12,390 matches
-
distrusă în totalitate, nemaifiid restabilită timp de peste 400 de ani. Clădirea actuală este o reconstrucție modernă, efectuată în 1980 pentru a comemora 1200 de ani de la ordonarea lui Saichō. Clădirea este o pagodă de tip , care sunt deseori întâlnite la templele școlilor Tendai și Shingon și se deosebesc prin numărul impar de nivele/etaje (două în loc de trei sau cinci). Însă, spre deosebire de alte pagode "tahōtō", nivelul de sus al cărora este cilindric (rotund sau octogonal în plan), pagoda Tōdō este dreptunghiulară. Nivelul
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
se află la o distanță de circa 15 minute de mers de la Konponchūdō. Este considerat cel mai sacru loc din toată mănăstirea, deoarece aici se află mormântul lui Saichō. Clădirea originală a fost construită în 854 de către Enshin, după modelul templului Zhulin de pe în China. Aici locuiesc călugării în timpul celor 12 ani de instruire. Călugării îl consideră Saichō drept un „Buddha viu” și îi aduc ofrande (mâncare) ca și cum ar fi fost în viață. O parte a instruirii o constituie îngrijirea „grădinii
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
Lotosului”) de către călugării școlii Tendai. a fost construit la începutul perioadei Edo. Clădirea este dedicată venerării călugărului Eryō (800-859), din curentul lui Ennin, cunoscut ca maestru în practici budiste ezoterice și exoterice („maestru a două învățături”) și ca fondator al templului în Kyōtō. este cea mai veche clădire a mănăstirii Enryaku-ji și unica, dintre cele existente în prezent, care a nu a fost distrusă de armata lui Oda Nobunaga în 1571. Anul construirii nu este cunoscut, dar judecând după inscripțiile în
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
copac de camelie („tsubaki”, "camelia japonica"), și aceast toiag ar fi prins rădăcini și ar fi crescut, răspândindu-se prin toată zona. În prezent, în jurul clădirii într-adevăr cresc camelii. Data construirii nu este cunoscută, însă conform cronicilor mănăstirii un templu dedicat zeiței Kannon și asociat cu prințul Shōtoku a existat cel târziu din perioada Kamakura. este templul principal din zona Yokawa. Clădirea originală a fost distrusă în 1942 de o lovitură de fulger. Clădirea actuală reprezintă o reconstrucție, efectuată pe
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
răspândindu-se prin toată zona. În prezent, în jurul clădirii într-adevăr cresc camelii. Data construirii nu este cunoscută, însă conform cronicilor mănăstirii un templu dedicat zeiței Kannon și asociat cu prințul Shōtoku a existat cel târziu din perioada Kamakura. este templul principal din zona Yokawa. Clădirea originală a fost distrusă în 1942 de o lovitură de fulger. Clădirea actuală reprezintă o reconstrucție, efectuată pe o fundație din beton armat. Obiectul principal de venerare este statuia lui bodhisattva Avalokiteśvara. , sau , este legat
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
Clădirea actuală este o reconstrucție, efectuată în 1652, la ordinul împăratului Go-Mizunoo. Clădirea are formă de careu, altarul fiind situat în partea din mijloc, iar compartimentele din dreapta și stânga fiind rezervate ca locuri de meditație a câlugărilor sihastri. este un templu situat în Kurodani, la cca 1,5 km de la Shakadō. Deși administrativ Seiryū-ji se află în prefectura Kyoto (hotarul dintre prefecturile Shiga și Kyoto trece peste muntele Hiei), adresa poștală este aceeași cu restul mănăstirii: prefectura Shiga, municipiul Ōtsu, Sakamoto-honmachi
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
administrativ Seiryū-ji se află în prefectura Kyoto (hotarul dintre prefecturile Shiga și Kyoto trece peste muntele Hiei), adresa poștală este aceeași cu restul mănăstirii: prefectura Shiga, municipiul Ōtsu, Sakamoto-honmachi 4220. Denumirea de provine de la zeitatea , cărei inițial a fost dedicat templul. Clădirea originală a fost construită pe timpul starețului Ryōgen. Templul este cunoscut ca locul de instruire a călugărului Hōnen, întemeietorul școlii Jōdo-shū. La vârsta de 13 ani Hōnen a venit la Hiei pentru a studia budismul, iar la 18 ani s-
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
prefecturile Shiga și Kyoto trece peste muntele Hiei), adresa poștală este aceeași cu restul mănăstirii: prefectura Shiga, municipiul Ōtsu, Sakamoto-honmachi 4220. Denumirea de provine de la zeitatea , cărei inițial a fost dedicat templul. Clădirea originală a fost construită pe timpul starețului Ryōgen. Templul este cunoscut ca locul de instruire a călugărului Hōnen, întemeietorul școlii Jōdo-shū. La vârsta de 13 ani Hōnen a venit la Hiei pentru a studia budismul, iar la 18 ani s-a retras la Kurodani unde a devenit discipolul călugărului
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
