amintiri care păreau deodată suportabile în fața acestui masacru în locul în care nu demult fusese templul tangoului lui Cristian Vasile. — Nu vreau să fiu în locul tău, amice, i-a șoptit Fernic, văzându-l în genunchi, pe o alee pustie din Cișmigiu, plân- gând în hohote, după ce văzuse clădirea distrusă a fostului La Fayette și Grand Restaurant, de parcă acolo nimic nu existase vreodată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am murit la timp și nu mi-a
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
acestui protest, spre deosebire de alți eminenți scriitori români care protestau „de la distanță”, m-am Întors „cu trupul” În țară, livrându-mă bunului plac și arbitrariului clicii conducătorului, dar și al unor colegi, satisfăcuți când unul dintre „răsfățații soartei” este pus În genunchi - chit că și-a ales singur soarta! O spun nu pentru a-mi sublinia meritele, ci pur și simplu ca titlu de exemplu „existențial” al acestei credințe care m-a susținut decenii, În țară și „dincolo”, În libertate, că posibilitatea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
unii. Întrebat de ce Îl prefer pe Dostoievski lui Tolstoi, cu reproșul că pe autorul lui Ivan Ilici nu-l prea am la inimă, răspundeam tranșant: „Cum să nu, la Tolstoi și În fața genialei sale Anna Karenina, mai ales, cad În genunchi! - Iar... pentru Fiodor Dostoievski...?! - A, la Dostoievski e mai simplu: pentru el ucid!“ Fraze exaltate, se’nțelege, deși mult mai târziu am Încercat, prin criteriul enunțat mai sus, al temperamentelor, ca o „cheie ultimă”, să Înțeleg misterul unui autor, dar
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]