12,874 matches
-
eu, cum căzusem, mă ridic degrabă, o iau pituliș pe lângă uluci și intru în curtea primăriei. Tipătescu: (interesându-se de povestire) Ei? Pristanda: M-am maiîntors eu, dar închiseseră ferestrele și lăsaseră perdelele. Tipătescu: Cine să fie? Ce scrisoare? Nu pricep... Ghiță, eu trebuie să mă duc la dejun, să nu fac pe nenea Zaharia și pe Zoe să m-aștepte. Ei nu dejunează fără mine, și nenea Zaharia nu iese înainte de dejun. Și mai ales cum e Zoe nerăbdătoare... Pristanda
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
Altă vorbă... Să voteze cu noi, e ușor; are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare... dar să voteze cu noi? Adică cum să voteze cu noi?... Brânzovenescu: Adică cum să voteze cu noi? Trahanache: Să voteze cu noi. Brânzovenescu: Nu pricepi, neică Zahario, vorba noastră? Adică "noi", partidul nostru, pentru cine votăm noi, pentru cine lucram noi? Noi încă nu știm... Trahanache: Mă rog, aveți puțintică... Farfuridi: Nu știm... Trahanache: Mă rog, aveți... Farfuridi: Ba eu merg și mai departe și
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
Joițica că e de față să spuie... Zoe: (cu sentiment) Nene! Trahanache: N-am umblat în viața mea cu diplomăție; dar dacă e vorba să facem pe iezuitul a la Matternich, apoi să-i dau eu, neică... Tipătescu: (impacientat) Nu pricep, neică Zahario! Zoe: (asemenea) Nici eu. Trahanache: Ei, aveți puțintică răbdare! (scoate o hârtie din buzunar și o desface o poliță.) Asta tot pentru politică e? Girurile astea două cu care onorabilul d. Cațavencu a ridicat cinci mii de lei
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
luptă crâncenă, orice s-ar zice... s-au petrecut comedii mari. Dandanache: Tați, frate. Trahanache: Infamii! Închipuiește-ți d-ta, un caraghios, un mișel, ca să enfluanseze pe Tipătescu... pe Fănică de!... pe prefect. (Dandanache dă multă atenție, dar pare că nu pricepe.) Dandanache: A, da! Asa! Că nu ești d-ta prefectul. (Se aude din depărtare entrata unui marș.) Trahanache: Or să-l învrăjbească cu mine și cu familia mea... s-apucă și face o scrisorică de amor ca din partea lui Fănică
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
și fiind numită o consăteancă de-a mea președintă - analfabetă, dar femeie de treabă -, asta s-a gândit la mine să mă facă contabil. Mi-a propus, sigur că n-am putut-o refuza și am devenit contabil. Nu mă pricepeam la contabilitate deloc, dar raionul era la Gurahonț și trebuia să mergem adeseori acolo cu raportările și am Învățat de la alții. Dar asta n-a durat decât patru luni de zile, pentru că dup-aceea am fost chemat la comisariat, recrutat
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ca săpător sau betonist manual, că nu era betonieră, până-ntr-o zi, când mă pomenesc că sunt chemat și trecut la birou. Era un birou condus de-un inginer și soția lui și aveau nevoie de unul care se pricepea la devize, la norme, la treburi din astea, și eu am fost selecționat... Ăla a fost cel mai bun loc de muncă al meu În toată perioada asta. Ei, da’ n-a durat mult nici asta, pentru că-ntr-o bună
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cu ianuarie... Ei, după ce-am ajuns și-aici la șantier, tot ca muncitor necalificat, Într-o bună zi am fost recrutat iar la biroul tehnic. Acolo erau o grămadă de ingineri, dar mai vechi În pușcărie, și nu se pricepeau, iar eu eram mai proaspăt, să zic așa, și am fost recrutat acolo. Și peste cine dau acolo? Peste Popa Țanu. El rămăsese În Închisoare Încă de pe vremea când a fost reeducarea. Popa Țanu era omul lui Crăciun, directorul Închisorii
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
se transformase era... Securitatea era la Începutul ei și nu erau specializați În anchetă. Securiștii erau muncitori, băieți tineri, aduși de pe la fabrici, de pe nu știu unde, și erau puși cu un anchetator de ăsta mai vechi, care Îi coordona, dar nu se pricepeau... Și majoritatea au reușit să-i păcălească pe anchetatori... Greșeala lor a fost când au venit la Pitești și s-au Întâlnit cu colegi, și sigur, stând atâta timp În celula aia, au Început să spună: „L-am păcălit pe