Hiei pentru a studia budismul, iar la 18 ani s-a retras la Kurodani unde a devenit discipolul călugărului . Clădirea a fost distrusă în 1571 de armata lui Nobunaga. Clădirea actuală este o reconstrucție, efectuată în 1967 de către călugării de la , templul de reședință al școlii Jōdo-shū. Cu toate că templul aparține de școala Tendai, în prezent responsabilitatea pentru gestionarea clădirii a asumat-o templul Chion-in. Seiryū-ji este cea de-a 13-cea stație de pe ruta de pelerinaj „”. Clădirea este folosită ca loc de inițiere
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
18 ani s-a retras la Kurodani unde a devenit discipolul călugărului . Clădirea a fost distrusă în 1571 de armata lui Nobunaga. Clădirea actuală este o reconstrucție, efectuată în 1967 de către călugării de la , templul de reședință al școlii Jōdo-shū. Cu toate că templul aparține de școala Tendai, în prezent responsabilitatea pentru gestionarea clădirii a asumat-o templul Chion-in. Seiryū-ji este cea de-a 13-cea stație de pe ruta de pelerinaj „”. Clădirea este folosită ca loc de inițiere a tinerilor călugări în practicile . Obiectul principal
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
fost distrusă în 1571 de armata lui Nobunaga. Clădirea actuală este o reconstrucție, efectuată în 1967 de către călugării de la , templul de reședință al școlii Jōdo-shū. Cu toate că templul aparține de școala Tendai, în prezent responsabilitatea pentru gestionarea clădirii a asumat-o templul Chion-in. Seiryū-ji este cea de-a 13-cea stație de pe ruta de pelerinaj „”. Clădirea este folosită ca loc de inițiere a tinerilor călugări în practicile . Obiectul principal de venerare este statuia lui Buddha Amida. Alte două obiecte de venerare din Seiryū-ji
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
venerare este statuia lui Buddha Amida. Alte două obiecte de venerare din Seiryū-ji (statuia lui din sec. IX și statuia starețului Ryogen, ambele cu statut de Patrimoniu Cultural Important) actualmente se păstrează în Sala Tezaurului Național al Enryakuji. este un templu situat în Mudojidani, la cca 1,5 km de la Konpon-chūdō. Clădirea originală a fost construită în 865 de către călugărul (831-918), fondatorul practicilor kaihōgyō. Templul este dedicat venerării deităților budiste Acala și . La baza doctrinei Tendai stă ideea buddhismului universal, adică
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
statut de Patrimoniu Cultural Important) actualmente se păstrează în Sala Tezaurului Național al Enryakuji. este un templu situat în Mudojidani, la cca 1,5 km de la Konpon-chūdō. Clădirea originală a fost construită în 865 de către călugărul (831-918), fondatorul practicilor kaihōgyō. Templul este dedicat venerării deităților budiste Acala și . La baza doctrinei Tendai stă ideea buddhismului universal, adică ideea că diferite învățături și curente (ezoterice, tantrice, zen etc.) nu se contrazic, ci pot fi unite într-un sistem universal. Deaceea practicile spirituale
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
departe de grijile lumești. Cea mai importantă parte a practicilor ascetice de la Enryaku-ji este . Aceste practici au o istorie lungă și sunt tradițional trasate până la călugărul Sōō (831-918), cunoscut pentru autoizolarea sa pe panta sudică a muntelui Hiei (în prezent templul Mudo-ji) și pentru pelerinajul său prin munții Hira la nord de Hiei. De-a lungul secolelor, aceste practici au fost preluate de către alți călugări, modificate și sistematizate. Cu toate că se cunoaște foarte puțin despre practicarea de kaihōgyō până la distrugerea mănăstiri în
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
au fost preluate de către alți călugări, modificate și sistematizate. Cu toate că se cunoaște foarte puțin despre practicarea de kaihōgyō până la distrugerea mănăstiri în 1571, după această dată doar 48 de călugări au completat "Sennichi kaihhōgyō" (mersul de 1000 de zile). [[Categorie:Temple budiste]] [[Categorie:Patrimoniul mondial în Japonia]] [[Categorie:Prefectura Kyoto]] [[Categorie:Prefectura Shiga]]
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
bavlim, în arabă :يهود العراق Yahūd al-ʿIrăq يهود البابل-Yahud al-Babil ) este colectivitatea evreilor din regiunea Mesopotamiei, mai ales din teritoriul Irakului din zilele noastre. Începuturile ei au fost în secolul al VI-lea î.Hr., dupa cucerirea Ierusalimului și dărâmarea Primului Templu din Ierusalim de catre babilonienii conduși de regele caldeu Nabucodonosor al II-lea, când o parte din populația Ierusalimului și a regatului Iudeei a fost deportată în Babilon. Spre deosebire de deportarea din secolul al VIII-lea în.Hr. de către Asiria (aprox.722
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
