19,920 matches
-
o societate care nu voiește să trăiască! Noi cel puțin, ne-am făcut datoria de jurnaliști". Cum se vede, cele de mai sus și ce vor urma se instituie și ca un scurt tratat pentru uzul gazetarilor. Ziarele liberale îl acuză pe Bolintineanu de "reacționarism", punând starea de lucruri, evident dezastruoasă, pe seama guvernării trecute, a lui Cuza. Dar altele sunt cauzele năpastei dezvăluite de publicistul nostru (cum va proceda și Eminescu). Cea fundamentală este sistemul. Apoi, schimbările, neavenite, de persoane, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Noica este un superb alergător de cursă lungă. Conștiința lui stilistică este desăvârșită, ca la Baudelaire, Eminescu sau Dante. Puține, credem, sunt paginile gratuite din opera lui, deși uneori pare să bată pasul pe loc, acolo unde a putut fi acuzat de calofilie. Cineva afirma că acolo câștigă literatura și pierde filosofia. Dimpotrivă, pierd și una și alta. În absolut, aproape tot ce atinge Noica tinde să se ridice la geniu" (p. 199). Cheia înțelegerii Delirului predist poate fi detectată în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
postdecembristă (1990, în "Tribuna", nr. 6). Mai șocant și mai revoltător este un eseu al unui om de cultură ca V. Nemoianu ( Despărțirea de Eminescu, în "Astra", 7/1990). Acesta, școlit în diaspora românească și îmbarcat pe corabia "elitei" autoproclamate, acuză influența nefastă a lui Eminescu asupra culturii noastre, prin ideile de coloratură... naționalistă și fascistă! A sosit, deci, clipa decesului pentru modelul Eminescu: "Din moștenirea politică a eminescianismului s-a constituit una din pietrele de temelii ale mișcării legionare: utopistă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
diagnosticului referitor la boala lui Eminescu și terapeutica aplicată acestuia ("partea stranie începe de acolo că s-a decis pentru un tratament chiar contraindicat în asemenea afecțiuni" acceptând diagnosticul medicului Francisc Iszac, care îl decretase pe poet drept "luetic"), respingând acuza de nebunie pe care nici expertizele recente medicale nu o confirmă. Și iată, Theodor Codreanu ține să precizeze: S-a insinuat aici o formidabilă viclenie a istoriei secrete: în vreme ce poetul a fost "salvat" prin referențialul "nebuniei" superioare (ca ipoteză a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
geniul ei unei concepții reacționare"; Z. Ornea în 1994, la reeditarea cărții lui D. Murărașu, Naționalismul lui Eminescu, invoca pe Eminescu în alăturarea cărții lui Hitler, Mein Kampf; Virgil Nemoianu, în articolul Despărțirea de eminescianism (revista "Astra", 1990) care îl acuză pe marele poet pentru "ruptura de Occident", împingându-ne astfel în "antiistorism", în "pasivitate și retragere somnolentă", la "violență sângeroasă" etc. mergând până la executarea "modelului cultural românesc" și găsind că îl poate înlocui cu Mihai Șora, "cel mai remarcabil filosof
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pentru a întări această impresie, urmașii își vor aduce aminte că pe când cel mai însuflețit profesor al epocei era depărtat din învățământ, cel mai mare poet al neamului românesc, Eminescu, a fost și el destituit din funcția de bibliotecar și acuzat pentru risipa cărților găsite apoi în chiar rafturile bibliotecii!" Bine scrisă (dar cu prea multe greșeli tipografice, vai!), incitantă, cu frecvente accente polemice, cartea lui Th. Codreanu ar trebui să dea de gândit și istoricilor literari, dacă nu și politicienilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
În acest context, nici contemporaneitatea noastră nu este mai brează, ne spune Theodor Codreanu. Și acum se încearcă noi "despărțiri" de Eminescu, fie că ele au în vedere omul Eminescu, supus greșelilor, "o mână de pământ", în fond, ziaristul Eminescu acuzat de xenofobie sau de atitudine... neeuropeană, sau chiar poetul Eminescu simbol al culturii naționale. Atitudinea autorului cărții devine mai incitantă, el caută în contemporaneitate semnele despărțirii de Eminescu și le sistematizează, într-o maniera și cu referințe directe, dar elegante
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
