12,591 matches
-
codificată într-un limbaj mut pe care tradiția l-a păstrat. Datorită acestui fapt, îndată ce eroul intră în scenă, spectatorul posedă multe informații despre el, care nu vor trebui exprimate prin cuvânt. Fiecare din formele dramaturgice orientale, și în special drama sanscrită, teatrul Nô japonez, teatrul de umbre javanez, i-a transmis Occidentului secrete de fabricație. Raporturile teatrului cu iluzia sunt regândite în Europa secolului al XX-lea ca urmare a descoperirii stilizării din teatrele orientale la care se referă toți
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caracterizează foarte vechea păpușă din lemn. 1.1. Appia: Muzică și lumină pe scenă Descoperind resursele unite ale muzicii și luminii, Adolf Appia (1862-1928) transformă arta scenică. Pasionat de muzică 7, el își elaborează teoria pornind de la reflecția sa asupra dramei wagneriene pe care o va pune chiar el în scenă de mai multe ori și-și consemnează analizele începând cu 1895 în Înscenarea dramei wagneriene, apoi în 1898 în Muzica și regia scenică, iar în 1920 în Opera de artă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
transformă arta scenică. Pasionat de muzică 7, el își elaborează teoria pornind de la reflecția sa asupra dramei wagneriene pe care o va pune chiar el în scenă de mai multe ori și-și consemnează analizele începând cu 1895 în Înscenarea dramei wagneriene, apoi în 1898 în Muzica și regia scenică, iar în 1920 în Opera de artă vie8. Cu privire la punerea în scenă prin unirea teatrului și a muzicii, el scrie, într-o scrisoare din 1910 către Jacques Rouché9, critic și director
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Cu privire la punerea în scenă prin unirea teatrului și a muzicii, el scrie, într-o scrisoare din 1910 către Jacques Rouché9, critic și director de teatru: "Muzica, din punct de vedere scenic și dramatic, acordă durata ea este oarecum Timpul din drama pe muzică. Durata conține implicit Spațiul. Muzica ar fi în acest fel principiul regulator de care are nevoie regia." Muzica, pentru el, este un minunat instrument care permite structurarea, prin ritm, a spațiului scenic. Răscolit, foarte de tânăr, de opera
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
opera lui Wagner pe care o va asculta la Bayreuth, el aspiră la reformarea scenei. Decorurile realiste în mijlocul cărora opera wagneriană este atunci interpretată îi apar inapte, chiar dacă au fost concepute cu acordul lui Wagner, să redea imensa interioritate a dramei wagneriene. Pânzele pictate, în platitudinea lor, i se par complet depășite. Refuzând realismul iluzionist, el face apel la imaginație. "Refuzul iluziei scenice ne descoperă deodată ceea ce constituie la urma urmelor realismul nostru teatral: acest realism este în noi înșine; ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pictate, practicabilele ce permit plantarea decorului, și lumina, element căruia celelalte două nu i-ar putea fi decât subordonate. Utilizarea luminii face chiar pictura inutilă în ochii lui. "Tabloul neînsuflețit se compune din pictură, scrie Appia în Regia scenică a dramei wagneriene, din plantare (adică modul de a dispune materialul decorativ), și din iluminat. Plantarea servește de intermediar între pictură și iluminat; la fel, iluminatul, între celelalte două mijloace și actor. Și cel mai novice în materie de decorațiuni va înțelege
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
regie, scări, planuri înclinate, volume orizontale sau verticale. Aceste plantări, cărora lumina le permite să fie modulate la infinit, sunt "spații ritmice", în jurul cărora se articulează jocul. Lumina va fi deci baza tuturor efectelor, scrie Appia în Regia scenică a dramei wagneriene. Va trebui redus luxul decorativ în profitul ei, păstrând totuși cât mai multă practicabilitate posibilă, pentru că este punctul de contact cu coregrafia." Întâlnirea sa din 1906 cu Jaques-Dalcroze11, care este în același timp muzician și regizor, este hotărâtoare. Acesta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
închiși sau cu ochii deschiși în timp ce cântă muzica, iar cuvintele răsună duse de voci la fel de absolut abstracte ca instrumentele orchestrei, noi localizăm în voie cuvinte și muzici și, cu ușurință, spontan, recreăm acțiunea voastră scenică, muzica, decorurile voastre și întreaga dramă." Moștenitori ai lui Wagner în concepția lor asupra fuziunii artelor, Simboliștii cred că muzica, prin puterea ei de sugestie, este cel mai bun acompaniament al dramei. De aceea, piesele lor își găsesc deplina înflorire în operă. Debussy va scrie în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