ai Irakului, dar aceștia nu fac parte din evreii babilonieni și istoria, cultura și identitatea lor este distinctă. Sub domnia lui Nabucodonosor al II-lea Imperiul babilonian a cucerit regatul Iudeea (Iuda), iar in anul 586 î.Hr. cuceritorii au distrus Templul evreiesc din Ierusalim, cunoscut ca cel Dintâi Templu. În aceste împrejurări mulți iudei au fost transferați cu forța în Țara Babilonului, ceea ce este cunoscut in istorie ca „Exilul babilonian”. După câteva decenii, prin 539 î.Hr regele persan Cirus cel
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
evreii babilonieni și istoria, cultura și identitatea lor este distinctă. Sub domnia lui Nabucodonosor al II-lea Imperiul babilonian a cucerit regatul Iudeea (Iuda), iar in anul 586 î.Hr. cuceritorii au distrus Templul evreiesc din Ierusalim, cunoscut ca cel Dintâi Templu. În aceste împrejurări mulți iudei au fost transferați cu forța în Țara Babilonului, ceea ce este cunoscut in istorie ca „Exilul babilonian”. După câteva decenii, prin 539 î.Hr regele persan Cirus cel Mare, care a cucerit Regatul babilonian, le-a
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
-și statutul de limbă principală a cultului religios. În anii următori au mai revenit în Țara Israelului și alte valuri de evrei din Babilon, sub conducerea lui Zerubavel, și a lui Ezra și Neemia. În epoca celui de-al Doilea Templu, sub Ahemenizi și apoi sub dominația scurtă a lui Alexandru cel Mare și apoi dominația parților (238 Î.Hr. - 226), comunitatea evreiască din Babilonia a cunoscut o perioadă de prosperitate, departe de evenimentele furtunoase care au lovit Iudeea., ca de
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
din Babilonia a cunoscut o perioadă de prosperitate, departe de evenimentele furtunoase care au lovit Iudeea., ca de pildă războaiele Diadohilor , cucerirea lagidă, seleucidă, războaiele Macabeilor și cucerirea romană. Distrugerea în anul 70 d.Hr a celui de-al Doilea Templu de către romani a făcut să crească valul de refugiați evrei din Iudeea în Babilonia. Regii parți au conferit obștii evreiești un grad de autonomie internă în domeniul religios, cultural și social. La începutul secolului I d.Hr. s-au bucurat evreii
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
Mare și numită după patronul său, Marc Antoniu. Ea a fost ridicată pe locul unor fortărețe ptolemeice și hașmoneice, la capătul estic al marelui zid al orașului (al doilea zid), pe partea de nord-est a orașului, în apropiere de Muntele Templului și Scăldătoarea Bethesda. Cu toate că reconstituirile moderne prezintă adesea cetatea ca având un turn la fiecare din cele patru colțuri, istoricul Josephus se referă în mod repetat la ea ca "turnul Antonia" și afirmă că a fost construită de Ioan Hyrcanus
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
prezintă adesea cetatea ca având un turn la fiecare din cele patru colțuri, istoricul Josephus se referă în mod repetat la ea ca "turnul Antonia" și afirmă că a fost construită de Ioan Hyrcanus pentru a păstra veșmintele utilizate în Templu. Cu toate acestea, Iosephus precizează: „Aspectul general al ansamblului era acela al unui turn cu alte turnuri la fiecare din cele patru colțuri; trei dintre aceste turnuri erau înalte de cincizeci de coți, în timp ce turnul de la sud-est a fost înălțat
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
cu alte turnuri la fiecare din cele patru colțuri; trei dintre aceste turnuri erau înalte de cincizeci de coți, în timp ce turnul de la sud-est a fost înălțat până la șaptezeci de coți și așa a permis o vedere a ariei integrale a templului.” Unii arheologi sunt de părere că cetatea a avut doar un singur turn, amplasat în colțul de sud-est al ansamblului; de examplu, Pierre Benoit, fost profesor de Noul Testament la École Biblique, după ce a efectuat ample cercetări arheologice ale sitului, a
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
Pierre Benoit, fost profesor de Noul Testament la École Biblique, după ce a efectuat ample cercetări arheologice ale sitului, a conchis că nu există absolut nici un sprijin [arheologic] în favoarea ipotezei că au fost patru turnuri. Iosephus atestă importanța Antonia: „Căci dacă este Templul stă ca o cetate deasupra orașului, Antonia a dominat Templul, iar ocupanții acelui post erau gardienii tuturor celor trei”. Iosephus a plasat Antonia la colțul de nord-vest al colonadelor din jurul Templului. Reprezentările moderne arată adesea Antonia ca fiind situată de-
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
a efectuat ample cercetări arheologice ale sitului, a conchis că nu există absolut nici un sprijin [arheologic] în favoarea ipotezei că au fost patru turnuri. Iosephus atestă importanța Antonia: „Căci dacă este Templul stă ca o cetate deasupra orașului, Antonia a dominat Templul, iar ocupanții acelui post erau gardienii tuturor celor trei”. Iosephus a plasat Antonia la colțul de nord-vest al colonadelor din jurul Templului. Reprezentările moderne arată adesea Antonia ca fiind situată de-a lungul laturii de nord a incintei templului. Cu toate
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]