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Pe la Începutul lui 1959 au Început să scoată la muncă. Până atunci, doar În fabrica de la Gherla și În cea de la Aiud se lucra cu deținuți. Și În primăvara lui ’59 au venit și Întrebau pe fiecare la ce se pricepe. Eu Încercam să ies, speram să scap de Gherla, că mă speriaseră deja. Pentru că se repeta mereu: „Mai trăiești? Mai trăiești?”. Plus pedepsele pe care le primeam. Când vroiam să ies: „Tu Înapoi! Tu de aici nu ieși!”. De la sfârșitul
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Aristina, taică-său și frate-său și Hotea. Ei au aflat de undeva că aduceau alimente acolo În pădure și au Încercuit zona sub formă de potcoavă... Era o poiană În mijloc și de jur-Împrejur pădure. Mâț ăsta era foarte priceput și la urme, și cu mirosul dezvoltat. Și când ne apropiam de ceva stână, el mirosea fumul de la distanță și avea dreptate, și când ridica frunzele știa ce animal a trecut p-acolo. Ei când au intrat, el a văzut
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
imediat s-au alăturat la ei cei care a fost Între noi ca provocatori. „Facem o percheziție. Nimeni nu se mișcă!” Și ei au știut un lucru: a fost cu noi un băiat foarte Îndemânatic, Fântână. Și el s-a priceput bine la sculptură de os. El alegea din oasele din mâncare și, Înainte de demascare, a făcut o mică amuletă pentru fiecare, cu gratii, semnul legionarilor. Pentru noi doi, pentru Dezméri și pentru mine, ar fi fost lucru ciudat să primim
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
au ținut discursuri, ne-au povestit viața lor... Și asta-i cel mai important. Ziceau că ce putredă a fost societatea burgheză și politică În România... Bine, ei au spus ce au constatat, dar noi, ungurii, nu prea ne-am priceput la asta... Nu prea mă interesa ce s-a Întâmplat În București În 1945... Ați deschis un subiect interesant. Înțelegeați limba română pe vremea aceea? Nu prea. Bine, dar dacă am vrut să Înțeleg ceva, au fost acolo băieți care
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ultimul lot care a părăsit Piteștiul. La Gherla ați mai avut parte de reeducare? La Gherla eu am scăpat de reeducare. Imediat cum am ajuns acolo, a venit directorul Gheorghiu, cu un inginer, Benedek, și cu niște ofițeri: „Care se pricepe la zidărie?”. S-a prezentat Tomuța, Dănilă, Bărbulescu și eu. Nici unu’ nu s-a priceput la zidărie (râde - n.n.). „Suntem zidari.” „No, bine. Ieșiți afară!” Și am fost trimiși la grupul de șantier. Restul deținuților au ajuns În ateliere
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
eu am scăpat de reeducare. Imediat cum am ajuns acolo, a venit directorul Gheorghiu, cu un inginer, Benedek, și cu niște ofițeri: „Care se pricepe la zidărie?”. S-a prezentat Tomuța, Dănilă, Bărbulescu și eu. Nici unu’ nu s-a priceput la zidărie (râde - n.n.). „Suntem zidari.” „No, bine. Ieșiți afară!” Și am fost trimiși la grupul de șantier. Restul deținuților au ajuns În ateliere, mai târziu cu două-trei săptămâni. Slavă Domnului, a fost un fel de noroc, pentru că administrația a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de - nu știu cum să-l numesc -, unde Îi pregăteau pe toți cei din țările comuniste, și care vroiau să vină Înapoi În țara lor... Deci pe toți cei care vroiau să vină și s-ajute să distrugă comunismul. Io nu mă pricep la asta, vă spun sincer, nici n-am stat de vorbă cu fratele meu În privința asta, numai am auzit despre ce-a fost vorba, după arestarea mea... Nu știu cum aș putea să numesc... O tabără de pregătire, de antrenament. Da, da
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
aia o intrat Înăuntru toți, cu puști mitraliere, o mulțime... Au căutat pe sub paturi, prin dulap, prin camere, În magazii, peste tot. L-o dus pe soțul meu și În pod... Eu eram ca moartă, fetița cea mare, care deja pricepea ceva săraca, stătea și ea Îngrozită și se uita ce se-ntâmplă, ce-i cu oamenii ăștia străini... Și vine la mine și zice: „Îmbrăcați-vă!”. N-am zis nimic, m-am dat jos din pat, am Îmbrăcat fetițele, m-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Nu plec, nu mă despart de copii! Dacă vreți să ne omorâți, omorâți-ne pe toți, da’ io nu mă despart de copii!”. Atunci s-a Înfuriat: „Da’ ce crezi dumneata, că noi suntem criminali?”. Fetița cea mare deja o priceput ceva, și, când m-o văzut pe mine că plâng, o-nceput să zbiere. Aia mică s-o speriat de noi, cum plângem, și-o-nceput și ea... Era o tragedie acolo. Soțul meu era galben ca lămâia și zice