colaborare cu Stela Covaci și a generat destulă ostilitate printre scriitorii români, mai ales în urma morții lui Gheorghe Tomozei, culpabilizat în carte, ca și alți "monștri sacri" ai perioadei preși postdecembriste, lista neagră fiind destul de lungă. Multe victime l-au acuzat pe întocmitor de "paranoia". Doar Marian Popa îl citește pe înfierator printr-o grilă a cruzimii descinse parcă din teatrul lui Artaud. I s-a reproșat autorului și limbajul suburban tocmai de către aceia care lăudau acest mod de exprimare la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de exemplu, sugestiile privitoare la stilul "ilogic" eminescian (Hasdeu, Petre Grădișteanu, G. Gellianu ș.a.), în timp ce Macedonski scria că adevărata poezie (modernă) este "nelogică într-un mod sublim". În "camera neagră a exegezei" s-a introdus și o doamnă să-l acuze pe poet de... "intelectualism" în dauna "sensibilității", adică tocmai ce reprezintă modernitatea! ("triumful intelectului", cu spusa lui Valéry). Este, apoi, denunțată mentalitatea sursologică, acel comparatism păgubos care a dus la consacrarea dependenței lui Eminescu de modele străine. În lungul studiu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la sâmburele originar inconfundabil. "Argeș", nr. 22, iulie 2003 Constantin TRANDAFIR Bacovia într-o tălmăcire impunătoare Apariția amplului volum Complexul Bacovia de Theodor Codreanu pare să inducă ideea sceptică pentru bacovieni că "dosarul" poetul a fost lăsat sau poate fi acuzat de disproporție comparativ cu opera bacoviană; adică, prolix și, la o privire concisă, redundant. Dar, hotărât lucru, cunoscătorii în materie sunt liniștiți în această privință, știut fiind că operele de valoare sunt deschise, cu o polivalență semantică nelimitată, iar critica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe dinafară, de o schemă pe care s-o aplici apoi pe diverse texte, la diverse paliere lingvistice. Critica e doar o interconectare de opinii, preponderent personale, într-un registru cât se poate de flexibil pentru a nu putea fi acuzat de înclinație spre specios. Literatura română contemporană ar trebui să se detașeze de maniera școlărească și unică pe deasupra în abordarea unui material. Dacă "epilepsia [alături de mila creștină]... stă la baza lumii" lui Dostoievski, iar "tot ce a realizat Dostoievski e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sfâșierii, ultima sa carte, ne apare ca o mărturie cutremurătoare, dar necesară, despre anotimpurile, tensiunile și tragediile de infinite proporții ale epocii pe care o străbatem. Este o carte de sociologie politică, sociologia națiunii și sociologia culturii care constată și acuză, care uimește și îndeamnă la reflecție lucidă, care explică și propune soluții, care devine un îndreptar de acțiune pentru noi toți. Este, mai presus de toate, o carte ce zidește în noi sentimentul demnității naționale unit cu ideea datoriei civice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bunul-simț sunt ale tuturor, depinde doar cine și cum le folosește. Autorul este înclinat, aici, să judece elitele culturale și politice interne, considerând că o mai bună folosire a argumentelor le-ar fi putut da câștig de cauză. El nu "acuză", așadar, America sau Europa sau pe amândouă ci încearcă să deschidă măcar înăuntru ochiul închis în afară al responsabililor noștri. Iată, într-adevăr, o altă caracteristică a înțeleptului: pe când intelectualul se adresează maselor, aducând lumina de sus în jos, înțeleptul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu o populație de aproximativ 350.000 de locuitori". "...reîntregirea Basarabiei cu patria mamă era văzută de Eminescu înscrisă în "sâmburele românismului", în ceea ce poetul numea arheu. Nimeni nu s-a exprimat mai optimist în privința viitorului Basarabiei decât acest geniu acuzat de "pesimism". Românii n-au reușit să facă nimic în tot acest timp. Doar umilințe și deznădejde. Critică națiune. Se dezmembrează pe zi ce trece. Nu cunoaște evoluție, doar nostalgii, pentru stări poetice, cuvinte frumoase, spuse de Eminescu într-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să admir până la urmă, decizia liderilor de la Chișinău, după atâta timp de suferință ce rost mai are solidarizarea cu o țară muribundă? Despre destinul cultural. Încercarea reîntregirii pe cale spirituală. Literatura basarabeană, la umbra literaturii ruse și la umbra celei române. Acuzată de tradiționalism, "cu păstrarea aparenței criticului estetic, ea este de două ori antiaxiologică: întâi, fiindcă marchează o ideologie politică transnațională, al doilea, fiindcă relația tradițional-modern se circumscrie istoriei culturii, iar nu valorii artistice în sine". De admirat la literatura basarabeană
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că ar fi de obârșie... bulgară, orientală, armeană, suedeză, sârbă!): "copil al unei rase nobile și bătrâne" (În Nirvana), get-beget românești. Și, în fond, "românitatea nu este o categoric biologico-etnică, ci una spirituală", adaugă Theodor Codreanu. Cel care a fost acuzat de dispreț față de români, "ultimul ocupant fanariot", scrie cea mai curată limbă română, oferă opere de căpătâi literaturii române, semnează pamfletul pomenit Un patriot român. Ceea ce a ironizat el a fost demagogia patriotardă, românismul de paradă, pe care și Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