muzici și, cu ușurință, spontan, recreăm acțiunea voastră scenică, muzica, decorurile voastre și întreaga dramă." Moștenitori ai lui Wagner în concepția lor asupra fuziunii artelor, Simboliștii cred că muzica, prin puterea ei de sugestie, este cel mai bun acompaniament al dramei. De aceea, piesele lor își găsesc deplina înflorire în operă. Debussy va scrie în 1904, pentru Maeterlinck (1862-1949), muzica la Pelléas și Mélisande (1893), Claudel (1868-1955), profund marcat în tinerețe de estetica simbolistă, chiar dacă s-a îndepărtat de ea, va
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Claudel (1868-1955), profund marcat în tinerețe de estetica simbolistă, chiar dacă s-a îndepărtat de ea, va colabora constant cu prietenii săi muzicieni, Darius Milhaud, Arthur Honegger. Încărcătura poetică a textului trebuie să fie de ajuns, pentru Simboliști, ca să creeze atmosfera dramei. Scena nu mai caută să descrie, ci să sugereze. Poetul și eseistul Pierre Quillard (1864-1912), în "Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte", articol apărut în Revue d'art dramatique din 1 mai 1891, declară: "Cuvântul creează decorul ca și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
regiei scenice exacte", articol apărut în Revue d'art dramatique din 1 mai 1891, declară: "Cuvântul creează decorul ca și restul. Decorul trebuie să fie o simplă ficțiune ornamentală care completează iluzia prin analogii de culori și de linii cu drama. Cel mai adesea vor fi de ajuns un fundal și câteva draperii mobile (...) Spectatorul (....) se va abandona în întregime voinței poetului și va vedea după cum îi este sufletul figuri teribile și încântătoare și ținuturi de ficțiune în care nimeni în afară de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie, un pretext pentru visare." Simboliștii suprimă orice fel de decor construit păstrând numai câteva tapiserii sau pânze pictate. Aurélien Lugné-Poe (1869-1940), fondator, împreună cu Camille Mauclair (1872-1945)12, al Teatrului Operei (le Théâtre de l'Oeuvre) unde sunt create dramele simboliste, face apel la prietenii săi pictori pentru realizarea decorurilor, Bonnard, Sérusier, Lautrec, Gauguin, Vuillard. Pentru regia scenică a lui Pelléas și Mélisande, în 1893, piesă a cărei acțiune se desfășoară în cincisprezece locuri succesive (pădure, grotă, fântână, palat etc.
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în cincisprezece locuri succesive (pădure, grotă, fântână, palat etc.), Maeterlinck îi cere lui Lugné-Poe să utilizeze numai două pânze de fundal "de acompaniament", una reprezentând o pădure, iar cealaltă un castel cu o arhitectură neprecizată, căci, spune el, "serios, pentru dramele de suflet, rolul suporturilor se poate reduce la aproape nimic." Cât despre Mallarmé (1842-1898), care detestă orice decor și ar vrea să-l suprime, el merge până la a-și dori un teatru fără personaje și fără acțiune. Fascinat de Wagner
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care detestă orice decor și ar vrea să-l suprime, el merge până la a-și dori un teatru fără personaje și fără acțiune. Fascinat de Wagner care a realizat "un armonios compromis" între două elemente de frumos care se exclud, Drama și Muzica, el îi reproșează totuși, chiar dacă îi consacră un îndelung elogiu, în 1885, într-un articol intitulat Richard Wagner-Rêverie d'un poète français (Richard Wagner-Reveria unui poet francez), că a păstrat, din cauza tradiționalismului, personaj și intrigă. Logic că afișând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în 1885, într-un articol intitulat Richard Wagner-Rêverie d'un poète français (Richard Wagner-Reveria unui poet francez), că a păstrat, din cauza tradiționalismului, personaj și intrigă. Logic că afișând o asemenea poziție, Mallarmé nu a creat cu adevărat pentru scenă. Herodiada, dramă lirică concepută din 1866, a rămas neterminată. Nu i-a scris decât uvertura în care monologhează doica, un dialog între Herodiada și doica sa și un intermediu liric. De aceea este imposibil de judecat asupra caracterului scenic al acestei frumoase
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a sublinia datoria sa morală față de simboliștii al căror moștenitor este și, totodată, pentru a se distanța de ei total. Chiar dacă Ubu-Rege este creat în 1896 la Teatrul Operei, scenă a simboliștilor, de Lugné-Poe, piesa nu are nimic dintr-o dramă simbolistă. Jarry se arată mult mai radical în concepția sa despre teatru decât simboliștii cărora, desigur, le laudă aspectul novator, salutând, în Maeterlinck, în cele Douăsprezece argumente despre teatru ale sale, pe creatorul unui "Teatru abstract". Credem că putem afirma