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Închipui dintre ei să fie cineva care te poată trăda. Pentru mine era ceva nemaipomenit, ce nu puteam concepe. Că un comunist o să te denunțe, Înțeleg, dar cel care suferă cu tine, cum să te denunțe? Asta n-o puteam pricepe, vă spun sincer, până am ajuns la Închisoare. Pe noi nu ne-o ținut mult la Securitate, da’ au fost săracii care-au făcut ani de zile acolo... Nu mă mir c-o-nnebunit unii, c-aia a fost cea
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
oricărui scriitor mare. Cărticica de față este scrisă fără „stil“. Am scris tot așa cum vorbesc: simplu, limpede, precis și fără înflorituri. Am scris pentru ca să informez și pentru ca lumea să mă înțeleagă. Cel mai frumos stil este acela pe care îl pricepe ușor de la cel mai cult până la cel mai incult. Scrisul nu este nici un mister, nici o știință rezervată priceperii specialiștilor, este numai o unealtă de reprezentare a cugetării. Acel scriitor care știe să redea în chipul cel mai ușor de înțeles
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
îmi făcu deodată o rea impresie. Dar m-am deprins. Eram la vârsta repedei convertiri. Am admirat repede spiritul de inițiativă și de șiretenie al multora dintre colegi. Eu eram o perfectă mazetă 8 care niciodată nu m-aș fi priceput să rezolv cu atâta destoinicie atâtea probleme de-ale noastre. Iată o dovadă de șiretenie. 4. Pensionatul de băieți al lui Carol Buchholtzer, înființat în 1842, își avea sediul, în 1871, pe Podul Caliții (Calea Rahovei de astăzi), în casa Băleanu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
înțeleg, prin plecarea sa echilibrul s-a frînt. Viața mamei și-a mătușii Aneta a devenit insuportabilă: corvezi, bătăi pînă la sînge, înfometare. Cel mai greu însă a dus-o mama, fiindcă mătușa Aneta, pe atunci un „drac împielițat”, se pricepea s-o mintă și s-o înșele pe Mamuca, să sustragă lucrurile de care avea nevoie, să-și satisfacă poftele interzise. Nemaiputînd suporta prigoana și certurile, bunicul a acceptat în cele din urmă să le dea „în lume”: pe mama
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fost ca o retragere în tăcere. Deși, probabil, a simțit-o aproape, inexorabilă, n-a pomenit nici un cuvînt despre ea. Iar eu, respectîndu-i discreția, nu l am iscodit ce gîndește. Eram atît de derutat, încît nici nu m-aș fi priceput. *Ca să preîntîmpin reproșul lui Anani Mihăescu fiindcă n-am scris încă despre Grigore Filimon, un pionier al „băncilor populare” în Bucovina, asasinat în chip misterios, probabil de potrivnicii acțiunii lui, am orientat convorbirea noastră spre întîmplări mai recente. Născut în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la plecare. În loc să-mi ofere o explicație asupra amînărilor, Toma Jămneală, redactorul-șef adjunct, a făcut gestul pipăirii unor bancnote, aluzie la cei „doi poli” ce-i primesc ca „onorariu”: mi-ar conveni să nu-i mai iau?! El nu pricepe că scriu pentru a-mi întreține reflexul de critic, nici că, uneori, suma încasată nu acoperă costul lucrării recenzate, cazul biobibliografiei Kogălniceanu, pe care am dat 60 de lei, iar recenzia mi-a fost plătită cu 40. Cum să priceapă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pricepe că scriu pentru a-mi întreține reflexul de critic, nici că, uneori, suma încasată nu acoperă costul lucrării recenzate, cazul biobibliografiei Kogălniceanu, pe care am dat 60 de lei, iar recenzia mi-a fost plătită cu 40. Cum să priceapă? Pentru el (dar și pentru alții din redacția „Steagului” care gîndesc la fel de meschin), o „vitrină literară” e ceva superfluu în economia sumarelor și care, prin opinii și stil, incomodează. Sînt convins deci că nu va regreta suspendarea colaborării. Abia așteaptă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
un alt fapt: B. Încă n-a citit cărticica lui Manolescu! *Jurnalul (al meu sau al altuia) n-are nimic de a face cu raportul și, deci, cu delațiunea. Numai o minte deformată poate încurca într-atît lucrurile încît să nu priceapă diferențele. N-am să invoc numai sentimentul onoarei, pe care trebuie să-l aibă orice autor, ci și faptul, simplu, că într-un jurnal nu „intră” toți cei cu care venim în contact. Zilnic schimb saluturi sau stau de vorbă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]