foarte atent nuanțate faptele, fiindcă autorul basarabean nu s-a lepădat niciodată de ființa mamei reale în căutarea alteia mai "bune", încât, din acest punct de vedere, el nu mai are nimic din visătoria romantică, de care uneori a fost acuzat sau etichetat. Dimpotrivă, întreaga lui ființă "se umple" absorbant de ființa mamei, încât ponderabilul devine imponderabil, pe când golirea de ființa mamei reale, la Bacovia, transformă orice imponderabil în greutatea de plumb ce anunță căderea în vid. Nu e de mirare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se limpezesc și demonstrația crește coerent. Surprinzător, exegetul ne anunță o ciudată rocadă a criteriilor amuzându-se (amar, firește) "cum evoluează denigratorii". Dacă părintele Grama, cel care publica la doi ani de la moartea poetului o primă carte defăimătoare despre Eminescu acuzându-l de antiromânism, fiind în plus și "stricător de morală publică", cohorta demitizanților de ultimă oră (o "armată de articleri", scrie criticul) îi blamează tocmai românismul. În numele ideologiei paneuropene, sub flamura demitizărilor (o adevărată modă!) și a autodisprețului care definește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
regretă că s-a lăsat copleșită de beția cărnii? lubirea, deci, e o fatalitate biologică. Înseamnă ca Annette e simultan o iapă excitată și un om de înaltă măreție sufletească. Annette s-a lăsat biruită de clipa animalică, dar îl acuză pe Roger că s-a lăsat dominat de simțuri. Nu asta e condamnabil la un bărbat, cât ceea ce face după beția simțurilor. Roger e josnic prin reacția de după împreunare. Rolland observă: "Caraghioasă pretenție de bărbat! Dorește femeia; și când i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a istoricului, considerat rob al aceleiași corectitudini politice și, implicit, incapabil să aplice ideile sale generoase la cazul particular al societății românești. Din acest punct, pornesc săgețile care vizează nume și instituții de prim rang din cultura și politica românească. Acuzați de mancurtizare sau de indiferență față de destinul României, politicienii postdecembriști au parte de un tratament dur (unul dintre capitole se numește "cleptocrația"), care amintește, mutatis mutandis, de atitudinea necruțătoare a gazetarului Eminescu față de contemporanii săi. Cine privește cu obiectivitate câmpul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o "nouă schimbare la față". Una extrem de periculoasă întrucât periclitează chiar nucleul dur al ideii naționale. Vorbind despre "ofensiva perifericilor", Theodor Codreanu răstoarnă deconstrucțiile și demitizările postmodern de tip Patapievici, Boia, Negrici subliniind că, de fapt, reacționarismul de care este acuzat tot mai insistent Eminescu înseamnă, de fapt, salvarea ideii naționale. Re(a)dus la intenția sa originară (pe care i-o atribuia poetul însuși) conceptul definește o reacție firească, de apărare a unui organism. Gazetarul nu este un incapabil să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
statuii lui Ștefan cel Mare, când acesta va da glas răscolitoarei sale Doine, piesă edificatoare pentru poziția verticală a autorului și care reflectă indicii privind viziunile sale referitoare la edificarea Europei. Din consemnările lui Theodor Codreanu rezultă clar că poetul acuza, în perioada premergătoare crizei sale, epuizarea nervoasă pricinuită de tensiunea năvalnică a evenimentelor și de activitatea acaparatoare din redacția de la "Timpul". Altfel nici nu s-ar explica retragerea sa la Băile Mitroșewski (după cum se știe) pentru a-și potoli starea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cultura/Literatura și arta, de câteva ori la plenarele și ședințele Biroului CC al PCM, I. Bodiul, primul-secretar al CC al PCM, și alți activiști de partid de rang înalt i-au adus învinuiri de "românizare" a ziarelor, l-au acuzat de naționalism" (p. 11-12), "La ședința Biroului CC al PCM din 3.08.1982, prezidată de S. Grosu, prim-secretar al CC al PCM, având pe ordinea de zi chestiunea "Cu privire la manifestările naționaliste din republică și măsurile de intensificare a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
-mi traduc în faptă intenția de a-ți scrie. Să-ți mai cer iertare de faptul că am întârziat atât de mult cu răspunsul, în timp ce tu așteptai cu nerăbdare vești din partea mea. Să încep cu scuzele? Cine se scuză, se acuză... Pentru a te lămuri totuși asupra faptelor ce m-au împiedicat ați scrie, voi căuta ca să-ți spun cum am dispus de timp de duminică de când am primit prima scrisoare. Atunci, nu mă gândeam la un răspuns, dat fiind faptul
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
trecut de ora unu și eu nu vin, a plecat. Se gândea, motiva el, că probabil n am mai venit la Cluj sau n-am de gând să mă prezint. Ce logică a avut nu știu, dar eu l-am acuzat pentru faptul că nu a așteptat suficient. I am spus că am venit de pe drum, că am avut probleme urgente de rezolvat care n-au suportat amânare și, gândinduse puțin la aceste circumstanțe, datoria lui era să aștepte chiar și
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]