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru noi, și pe urmă nu eram sigur de ansamblul mulțimilor noastre, în timp ce la Guignol un mănunchi de greutăți și de fire comandă o întreagă armată."16 Ca și simboliștii, Jarry refuză sistematic realismul, fie că este vorba de subiectul dramei (acțiune și personaje), fie de realizarea sa (decor și joc scenic). Dacă parodiază Macbeth în Ubu-Rege, o face pentru că teatrul, după părerea lui, nu poate pretinde să reconstituie faptul istoric. "Nu ni se pare onorabil să construim piese istorice", scrie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de transexualitate, metamorfoza lui Thérèse în bărbat. Apollinaire definește, în Prolog, o dramaturgie nouă, caracterizată prin abandonarea unității de acțiune, singura unitate păstrată în teatru până atunci, atât de romantici, cât și de naturaliști sau de simboliști. Partizan al unei drame eterogene, după imaginea vieții care nu se desfășoară niciodată după o ordine logică, el refuză ca înlănțuirea diferitelor părți ale acțiunii să fie condusă de principiul cauzalității moștenit de la Aristotel. "Verosimilul", de acum înainte, nu mai are loc. Yvan Goll
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Mathusalem, piesă din 1920. "Fără acte. Numai o suită de scene, cu un punct culminant. Avantajul care rezultă din asta este o libertate mult mai mare și o apropiere sensibilă de arta cinematografică, prin juxtapunerea mediilor celor mai diferite. Drama omului modern este aici mai ușor de materializat", declară el într-o convorbire publică în revista Comoedia (13 ianuarie 1924). Apollinaire optează pentru locuri multiple și pentru acest amestec de tonuri pe care romanticii și-l fixau drept obiectiv, dar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
obiectiv, dar pe care n-au reușit să-l realizeze vreodată: "Reunind deseori fără să fie-ntre ele surori ca și în viață Muzica dansul acrobația poezia pictura Corurile acțiunile și decorurile multiple Veți găsi aici acțiuni Ce se adaugă dramei principale și o împodobesc Schimbările de ton de la patetic la burlesc Și folosirea rațională a neverosimilului."18 Yvan Goll, și el, în Prefața la Mathusalem, se arată dornic să alunge orice logică din dramaturgie. "Dramaturgia alogică, scrie el, are drept
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
proceda la fel, aducându-și adesea visele pe scenă. Pentru cineva care face teatru, declară Ionesco în Între viață și vis (Entre la vie et le rêve, 1966), visul poate fi considerat ca un eveniment esențialmente dramatic. Visul este însăși drama. În vis te afli întotdeauna într-o anumită situație. Pe scurt, cred că visul este un gând lucid, mai lucid decât în stare de veghe, un gând în imagini și în același timp este deja teatru, este totdeauna o dramă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drama. În vis te afli întotdeauna într-o anumită situație. Pe scurt, cred că visul este un gând lucid, mai lucid decât în stare de veghe, un gând în imagini și în același timp este deja teatru, este totdeauna o dramă, pentru că ești totdeauna în el într-o situație." Totuși, dacă aduc visurile pe scenă, dramaturgii suprarealiști, ca și moștenitorii lor, Ionesco, Adamov, Weingarten, Arrabal nu vor să le dea pieselor lor o atmosferă onirică, asemănătoare celei în care se scaldă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distingea de cult, în Grecia antică sau în Europa medievală. Astfel, Jean Genet, care s-a arătat totdeauna fascinat, ca și Mallarmé, de fastul liturghiei și de teatralitatea riturilor religioase, declară, în Scrisoarea către Jean-Jacques Pauvert (1954): "Cea mai importantă dramă modernă s-a exprimat timp de două mii de ani și în fiecare zi în cadrul sacrificiului slujbei religioase. Din punct de vedere teatral, nu știu nimic mai eficace decât înălțarea." Teatrul le apare ca un loc special în care, în momente
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Grotowski față de Artaud, cu care împărtășește aceeași concepție sacră despre artă și despre actor. "Dar în descrierea sa, scrie el, atinge ceva esențial, despre care nu este instruit în întregime. Este lecția adevărată despre teatrul sacru, fie că vorbim despre drama medievală europeană, despre teatrul balinez sau despre Kathakali: această cunoaștere a faptului că spontaneitatea și disciplina, departe de a se slăbi una pe cealaltă, se întăresc reciproc; că ceea ce este elementar hrănește și invers, pentru a deveni sursa reală a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
publicului, așa cum și el a făcut-o în patetica sa Conferință de la Vieux-Colombier, din 13 ianuarie 1947. Această reconsiderare a jocului actorului se potrivește cu aceea a raporturilor actori/spectatori și a arhitecturii teatrale. Pentru ca spectatorul să fie implicat în dramă, trebuie suprimată opoziția, tradițională pe scena à l'italienne, între scenă și sală. Precursor, Artaud imaginează un fel de loc unic, fără despărțituri sau bariere de vreun fel, pentru ca o comunicare directă să se poată stabili între actori și spectatori
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]